Lumea Româneascã

Click here to edit subtitle

               Acesta este web site-ul electronic al ziarului Lumea Românească (The Romanian World  PRESS-U.S.A.)

                                   Unele dintre paginile web-ului noastru au fond muzical Please turn on your speakers ! 

 

                                                                                              Căutări de persoane  
Nicolae Labis-Primele iubiri - YouTube
0:00/3:43

   În vederea îndeplinirii cu succes a obiectivelor propuse: a reunificării unor familii, reîntâlnirii unor prieteni, persoane,

rugăm publicul cititor să acceseze rubrica respectivă.

 

      În acest moment sunt căutate de către prieteni, cunoştinţe, etc., următoarele persoane: 

- Rodica Ojoc - Bucureşti 

- Clement Constantin - Bucureşti 

- Vasile (Puiu) Ionescu  

- Familia Ofiţer Ilie Muşat (Mariana Muşat-Sulina 1963)

                                                                                  

                    În cazul în care vreunul dintre numele de mai sus vă pare cunoscut, pentru a obţine mai multe informaţii în privinţa persoanei nominalizate (căutate),

accesaţi printr-un simplu clik,pe numele respectiv !

Nu vei ştii niciodată, de Mihai Gheorghiu (poezie selectată din volumul de versuri în lucru, intitulat : ...din cioburi de iubire.





Pentru vizualizare daţi clik pe linkul de mai jos, după ce mai întâi puneţi pauză la melodia de fond, din chenarul de sus: Nicolae Labiş - Primele iubiri.


https://youtu.be/PoX8ty8sn7Q

Ambasadorul George Cristian Maior, cu ocazia lansării volumului “Primul spion american: Eroismul tragic al lui Frank Wisner.


9 noiembrie 2018

 


Ambasadorul George Cristian Maior,: Trebuie să avem mecanismul și capacitatea de a înțelege propaganda, de a o contracara instituțional și la nivelul societății și de a încerca să o stopăm”.

 


        Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a lansat joi, 8 noiembrie 2018, la Washington, în calitate de autor, volumul “Primul spion american: Eroismul tragic al lui Frank Wisner” (America’s First Spy: The Tragic Heroism of Frank Wisner). Evenimentul a beneficiat de prezența unor distinși membri ai administrației americane, ai corpului diplomatic, jurnaliști, exponenți ai mediului academic, ai think-tankurilor americane, foști oficiali din comunitatea de informaţii a Statelor Unite ale Americii, precum și membri ai comunității românești. La eveniment au participat, de asemenea, membri ai familiei eroului cărții, inclusiv fiul acestuia, Frank Wisner II, fost subsecretar american al apărării și Ambasador SUA în India, Egipt, Filipine și Zambia.


          “America’s First Spy” spune povestea lui Frank Wisner, legendă a spionajului american și unul dintre primii occidentali care au anticipat Războiul Rece. Wisner a avut viziunea și curajul de a preveni Washingtonul în legătură cu amenințarea sovietică pe când SUA și URSS erau încă aliați, fiind martor la evoluțiile dramatice din București de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Prin mijloace de propagandă anticomunistă precum Radio Europa Liberă sau prin încercări directe – uneori reușite și alteori nu – de a răsturna regimuri comuniste din întreaga lume, Frank Wisner a scris o pagină importantă a istoriei americane, ale cărei consecințe sunt resimțite şi în prezent.


             Ambasadorul George Cristian Maior a arătat că volumul este unul la care ține foarte mult din cel puțin două motive: “Este o parte a istoriei României și a istoriei Statelor Unite, într-o perioadă de timp foarte complicată și tumultoasă și este o carte despre un personaj extraordinar, un profesionist al intelligence-ului, care a fost martor și actor în aceea perioadă”.


           Cartea surprinde momentul sosirii la Bucureşti, în timpul celui de-al doilea război mondial după ce România s-a alăturat aliaţilor în lupta împotriva regimului nazist, a lui Frank Wisner, unul dintre pionierii CIA. “Frank Wisner a fost trimis ca reprezentant al OSS (Office of Strategic Services) la București cu misiunea de a repatria piloții americani prizonieri de război capturați în timpul marilor bombardamente de la Ploiești. SUA erau în alianță cu Uniunea Sovietică la acel moment iar Wisner a reușit cu succes să îi repatrieze. Aceasta a fost partea cea mai simplă a misiunii sale, deoarece în România piloții era foarte bine tratați ca prizonieri de război”, a afirmat George Cristian Maior.

Ambasadorul român a subliniat faptul că partea tragică a evenimentelor la care a fost martor Frank Wisner a urmat după aceea, când acesta a văzut cum România era presată de trupele sovietice să devină o țară comunistă, deși populația nu își dorea acest lucru. “ Wisner a avut contacte în societatea românească, cu elita de atunci, de unde primea semnale că România dorea să meargă pe calea naturală a democrației. S-a întâlnit inclusiv cu Regele Mihai și membri ai guvernului numit imediat după 1944. Într-un fel, el a fost martorul începutului Războiului Rece cu mult timp înainte ca Churchill să folosească celebra metaforă a Cortinei de fier. Putem spune că Războiul Rece a început la București, iar Wisner a fost martor la această dramă a poporului român și a țării mele’, a afirmat George Cristian Maior.



           Frank Wisner și-a terminat misiunea la București în 1945, însă și-a amintit mereu experiența sa din România. “De aceea, când a devenit un oficial în comunitatea de informaţii americană, a pus în practică o politică de izolare și de stopare a dorinței sovieticilor de a acapara Europa Centrală și de Est. Poate că uneori a fost idealist, alteori a făcut greșeli, însă doresc să subliniez că a avut dreptate în susținerea necesității implicării Americii în câștigarea Războiului Rece”, a declarat ambasadorul român.

„Istoria are multe surprize. Unele dintre ele se referă la ciclurile sale care ar putea fi negative din când în când. Dezbatem acum, de exemplu, interferența Rusiei în unele societăți din Europa și chiar în puternica societate americană. Trebuie să avem mecanismul și capacitatea de a înțelege propaganda, de a o contracara instituțional și la nivelul societății și de a încerca să o stopăm. Desigur, suntem țări democrate, presa este liberă într-o democrație, dar în situația anumitor țări nu este cazul, iar mecanismul de stat al acestora este într-adevăr capabil să pună în mișcare narațiuni favorabile interesului lor. Cred că ar trebui să ne gândim serios la această problemă, ținând seama și de o astfel de experiență precum cea pe care a avut-o Frank Wisner.” a afirmat George Cristian Maior.


        Ambasadorul român a arătat că intelligence-ul produce controverse: “Poți cădea într-o extremă, spunând: <<Chiar avem nevoie de intelligence acum, într-o epocă cu acces la informații, cu surse deschise de informații. Chiar avem nevoie de aceste organizații?>> Și atunci putem interpreta istoria acestor organizații, precum cele din carte. Opinia mea este că avem nevoie de acest tip de organizații și de o atitudine precum Wisner în lumea de azi - o lume plină de provocări, imprevizibilitate și multe surprize negative.”

George Cristian Maior le-a mulțumit celor prezenți pentru participarea la lansare, în special familiei sale care l-a sprijinit, soția și fiica sa fiind prezente, colaboratorilor care au contribuit la realizarea acestei cărţi. De asemenea, ambasadorul român i-a mulțumit călduros unuia dintre fii eroului cărții, Frank Wisner Jr. “Este un bun prieten care m-a încurajat într-o perioadă în care eram sceptic cu privire la posibilitatea publicării volumului în SUA. Încurajările sale au contat mult pentru mine”, a spus George Maior.

Ambasadorul român a precizat că volumul său reprezintă și o contribuție la dezbaterea care va avea loc anul viitor, cu ocazia trecerii a 30 de ani de la căderea comunismului.

“Trebuie să reflectăm, toate societățile din Europa Centrală și de Est, la această experiență a comunismului și să încercăm să o înțelegem mai bine. 30 de ani, din punct de vedere istoric, nu este o perioadă lungă. Vedem multe evoluții negative, din păcate, în Europa, din punct de vedere al creșterii populismului și naționalismului, și chiar o nostalgie nefericită după perioadă comunistă. Volumul este o contribuție la o dezbatere pe aceste teme. Anul viitor ne dorim să aducem istorici din România, experți, pentru a discuta aceea perioadă de timp și a încerca să învățăm lecțiile ei. Mereu trebuie să învățăm din istorie, chiar dacă vorbim despre timpuri trecute”, a declarat George Cristian Maior.

Cartea a fost publicată la editura Academica Press din Washington, D.C. și este disponibilă pe site-ul amazon.com. Au furnizat recenzii diplomatul Frank Wisner II, profesorul Edward Luttwak, unul dintre cei mai importanți teoreticieni în materie de strategie și istorie militară, precum și George Friedman, fondator Stratfor și Geopolitical Futures.

 

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii


1607 23rd Street NW
Washington, DC 20008
Tel:      +1 202 9866973

Fax:      +1 202 2324748

E-mail:  washington@mae.ro

http://washington.mae.ro

facebook.com/romanian.embassy.us


GUSTUL AMAR AL INGRATITUDINII


Vavila Popovici


„Judecata unui slugarnic, a unui om vândut, fie că e trunchiată și îngustă, fie că e pătată de obrăznicie și de ingratitudine.” – Michel de Montaigne

 

 

   Ingratitudinea este purtarea omului ingrat, orgolios, de a nu fi recunoscător pentru ceea ce i s-a dat și a se comporta  depășind limitele atribuțiilor sale. Unii definesc ingratitudinea drept trădare a omenirii, sau miopie a  sufletului. Dacă se ivește o dispută, o luptă, individul în loc de a se purta omenește, demn, el se înjosește adoptând o atitudine ingrată. De multe ori starea de ingratitudine este determinată de slugărnicia față de o persoană, când orgoliul ce zace în adâncul sufletului acelui individ iese la suprafață și vrând să-și demonstreze puterea și capacitatea dotării sale adoptă o atitudine ingrată față de alt/alți indivizi, neagreați de stăpânul căruia îi slujește.

   Dostoievski spunea că „în fiecare om zace un călău...”, că omul din fire este un despot și de aceea se complace în a chinui pe alții, vrând să-și impună cu orice preț voința de putere. În romanul „Jucătorul”, trăirile pline de temeri și speranțe, acțiunile personajului care încearcă să învingă destinul la ruletă dar și escapada amoroasă a acestuia, fac din roman o poveste care dezvăluie cu meticulozitate profilul psihologic real al omului decăzut în mrejele viciilor. „Lepădăturile joacă chiar foarte murdar”, scrie un comentator al romanului.

   La jocul de poker, relevantă este cacialmaua, inducerea în eroare a adversarului, căruia îi lași impresia că ai cărți mai bune decât ale lui. Este de fapt o înșelătorie care reușește omului versat, adică, conform dicționarului – celui care posedă cunoștințe solide și experiență în domeniul respectiv.

   Este adevărat că trăim între oameni cu caractere și suflete diferite, între oameni demni și oameni ingrați, între oameni sensibili și insensibili, de mult timp și nu numai în zilele noastre, și oriunde, nu numai în țara noastră (cu înclinații diferite ale cântarului), dar acestor oameni ingrați nu ar trebui să li se ofere șansa de a conduce pe ceilalți. Biblia arată acest defect al unora, exemplificând ingratitudinea (nerecunoștința, nemulțumirea) vânzătorului Iuda Iscarioteanul care, s-a tocmit să vândă pe Hristos pentru 30 de arginți (cf. Matei 26, 15).

   În domeniul literaturii noastre să ne amintim de ingratitudinea de care a avut parte marele nostru Ion Luca Caragiale (1852-1912), considerat ca fiind cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. Un moment trist care a întunecat viața marelui dramaturg a fost cel în care a trebuit să-și apere reputația de creator original în procesul intentat lui Constantin Al. Ionescu-Caion, prim redactor la „Revista Literară”. Acesta gelos fiind pe reputația lui Caragiale, şi-a pus în cap să-l defăimeze... citeşte tot articolul

Ambasada României în SUA - Comunicat de presă

2 noiembrie 2018

 

Statul Delaware aduce un omagiu României cu ocazia aniversării a 100 de ani de la Marea Unire

 

         Guvernatorul statului Delaware, John Carney, împreună cu viceguvernatoarea Bethany Hall-Long, au emis o proclamație prin care se aduce un omagiu României cu ocazia aniversării a 100 de ani de la Marea Unire. În documentul semnat în numele locuitorilor statului Delaware, se arată că Statele Unite ale Americii și România au o lungă istorie de prietenie și respect reciproc. Totodată, românilor-americani li se mulțumește pentru împărtășirea talentului și a moștenirii culturale odată cu venirea pe teritoriul american.


        Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a salutat proclamația statului Delaware și le-a mulțumit guvernatorului John Carney și viceguvernatoarei Bethany Hall-Long, pentru gestul simbolic de marcare a Centenarului României. “Proclamația statului Delaware, ca și celelalte proclamații emise până în prezent de alte cincisprezece state americane, arată, odată în plus, legăturile puternice dintre România și Statele Unite. Suntem onorați de aceste gesturi care demonstrează apropierea, prietenia și parteneriatul dintre ambele țări”, a afirmat ambasadorul George Cristian Maior.


      Emiterea proclamațiilor de către state americane face parte dintr-un proiect mai amplu, al Ambasadei României la Washington, de celebrare a Centenarului Marii Uniri din 1918. Statul Delaware este cel de al șaisprezecelea stat american care omagiază Centenarul Marii Uniri printr-o proclamație specială.


      Informații suplimentare:


     Delaware a fost una dintre cele 13 colonii care au participat la Revoluția americană. La 7 decembrie 1787, Delaware a devenit primul stat care a ratificat constituția Statelor Unite, fiind de atunci cunoscut și sub numele de “Primul Stat”.

Delaware este cel de-al doilea cel mai mic și cel de-al șaselea cel mai puțin populat stat american, dar al șaselea din punct de vedere al densităţii populaţiei. Numele statului vine de la nobilul englez Thomas West, al treilea baron De La Warr, care a fost primul guvernator al coloniei Virginia.

     

      Un studiu din 2013 arăta că statul Delaware a avut cel de-al nouălea cel mai mare număr de milionari pe cap de locuitor din Statele Unite. În 2010, Delaware era al nouălea cel mai bogat stat din Uniune, cu un venit pe cap de locuitor de 29.007 dolari.

     

      Una dintre cele mai mari baze aeriene din SUA se află lângă capitala statului, Dover.

 

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii


Press and Cultural Affairs Office

1607 23rd Street NW, Washington, DC 20008
Phone:  +1 202 2324749 # 220
Fax:     +1 202 2324748
E-mail:  washington.press@mae.ro
Web:    http://washington.mae.ro


Ambasada României în SUA - Comunicat de presă - România, felicitată cu ocazia Centenarului Marii Uniri, printr-o proclamație emisă de guvernatorul statului Iowa

26 octombrie 2018

 

 

România, felicitată cu ocazia Centenarului Marii Uniri, printr-o proclamație emisă

de guvernatorul statului Iowa

 

            Guvernatoarea statului Iowa, Kim Reynolds, a proclamat ziua de 1 decembrie 2018, drept Ziua Aniversării a 100 de ani de la Unirea Românilor, în statul Iowa. În acest sens, guvernatoarea Kim Reynolds a emis o proclamaţie oficială prin care felicită România cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1918.

                “Statele Unite și România împărtășesc o prietenie adâncă și de lungă durată și un parteneriat strategic construit în jurul valorilor democratice, legăturilor istorice și a angajamentului comun pe calea asigurării securității transatlantice și a prosperității reciproce”, se arată în textul proclamației.

Documentul menționează și legăturile strânse dintre România și statul Iowa în ceea ce privește comerțul, programele educaționale și antreprenoriatul, precum și faptul că, de mai multe generații, românii-americani și-au adus contribuția la progresul Statelor Unite, munca lor fiind apreciată în toată America.

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a apreciat mesajul transmis de către guvernatoarea statului Iowa, Kim Reynolds, subliniind recunoștința țării noastre față de sprijinul acordat de președintele Woodrow Wilson, în urmă cu o sută de ani, pentru realizarea Marii Uniri.

Emiterea proclamațiilor de către state americane face parte dintr-un proiect mai amplu, al Ambasadei României la Washington, de celebrare a Centenarului Marii Uniri din 1918. Statul Iowa este cel de al paisprezecelea stat american care omagiază Centenarul Marii Uniri printr-o proclamație specială.

Informații suplimentare: 

            Statul Iowa a devenit cel de al  29-lea stat american în decembrie 1846. Numele statului derivă din numele tribunului de nativi americani, Ioway. Deși văzut ca fiind un stat cu economie preponderent agricolă, aceasta reprezintă doar o mică parte, economia statului Iowa fiind foarte diversificată. În 2010, Iowa a fost declarat statul în care se pot deschide și susține afaceri cu costurile cele mai mici dintre toatele statele americane.

 

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii



Press and Cultural Affairs Office

1607 23rd Street NW, Washington, DC 20008
Phone:  +1 202 2324749 # 220
Fax:     +1 202 2324748
E-mail:  washington.press@mae.ro
Web:    http://washington.mae.ro


 

 

       Ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, a avut, joi, 25 octombrie 2018, o întâlnire de lucru cu reprezentanţi ai companiei Tesla în Washington DC. Cu această ocazie, ambasadorul George Cristian Maior a prezentat măsurile implementate de România pentru dezvoltarea utilizării energiilor regenerabile şi implementarea tehnologiilor inovative în acest domeniu. De asemenea, a menţionat sprijinul financiar oferit de Guvernul României pentru achiziţia de maşini electrice, ca măsură concretă de sprijin a extinderii utilizării vehiculelor ecologice.

       

     Reprezentanţii Tesla au prezentat obiectivele companiei de extindere a activităţii în Europa Centrală şi de Sud-Est, care includ atât infrastructura de suport a vehiculelor electrice pe care le produce, cât şi noile tehnologii de stocare a energiei sau elementele ce susţin dezvoltarea oraşelor inteligente („smart cities”).

În cadrul întrevederii, a fost transmisă invitaţia pentru o echipă a companiei Tesla de a efectua o vizită de documentare în România.  

 

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii


Press and Cultural Affairs Office


1607 23rd Street NW, Washington, DC 20008
Phone:  +1 202 2324749 # 220
Fax:     +1 202 2324748
E-mail:  washington.press@mae.ro
Web:    http://washington.mae.ro


DESPRE SLUGĂRNICIE

 Vavila Popovici – Carolina de Nord


  O parte din raportul realizat de actualul ministru al justiției Tudorel Toader, în care sunt prezentate pe larg motivele de revocare ale lui Augustin Lazăr, a fost un raport „tendențios” după spusele Președintelui țării. Aș adăuga și calificativul – ranchiunos. Reproșurile aduse de ministrul justiției procurorului general au legătură cu modul în care cel din urmă a reacționat în anumite momente, cum ar fi acel al modificării Legilor Justiției sau a Codurilor Penale, în cazul unor decizii ale Curții Constituționale sau al protocoalelor SRI - Parchet, aici fiind menționat reproșul că „a ascuns adevărul”. Alte acuzații ale ministrului, susțin unii comentatori, par inspirate din raportul în baza căruia a cerut revocarea fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi. Procurorului general chiar i se reproșează că a îngreunat/împiedicat evaluarea fostului procuror șef DNA, asta pentru că Augustin Lazăr s-ar fi temut că urmează propria sa evaluare. Interpretarea este absurdă dacă nu schizofrenică. Concluzia raportului fiind: „Motivele care au determinat revocarea doamnei procuror-șef DNA îi sunt deopotrivă imputabile”.

   În replică, Președintele Klaus Iohannis refuză demiterea Procurorului General și apreciază activitatea lui, considerând că cererea ministrului Justiției este complet neadecvată și de natură să genereze neîncredere în sistem și îngrijorare în rândul partenerilor noștri europeni: „Modul în care ministrul a prezentat public raportul este unul tendențios și denotă intenția acestuia de a subordona politic procurorii”. Toader răspunde ironic, plin de sine: Nimic nou sub soare: Președintele ne spune mai întâi faptul că nu îl va revoca pe A. Lazăr apoi va citi raportul primit de la Ministerul Justiției!”. Președintele refuză demiterea procurorului general și cere din nou demisia ministrului justiției: „Domnul Tudorel Toader trebuie să plece de urgență din fruntea ministerului pe care îl conduce. Statul român are obligația de a proteja ordinea de drept, libertățile și drepturile cetățenilor săi, iar acest lucru nu poate fi înfăptuit fără un Minister Public independent și eficient”. Procurorul general Augustin Lazăr va fi audiat de Consiliul Superior al Magistraturii, pe 13 noiembrie.

   Ca o observație, multe propuneri legislative supervizate de Tudorel Toader, unele elaborate chiar de el au fost declarate neconstituționale. Ce arată acest fapt? Că acest profesor este incompetent, sau că este educat în comunism... citeşte tot articolul

UN NOU AȘEZĂMÂNT DE LUX PENTRU VÂRSTNICII BOLNAVI, LÂNGĂ SIBIU

Prof. ANCA SÎRGHIE 



    Primirea oamenilor vârstnici și bolnavi în instituții specializate este o  problemă ce întârzie să se rezolve în România în ritm alert,  pe cât de urgentă este. Atât timp cât familii aflate într-o situație disperată se adresează unui azil de stat și li se răspunde că trebuie așteptat până moare vreunul dintre locatari, imaginea asigurării oamenilor ajunși la senectute la noi este încă o realitate dură.

    Poate că tocmai de aceea, fiecare așezământ de profil care își anunță deschiderea, fie el de stat ori particular, trezește un viu interes, mai ales pentru aparținătorii care se află în imposibilitatea de a-i îngriji pe părinții lor bătrâni și bolnavi. În județul Sibiu, care deține cel mai vechi azil din țară, inițiativele în acest domeniu nu au lipsit, mai ales în ultimul deceniu. Denumirile lor sunt variate, nescăpând de molima neologistică a influenței engleze,  de la nursing home, retirement home, Senior Center, Maya cămin, azil de bătrâni sau  cămin spital, cum este renumitul așezământ “Dr. Carl Wolf”, la care oameni încă în plină putere își depun dosarele de înscriere ca peste mai mulți ani să fie siguri că le vine rândul, cam ca RDG-iștii  din vremea socialismului, care se înscriau să cumpere un autoturism Traband cu 15 ani înainte de livrare. Faptul că s-au înmulțit vizibil aceste instituții sociale de mare necesitate este cu totul explicabil în condițiile în care tot mai mulți tineri români pleacă din țară, nutrind iluzia că activitatea lor peste frontiere le va împlini visul de prosperitate materială, dar nesocotind repercusiunile negative ale unei asemenea soluții, generalizate endemic în România prezentului. Bunicilor, care la vârsta senectuții li s-ar cuveni dată o îngrijire specială, le revine responsabilitatea dificilă să ia în seama lor creșterea nepoților, pe care părinții ahtiați după venituri mai mari decât cele ce se pot dobândi în țară îl părăsesc, fără să realizeze că etapa adolescenței este critică și necesită prezența efectivă a ambilor părinți în viața cotidiană a copiilor în plină creștere.

         Cu aceste gânduri, intram zilele trecute pe poarta Căminului de bătrâni “ Maria Theresia”, aflat între comuna  Șura Mică și orașul Ocna Sibiului, respirând aerul curat al câmpului cu plantații de porumb și culturi de cereale, într-o liniște dumnezeiască. Doamna Eugenia Bârsan, care m-a primit cu un zâmbet larg și afectuos, este tocmai patroana noului așezământ, ce are în holul de la intrare portretul impunătoarei împărătese austriece. Nu-mi pot reprima gândul că la ordinul ei în Transilvania au fost dărâmate și incendiate mii de biserici și mânăstiri ortodoxe tradiționale,  dar la Sibiu cartierul Teresianum marchează și niște merite ale renumitei împărătese pentru locuitorii germani ai secolului al XVIII-lea în cetatea de pe Cibin. Unul sigur este cu adevărat important, cel de a fi numit guvernator al Transilvaniei pe Brukenthal, o personalitate emblematică pentru orașul nostru.  Încerc să-mi explic alegerea acestei denumiri la gândul că așezământul este deschis și unor locatari străini, care vor veni din Europa întreagă, încântați să se așeze sub pavăza renumitei personalități imperiale.

         Pregătirile pentru deschiderea oficială în 29 septembrie 2018 sunt în toi și experiența celor 30 de ani trăiți  de doamna Eugenia la Viena, alături de un soț medic, își spune cuvântul. Aerul de construcție proaspăt terminată, structura clădirii în care va funcționa un salon cultural, o capelă pentru rugăciune, m-au impresionat deopotrivă cu apartamentele dotate cu câte două paturi ergonomice, dulapuri înfundate ca la hotel, balcoane care te cheamă la soare, televizoare cu cablu, Internet, mese încăpătoare cu câte două scaune și săli de baie, pregătite prin acces ușor pentru nevoile speciale ale unor oameni aflați în grea suferință. Tot la norme și  standarde europene este concepută și grădina căminului de 8.000 mp, cu filigoria largă, unde se pot desfășura evenimente importante, și alei de plimbare. O apariție imposibil de neglijat a fost primul locatar al instituției, nu altul decât academicianul George Litarczek, o somitate în domeniul anesteziei medicale românești și europene, care mă frapează cu mobilitatea sa în noul mediu ce evident i-a devenit deja familiar. Scaunul cu rotile în care se deplasează fără rețineri, nu mai are secrete pentru Domnia Sa. Este vioi în replică, una cu care domină pe interlocutor, și propunerea de a-mi oferi un interviu i se pare absolut firească, ținând de o obișnuință a vieții lui cotidiene, cum o trăise la București, activând la mai multe unități spitalicești, (între care la Spitalul Fundeni a format o școală de anestezie și de terapie intensivă, creând chiar 7 invenții de tehnică medicală), la I.M.F. ca și în conferințe internaționale. Este chiar fericit să afle că aș dori să citesc cărțile memorialistice despre viața lui, acum când Domnia Sa a împlinit 92 de ani,  și mă încredințează că editura mi le va trimite cât de curând. Îl asigur că nu dânsul este cel mai vârstnic locatar al căminului-hotel, ci prietena mea, profesoara Maria Nemeș, care tocmai se instala într-o cameră curată și luminoasă, dânsa având vârsta de 98 de ani. Sper că i-am sporit domnului academician speranța de viață cu mărturisirea mea. De mult timp dorită, cunoștința cu profesoara Hurezeanu, mama ambasadorului nostru în Germania, Emil Hurezeanu, a devenit o realitate, căci noul statut de locatar al Căminului “Maria Theresia” nu-i produce vreo apăsare, ci dimpotrivă, o angajează în proiectul apropiatei deschideri oficiale. Din conversația cu Domnia Sa înțeleg că doamna profesoară Paraschiva Hurezeanu este dornică să participe activ la viitoarele serate muzical-literare care se vor organiza în cămin. Aleg ca punct de pornire pe Lucian Blaga și îi ofer cartea mea ce are Premiul “Oct. Goga” al Uniunii Scriitorilor din România, intitulată Lucian Blaga și ultima lui muză. Ne promitem colegial că o vom discuta după ce doamna Hurezeanu o va termina de lecturat. Observ că acestei instituții sociale de lux îi lipsește o bibliotecă și ofer patroanei, care își amintește cu plăcere că a fost cândva eleva mea la Colegiul Național  “Gheorghe Lazăr” din Sibiu, deloc întâmplător un volum solid pe care l-am dedicat  în anul 2016 celei mai fascinante personalități literare a Sibiului, volum intitulat Radu Stanca. Evocări și interpretări în evantai. Așadar, o altă temă a viitorelor serate literare la Cămin.

    Dotat modern ca niciun altul la Sibiu, microbuzul ce este oferit, ca să conducă pe fiecare nou pacient al Căminului “Maria Theresia”,  are rampă, pe care se ridică scaunul cu rotile ce poartă pe bolnavul imobilizat. Însăși patroana a avut generozitatea să sosească la domiciliul viitorului locatar al căminului, spre a ajuta cu delicata ei veselie la  depășirea momentului greu al despărțirii de locul domiciliului. Adaptarea începe chiar din acel punct al primului contact și patroana, sibiancă de origine, are intuiția psihologică necesară spre a semăna încredere. Noutatea cu care dorește Eugenia Bârsan să completeze sistemul de asistență social-medicală pentru seniori la Sibiu, din an în an mai sporit ca modernitate și confort, pornește de la atitudinea luminoasă și atentă față de suferința oamenilor. Întregul personal îi urmează modelul, din convingerea că fiecărui pacient i se cuvine acordată toată considerația. Prezența permanentă a unor medici în instituție, programele de gimnastică medicală, care se comandă pentru pacienții doritori, plimbările zilnice pe aleile parcului creează o certitudine, anume că senectutea, cu afecțiunile ei inerente, poate fi trăită cu demnitate și bucurie. Parafrazând un titlu de film cunoscut, am plecat din Residența “ Maria Theresia” din vecinătatea orașului Sibiu cu  convingerea că  în acel cămin cu aspect de hotel am văzut bătrâni fericiți.


     (În imagine, de la stânga la dreapta: patroana a instituției, Eugenia Bârsan, prof. Maria Nemeș, locatară a casei de vârstnici, prof. Anca Sîrghie, vizitatoare.)

  

Romanian Wood Crafts, o prezență la standarde europene la Târgul HOME Design Budapesta

Ioan POPESCU

 

12 producători de mobilă, finaliști ai programului de instruire desfășurat în cadrul proiectului “Servicii integrate de export pentru IMM-urile din România”,cofinanțat de Elveția prin intermediul Contribuției Elvețiene,au participat, recent, la târgul HOME Design din Budapesta. Expoziția a fost dedicată, în principal, mobilierului și decorațiunilor pentru locuințe.

 

În premieră, pavilionul românesc a fost prezent sub brandul comun, Romanian Wood Crafts, o inițiativă apreciată de către vizitatorii târgului datorită calității și diversității produselor prezentate. Eleganța designului pavilionului structurat într-un stil neutru pe rame prefabricate din metal și pereți albi de către DZNR Design Studio, a reprezentat un alt element de atracție pentru vizitatori.

 

Delegația română a inclus producători de mobilier de tip “inteligent”, precum Ami White, cu o ofertă de paturi de tip BoxSpring cu sisteme electrice integrate și Lux Artim,cu mobilier de bucătărie cu electrocasnice controlate prin comandă vocală și senzori de deschidere automată a sertarelor. Din aceeași categorie a mobilierului pentru locuințe, Xilopal, RGS, ABC Sleep Concept și Biomobila au expus colecții de mobilier cu finisaje ecologice, din lemn masiv, cu o interpretare personală a tendințelor în design.  

 

Segmentul mobilierului pentru copii a fost ofertat de producatorii Timural și Amik, care au expus mobilă din elemente naturale și jucării cu rol educativ, adresat atât familiilor, cât și grădinițelor sau creșelor. Cu un design inspirat de simplitatea și durabilitatea asigurate de lemnul masiv, BodMob a prezentat mese și mobilier tapițat, în timp ce Tapisal a completat oferta cu balansoare cu accente tradiționale. Uniprod a propus pieței din Ungaria o ofertă de jaluzele și soluții de umbrire a ferestrelor din lemn masiv, pictat într-o diversitate de variante cromatice. Dedicat mobilierului comercial, Grapthec a prezentat soluții care pot fi personalizate nevoilor fiecărui client. 

 

În cele trei zile ale târgului, firmele participante au avut ocazia să intre în contact cu distribuitori locali de mobilier, reprezentați ai industriei HoReCa, arhitecți și designeri de interior, care și-au manifestat interesul de a colabora.

Ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurca, a declarat cu ocazia vizitei pavilionului românesc: „Sunt foarte bucuros că am participat la acest târg, unde prezenţa românească se situează la cele mai înalte standarde. România a mai fost oaspete privilegiat la asemenea evenimente de promovare, dar este pentru prima dată când prezenţa noastră naţională îmi oferă un asemenea sentiment de mândrie şi de încredere în viitor. Am văzut firme mai mari sau mai mici, din toate regiunile ţării, toate pregătite să facă pasul în afara României şi să ofere clientelei internaţionale produse confortabile, moderne, frumoase şi, de multe ori, ecologice.”

 

Proiectul “Servicii integrate de export pentru IMM-urile din România”,realizat în cadrul Programului de Cooperare Elvețiano-Român pentru reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, beneficiază de finanțare în valoare de cca. 12 mil.lei, 85% reprezentând contribuția Elveției și 15% cofinanțarea statului român.

 

În urma procedurii de achiziție publică organizată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

 

 Acest proiect a fost realizat de Asocierea Gama Proconsult – TDP Partners- Camera de Comerț și Industrie Prahova – Inpulse Partners.

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii - comunicat de presă


Ambasada României în Statele Unite ale Americii


                                                                                                                                                 Press and Cultural Affairs Office

                                                                                                                                                 1607 23rd Street NW, Washington, DC 20008
                                                                                                                                                  Phone:  +1 202 2324749 # 220
                                                                                                                                                  Fax:     +1 202 2324748
                                                                                                                                                  E-mail:  washington.press@mae.ro
                                                                                                                                                 Web:    http://washington.mae.ro





23 octombrie 2018

 

1 decembrie 2018, proclamată în statul Indiana drept Ziua Aniversării a 100 de ani de la Unirea Românilor

 

            Guvernatorul statului american Indiana, Eric Holcomb, a emis o proclamaţie oficială prin care felicită România cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1918. Guvernatorul Eric Holcomb a proclamat, cu această ocazie, ziua de 1 decembrie 2018, drept Ziua Aniversării a 100 de ani de la Unirea Românilor în statul Indiana.

           

            În document sunt menționate legăturile strânse dintre România și Statele Unite, ambele țări “împărtășind o prietenie adâncă și de lungă durată și un angajamentul comun pe calea asigurării securității transatlantice și a prosperității reciproce”.

            

             Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a apreciat mesajul transmis de către guvernatorul statului Indiana, Eric Holcomb, subliniind recunoștința țării noastre față de sprijinul acordat de președintele Woodrow Wilson în urmă cu o sută de ani pentru realizarea Marii Uniri.

            

            Emiterea proclamațiilor de către state americane face parte dintr-un proiect mai amplu, al Ambasadei României la Washington, de celebrare a Centenarului Marii Uniri din 1918. Statul Indiana este cel de al treisprezecelea stat american care omagiază Centenarul Marii Uniri printr-o proclamație specială.


            Informații suplimentare: 


         Statul Indiana a devenit, în decembrie 1816, cel de al nouăsprezecelea stat american. Capitala statului este la Indianapolis, oraș cunoscut pentru circuitul auto Indianapolis Motor Speedway unde are loc Indianapolis 500, cea mai celebră cursă auto din lume. Statul Indiana a făcut parte din Teritoriile din Nord-Vest, care includeau actualele state Ohio, Indiana, Illinois și Wisconsin, și care au fost cedate Statelor Unite de către Marea Britanie în urma Războiului american de Independență. Vicepreședintele SUA, Mike Pence, a fost guvernator al statului timp de patru ani.

             

             Principalii factori de coeziune comunitară a românilor din statul Indiana sunt reprezentaţi de Consulatul Onorific din Indianapolis și Societatea Românească din Indiana Vlad The Impaler “Dracula”.

 

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii


                   Comunicat de presă

Români americani, premiați în cadrul Galei „100 pentru Centenar”,

organizată la Ambasada României din Washington



18 octombrie 2018

 

Români americani cu activităţi deosebite, premiați în cadrul Galei „100 pentru Centenar”, organizată la Ambasada României din Washington

 

        Gala „100 pentru Centenar”, inițiată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în cadrul căruia sunt premiați 100 de români din Diaspora cu activităţi deosebite, promotori ai valorilor şi identităţii româneşti, cu distincţii simbolice de recunoaştere şi apreciere a meritelor şi contribuţiei lor la imaginea României în lume, a ajuns și în Statele Unite ale Americii.


          Evenimentul, organizat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Ambasada României în SUA, s-a desfăşurat miercuri, 17 octombrie 2018, în eleganta clădire a misiunii României, Washington devenind a opta capitală în care a fost celebrată excelența românească de pretutindeni.

          

         În prezența ministrului pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a ambasadorului României la Washington, George Cristian Maior și alături de reprezentanți ai comunității românești din SUA, a avut loc ceremonia de înmânare a distincțiilor pentru 11 români promotori ai valorilor și identității românești. Astfel, au primit distincții simbolice: Adrian Bejan, Eliot Sorel, Michael Horodniceanu, Victor Velculescu, Theodor Damian, Rodica Bărănescu, Dan Nicolae, Marius Stan, Adrian Bot, Alexandra Nechita și Alexandru Mărmureanu.


       “Centenarul Marii Uniri reprezintă un moment unic în istoria modernă a României. Iar pentru românii americani el are o semnificație în plus. Să ne aducem aminte că Pacea de la Paris a fost definită de idealurile transmise atunci cu mare putere de către președintele american Woodrow Wilson. Idealismul său de atunci a permis popoarelor dreptul la autodeterminare, ceea ce a făcut ca actul de la Alba Iulia să fie ratificat și la nivel internațional. De aceea, suntem legați de America și prin acest gest extraordinar al unui președinte american.” a declarat ambasadorul României, George Cristian Maior.

           În acest context, George Cristian Maior a amintit de inițiativa comunității românilor-americani din urmă cu o sută de ani, care au reușit să promoveze cauza unităţii naţionale, adunând toți membrii sub o unică Ligă naţională a românilor din SUA. În 1918, la Philadelphia, oraşul simbol al independenţei Statelor Unite, românii au proclamat ideea unirii Transilvaniei cu restul țării. Ambasadorul român a ținut să amintească numele căpitanului transilvănean Vasile Stoica, preşedintele Ligii Naţionale Române, cel care a susținut un discurs în cadrul evenimentului de la Philadelphia și s-a întâlnit la Casa Albă cu președintele Woodrow Wilson pentru a susține cauza României unite. “După ce a luptat şi a contribuit semnificativ la realizarea marii uniri, Vasile Stoica a murit ulterior în închisorile comuniste, jertfă extraordinară şi un destin tragic”, a subliniat ambasadorul român.


          George Cristian Maior i-a felicitat pe laureați pentru distincțiile primite și pentru faptul că păstrează în continuare o legătură puternică cu România.

          

          La rândul său, ministrul Natalia-Elena Intotero a remarcat că românii de pretutindeni reprezintă un tezaur al României. “Prin ce ați creat aici, în țara-simbol a libertății, promovați identitatea națională și valorile românești”, a declarat Natalia-Elena Intotero.


         Gala „100 pentru Centenar” s-a încheiat printr-un moment artistic asigurat de interpreta Laura Bretan, finalistă a concursului „America`s Got Talent” şi câştigătoare a concursului „Românii au talent”.


          Vă prezentăm biografiile laureaților:


         Rodica Bărănescu


        Dr. Rodica Bărănescu a fost până la 31.08.2016 profesor la University of Illinois at Chicago, la facultatea de Inginerie Mecanică și Industrială.  Pregătirea sa de bază este Mecanica, specialitatea Mașini Termice. A obținut diploma de inginer și doctoratul la Universitatea Politehnică București unde ulterior a lucrat ca profesor timp de 13 ani, înainte de a emigra în SUA. A făcut studii doctorale și post doctorale la French Institute of Petroleum în Paris, Franța și la University of Wisconsin la Madison, USA. În anul 2000 i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Pitești, România.


În SUA a lucrat ca inginer șef la Divizia de Cercetări în Motoare și ca manager în cadrul companiei Navistar, una dintre întreprinderile americane de frunte care fabrică vehicule comerciale și motoare cu ardere internă.  A publicat numeroase articole cu conținut tehnic în domeniul motoarelor diesel, cu referire la optimizarea emisiilor, simularea proceselor de ardere din motoare, optimizarea statistică a proiectării motoarelor, etc.


Este membră Fellow a SAE International (Societatea Inginerilor de Automobile) din anul 1980 și a fost aleasă Președinte al SAE în anul 2000, fiind prima femeie președinte al SAE și prima președintă născută în afara Statelor Unite. În urma unei donații substanțiale, SAE a instituit în anul 2012 ”Rodica Bărănescu Award for Technical Excellence and Leadership” (premiul pentru rezultate excelente în tehnică și leadership) pentru a celebra succesul femeilor inginere într-o profesie încă dominată de bărbați. Din anul 2005 până în 2016 Rodica Bărănescu a lucrat ca profesor la University of Illinois at Chicago, predând cursul de Motoare Termice și conducând lucrările de cercetare ale studenților.


În anul 2001 a fost aleasă membră a National Academy of Engineering, cea mai înaltă organizație profesională în domeniul ingineriei din SUA.  Ca membră a secției de Inginerie Mecanică a Academiei, participă activ în comitete tehnice naționale, care evaluează tehnologii viitoare pentru reducerea consumului de combustibili și pentru reducerea emisiilor poluante la autovehicule. 


       Adrian Bejan


      Adrian Bejan este profesor universitar la Duke University, Departamentul Inginerie Mecanică și Știința Materialelor și este cunoscut pentru contribuțiile sale remarcabile din domeniul termodinamicii, precum și ca autor al teoriei constructale privind proiectarea și evoluția în natură.


S-a născut la Galați și la vârsta de 19 ani a primit o bursă la MIT, unde și-a continuat studiile, iar în 1975 a obținut titlul de doctor. După un stagiu la University of California, Berkeley și o încadrare la University of Colorado, a devenit profesor la Duke University în 1984, având deja la acea dată contribuții majore în domeniul științelor termale.


Este membru de onoare al Academiei Române - Secția de Științe Tehnice și membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei. A primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea a 18 universități, a publicat numeroase cărți și sute de lucrări științifice și este membru în diverse asociații profesionale, organizații sau instituții academice. Cea mai recentă recunoaștere a activității sale o reprezintă Medalia "Benjamin Franklin", acordată de Institutul Franklin din Statele Unite.


       Adrian Bot


       Cercetător în domeniul ştiinţelor biomedicale, Adrian Bot, MD, Ph.D. este vicepreședintele medicinii translaționale la Kite, o companie de biotehnologie care a dezvoltat o terapie genetică de prima generație pentru cancer. Are peste 20 de ani de experiență în cercetarea și dezvoltarea biomedicală.


Adrian Bot a obținut licența la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, România și doctoratul în științele biomedicale de la Școala de Medicină din Mount Sinai, New York. Ulterior, a fost invitat ca om de știință la Institutul de Cercetare Scripps din La Jolla și ca cercetător principal și director de cercetare în domeniul imunologiei la Alliance Pharmaceutical Corp. din San Diego.


În noiembrie 2002, dr. Bot s-a alăturat companiei Allecure Pharmaceuticals, care a devenit MannKind Corp, unde a fost director de cercetare și dezvoltare. A deținut numeroase alte funcții la MannKind: director senior al medicinii translaționale, vicepreședinte al conducerii științifice și vicepreședinte al cercetării, înainte de numirea în funcția de șef adjunct științific și apoi vicepreședinte al medicinii translaționale la Kite. Dr. Bot are mai multe brevete în domeniu, peste 150 de prezentări la congrese și publicații, a făcut parte din comisii editoriale și organizații prestigioase precum Societatea de Imunoterapie pentru Cancer.


       Theodor Damian


      Profesor de Filosofie şi Etică la Facultatea de Ştiinţe Sociale, Metropolitan College of New York; Profesor de Filosofie şi Literatură la Facultatea de Jurnalism şi Comunicare a Universităţii Spiru Haret, Bucureşti (2008-2011); Preşedintele al Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă şi al Cenaclului literar “M. Eminescu” din New York, Paroh al Bisericii Ortodoxe Române “Sf. Ap. Petru şi Pavel”; Director al revistei de cultură şi spiritualitate română Lumină Lină- Gracious Light, New York, director al revistelor Symposium şi Romanian Medievalia, New York; Preşedinte al Filialei americane a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România; scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România; ziarist, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România; membru în peste 20 de colegii de redacţie de reviste literare şi academice din România şi SUA, precum şi în numeroase asociaţii naţionale (România, SUA) şi internaţionale.


A publicat peste 30 de volume în domeniile teologie şi etică, critică literară, printre care: The Icons. Theological and Spiritual Dimensions According to St. Theodore of Studion (Lewiston, NY: The Edwin Mellen Press, 2002), Introducere în istoria creştinismului. Primul mileniu (Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine, 2008), Filosofie şi literatură: O hermeneutică a provocării metafizice (Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine, 2008), Trăirea în cuvânt (interviuri, Cluj: Eikon, 2011), Life and Mind. Perspectives on the Human Condition, editor, cu Richard Grallo şi Bert Breiner (New York, Sophia Institute - Theotokos Press, 2013), Ideea de Dumnezeu în poezia lui Eminescu (Bucureşti: Eikon, 2016), Gregory of Nazianzus’ Poetry and His Human Face in It (Sophia Institute - Theotokos Press, New York, 2017) şi poezie printre care: Semnul Isar/ The Isar Sign (Deva: Editura Calauza, 2011), În casa fulgerului (Iaşi: TipoMoldova, seria Opera Omnia, 2013), Lazăre, vino afară (Iaşi: Junimea, 2016).


A primit numeroase premii si diplome de recunoaștere a activităților sale academice, profesionale, culturale si literare.


        Michael Horodniceanu

      

       Dr. Michael Horodniceanu este profesor la New York University Tandon School of Engineering în Departamentul pentru Inginerie Civilă și Urbană. Este președintele Institute of Design & Construction (IDC) Innovations.


S-a născut în 1944 la București și a urmat liceul Ion Luca Caragiale. A absolvit Institutul de Tehnologie din Israel în 1970, unde a obținut licența în inginerie civilă. Deține un masterat în managementul ingineriei de la Columbia University și doctoratul în Inginerie și Planificare de Transport de la NYU Tandon School of Engineering.


Michael Horodniceanu are peste 40 de ani de experiență în industria de transporturi și construcții, inclusiv în domeniul academic și peste 30 de ani de activitate de management executiv, conducând entități publice și private majore. A gestionat operații și proiecte complexe, inclusiv conducând lucrări de infrastructură publică. De-a lungul anilor a publicat numeroase rapoarte, articole și cărți și a susținut prezentări publice, iar realizările sale și angajamentul său pentru industrie i-au adus recunoaștere publică în numeroase rânduri în New York și peste tot în Statele Unite.


Înainte de a deține catedra la NYU Tandon School of Engineering, a ocupat diverse poziții la nivel de guvern, în mediul privat și academic.


Experiența sa în afaceri include poziția de CEO la Urbitran Group, companie multi-disciplinară, de planificare de transport, inginerie, arhitectură și management al construcțiilor cu birouri în SUA.  Între 2008 și 2017 a fost Președintele MTA Capital Construction (2008-17), cel mai mare program de construcții de transport din SUA. În această capacitate a supravegheat zilnic designul și activitățile de construcție pentru 6 mega proiecte, incluzând East Side Access (12 miliarde $), Second Avenue Subway (4.5 miliarde $), Number 7 Line Extension (2.4 miliarde $), și Fulton Street Transit Center (1.4 miliarde $). De asemenea, a condus implementarea MTA Capital Security Program, a supravegheat încheierea lucrărilor la South Ferry Terminal și a început a doua fază a lucrărilor la Second Avenue Subway și accesul Metro North la gara Penn Station.


Presa americană a relatat frecvent despre realizările extraordinare ale lui Michael Horodniceanu la MTA Capital Construction, folosind termeni precum Mega-Proiecte sau Grand Slam.


         Alexandru Mărmureanu


       Născut la 30 august 1962, Alexandru Mărmureanu este un proeminent chirurg toracic și cardiovascular, cu o experiență specială în domeniul chirurgiei minim invazive, în care a dezvoltat și a pionierat o serie de tehnici și proceduri. În cei peste 30 de ani de practică, a reușit să trateze unele dintre cele mai complexe și dificile afecțiuni ale inimii și plămânilor. A absolvit facultatea de medicină din Craiova, și-a terminat rezidențiatul în chirurgie generală la New York University Medical Center și apoi a continuat specializarea în chirurgie toracică la Mount Sinai Medical Center din New York, unde a fost implicat în mod activ în domeniul cercetării în chirurgie cardiovasculară și toracică. A avut, de asemenea, un Fellowship în chirurgie toracică la UCLA, unde a continuat să practice ca instructor clinic, iar apoi s-a alăturat echipei Cedars Sinai Medical.


Doctorul Mărmureanu este recunoscut la nivel internațional în domeniul său de activitate și a publicat numeroase articole și cercetări. Dedicat cauzelor caritabile, Alexandru Mărmureanu călătorește în întreaga lume pentru a pregăti chirurgi locali și pentru a realiza operații pro-bono.


A construit câteva programe de chirurgie cardiacă și toracică de succes la Los Angeles, tratează peste 400 de cazuri pe an cu rezultate deosebite și este membru în numeroase organizații și comitete, la nivel național și internațional.


Pentru activitatea sa remarcabilă a obținute mai multe premii printre care premiul "Celebrități româno-americane 2012" - merit distinctiv pentru misiunile medicale internaționale și Premiul medical pentru 20 de ani de Chirurgie cardiotoracică, Timișoara, România 2011.


         Alexandra Nechita


        Alexandra Nechita s-a născut în 1985 și a început să picteze la vârsta de doi ani. A avut prima expoziție publică la vârsta de 8 ani și talentul său extraordinar a fost imediat recunoscut. A atras atenția deopotrivă criticilor de artă și publicului larg și a fost prezentată de media drept „copil minune” și supranumită „micul Picasso”. În 2008 a absolvit UCLA și locuiește în prezent în Los Angeles.


Alexandra Nechita și-a creat un limbaj vizual propriu, într-o manieră unică, lirică și abstractă, iar lucrările sale, prezentate la expoziții în întreaga lume, au personalitate artistică, sunt sofisticate și pline de viață. A obținut numeroase premii decernate în întreaga lume pentru creațiile și realizările sale.


Susținătoare activă a artei ca mod de comunicare și mijloc de expresie, inclusiv în școli, Alexandra și-a făcut o misiune din a contribui la rezolvarea pașnică a conflictelor.


        Dan Nicolae


      Dan Nicolae este Profesor la University of Chicago, Decan al Facultății de Statistică, Profesor la Facultatea de Medicină, secția Genetică Medicală și Profesor la Facultatea de Genetică Umană. 

    

Profesorul Dan Nicolae este recunoscut ca unul dintre liderii mondiali în aplicațiile statisticii și matematicii în genetică.

Prof. Nicolae s-a născut la Craiova unde a absolvit „Liceul Nicolae Bălcescu” (azi numit Colegiul National Carol I). În perioada 1990-1995 a urmat cursurile Facultății de Matematică de la Universitatea din București și ulterior a obținut doctoratul în Statistică la University of Chicago. După un an ca cercetător la deCode Genetics în Islanda, a acceptat să se alăture corpului profesoral al University of Chicago. A fost profesor vizitator la University of Oxford și UCLA, iar în perioada 2015-2016 a fost conducătorul Secției de Genetică Medicală.


Cercetarea profesorului Nicolae acoperă mai multe domenii: statistică matematică, statistică genetică și genetica bolilor complexe. Grupul de cercetare al profesorului Nicolae are un rol activ în a dezvolta metode optime pentru culegerea datelor, în a formula modele pentru rețelele moleculare și în a dezvolta soluții matematice și algoritmi pentru analizarea datelor generate pentru zeci de mii de pacienți și milioane de factori de risc. Cercetarea profesorului Nicolae a dus la numeroase descoperiri de gene și procese moleculare implicate în astmul bronșic și în boala lui Crohn și a deschis noi arii de cercetare care încearcă să înțeleagă factorii prenatali (moleculari și de mediu) în etiologia astmului.


Prof. Nicolae a publicat peste 130 de articole științifice care au fost citate de mai mult de 25.000 de ori. Este membru in numeroase borduri editoriale și a participat în zeci de comisii de evaluare a granturilor în State Unite, Canada, Anglia și Uniunea Europeană.


          Marius Stan


        Dr. Marius Stan este recunoscut internațional ca unul dintre întemeietorii modelării și simulării pe calculator a fenomenelor care apar la multiple scale temporale și spațiale. Din 2010 este Cercetător Principal la institutul de cercetare ”Argonne National Laboratory” din Chicago unde conduce un grup de cercetare care utilizează elemente de inteligență artificială și simulări pe calculatoare de mare performanță pentru crearea unor materiale noi cu aplicații în domeniul energetic și în cel al componentelor electronice. Este Profesor la Institutul de Informatică (Computation Institute) al Universității Chicago și Profesor la Institutul de Știintă și Inginerie (NAISE) al Universității Northwestern.


Marius Stan a copilărit la Urziceni, județul Ialomița, unde a absolvit liceul teoretic „Grigore Moisil”. În 1986 a absolvit Facultatea de Fizică a Universității București. După un stagiu la ROFEP S.A., a devenit 


Cercetător Științific la Institutul de Chimie Fizică al Academiei Române, iar în 1997 Marius Stan a obținut Doctoratul în Chimie. În același an a început un stagiu postdoctoral la institutul de cercetare „Los Alamos National Laboratory” din SUA  În scurt timp a fost angajat permanent și a creat un grup dedicat studierii proprietăților termodinamice ale materialelor.


În  perioada 2013-2015 d-nul Dr. Stan a fost Consilier Principal pe Probleme de Informatică și Director Național la Ministerul Energiei al SUA, în Washington DC, în timpul administrației Președintelui Barack Obama.  În această capacitate a dezvoltat elemente ale strategiei SUA în domeniul energetic și a condus programe naționale de cercetare cu un buget de peste 50 de milioane de dolari. În cadrul Organizației de Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD), d-nul Dr. Stan a creat și condus un grup de dezvoltare strategică a modelării pe calculator din care fac parte reprezentanți ai 16 țări. În 2018, Universitatea Politehnică București i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa.


          Eliot Sorel


         Eliot Sorel este medic, lider inovator în medicina globală și expert în performanța sistemelor de sănătate. Este Senior Scholar la George Washington University, Center of Healthcare Innovations and Policy Research și predă cursuri despre performanța sistemelor globale de sănătate și sănătate mentală globală. În 2013 dr. Sorel a inițiat un model integrat de îngrijire primară, sănătate mentală și sănătate publică, ca mijloc de a crește calitatea, accesul și caracterul sustenabil al sistemului de sănătate.


Este principalul autor al Declarației Asociației Americane de Psihiatrie (APA) cu privire la Îngrijire Integrată din 2016 și coautor al Declarației de la București a Asociației Mondiale de Psihiatrie cu privire la Îngrijirea Integrată și Îngrijirea Colaborativă din 2015. În perioada 2016-2018, a fost membru în board-ul pentru politica schimbului de informații în sănătate din District of Columbia, desemnat de primarul Washington DC, Muriel Bowser.


A editat numeroase cărți și a publicat articole și studii științifice prestigioase. A primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității de Medicină Carol Davila, precum și a Universității Politehnice din București. În 2004 a fost decorat de Președintele României cu Steaua României în grad de Comandor.


       Victor Velculescu


       Dr. Velculescu este Profesor de oncologie și patologie și co-Director al Diviziei de Biologia Cancerului la Centrul de Cancer Sidney Kimmel al Facultății de Medicină a Universității Johns Hopkins. Dr. Velculescu este cunoscut pe plan internațional pentru descoperirile sale în domeniul genomica și cercetarea cancerului.  Dr. Velculescu și colegii săi de la Universitatea Johns Hopkins au făcut prima analiză de secvențare a întregului genom al cancerului uman, identificând gene și mecanisme importante ale cancerului. Mai recent, grupul Dr-ului Velculescu a dezvoltat noi metode de analiză în sânge pentru detecția și monitorizarea cancerului. Aceste descoperiri au ajutat la dezvoltarea de noi domenii de diagnostic de precizie și medicină personalizată în oncologie și alte boli.


Dr. Velculescu s-a născut în România și a emigrat în America la vârsta de 7 ani împreună cu familia sa. Și-a obținut licența la Stanford University și masteratul și doctoratul la Facultatea de Medicină a Universității Johns Hopkins. Dr. Velculescu este membru al Asociației Americane de Cercetare a Cancerului, precum și membru al mai multor organizații și instituții medicale din America și străinătate. 


În anul 2017, Dr. Velculescu a fost ales Membru Onorific din Străinătate al Academiei Române.  Dr. Velculescu a primit numeroase premii naționale și internaționale pentru cercetarea sa și a fost decorat cu Ordinul Național Pentru Merit în grad de Cavaler.

 

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii


Press and Cultural Affairs Office

1607 23rd Street NW, Washington, DC 20008
Phone:  +1 202 2324749 # 220
Fax:     +1 202 2324748
E-mail:  washington.press@mae.ro
Web:    http://washington.mae.ro

VOINȚA DE PUTERE

„Cum este posibil ca unii oameni să fie atât de atrași de putere, încât atunci când rămân fără ea, li se

prăbușește tot universul?  ” — Vaclav Havel

 

          S-au împlinit 174 de ani de la nașterea filozofului german Friederich Nietzsche (15 oct.1844 - 25 august 1900). Despre viața și despre filozofia sa oarecum controversată se poate vorbi mult. A făcut studii strălucite de filologie la universitățile din Bonn și Leipzig, a profesat timp de 10 ani – profesor de filologie greacă în orașul Basel, timp în care a lecturat cartea lui Arthur Schopenhauer „Lumea ca voință și reprezentare”, carte care a constituit premisa ideatică a vocației sale filosofice. În respectiva lucrare Schopenhauer susținea că Voința stă la baza reprezentării lumii – voința de a trăi care nu cunoaște altă țintă decât propria sa existență și conservare.

Șubrezindu-i-se sănătatea, căutând o climă prielnică, Nietzsche a pășit în viața de scriitor rătăcitor. Publică culegeri de aforisme, în ediții restrânse și pe cont propriu. Bolnav, cu dureri de cap îngrozitoare, cu teama pierderii vederii, el gândește și scrie continuu. De menționat este momentul apariției dezechilibrului psihic, manifestat în piața Carlo Alberto din Torino, când asistă la biciuirea sălbatică și agonia unui cal pe una din străzile orașului și are prima criză de nebunie cu manifestări delirante, considerându-se Dionysos sau Iisus. A fost îngrijit până la sfârșitul vieții de sora sa.

În evoluția gândirii lui se consideră trei perioade: cea wagneriană, legată de ideea restaurării culturii grecești; perioada spiritului liber – o considerare rece, pozitivistă, critică, folosind aforisme cu privire la aspectele civilizației moderne – , epocă de liberare a spiritului de orice prejudecată morală, religioasă; a treia fiind epoca constituirii doctrinei morale până la violențele din ultimele cărți. Frumusețea culturii grecești a fost punctul de plecare al lui Nietzsche, cultură pe care o compară cu cea contemporană, care îl nemulțumește. Realitatea lumii este o veșnică transformare și devenire, iar devenirea veșnică este expresia unei voințe de putere exprimată în devenirea cosmosului, în dezvoltarea vieții animale, în societățile omenești, în istorie, în diferitele instincte ale indivizilor. În toate este o luptă continuă, fără sfârșit, expresia căreia se află în teza reîntoarcerii veșnice.

Luptător împotriva epocii sale, Nietzsche vine în contradicție cu morala creștină fondată pe milă, pe ajutorarea celui mai slab, adevărata morală fiind pentru el cea a durității, în primul rând față de tine însuți și mai apoi față de ceilalți. El consideră că prin morala ajutorării celor slabi, omul decade.

Amintesc, în acest sens, lucrarea „Așa grăit-a Zarathustra” care propovăduiește doctrina unei umanități superioare, dure, lipsită de milă, dar care creează ceva nou pentru cultura umană, omul își suportă singur destinul într-o lume fără Dumnezeu. „Tabele noi de valori sunt necesare, scrie Nietzsche, și o luptă contra reprezentanților vechilor valori, ai valorilor eterne”. „Voi ați făcut drumul de la vierme până la om și a rămas încă mult din vierme în voi. Odată ați fost maimuțe și astăzi omul este mai maimuță decât toate maimuțele.” „Priviți, vă propovăduiesc supraomul. Supraomul este sensul pământului. Voința voastră însă să spună: Supraomul să fie sensul pământului!”

„Așa grăit-a Zarathustra” este o operă valoroasă, dar nici atât de valoroasă pe cât o credea autorul ei: „Dacă voi spune că un Goethe sau Schiller n-ar fi putut niciodată să respire la aceeași înălțime ca mine în această atmosferă de pasiune; că Dante, pe lângă Zarathustra, face o figură jalnică (…), încă nu


voi fi spus nimic, încă nu voi fi dat nici o idee a distanței... ”. Un bun cunoscător al operei lui Nietzsche a scris o carte consistentă despre lăudăroșeniilor lui Nietzsche, printre care: „Nu putem fi, scrie el, decât uluiți de asemenea afirmații. Sunt ele expresia unei excesive lipse de măsură, sunt ele expresia unei supraestimări nebunești a lui însuși?…”

Așa grăit-a Zarathustra” reușește totuși să-l captiveze pe cititor prin aforisme semănate cu generozitate de Nietzsche pe câmpul fertil al cărții: „Omul e ceva ce trebuie depășit”, „Și Dumnezeu își are infernul său – este iubirea lui față de oameni”, „Virtutea care dăruiește este virtutea cea mai înaltă”,

„Nimic nu merită nimic”, „Este în mine ceva neliniștit, ce nu se poate liniști. O dorință către iubire este în mine, care vorbește ea însăși graiul iubirii” etc. Ca atare, cu toată îndrăzneala și greșeala lui de a considera omul superior lui Dumnezeu, gândirea lui Nietzsche are partea ei meritorie, reflectată în prețioasele-i aforisme.

Cred că boala, în urma căreia a devenit de un sarcasm necruțător, i-a bulversat gândirea, căutând în grabă ceva nou, un altceva care să răstoarne obișnuitul mers al omenirii, atribuindu-i omului puteri care să ignore regulile vieții existente. A fost, cred, nebunia omului ajuns nebun, o nebunie care trebuie bine analizată în continuare, fiindcă se întâmplă ca nebunul să aibă sclipiri ale genialității, care nu trebuie ignorate și nici ascunse, ci în adânc pătrunse.

Dar, tot atât de ferm, creștinul care se străduie să-și cunoască propria valoare („Cunoaște-te pe tine însuți!” – îndemnul lui Socrate, sau cuvintele Sf. Isaac Sirul: „Cine s-a învrednicit a se vedea pe sine însuși este mai bun decât cel ce s-a învrednicit a vedea îngeri”), află cine este, ce este, ce știe, ce poate, cunoaște deci că valorile conștiinței sale sunt înalte, că acțiunea milei este mai înaltă decât duritatea, egoismul și ura. Nietzsche a crezut că poate arunca suprema insultă creștinismului, considerându-l drept o morală a sclavilor. „E o eroare, spune filozoful, logicianul român Nae Ionescu, chiar dacă vine de la un om de netăgăduit geniu.”

Valorile idealismului nu trebuie să-și piardă sensul! Cel numit „falsul profet” era fiul unui pastor, fire blândă, miloasă, boala însă i-a răvășit mintea în ultima parte a vieții, dragostea și  bunătatea lui transformându-se în ură. Astfel, l-a atacat pe compozitorul german Richard Wagner după ce l-a iubit atât de mult, a atacat creștinismul conștient fiind cât de adânc este săpat sentimentul milei la oameni.

Conceptul de „voință de putere” a jucat un rol central în gândirea lui Nietzsche, în măsura în care acesta era pentru el – în sens metafizic – un instrument pentru înțelegerea lumii: „esența cea mai intimă a existenței este voința de putere”. A definit moralitatea stăpânilor drept moralitatea celor cu voință puternică. Voința de putere își găsește sâmburele în mecanismul veșnicei reîntoarceri.

„Veșnica întoarcere” scrisă de el mi-a atras atenția în mod special. Lumea forțelor nu suferă mișcare, nici oprire, nu ajunge la echilibru, nu are odihnă: „Omule, spune Nietzsche, viața ta întreagă va fi întoarsă mereu ca un ceas de nisip, și se va duce iarăși, ca un mare minut al timpului, până ce toate condițiile din care te-ai născut se vor întoarce din nou în devenirea circulară a lumii. Atunci ai să găsești fiecare durere și fiecare plăcere, pe fiecare prieten sau dușman, fiecare speranță și fiecare eroare, fiecare fir de iarbă și fiecare rază de soare, în legătură adâncă a tuturor lucrurilor. Acest inel în care tu nu ești decât un grăunte, strălucește iar din nou. Și în fiecare inel al existenței umane în general, este totdeauna o oră în care unul, apoi mai mulți, apoi toți descoperă gândul puternic al veșnicii întoarceri a tuturor lucrurilor; și asta de fiecare dată, pentru omenire, ceasul din amiază!”


 Petre Țuțea, numit și – „Socrate al românilor”, definind diferitele variante de Homo, faber etc, prezintă o tipologie a omului creștin, introducându-l pe Nietzsche în categoria satiricului: „intolerant fată de imperfecțiunea intelectuală și etico-socială, practicant al patosului distanței, excesul făcându-l inoperant”.

Ideea este că viața noastră, a tuturor, se va repeta împreună cu tot ce există în acest univers, de un număr infinit de ori. Omul este condamnat să trăiască într-un plictisitor șir de repetiții și reluări din care nu poate evada. Nu există fenomene absolut unice, care să nu fie repetitive și, probabil, la fel este și cu oamenii. Nietzsche vorbind despre dansul eternei reîntoarceri, nu face altceva decât să ne arate deschiderea omului spre superior, omul care se aruncă în golul devenirii prin suprema dorință de putere, reîntoarcerea ducând la crearea Supraomului, în dorința de a subjuga eternul. Or, condiția eshatologică (a concepțiilor religioase referitoare la soarta finală a lumii și a omului) în creștinism impune trăirea în cadrul istoricului a dorului după Dumnezeu, care depășește limitele legate de existența efemeră. Dorul eshatologic după cele veșnice se spune că este sădit în fiecare dintre noi, deoarece omul este o ființă însetată de veșnicie, de infinit.

Trebuie să înțelegem că întâi voința este cea care l-a acaparat pe Nietzsche și apoi nașterea puterii care guvernează natura umană în sensul deciziei, alegerii; premergătorul lui Nietzsche, după cum am spus, a fost Schopenhauer, care prin filozofia sa cea a voinței, l-a determinat pe Nietzsche să acorde atenție conceptului de voință, acesta alăturându-l puterii care devine esențială în afirmarea individului. Și în zilele noastre sunt oameni care au o mare putere de a iubi și alții care iubesc până la nebunie puterea.

Elvețianul Carl Gustav Jung – psihiatru și psihoterapeut – înțelegea prin voință suma de energie psihică aflată la dispoziția conștiinței. Procesul volițional ar fi deci un proces energetic, declanșat prin motivație conștientă, și nu ca un proces psihic determinat de motivația inconștientă: „Voința este un fenomen psihologic care își datorează existența culturii și educației morale. Ea lipsește în bună măsură din mentalitatea primitivă”.

Dacă voința este clară și corectă, putem decela ușor binele de rău, putem ajunge a ne exercita puterea. „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea”(Filipeni 2:13). Biblia explică situația în care se află omul uneori, când voința sa nu este clară, când sufletul său se chinuiește pentru a decela binele de rău: „Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Și atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Și dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine.” ( Romani. 7.15-20)

    Un filozof francez l-a caracterizat pe Nietzsche nu ca ateu, ci ca un „orfan de Dumnezeu”. Or, dacă divinul dispare sub umbra voinței de putere, atunci avem o lume în care dăinuie Zeul socotit ca voință de putere. Acest Zeu a apărut în toate dictaturile, prin dictatură înțelegându-se un regim politic în care nu se ține cont de drepturile omului, nici de opoziție, iar societatea nu mai dispune de mecanisme capabile să controleze puterea politică, poporul este condus forțat de o persoană, un partid sau un grup de oameni; dreptatea cea mai bună este a celui mai puternic! (La raison du plus fort est toujours la meilleur – La Fontaine), adică forța primează dreptului, adică – dreptul pumnului, adică… adio democrație!

 

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

Ambasada Romîniei în SUA - Comunicat de presă

17 octombrie 2018

 

Proclamație de felicitare a României cu ocazia Centenarului Marii Uniri emisă de guvernatorul statului Arkansas

 

         Guvernatorul statului Arkansas, Asa Hutchinson, a emis o proclamație de felicitare a României cu ocazia Centenarului Marii Uniri. În document sunt menționate legăturile strânse dintre România și Statele Unite ale Americi care au alimentat și prietenia dintre  Statul Arkansas și țara noastră. “Lucrând împreună pentru a construi democrația și a promova securitatea și stabilitatea regională, țările noastre au un parteneriat istoric care contribuie la prosperitatea reciprocă”, se arată în textul proclamației.


          Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a salutat proclamația guvernatorului Asa Hutchinson și i-a transmis acestuia faptul că țara noastră este profund onorată de gestul simbolic de marcare a Centenarului României. Ambasadorul român a ținut să sublinieze recunoştinţa României faţă de sprijinul acordat de Statele Unite pentru realizarea Marii Uniri de la 1918 şi rolul major jucat de preşedintelui american Woodrow Wilson, în urmă cu 100 de ani.


          Emiterea proclamațiilor de către state americane face parte dintr-un proiect mai amplu, al Ambasadei României la Washington, de celebrare a Centenarului Marii Uniri din 1918. Statul Arkansas este cel de al doisprezecelea stat american care omagiază Centenarul Marii Uniri printr-o proclamație specială.


      Informații suplimentare: 

         

      Statul Arkansas a devenit cel de al 25-lea stat american  pe 15 iunie 1836. Economia statului este diversificată, Produsul Intern Brut pe cap de locuitor fiind de 39.107 dolari, plasându-l pe locul 45 între statele americane. Șase dintre cele mai importante companii americane au sediul în Arkansas: Walmart; Tyson Foods, J.B. Hunt, Dillard's, Murphy USA, și Windstream.

                Printre personalitățile născute în statul Arkansas se numără fostul președinte al SUA, Bill Clinton, care a fost și guvernator al statului timp de două mandate; soția sa, Hillary Clinton, fost secretar de stat; senatorul William Fulbright, la propunerea căruia a fost înființat Programul Fulbright; fostul comandant NATO, generalul Wesley Clark; cântăreții Johnny Cash și Glen Campbell.

 

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii


Press and Cultural Affairs Office

1607 23rd Street NW, Washington, DC 20008
Phone:  +1 202 2324749 # 220
Fax:     +1 202 2324748
E-mail:  washington.press@mae.ro
Web:    http://washington.mae.ro
     

Ambasada României în SUA - Comunicat de presă - Guvernatorul statului Mississippi a onorat Centenarul Marii Uniri prin emiterea unei proclamații de felicitare



11 octombrie 2018


Guvernatorul statului Mississippi a onorat Centenarul Marii Uniri prin emiterea unei proclamații de felicitare

 

     Guvernatorul statului Mississippi, Phil Bryant, a emis o proclamație de felicitare a României, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la Marea Unire, în care se arată că, la 1 decembrie 1918, “Marea Unire a românilor a condus la consolidarea unui stat modern, inspirat de principiile libertății, democrației, libertății economice și progresului social”.


     În document sunt menționate legăturile strânse dintre România și Statele Unite ale Americii, cele două țări împărtășind “o prietenie adâncă și de lungă durată și un parteneriat strategic construit în jurul valorilor democratice, legăturilor istorice și a angajamentului comun pe calea asigurării securității transatlantice și a prosperității reciproce”.

    

Guvernatorul Phil Bryant felicită România, poporul român și comunitatea româno-americană și îi încurajează pe toți locuitorii statului Mississippi să se alăture sărbătoririi Centenarului.    

    

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a salutat Proclamația statului Mississippi, arătând că ţara noastră este profund onorată de mesajul transmis de guvernatorul Phil Bryant. “Gestul guvernatorului statului Mississippi onorează România și momentul crucial al istoriei noastre, Marea Unire de la 1918. Nu trebuie să uităm că, fără rolul major jucat de preşedintelui american Woodrow Wilson, în urmă cu 100 de ani, Marea Unire nu ar fi putut avea loc. Iată că legăturile dintre România și Statele Unite sunt vechi și puternice. România a crezut de la început în modelul democraţiei liberale occidentale, de aceea drumul țării noastre este unul de succes”, a declarat George Cristian Maior.


     Emiterea proclamațiilor de către state americane face parte dintr-un proiect mai amplu al Ambasadei României la Washington de celebrare a Centenarului Marii Uniri din 1918. Statul Mississippi este cel de al unsprezecelea stat american care omagiază Centenarul Marii Uniri printr-o proclamație specială.


Informații suplimentare: 

Statul Mississippi a devenit al douăzecilea stat care a aderat la Statele Unite ale Americii, în 1817. Statul a fost numit după râul Mississippi, care îl străbate. În 1963, la Centrul Medical al Universității Mississippi, a avut loc primul transplant de plămân uman din lume, iar în 1964 a avut loc primul transplant de inimă din lume. Genul muzical blues a apărut în zona deltei râului Mississippi, în stat născându-se muzicieni celebri ai genului, printre care B.B. King, John Lee Hooker sau Mississippi John Hurt. Scriitorul Mark Twain a avut o afecțiune specială pentru râul Mississippi, situând des acțiunea din multe dintre romanele sale, în zonă.

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii


1607 23rd Street NW, Washington, DC 20008
Phone:  +1 202 2324749 # 220
Fax:     +1 202 2324748
E-mail:  washington.press@mae.ro
Web:    http://washington.mae.ro


CEL MAI URÂT DINTRE PĂMÂNTENI

    

     „Cel mai iubit dintre pământeni”, romanul realist scris de Marin Preda, are ca temă critica societății socialiste sau a dictaturii proletariatului pe care am trăit-o mulți dintre noi. Ideea romanului: o societate ateistă construită pe abuz, minciună, asasinat politic și care promovează bestiile la conducerea societății, nu poate exista mult timp și se auto-devorează; situația în care lipsa principiilor umaniste, falsificarea adevărului social, transformarea instituțiilor în instrumente în mâna unor persoane, nu poate fi suportată.

   Ce titlu frumos a dat scriitorul romanului său! M-am gândit că în zilele de acum, cineva poate se va încumeta să scrie un roman cu titlul „Cel mai urât dintre pământeni”. Ar avea material documentar și ar fi o meditație pe tema destinului nostru.

A-i fi urât cuiva – spune dicționarul – înseamnă a deștepta sentimente neplăcute, a provoca dezgustul sau antipatia cuiva. Conduita imorală a unei persoane sau a unui grup, adică maniera de a acționa și a se comporta imoral, este motivul principal al ivirii acestui sentiment în sufletele unor oameni.

   Egoismul manifestat de către conducători, combinația de orgoliu nemăsurat cu ură bine mascată, supraestimarea forțelor proprii (facem fiindcă putem!) determină tot mai multă antipatie și chiar ca o contramăsură – ura, dezbinarea. Și această stare se amplifică, deoarece niciodată omul moral nu va putea sta alături de cel imoral. Ei au concepții diferite despre lume și viață. Unul dintre ei trebuie să se schimbe. Unde am ajunge dacă moralitatea ar fi învinsă și lumea ar fi dominată de imoralitate? Ca atare este necesară trezirea, reeducarea celor care au împins societatea spre imoralitate, deschiderea sufletelor pentru a intra binele în locul egoismului, urii și răutății. Iar cei loviți, învinși, transformați în sclavi, nu dați dovadă de frică! Ea este o durere asociată sentimentului de slăbiciune și are tendința de a face omul să fugă din calea dreaptă pe care a cunoscut-o, de multe ori de teama pierderii avantajelor obținute până în acel moment. Este o ură defensivă, fugă și îndepărtare de o cauză dreaptă care necesită curajul pentru a fi dusă până la capăt.

   Fac o legătură de idei încercând să redau „Legea compensării” în viziunea lui Ștefan Odobleja (1902-1978), românul care a pus bazele ciberneticii înainte de Al Doilea Război Mondial, cibernetica fiind asociată frecvent cu diverse sisteme informatice, în realitate reprezentând o combinație complexă între psihologie și filosofie. Însă, munca sa a fost contestată, repudiată de regimul comunist, și îmbrățișată de matematicianul și filozoful american Norbert Wiener pentru a fi asumată ca știință. Transcriu pentru cei cărora le place a judeca, pentru Odobleja a judeca însemnând a consona: „Compensarea este o reparație a unității: manieră de menținerea echilibrului. Este concurența părților unui întreg; mecanism de apărare a oricărui sistem unitar; reacție interioară de conservare. Este consecință a legii conservării care poate fi enunțată după cum urmează: întregul nu crește, întregul nu se micșorează; numai părțile sale sunt acelea care se compensează. De aceea, este o consecință a legii echivalenței: există egalitate între întreg și părțile sale. Suma părților sale este egală cu unitatea. Suma efectelor este egală cu cauza lor. Dacă suma totală a părților rămâne în general constantă, proporția respectivă a acestor părți din interiorul unei totalități este destul de variabilă. În interiorul unui sistem dacă una din părți crește, celelalte părți se vor micșora; dacă una din părți se micșorează celelalte părți vor crește. Suma lor rămâne constantă, părțile variind invers una față de alta. Părțile unui sistem unitar și constant vor crește sau se vor micșora în raport invers una față de alta. Părțile sunt invers proporționale între ele. Pierderea subită a unei părți trebuie să se regăsească la altă parte”. Să reținem ultima frază!

   În toate timpurile au existat oameni imorali printre cei morali, au existat parveniți, adică persoane ajunse la o bună situație materială, politică sau socială, fără merite deosebite, fără muncă, prin mijloace neoneste, au existat ciocoi – oameni slugarnici. Am dat altădată exemplul prozatorului român Nicolae Filimon (1819-1865) care l-a creat pe „teribilul” Dinu Păturică, eroul primului roman realist românesc „Ciocoii vechi și noi”, o frescă a societății românești de la începutul secolului XIX. Incompetenții și analfabeții au ocupat funcții de conducere și în alte timpuri, dar parcă astăzi se folosesc metode perfide de acoperire a incompetenței, analfabetismului, se flutură diplome false, diplome pentru care nu s-a muncit, ci s-a plătit, cu ele să închidă gura oamenilor cinstiți, adevăraților gospodari, oamenilor capabili și instruiți, unii cu experiență în viață, dar și tinerilor serioși și muncitori care au fost educați să fie cinstiți și harnici și care sunt ignorați sau pur și simplu dați la o parte. Iată că și acum, în vremurile noastre, ca și altădată, i-am lăsat să-și facă poftele, și odată ajunși la putere, cu permisiunea noastră – din slăbiciune, lipsă de curaj sau indolență – , își permit să-și bată joc de oamenii merituoși. Am zâmbit când am citit dimensiunile imense ale unei caracatițe descoperită într-un ocean și m-am întrebat, în acel moment, ce dimensiuni o avea caracatița din țara noastră formată din oamenii care ne conduc și care sunt angrenați în afaceri murdare și acțiuni perverse învăluite în declarații goale de conținut, cu promisiuni, acte de binefacere fără acoperire?

   Au existat, și mai există dictatori, unii obsedați de propriul nume, tirani moderni, dușmani ai Internetului, lideri pasionați de pescuit, de partide de vânătoare, de animale etc. Să ne amintim de grandomania – tulburare a personalității lui Nicolae Ceaușescu – care și-a impus cultul personalității, și-a imprimat chipul pe manualele școlare, și-a făcut soția om de știință și a înfometat populația pentru a plăti datoriile externe ale țării, a ordonat construirea Casei Poporului – a doua cea mai mare clădire administrativă din lume după Pentagon. Despre grandomanie, această incapacitate a individului de a se autoaprecia corect se spune că derivă din individualism (preocupare exclusivă de propria persoană) și deseori frizează ridicolul: fabulația de a fi urmărit, de a fi solicitat în mod secret în anumite funcții mari etc.

   Înainte de formarea statului român, provinciile românești, numite de istorici Țările Române, au avut în fruntea lor conducători abili, buni strategi militari, adevărate modele care au pus interesul țării înainte propriului lor interes: Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Iancu Corvin de Hunedoara, Matei Corvin și alții. Faptele lor au rămas în cărțile de istorie. Am spus – abili – în sensul bun al cuvântului, prin abilitate înțelegându-se îndemânare, iscusință, pricepere. Abilitatea sau capabilitatea cuiva reprezintă un tot al cunoștințelor sale de orice natură, cu care persoana pe care le are poate opera în societate. Și nu în sensul negativ, cel al șmecheriei, șiretlicului, așa cum lăsa să se înțeleagă, pe bună dreptate, scriitorul și eseistul Andrei Pleșu: Noi nu mai avem oameni cu competențe reale, avem oameni cu abilități; noi nu mai avem oameni cu doctrine, cu programe, cu proiecte, cu idealuri; avem oameni cu „ambâț”, cu interese imediate”.

   Este nevoie de lideri adevărați, fie ei și de partide, de conducători cu viziune, cu suflet mare, cu talent și pricepere. E foarte important în viață ca cineva să evalueze corect ce are și să știe să administreze totul cu multă atenție și logică adecvată. Or, logica lipsește, chiar dacă cineva poate să vorbească despre ea aducând aminte ascultătorilor de nenumărate ori că este inginer, și să folosească exerciții aritmetice demonstrative, la tablă, în diferite emisiuni televizate. Este adevărat că anii de facultate ai politehnicii încearcă să dezvolte această calitate, dar nu întotdeauna se văd rezultate, mai ales că ceea ce înveți trebuie să aplici în anii următori studiului, adică să profesezi în acest domeniu al ingineriei.

   Mulți au intrat cu tupeu sau prin șiretlicuri în politică, cu scopul de a obține cât mai multă putere și avere. Puțini, foarte puțini au intrat în politică pentru a ajuta oamenii și țara. În primul rând, ca să ocupi un scaun de conducător trebuie să știi să conduci. Numai pofta de putere, stăruința deținerii ei, nu sunt suficiente. Este necesar să ai anumite calități, să-ți iubești țara și să vrei binele ei, să te comporți ca un om educat și echilibrat, să dovedești că ești dotat cu valori umane, că deciziile pe care le iei pot să mulțumească oamenii.

   Adevăratul lider este în primul rând un om pregătit în domeniul respectiv, are cunoștințe profunde, este un om educat din familie, un exemplu de moralitate și cinste, își iubește țara în care s-a născut și respectă dorințele poporului, aderă la dreptate și adevăr, la tot ceea ce vine în sprijinul și siguranța vieții și gândește la viitorul țării, nu numai la prezentul ei, are acea gândire pe termen lung care este departe de populismul ieftin al satisfacerii nevoilor doar a zilei prezente. Și avem destui oameni cu aceste calități care pot înlocui liderii existenți.

   Și oamenii vor fi mulțumiți dacă își vor da seama că se pot bucura de stabilitate, că li se asigură o viață din ce în ce mai bună prin măsurile luate. Ambiția, îngâmfarea, lăcomia, pofta de bani, plăceri și averi, fățărnicia, înșelătoria, versatilitatea, hoția, sfidarea, supraevaluarea propriile forțe prin aplicarea cu abilitate dictatorială a ideilor, manipulând, subordonând pentru a-și menține puterea și averea, nu pot fi admise la infinit de către oamenii cinstiți. Și ei sunt mulți, cei mai mulți. Aleșii partidului conducător uită că a fi lider înseamnă să fii tu slujitorul celor pe care îi conduci.

   Ce frumos exemplu avem în Evanghelia după Ioan, cap. 13! La Cina cea de taină Domnul Iisus spală picioarele ucenicilor și le spune că „Oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru”. Unii cred că a fi lider înseamnă a nu mai admite nici o critică: „începând de mâine nu vor mai ieși membri de partid să critice sau să certe alți membri de partid, sau membri ai guvernului sau guvernul în ansamblu”. Sunt obișnuiți cu ideea că a fi șef înseamnă să ordoni așa cum îți trece prin minte, fără să ții cont de anumite reguli ale bunului simț, la dreptul la opinie, la libertatea cuvântului, la ceea ce am îmbrățișat cu toții și care se numește Democrație. Dar, a fost un răspuns obraznic, o punere la punct  a „vitejilor în scris și timizilor la oral”, după cum au semnalat unii jurnaliști. Iar timiditatea a fost generată de trădarea multor colegi, în ultimele momente, când aceștia au renunțat la curaj și la bruma de demnitate de care ar fi putut da dovadă. Lașitatea este și ea o frică rușinoasă, nedemnă de om.

   Nu ar fi bine să se repete greșeala din comunism, când oamenii erau timorați, iar intelectualii erau „dușmanii poporului”. Comunismul a înlocuit oamenii de valoare, cu pregătire și nivel ridicat de conștiință, adevărații lideri politici, cu oameni fără educație și cultură, oameni slab pregătiți din punct de vedere profesional. Intelectualii erau „periculoși” pentru că puteau să deștepte conștiințe. Nu suntem prea departe de acele vremuri, se menține mentalitatea de grup semidoct, locuri ocupate cu pile și relații ale partidului de guvernământ, de exemplu așa pomenita teleormanizare. Se aleg oamenii care pot fi șantajați, datorită prostiei lor sau a lipsei de demnitate și „coloana vertebrală”.

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

Forum economic România-Italia, la Ploiești


Ioan POPESCU


Consiliul Județean Prahova a găzduit vineri, 12 octombrie 2018 ,,Forumul economic România-Italia”, eveniment ce a avut ca motto, ,,redăm încrederea investitorilor în economia românească”.

 

Crearea unui climat de afaceri atractiv, constituie o prioritate pentru administrația județeană, ținând cont că, din punct de vedere economic și social, județul Prahova este unul dintre cele mai dezvoltate, având o contribuție semnificativă la PIB-ul țării.
Evenimentul - organizat de Consilul Județean Prahova, Camera de Comerț România - Italia, Academia Europeană pentru Relații Economice și Culturale din Roma (AEREC), Camera de Comerț și Industrie Prahova și Uniunea Camerelor de Comerț Bilaterale din România - a reunit antreprenori italieni și români, reprezentanți ai administrației publice locale, Ministerului Finanțelor Publice , Ministerului Fondurilor Europene și ai Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, precum și parlamentari.
Forumul economic a fost structurat pe 3 coordonate principale:
- investiții și oportunități de afaceri în România;
- investiții în IT și telecomunicații;
- problemele românilor care lucrează în Italia, emigrația economică românească în Italia.


Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a evidențiat tradiția relațiilor de cooperare dintre Republica Italia și Prahova, arătând potențialilor investitori, fie ei români sau italieni, toată deschiderea administrației județene. De altfel, cei care vor să investească în județul Prahova, au la dispoziție o paletă diversificată a sectoarelor industriale: industria petrolieră, industria chimică/petro-chimică, 


industria materialelor de construcții; industria textilă, industria alimentară.
Alte avantaje pe care le ofera Prahova sunt parcurile industriale, resursa umană calificată, infrastructura bună și apropierea față de capitala României, București.


La întâlnirea de astăzi a participat și Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, care a prezentat o parte din politicile fiscale ale statului român, pentru atragerea investițiilor străine.


 Forumul economic organizat la Ploiești a avut un impact pozitiv pentru mediului de afaceri italian și român; antreprenorii au avut ocazia de a-și prezenta propriul know-how, identificând parteneriate și găsind soluții de finanțare viabile pentru business.

11 septembrie 2018

 

Centenarul Marii Uniri, onorat de guvernatorul statului Florida prin emiterea unei proclamații de felicitare

 

                Guvernatorul statului Florida, Rick Scott, a emis o proclamație de felicitare a României, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la Marea Unire. În document este menționată “prietenia adâncă și de lungă durată“ dintre România și Statele Unite ale Americii, “construită în jurul acelorași valori democratice, legături istorice, și a angajamentului comun pe calea asigurării securității transatlantice și a prosperității reciproce”.

               

              “Legăturile dintre Florida și România sunt din ce în ce mai diverse datorită extinderii comerțului bilateral, a programelor educaționale și a apariției unei comunități deschise de tineri americani și români care se angajează liber în inovație și antreprenoriat”, se arată în textul proclamației semnate de guvernatorul Rick Scott.


                Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a salutat emiterea proclamației de către guvernatorul statului Florida, Rick Scott, mulțumindu-i acestuia pentru onorarea Marii Uniri de la 1918. “Când le mulțumim prietenilor americani pentru gesturile frumoase prin care onorează Marea Unire a românilor, nu trebuie să uităm de contribuția esențială adusă, în aceea perioadă, de președintele Woodrow Wilson, la făurirea unirii. Aprecierile noastre pentru statul Florida sunt cu atât mai mari cu cât în acest stat se află una dintre cele mai noi şi mai importante comunităţi româneşti, care contribuie activ şi substanţial la strângerea legăturilor dintre România şi Statele Unite ale Americii”, a declarat ambasadorul George Cristian Maior.

Emiterea proclamațiilor de către state americane face parte dintr-un proiect mai amplu al Ambasadei României la Washington de celebrare a Centenarului Marii Uniri din 1918. Statul Florida este cel de al zecelea stat american care omagiază Centenarul Marii Uniri printr-o proclamație specială.

Informații suplimentare: 


                Cunoscut drept “statul însorit”, Florida este una dintre cele mai populare destinații turistice din Statele Unite, datorită multitudinii de plaje însorite pe aproape întreg parcursul anului, dar și pentru diversele parcuri tematice de distracții. Produsul Intern Brut al Floridei situează economia statului pe locul patru în topul economiilor statelor americane. Florida s-a alăturat Statelor Unite ale Americii în 1845, devenind al 27-lea stat american.


                Comunitatea româno-americană din statul Florida este una din cele mai numeroase comunităţi româneşti stabilite pe teritoriul SUA, ceea ce a condus la înfiinţarea mai multor instituţii, asociaţii şi organizaţii.


               România este reprezentată în Florida prin Consulatul General Onorific al României în Southwest Florida, urmând ca în cursul acestui an să fie inaugurat și un Consulat General de carieră, al treilea pe teritoriul SUA. La nivelul statului Florida funcţionează activ și Camera de Comerţ Româno – Americană. În Florida există 8 biserici ortodoxe şi 5 biserici baptiste, toate româneşti.


Ambasada României în Statele Unite ale Americii

 

AEM NEVOIE DE REPERE MORALE                                                                                                                              

„Moralitatea este cea mai înțeleaptă politică.” – Shimon Perez

 

   Moralitatea unei societăți poate fi realizată doar prin acceptarea unor modele, așa numite repere morale. Altfel, lumea ia drumul haosului și în final al barbarizării. Barbarul poate învinge în bătălia dintre bine și rău, când societatea este permisivă în fața Răului, sau pur și simplu nu conștientizează gravitatea pericolului care ar putea urma dacă Răul va lua locul Binelui. 

   Greșit a definit Nietzsche moralitatea ca fiind „instinctul de turmă al individului”. Din contră, ea scoate omul din turma ce urmează calea greșită și îi indică calea bună, dreaptă, de urmat; îl ajută să nu rătăcească. Nietzsche distinge morala celor slabi de a celor puternici. Astfel, în concepția lui, mila, altruismul, toate valorile umanitare sunt de fapt valori prin care omul se neagă pe el însuși pentru a-și da aparența unei frumuseți morale și a se convinge de propria-i superioritate. A dorit să restructureze societatea criticând aspectele culturii moderne, negând ideile de civilizație și pe cele ale democrației. A disprețuit Rațiunea și Credința deopotrivă și a apelat la pasiune, la retorică și chiar la ură. Dragostea pentru el era „cel mai mare pericol” și moralitatea – slăbiciunea omenirii. A murit nebun, într-un azil. Opera lui Nietzsche a fost revendicată de nazismul german și de fascismul italian, folosindu-se în mod barbar ideea de „voință de putere”, în sprijinul doctrinei totalitare.

  

    Moralitatea și Credința constituie un tot inseparabil. Marii artiști au fost oameni de o profundă religiozitate: poeți, muzicieni, pictori și sculptori. Arta lor a îmbrățișat religia și a dobândit acel plus de frumusețe spirituală. „Când slujitorii și artiștii sunt creștini, sunt purtătorii unui mesaj”, spunea Petre Țuțea.

 

  Apostolul Pavel spune că legea morala e înscrisă în inima omului; alături de legea morală se află conștiința morală, cu ajutorul căreia omul este în stare să judece și să aprecieze ideea de Bine. Conștiința este deci organul de cunoaștere, aplicare și împlinire a legii morale. Kant prețuiește în mod deosebit argumentul moral. El spune că este firesc și logic ca în lume virtutea să aibă drept răsplată fericirea și întrucât în lumea aceasta raportul dintre virtute și fericire, viciu și nefericire nu se realizează întotdeauna, se postulează existența altei lumi și existența unui judecător, care nu poate fi decât Dumnezeu. Prin această argumentare se dezvăluie baza credinței. „Omul apare și caută aici și se desăvârșește dincolo”, spunea tot Petre Țuțea.


  În toată lumea aceasta, în țări civilizate și mai puțin civilizate, sunt oameni cu credință în Dumnezeu și alții fără. Cei cu credință au bine definită linia care desparte Binele de Rău, ceilalți – fără de credință dar cultivați și civilizați – au totuși niște principii morale la baza cărora stau virtuți precum respectul, compasiunea, întrajutorarea, iar față de nelegiuiri au atitudine de revoltă, nesuportându-le, respingându-le civilizat, fără violență, ceea ce te face să întrevezi în sufletul lor acea amprentă morală, rădăcinile căreia, probabil, nu se străduiesc s-o descopere.


   Or, în țările care au cunoscut ateismul, sistemul totalitar cu minciuni, crime – sub diferite forme – pe care le-au folosit ca unelte oficiale de guvernare, se află acum la cârmă continuatorii vechii politici. Aceștia le utilizează într-un mod și mai perfid, într-o mentalitate schizoidă, la care toți din jurul lor sunt forțați să consimtă. Dar, adevărul faptelor nu poate fi mult timp ascuns, suportat de oamenii cinstiți ai țării care a dat în trecut atâția viteji și atâtea capete dotate cu inteligență, cum este România.


   Fiecare individ al societății contemporane ar trebui să-și analizeze și să-și explice propriul comportament prin raportare la valorile morale existente cândva, și să asigure un caracter etic al faptelor sale, termenul de morală – am mai spus-o și altădată –  constituind ,,ansamblul de reguli de conduită și de valori dintr-o societate sau un grup”.

   În paralel se simte nevoia de repere morale într-o societate ca cea de astăzi, aflată în plină schimbare a structurii, când se reformulează concepte, valori, idei, idealuri și se deschid noi căi de înțelegere a spiritului uman. Procesul are și o serie de consecințe. Orice cauză are efectul ei, nu? Unele dintre vechile valori morale care defineau societatea tradițională, sunt înlocuite cu concepte noi. Datorită schimbărilor rapide și uneori absurde din ultimele decenii, mulți simt nesiguranța a tot ce se întâmplă. Ordinea s-a șubrezit, oamenii pare că și-au pierdut judecata clară – în unele cazuri așa și este! – iar speranța în mai bine nu se întrevede. Se afirmă că trăim o criză, cu partea ei cea mai importantă – cea morală. Nu se caută, sau dacă se caută pare că nu se găsește modelul moral necesar, adaptabil experienței trăite. Binele și răul, virtutea și viciul, dreptul și datoria, în fine toate ideile marilor filozofi sunt puse sub semnul întrebării. Cine să ne învețe? Și „dacă nu vor fi dascăli, nu vor fi nici școlari” – spunea Socrate dialogând cu Menon. Astăzi, ca și în vremurile de atunci, puținii și prețioșii oameni morali care ar putea constitui repere. Ei „sunt singurii însuflețiți, iar ceilalți rătăcesc ca niște umbre”, ne spun Părinții Bisericii.


   Obsesia banului, egoismul, minciuna, lipsa de respect, de bunăcuviință, nerușinarea, toate nu fac altceva decât să stânjenească bunul mers al societății în care trăim, să ne bulverseze sufletele și să creeze în final un tablou sumbru al populației țării. Morala nu mai ocupă locul bine meritat pentru liniștea sufletelor noastre; știința inventează alte mijloace de atingere a fericirii, iar oamenii se comportă diferit, aiurit, ideile și percepțiile despre om, viață s-au schimbat și sunt în curs de schimbare – așa zisa „modernizare”. Lipsesc reperele morale din planul vizibil al vieții. Și cele care există, dacă încearcă să iasă în prim plan pentru binele societății, sunt alungate „cu pietre” – cuvinte defăimătoare. Lipsa de respect este vizibilă, față de aproapele nostru, față de cei vârstnici, față de valoarea oamenilor cinstiți, cultivați care și-au tocit coatele prin săli de studiu și biblioteci, față de conducătorul ales al țării. Or, părinții, bunicii noștri ne învățau să respectăm regii pe care i-am avut, pentru binele țării făcut și să nu ne abatem de la legile care sunt date, în baza cărora se ridică, ca pe o fundație, „încăperea mare” a țării.


   Astăzi, oamenilor politici dar și creatorilor nu li se mai pretind valori morale sufletești care le-ar determina activitatea, comportamentul. Sunt apreciați conducătorii și creatorii cu idei aiuritoare care amuză sau produc stări de revoltă și determină consecințe grave vieții noastre. Avem în fruntea țării oameni cu comportamente deviante și antisociale, precum minciuna, tupeul, obrăznicia, corupția, violența, nerușinarea.


   Orice model trebuie să ofere un anumit „confort și siguranță” persoanelor din jurul său, prin valorile pe care i le oferă, prin comportamentul său. Este rolul educației de a forma modele de comportament și conduită morală. Prin educație un om poate ajunge a fi un model pentru alții. Și cum am spus și altădată, nu neapărat cultura, ci educația. Cultura se adaugă, ea singură nu schimbă comportamentul urât al unui om dacă acesta nu este și educat, dar, un om fără prea multă cultură, dar cu mult bun simț, din naștere sau prin autoformare, poate fi un bun reper moral, comportamental. Și aceasta întrucât educația este activitatea complexă realizată în cooperare – educator – educabil, respectiv exemplul moral cu comportament învățat de la predecesori, și individul care se formează sau auto-formează. Educația modelează personalitatea individului pe parcursul întregii sale existențe.


   Trebuie să spunem că femeile din țara noastră, înscăunate în diferite funcții importante, în special cele din guvernul țării jignesc cu malițiozitate conducătorul țării și pe cei din partidele de opoziție. Bărbații – nu toți desigur – mai știu să glumească, fără să toarne vitriol peste adversari, astfel se mai păstrează o limită, cât de cât, a tensiunilor. Este adevărat însă că am ajuns într-un punct în care nu se mai poate glumi... Femeile aduse/recomandate la conducere de către conducătorul „iubit” al partidului, în general caraghioase și ne-merituoase – total opuse multor femei sobre și capabile din această țară – , prea glasnice, provoacă scandaluri și au acea crispare a feții, a buzelor, care reflectă o răutate ascunsă, în concordanță oarecum cu zâmbetul viclean și crud al celui care le-a recomandat, și care – întotdeauna a avut încredere în femei. Ei, acum, se pare că totuși s-au găsit femei, mai dotate cerebral decât „nașul” lor, care au intuit și demascat direct sau voalat, șiretenia, minciuna, incompetența, imoralitatea nașului. Și reamintesc, pentru cei/cele care au crezut în genialitatea omului avid de putere și avere, mărginit dar șiret, spusele lui Nicolae Iorga: „Între păcătoși, șiretenia e genialitate și nerușinarea vitejie”.


   Este un nou moment de criză din care ieșirea poate fi făcută prin recunoașterea vinovăției celor care au orchestrat decizia de a interveni violent în Piața Victoriei, în data de 10 august 2018, împotriva protestanților pașnici. Acțiunea se pare că a fost premeditată, jandarmii au acționat la ordinul unui lider sau al unui lanț vicios de lideri. Acel lider împreună cu slugile lui trebuie să-și asume responsabilitatea. La corupția existentă în țară, sub toate formele ei, s-au adăugat fanfaronada și incompetența guvernanților și, de teama revoltei protestatarilor – români din țară și din străinătate care și-au pierdut răbdarea –  au înscenat  represiunea sălbatică. Și-au zis: Ei sau noi! La vremuri noi, tot noi!

   Intrând în Templul din Ierusalim, Iisus i-a dat afară pe negustori, pe hoți, pe cei care transformaseră Templul Sfânt într-un bazar. Asumându-ne acest model, fiecare dintre noi putem avea curajul de a rămâne drept, „neatins de fărădelegile locului unde te afli; fiecare dintre noi avem de apărat un Templu”. Or, „Templul”, în acest moment, este întreaga noastră țară.


   C. G. Jung considera că  uneori „masa oamenilor își găsește repede conducătorul în individul care este cel mai lipsit de rezistență, cel mai puțin conștient de responsabilitatea ce-i revine și care, tocmai datorită inferiorității sale, are cea mai cumplită sete de putere”. Dar și viclenie. Forțele întunericului sunt cele care rup barierele morale existente în individ, dacă ele au existat cândva, dar dacă nu au existat – terenul este ușor accesibil acestor forțe. Or, în aceste vremuri de descompunere morală, de dezordine este destul de greu, dar nu imposibil, de a găsi oameni morali care să merite a fi conducători politici și este poate mai important să ne îndreptăm urgent privirile spre oamenii care pot fi repere morale în viața noastră, dar și în politică, spre acei oameni singulari care reprezintă o conștiință superioară. Să nu-i mai alungăm, ci să-i aducem alături de noi!


   Acum când semnele totalitarismului sunt tot mai vizibile și când indivizii devin robi ai statului, se poate lupta și spera ca indivizii să conștientizeze că statul trebuie să-i fie doar un slujitor și nu stăpânul său.


   În același timp să ne întrebăm: la ce să răsturnăm cu brutalitate legile și ordinea avută în societate, așa cum era ea în curs de clădire, pentru a-i scăpa pe vinovați de pușcărie, a instala o altă ordine bazată pe lăcomie și aviditate, pe necinste și pe înlăturarea oricărui regret în fața nerespectării brutalităților, să acceptăm personalități incapabile, iresponsabile și psihopate, bântuite de fantezii, de temeri ale unor amenințări închipuite, persoane care și-au pierdut calmul, măsura? „În totul este frumoasă măsura. Nu vreau nici excesul, nici lipsa”, spunea Democrit.


   Tinerii au nevoie de repere morale și de cele profesionale. Ei sunt cei care pot salva țara de acești oameni corupți, ticăloși, pentru a putea rămâne în țară și a trăi cinstit, înconjurați de oameni morali care-i vor aprecia după valoarea pregătirii lor profesionale. Iar pentru tinerii creatori, reperele culturale vor trebui dublate de repere morale, altfel, în ceea ce creează se va simți derapajul de la moralitate și în subsidiar se va infiltra imoralitatea. Tineretul este speranța țării. Tinerii sunt cei care flutură și vor flutura steagul Uniunii Europene, alături de cel românesc. Vor căuta modelele merituoase, vor fi cei care vor avea curajul de a respinge pe cei necinstiți care fug de muncă pentru a dobândi averi prin furt și nelegiuire. Și mai presus de orice, ei vor simți dragostea de țară. Gândul și preocuparea lor se vor îndrepta spre viitorul țării. Se va scăpa de mentalitatea – imorală și ea –  cum că omul trebuie să trăiască doar pentru clipa prezentă. Un comentator politic, scriitor american exprima: „O națiune adevărată este menținută de patriotism, nu de crezul politic”.

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

Ambasada României în Statele Unite ale Americii - comunicat de presă



                                                                                          8 septembrie 2018




Centenarul României, promovat în faţa a zeci de mii de americani pe stadionul echipei


de baseball Washington Nationals


Centenarul României, onorat prin invitarea ambasadorului George Cristian Maior de a da lovitura de


începere a meciului de baseball dintre echipele Washington Nationals şi Chicago Cubs

 

 

                                   România a fost invitată, sâmbătă, 8 septembrie 2018, să participe la evenimentul „Taste of the World”, organizat de una dintre cele mai apreciate echipe de baseball ale momentului, Washington Nationals, cu ocazia meciului dintre echipa locală şi Chicago Cubs, cea mai populară echipă de baseball din SUA. 


                                   Cu acest prilej, Ambasada României a pregătit un eveniment de promovare a Centenarului şi a tradiţiilor culturale româneşti. Ambasadorului României, George Cristian Maior, i-a fost conferită onoarea de a da lovitura de începere a meciului (first pitch),  iar drapelul României a fost prezentat pe terenul de joc în cadrul unei ceremonii oficiale.


                              Ambasadorul George Cristian Maior a mulţumit gazdelor pentru onoarea făcută României, într-un moment special pentru ţara noastră, când aniversăm 100 de ani de la întregirea naţiunii române. „Preţuiesc în mod special onoarea deosebită pe care clubul de baseball din capitala Statelor Unite ale Americii a făcut-o României, de a ne invita la acest eveniment unic. Faptul că zeci de mii de americani din zona Washington, D.C. au avut ocazia să afle despre România, despre aniversarea Centenarului, despre tradiţiile noastre, este un lucru deosebit care ajută la strângerea şi mai puternică a legăturilor dintre cele două ţări. Sunt pasionat de acest sport minunat, atât de iubit de poporul american şi care oglindeşte, poate în modul cel mai fidel, spiritul Americii. De aceea, cu atât mai mult am apreciat cu deferenţă invitaţia de a da lovitura de începere a acestui meci”, a declarat ambasadorul României.


                                   Aflat la a treia ediție, evenimentul „Taste of the World” s-a bucurat de participarea a zeci de mii de spectatori americani.





 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii

DE CE???

Mihai GHEORGHIU



        Poziţia ambasadorului României la Washington, domnul George Cristian Maior, în legătură cu Maior scrisoare a lui Rudy Giuliani, adresată preşedintelui Klaus Iohannis NU a fost contrară intereselor României în relaţia cu SUA, ci din contra!


       SUA a dezaprobat de nenumărate ori atacurile formaţiunii Dragnea împotriva Justiţiei din România şi a susţinut vehement că lupta anti-corupţiei TREBUIE să continue.


        Scrisoarea lui Giuliani a fost ordonată şi plătită şi NU reprezintă poziţia oficială a SUA.


        Departamentul de stat al SUA a declarat oficial aceste lucruri şi a precizat că poziţia Statelor Unite împotriva corupţiei din România este şi va rămâne aceiaşi!


        DE CE insistă Dragnea în priviţa chemării Ambasadorului român la Bucureşti?


        DE CE subminează actualul guvern relaţia României cu SUA??? 


Se pare că viziunea lui Dragnea America reprezintă acel aşa zis "stat paralel", la care face referinţă, ori şi de câte ori, atunci când vrea să legitimeze într-un fel sau altul propriile fărădelegi sau ale colegilor penali!  (În imagine: ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior)

Diaconescu: Solicitarea lui Dragnea privind rechemarea ambasadorului în SUA - un precedent periculos

Ovidiu Nahoi


Solicitarea președintelui PSD Liviu Dragnea, care a anunțat sâmbătă seara, după ședința Comitetului Executiv al partidului, că a solicitat guvernului să înceapă procedurile pentru rechemarea din post a ambasadorului român la Washington, George Maior, ”este în afara oricăror reguli ale diplomației și crează un precedent foarte, foarte periculos”, spune la RFI Cristian Diaconescu, fost ministru de externe.


”Să nu uităm că este vorba despre un candidat care a avut agrementul statului gazdă, și din acest punct de vedere este de neînțeles, pentru cine practică o diplomație cât de cât civilizată. Se pune întrebarea de ce, nu datorită încălcării unor reguli în munca de reprezentare în statul respectiv , la un moment dat poate interveni o astfel de modificare. Deci diplomații români, spre deosebire de diplomații din restul lumii, trebuie să știe că sunt dependenți de ședințele de partid și mai puțin de munca lor diplomatică?”, se întreabă Cristian Diaconescu.


”Procedura de trimitere la post a unui ambasador și, implicit, cea de revocare, nu are absolut nimic în comun cu discursul politic și cu decizia politică și nici nu ar trebui să se întâmple așa ceva. Pentru că asta ar însemna că ambasadorii noștri trebuie să știe faptul că misiunea lor începe și se sfârșește atunci când politicul decide, ca și cum ei ar reprezenta partide politice în exterior și nu România, ceea ce este o aberație grosolană... Dacă diplomații se subordonează partidelor politice , din acel moment nu se mai poate discuta despre relații internaționale cât de cât coerente”, subliniază el.


Întrebat dacă, în opinia sa, ambasadorul român și-a depășit atribuțiile comentând scrisoarea pe care Rudolf Giuliani i-a trimis-o recent președintelui Iohannis, fostul șef al diplomației române a subliniat că o astfel de evaluare nu poate fi făcută decât de ministerul de externe:

”Astfel de evaluări se fac numai de către ministerul de externe. Dacă ai apucat să-ți dai cu părerea, ca partid politic, practic ai anulat argumentele pe baza cărora s-ar realiza o astfel de evaluare. Regulile Convenției de la Viena privind dreptul diplomatic și consular , cutuma internațională și multe alte reguli diplomatice clare, unele cu o vechime de 2-3000 de ani, spun exact pe ce parametrii se pot face evaluările ambasadorilor. Probabil că pe unii la partid, la un moment dat, îi deranjează o serie de afirmații , dar repet, nu există nicio altă instituție care să fie acreditată pentru o evaluare profesională. Deci faptul că un politician sau altul este deranjat , evident poate face obiectul unei verificări în cadrul ministerului de externe, și apoi ministerul de externe poate spune dacă respectivul diplomat și-a încălcat atribuțiile”.  (În imagine: Cristian Diaconescu, fost ministru de externe)

UMANITATE vs. BESTIALITATE


„Nu trebuie să-ți pierzi credința în umanitate. Umanitatea este un ocean; dacă câteva picături din apa oceanului sunt murdare, asta nu înseamnă că întregul ocean se va murdări.”

– Mahatma Gandhi

 

   Dicționare le definesc UMANITÁTEA drept un sentiment de bunăvoință, compasiune pentru nenorocirile altuia, omenie, umanitarism, bunătate, milă. Sigur că această virtute – aparține oamenilor prețioși, oamenilor care s-au născut cu ea sau, și-au educat comportamentul devenind făcători de bine în această lume. Și sunt destui.

   Umanitatea își întinde aripile până unde se întinde dreptatea, „dincolo de dreptate locuiesc fiarele sălbatice”, ne spunea ideologul Revoluției de la 1848 – Simion Bărnuțiu.

   Ea este cultura pe care o acumulezi de-a lungul vieții, este idealul etic al devenirii unui om cu calități sufletești superioare, să poți trăi liniștit și fericit în societatea din care faci parte, și să poți contribui cu ceva bun la perfecționarea ei. Atâta timp cât trăim pe Pământ, majoritatea noastră experimentează ceea ce numim umanitatea, adică „de a fi om”.

   Avem defecte, suntem imperfecți, dar dorința noastră este de a deveni cât mai buni, mai drepți, mai plini de compasiune pentru cei de lângă noi. „Compasiunea este principala, poate chiar unica lege a existenței pentru întreaga umanitate”, scria Dostoievski. Experiența omenească este una educativă, experimentală, dedicată evoluției spirituale, în primul rând. Nimeni nu este perfect, dar pentru a te numi om trebuie să diferențiezi binele de rău, să și experimentezi răul din puținele cazuri întâlnite, perioade urâte ale vieții care, nu ne ocolesc complet, ci aripa răului ne mai atinge uneori. Important este să treci peste aceste perioade, să devii uman și să îți exprimi umanitatea față de cei din jurul tău. Să înțelegi libertatea dăruită de Divinitate de a-ți exprima liberul arbitru, de a fi în stare să discerni și să alegi între bine și rău. Dar pentru a discerne este necesar efortul de a gândi, de a te informa, de a te instrui și de a avea credința în Dumnezeu care te ajută să cunoști binele, luminându-ți mintea. Ajungi în felul acesta să înțelegi viețile chinuite ale unor oameni, lipsurile lor, suferințele și dorințele lor și să-i ajuți, nu să-i sperii sau să-i alungi. Să ai acel sentiment al iubirii, să alungi răutatea din sufletul tău și să faci loc larg bunătății.     

   Să încercăm să ne însușim tot ce este bun din jurul nostru, să admirăm oamenii merituoși, să prețuim învățătura și comportamentul lor și să învățăm de la ei. Să fim modești și să ne cunoaștem interiorul ființei noastre, cu părțile bune și cele rele care pot fi modificate, luând și ele calea binelui. Mai greșim, desigur, dar când greșim să recunoaștem, să nu ascundem adevărul și să încercăm să îndreptăm greșeala, în așa mod în care sufletul nostru să fie liniștit și mulțumit și de asemenea să liniștim și sufletele celor din jurul nostru. Să dăm dovadă de spirit de sacrificiu, ori de câte ori ne aflăm în situația de a ajuta pe cineva. Să construim ceva, să nu dărâmăm ceea ce este bine făcut de alții. Și toate pentru a trăi sănătoși, în înțelegere, în libertate.

 

BESTIALITATEA  este inumanitatea, este cruzimea feroce, sunt faptele bestiale, cum le definește dicționarul. Oamenii lipsiți de calitățile umane, oamenii cu mintea îngustă și cu sufletul gol, fac de multe ori dovada actelor inumane. Aceste ființe sunt împrăștiate printre noi. Mărturisind și ispășindu-și pedeapsa, vor putea să-și salveze sufletele. Preafericitul Augustin spunea: „Fă-te un gol ca să fii umplut”. Când ura golește sufletele, este greu, foarte greu să primească binele, dar nu imposibil.

   Exemplu dureros și dramatic l-am avut într-una din aceste zile, vineri 10 august, când zeci de mii de protestatari din diaspora și din capitală precum și din alte orașe ale țării s-au adunat de-a lungul zilei în Piața Victoriei din București, pentru a-și arăta nemulțumirea față de Guvern. Cele mai importante nemulțumiri ale lor au fost schimbările legislative care slăbesc Justiția. S-a scandat împotriva Partidului Social Democrat (PSD) de la guvernare, împotriva guvernului și a corupției care a prins rădăcini puternice: „Jos Guvernul!”  „Vrem democrație și legi care apără cetățenii, nu politicienii”, „Hoții, hoții!”, „Fără penali!”. Câțiva protestatari, neidentificați încă, au forțat gardurile instalate de jandarmi pentru apărarea clădirii Guvernului, au aruncat cu sticle și pietre în jandarmi – se presupune că au fost grupuri de "provocatori" veniți în Piața Victoriei – , iar jandarmii, într-un număr uimitor de mare au împrăștiat cu aplomb gaze lacrimogene spre mulțimea pașnică formată din oameni bătrâni, maturi, tineri dar și copii. În urma atacurilor sute de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Pe măsură ce protestul a continuat după lăsarea serii, jandarmii primind ordinul de evacuarea a protestatarilor, au împrăștiat din nou gaze lacrimogene și au folosit tunul cu apă, au lovit protestatarii non-violenți care își țineau mâinile ridicate. Scene umilitoare! În urma acestor bestialități peste 400 de persoane au avut nevoie de asistență medicală.  

   Toți protestatarii, cei din țară dar și cei mulți – diaspora românească – strigau pentru că își doresc o viață mai bună în țara lor România, pentru ei și pentru copiii lor, cei născuți și cei nenăscuți încă. Am putut citi în ziare mărturisiri emoționante: „Ultimii ani de viață ai mamei i-am risipit în Italia pentru o viață mai bună. Ei ne-au alungat”.

   „Veți fi acoperiți cu noroiul urii mai ceva decât ați acoperit voi mulțimea de manifestanți pașnici cu gaze lacrimogene. Nu poți „pedepsi” 100.000 de români cu gaze, tunuri cu apă, grenade, și să scapi cu niște scuze. Singura scăpare este să fugiți care încotro: Brazilia, Madagascar, Costa Rica. Dacă mai stați, veți fi anchetați, judecați, pentru tentativă de omor, pentru agresarea gratuită a 100.000 de cetățeni români, care-și manifestau pașnic păsurile și nemulțumirile. Încă odată. Dacă nu dispăreți, dacă generați în continuare războiul fratricid români-români, veți înfunda pușcăria pentru ani buni. Că așa e în democrație”, sunt cuvinte scrise în ziarul „Adevărul” –  o invitație „elegantă” de a ne lăsa în pace prin plecarea dorită de aproape întregul popor.

  Unui protestatar, la spital, i s-a scos din picior capacul unei grenade. Imagini tulburătoare au apărut în spațiul public de la mitingul de vineri, din Piața Victoriei: imagini în care un protestatar este bătut cu bestialitate de un jandarm înarmat și alt video-clip în care apare un jandarm care este la rândul său bătut de un protestatar. Jandarmeria în loc să protejeze populația, a apărat regimul PSD, i-a apărat pe conducătorii îngâmfați cu mințile scurte, dar cu declarații pline de ură, de dorința răzbunării, a distrugerii celor ce îndrăznesc să protesteze. Protestatarii au făcut efortul de a fi umani în acel loc din Piața Victoriei, devenit lipsit de umanitate din pricina comportamentului bestial al jandarmilor.

   Ceea ce s-a întâmplat în data de 10 august 2018 la protest nu poate rămâne fără consecințe.

   Un om normal, echilibrat, nu poate rămâne insensibil la problemele societății civile și ar fi trebuit să existe dialogul, dar acesta a lipsit, tot din lipsa de umanitate, din îngâmfare, din egoism, pentru protejarea puterii celor ajunși să o aibă, și a averilor dobândite prin viclenie și furt. Sunt oamenii din fruntea guvernului, al partidului de guvernământ, al celor care fac legile țării în folosul lor propriu. Oameni toxici pentru țară, pentru popor.

   Dar „Atâta timp cât tu ești dispus să mori pentru umanitate, viața țării tale este nemuritoare”, a spus-o politicianul italian Giuseppe Mazzini.



Vavila POPOVICI

Comportament conflictual

„Ura este nebunia inimii.” – George Byron

   Conflictul este determinat de obicei între două părți diferite, determină stări afective ale comportamentului, de o parte și cealaltă parte, pornește de obicei de la faptul că oamenii sunt nemulțumiți de traiul pe care îl duc, de modul în care este guvernată țara și de oamenii care o guvernează. Stările conflictuale se pot amplifica în cazul în care situația economică a unei țări nu se îmbunătățește, fapt care a și făcut ca numărul conflictelor să crească necontenit, ele să existe în multe țări ale lumii.

   Am mai amintit într-un eseu  că omul, atunci când ajunge să fie nemulțumit, începe să se revolte, detestă conducătorul sau conducătorii, protestează față de incompetența lor, față de minciunile, nedreptățile, imoralitatea lor, iar cei vinovați nu au capacitatea de a înțelege deficiențele conducerii lor, țin „cu dinții” la funcțiile dobândite, la averile dobândite ilegal, cu alte cuvinte la interesele lor proprii și nu la cele ale țării, deși fariseismul instalat în mințile lor îi determină să mintă poporul, să le facă continue promisiuni mincinoase. Încep să urască poporul, pe acei oameni raționali și curajoși care îi critică, provocându-le multă suferință prin răzbunare și pedepsire. Găsesc un „țap ispășitor”, modelul fiind preluat de la comuniștii care întotdeauna aveau sau imaginau un dușman, aplicând pe atunci „lupta de clasă” și acuzând veșnic străinii care vor răul țării. La noi, în momentul de față – „Statul paralel” și Europa.
   Zilele acestea s-au făcut niște declarații de o duritate extremă. Am putut auzi:

„Modul în care s-a lucrat în Parlament până la această dată a fost caracterizat de o lentoare care nu mai este acceptabilă.”

„Săptămâna viitoare PSD va alege o altă soluție.”

„Vom explica fiecare pas pe care îl facem. Îl explicăm și îl facem.”

„Vom merge până la capăt.”

„Să fiți pregătiți, sunteți tineri, cu arma la picior, când președintele va fluiera, cu toții să fiți în București.”

„Îi vom zdrobi!”, a exprimat chiar președintele Partidului Social Democrat, tremurându-i fălcile de ură.

   Politicianul român, vice președinte al Camerei Deputaților, dorind să salveze de condamnare pe președintele partidului său, a amintit că PSD dorește redefinirea abuzului în serviciu fără impunerea unui prag valoric, infracțiunea urmând să fie legată de obținerea unui folos material de către cel acuzat.

   Se vrea ca România să fie condusă de decrete și ordonanțe de urgență. După 30 de ani de la revoluție se vrea suprimarea democrației și înlocuirea ei cu un regim dictatorial.

   Țara e asaltată de cei care încalcă în mod constant Constituția, de  hoți și de mafioți, protestatarii strigând: „Nu mai vrem să fim conduși de hoți și de mafioți!”.

   Cum se mai poate media acest conflict pentru a nu se ajunge la violență, când partidul conducător instigă oamenii la violență? Este suficient să ne uităm la expresia feții lor când rostesc aceste amenințări și vedem cât de vizibilă este ura pătrunsă în suflete! Cum mai poți fi tolerant față de nesimțirea, aroganța, ura și inconștiența politicienilor, a partidului și a conducătorului lor „iubit”? Unde se ascund oamenii cinstiți ai partidului care pot cântări dreptatea și cărora le lipsește curajul de a se opune acestor bezmetice luări de poziții ale fruntașilor partidului?

   Personajul acesta de plâns, conducătorul partidului, nu vede că poporul nu-l vrea? Am scris mai demult eseul „Teama căderii de pe soclu”... Îl amintesc celor care nu l-au citit. În plus, faptul că ocupă o funcție publică de mare importanță cum este cea de Președinte al  Camerei Deputaților, având două condamnări la închisoare în acest moment, una definitivă și alta în primă instanță, îl obligă să-și dea demisia, dar teama, prostia și încăpățânarea prevalează în fața unui gest de normalitate, de onoare.

   Situația poate degenera tocmai din cauza amenințărilor și a chemărilor la violență făcute de conducătorii demenți ai partidului. Și ar fi grav. Ura, dușmănia otrăvesc sufletele, spiritul unei națiuni, instigarea la violență distrugând toleranța existentă a societății, ducând la stoparea progresului, lovind, denaturând libertatea și democrația, cucerite cu greu și în timp. Societatea regresează, oamenii suferă.  Libertatea la care am visat și pentru care am luptat, în loc să fie o libertate civilizată în care să acționeze forța dreptului, avem o libertate haotică în care acționează dreptul forței. Dorim să fim liberi, dar nu respectăm legile bunei cuviințe, ne comportăm necivilizat și astfel echilibrul social nu este posibil. Conflictul generează violență și ea se poate amplifica în cadrul societății, ducând la scene de nedorit, până la războiri. Istoria ne-a dovedit acest fapt. Din această cauză conflictele trebuie dezamorsate.

   Cum mai poți răspunde cu blândețe și bunăvoinţă la gesturile lor violente?

   Justiția și societatea civilă au tot dreptul să se opună acestor atentate la spiritul democratic cu greu instituit în țară.

   Când se vorbește despre inegalități, contradicții și nedreptăți, se sugerează a le limita prin dreptate socială, prin legi bine stabilite, prin respectarea lor. Dar pentru aceasta  trebuie să existe, se spune, „un anumit nivel general de spirit civic și responsabilitate socială”, adică să existe procesul educativ, și se propune totodată ca „în fruntea organismelor sociale centrale de decizie, acțiune și comandă, să fie oameni de calitate din punct de vedere moral, profesional și politic”, în mod contrar, deteriorarea socială poate să înceapă și să se dezvolte „de la cap”, determinând și întreținând corupția.

   Heinrich Heine spunea clar și fără echivoc: „O națiune nu poate fi regenerată dacă regimul ei nu dovedește o înaltă forță morală”. Or, cu astfel de conducători în fruntea guvernului, a parlamentului și senatului, nu putem ajunge decât... nicăieri!

 

 

Vavila Popovici

      A TRăĂI CORECT ȘI DREPT

„Nu este nici o deosebire între a săvârși un rău și a pricinui o nedreptate.”

– Socrate

  

   Socrate, cel dintâi filosof al antichității (469-399 î.Hr.), – pe care-l interesa gândirea corectă, ea însemnând „să înțelegi ceea ce spui și să dai socoteală de tine” – spunea: „nu a trăi e de mare preț, ci a trăi cinstit”, și „a trăi cinstit este totuna cu a trăi corect și drept”. „Datoria noastră cere supunere, dreptatea ne cere să nu ne dăm în lături, nici să ne codim, nici să părăsim rândul”. „Oricine este călcător de legi, prea lesne poate fi crezut și stricător al tinerimii și al celor naivi”. „Virtutea, dreptatea, legile și supunerea la legi sunt pentru oameni mai prețioase ca orice lucru”.

   Niște nebuni, iviți în zilele noastre, cred că prin schimbări urgente de direcție, își vor dovedi diplomația, deșteptăciunea, dar de fapt este prostia, inconsecvența și nebunia lor, a unor politicieni speriați, cum am spus și altă dată, de prăbușirea conducătorului lor de pe soclul pe care a fost înălțat de baronii din jurul său, urmare căreia s-ar putea alege, atât el cât și cei din jurul lui, cu condamnări cu executare.

   Termenului de baron era folosit în evul mediu. Unii din nobilii din regatele din vestul Europei cărora li se permitea să-și dezvolte afacerile deveneau foarte puternici economic și militar, depășind chiar puterea regelui. Din această cauză nu mai puteau fi controlați (stăpâniți) de suveran, aceștia întorcându-se de multe ori împotriva protectorilor lor, adică a înalților dregători care i-au ajutat să devină atât de puternici. Baron ulterior devenit un titlu de noblețe care se putea cumpăra. Asta or fi sperând și baronii zilelor noastre!?

   Cinstit ar fi fost să te ții de cuvânt atunci când ai promis ceva. Or, s-a făcut un plan de guvernare și nu s-a ținut cont de el. S-au făcut schimbări, tot felul de încercări, s-a dovedit incompetența celor din guvern, și acum – o altă nebunie, alt plan. O joacă cu bietul popor care suferă consecințele nebuniei unui om limitat, îngâmfat, dornic de putere, înspăimântat acum de închisoarea care i se cuvine. Dar nu numai lui, ci și asociaților, corupților.

   Corupția, în general se definește ca fiind o abatere de la moralitate, de la cinste și nu în ultimul rând, o decadență, o depravare a propriului eu; nerușinare, impertinența de a satisface unele nevoi proprii în vederea obținerii de profit sau alte bunuri. Astfel, în societatea secolului XXI interesele generează corupția și ea trebuie eradicată sau măcar diminuată la nivelul la care nu strivește viața și demnitatea cetățenilor.  

   Definiția dată corupției în cadrul ONU și reluată în strategia națională anticorupție este: „Esența fenomenului corupției constă în abuzul de putere săvârșit în scopul obținerii unui profit personal, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în sectorul public sau în sectorul privat”. Corupția, în sens larg, reprezintă folosirea abuzivă a puterii încredințate, fie în sectorul public fie în cel privat, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup. Tupeul, impertinența celor din partidul care este astăzi la conducere, și care sunt cei mai mari corupți, se individualizează în expresiile  „legea sunt eu” sau „statul sunt eu”, sau „fiindcă noi putem”.

   Orice comunitate omenească este echilibrată, sănătoasă și prosperă atunci când se află în ea  majoritatea oamenilor cinstiți. „Om cinstit este oricine care îndeplinește minimum necesar al condițiilor  dobândirii stimei morale”, spunea filosoful polonez Tadeusz Kotarbinski (1886-1981).

   Fenomenul corupției se desfășoară pe mai multe niveluri, iar ceea ce vedem noi astăzi e „acoperirea” excesivă a celor care fura la nivel înalt. În foarte multe sectoare ale societății putem întâlni șpaga, traficul de influență, primirea de bunuri necuvenite etc. Fățărnicia hoților a atins cota maximă: hoții strigă – hoții! De aceea trebuie să ne uităm bine cine strigă, nu numai să ascultăm ce se strigă.

   Ce planuri de luptă s-au făcut împotriva unei instituții care a încercat și încearcă să lupte din răsputeri cu acești hoți!  Și-au dat mâna, ca într-o horă, pentru doborârea persoanei care conduce DNA (Direcția Națională Anticorupție), lovind, de fapt, statul de drept. S-a acționat la decredibilizarea instituției prin atacul șefei instituției DNA cu acțiuni puse grosolan la cale, acuze strigate cu isterie și insolență, bine specificat de unii ca un atac primitiv, „atac în haită” a penalilor, ex-securiștilor, televiziunilor oligarhilor penali, asupra magistraturii române. Atac primitiv, dar care forțează DNA să examineze afirmațiile, înregistrările difuzate, probabil mostre de șantaj la adresa DNA.

   S-a urmărit compromiterea șefei DNA, prin căutarea de greșeli. Câtă ipocrizie în a spune că nu ești de acord cu demiterea șefei DNA, când tu asta dorești, asta plănuiești și ai antrenat întreg arsenalul în acest scop, urmărind în același timp chiar desființarea instituției.  

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                     

   Am urmărit conferința de presă pe care a susținut-o șefa DNA – Laura Codruța Koveși. O prestație excelentă. A avut un discurs logic, natural, a explicat clar și cu răbdare, pe un ton liniștit – fără a manifesta isteriile femeilor lipsite de educație pe care le auzim în jurul nostru, și care ne sfidează simțurile – văzul, auzul. Cu o ținută ireproșabilă, sobră, elegantă, a dovedit disponibilitatea dialogului, în cele două ore ale conferinței. A făcut o analiză documentată, a avut curajul să spună că  „Atacul la adresa DNA nu este întâmplător, asistăm la un festival disperat al inculpaților care vor să umilească societatea“, adăugând că se încearcă îngenuncherea statului român; a demascat faptul că justiția e sub asediu de un an și jumătate. DNA a demonstrat că nimeni nu este mai presus de lege. Dacă un procuror a încălcat legea nu înseamnă că toți sunt la fel, sau că instituția încalcă legea. Dovadă în acest sens sunt hotărârile judecătorești definitive", a mai precizat șefa DNA. „Nu am nici un motiv să-mi dau demisia. Am respectat legea în tot ce am făcut”.

   Se poate compara prestația șefei DNA, pe care mulți ascultând-o au avut sentimentul dreptății, al liniștirii, cu prestația unor femei din conducerea interioară a țării, precum  și a celor trimise în afara țării, și care vorbesc incorect, pe un ton răutăcios, acuzator, isterizant? Șefa DNA a răspuns jurnaliștilor, poporului român, cetățenilor onești, societății civile, spre a-i asigura că va continua să slujească dreptății respectând legile.

   O instituție cu un număr destul de mic față de lungimea și numărul tentaculelor corupției, pe parcursul anilor de la înființare a dovedit o activitate intensă, având la conducere o ființă puternică, educată, cu un comportament sobru, corespunzător funcției pe care o îndeplinește. Nu putem a-i cere sfințenia, nici procurorilor din echipă, dar le putem recunoaște și aprecia calitățile, ajutorul dat societății, și asta o spun fiindcă perfecțiunea este greu de atins în orice domeniu, dar stăruința de a o obține este de apreciat, precum și rezultatele obținute în eradicarea corupției care degradează societatea noastră, stabilirea dreptății, încercarea de instalare a ordinii și moralității în rândul cetățenilor acestei țări,  înlăturarea acestui viciu instaurat în societate – hoția. Că sunt și procurori care nu se ridică la înălțimea pregătirii lor, a funcției pe care o dețin, putem aminti sintagma:

„Pădure fără uscături nu se poate” și pentru greșelile făcute, desigur vor plăti: „Nimeni nu este mai presus de lege!”.

   Am auzit un jurnalist de prestigiu exprimând: „La atâția corupți s-ar cere poate mărirea numărului de procurori în echipa DNA; guvernul s-a mărit, de ce nu s-ar mari și numărul din instituția DNA ?”. Poate este o idee bună.

   Hoții vor demiterea șefei DNA, și sunt convinsă că se vor repezi din nou în mod agresiv, vor dori s-o sfâșie, vor dori din nou desființarea instituției, pentru ca ei să poată fura în libertate, să nu fie constrânși de legile existente și vânați de cei care vor să instituie dreptatea și să termine marea corupție. Și aceasta o vor face cât de repede! Chiar vor încerca o demitere fără să  aibă la bază probe concludente. Cu o astfel de politică, nu putem avea decât agitație, instabilitate, în loc ca oamenii să-și vadă liniștiți de munca și traiul lor. Se știe că orice comunitate omenească este echilibrată, sănătoasă și prosperă, atunci când are o majoritate de oameni cinstiți, conceptul de cinste aflându-se într-o relație de esență cu adevărul și cu dreptatea.

   Fenomenul corupției se desfășoară pe mai multe niveluri, iar ceea ce vedem noi astăzi e „acoperirea” excesivă a celor care fură la nivel înalt, acoperindu-se unii pe alții.

   Politica dusă de partid și guvern alunecă spre totalitarism. În imoralitatea lor, vor să pună stăpânire pe instituțiile de bază, să desființeze pe cele care nu le convin și să înființeze altele. Vor să ucidă democrația liberală. Or, statul de drept pe care-l doresc și îl apără cetățenii țării, are grijă ca fiecare cetățean să nu trebuiască să facă neîncetat recurs la demnitate pentru a supraviețui sau pentru a-și salva sufletul. Statul de drept protejează demnitatea omului, pe când statul totalitar o biciuiește, o isterizează, și oamenii suferă din cauza agitației, nedreptăților și a lipsei de demnitate, se simt umiliți.   

   În concluzie, cred că lumea corectă a acestei țări a înțeles mai bine ce se întâmplă cu justiția în țara noastră și mai cred că se va aduna în jurul Președintelui țării, singurul care poate decide soarta României, în acest moment. Dar o poate influența și pe cea a Europei.

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

Comunicat de presă

15.06.2018

 

Precizări MRP ca urmare a vizitei în Bornheim

 

 

Subsecretarul de Stat în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, domnul Victor Ionescu, însoțit de Consulul General al României la Bonn, domnul Gheorghe Dimitrescu, s-a deplasat la data de 14 iunie a.c. în localitatea Bornheim la complexul unde locuiesc aproximativ 400 de cetățeni români care desfășoară activități agricole la o fermă de căpșuni și sparanghel. 

 

Deplasarea delegației a avut loc ca urmare a unor articole apărute în presa din România, conform cărora doi cetățeni români angajați ai unei firme din zonă ar fi decedat în condiții suspecte. Oficialii români au discutat cu patronul firmei, cu numeroși lucrători români și au luat legătura, totodată, cu familia unuia dintre cei decedați, pentru a clarifica atât circumstanțele în care s-au produs tragediile, cât și pentru a constata condițiile de muncă și viață ale românilor de acolo. 

 

"Este regretabil faptul că în același complex au decedat doi români, în interval de mai puțin de o lună, respectiv, la datele de 10 mai și 8 iunie. Unul dintre ei avea probleme cardiace, suferise chiar o intervenție în care i se montaseră stenturi. În ziua morții nu se dusese la lucru, iar când colegii de cameră s-au întors de la muncă, l-au găsit mort. Din discuțiile cu reprezentanții firmei nu a reieșit clar de ce o persoană de aproape 65 de ani, cu o stare de sănătate șubredă, a fost considerată aptă de angajare. În cazul românului decedat la data de 8 iunie, autopsia a indicat infarctul drept cauza morții, iar familia ne-a anunțat că nu dorește să facă demersuri împotriva firmei. În ambele cazuri, costurile de repatriere sunt suportate de angajator", a precizat subsecretarul de stat Victor Ionescu. 

 

Membrii delegației au vizitat și spațiile în care locuiesc muncitorii români și au cerut detalii despre condițiile contractuale în care oamenii își desfășoară activitatea. Demnitarul MRP a primit de la unul dintre angajații români un contract de muncă și un contract de închiriere a spațiului de locuit pus la dispoziție de firmă. Documentul urmează să fie analizat. 

 

Totodată, subsecretarul de stat i-a încurajat pe românii să revină în țară, unde pot găsi oportunități lucrative, dar mult mai mult, în contextul Campaniei „Informare acasă! Siguranță în lume! le-a recomandat să reclame autorităților abilitate abuzurile la care sunt supuși și să nu tolereze tratamente injuste din rațiuni economice.

 

"I-am transmis managerului firmei unde lucrează românii că prezența noastră este expresia preocupării față de sănătatea și bunăstarea muncitorilor noștri, în special în condițiile semnalelor îngrijorătoare transmise în mass-media cu privire la situația de la acea fermă. Pe românii de acolo i-am încurajat să nu permită să devină victime ale abuzurilor de orice fel, să nu accepte să lucreze la negru și să facă sesizări și adrese de sprijin către reprezentanța României la Bonn. În baza unor astfel de sesizări, autoritățile germane pot interveni pentru a face verificări pe care, din păcate, reprezentanții statului român nu le pot face pe teritoriul altei țări", a spus Victor Ionescu.

 

MRP continuă să monitorizeze, alături de MAE, situația de la Bornheim. 

 

http://www.mprp.gov.ro/web/precizari-mrp-ca-urmare-a-vizitei-in-bornheim/

 

ȘTIM CINE A FOST MARX?

„Moartea nu vine odată cu vârsta, ci odată cu uitarea.”  – Gabriel Garcia Marquez

 

   Acum când s-au împlinit 200 ani de la nașterea lui Karl Marx, și când în Germania, orașul Trier, a fost dezvelită o statuie uriașă din bronz a lui, cu o înălțime de 4,5 metri, lucrare de artă a unui renumit sculptor chinez, este poate momentul să ne întrebăm cine a fost, cu adevărat, această personalitate controversată.

   Karl Heinrich Marx, născut la 5 mai 1818 în Germania și decedat în 1883 în Marea Britanie, a fost un filozof, istoric, economist, sociolog și jurnalist care, împreună cu Friedrich Engels  au întemeiat teoria socialismului științific, fiind și lideri ai mișcării muncitorești.

   Marx s-a născut într-o familie cu vechi și ramificate tradiții rabinice, ambii lui părinți trăgându-se din familii cunoscute de rabini. Tatăl lui devenit luteran, sincer și devotat în noua lui credință, dorea mult ca fiul lui să aibă și el o relație intimă cu Dumnezeu și un caracter creștin. În anii de liceu, Karl Marx a fost într-adevăr un băiat devotat relației lui cu Iisus Cristos. Trebuie știut că la începutul tinereții sale, Karl Marx chiar își făcuse o profesiune de credință din a fi și a trăi ca un creștin. Prima sa lucrare se numește „Unirea credinciosului cu Cristos”. În această carte sunt cuvinte frumoase: „Prin dragostea lui Cristos ne întoarcem inimile totodată către frații noștri care sunt legați de noi în chip lăuntric și pentru care El S-a dat pe Sine Însuși ca jertfă”. Așadar, Marx cunoscuse calea care trebuie urmată pentru ca oamenii să poată fraterniza și să se iubească unii pe alții – Creștinismul. Dar, îndată după absolvirea liceului, când avea 18 ani, ceva s-a întâmplat în viața lui. Marx a devenit un revoltat împotriva lui Dumnezeu și împotriva tuturor oamenilor.

   În tinerețe Marx citea cu plăcere poezie greacă și pe Shakespeare, el însuși scria versuri, fapt care l-a apropiat de tatăl viitoarei lui soții, baronul Johann Ludwig von Westphalen, un nobil cu vederi progresiste, și care l-a introdus în teoriile socialiste. Marx a studiat la Universitatea din Bonn și, mai apoi, la aceea din Berlin, perioadă în care a schimbat studiile în drept pentru cele de filozofie și istorie. În Berlin a fost admis în clubul postuniversitar al tinerilor hegelieni, format din avangarda filozofică și politică a regatului Prusiei, ceea ce se concretiza prin critica statului și a religiei.

   Sub imperiul concepției hegeliene a progresului rezultat din lupta tendințelor interne, teză împărtășită și de tinerii hegelieni, Marx începe să considere că sarcina rațiunii filozofice este aceea de a critica tot ce există, fie instituții sociale, doctrine religioase sau lumea ideilor, întrucât întotdeauna ceea ce există este limitat, parțial rațional și potențial deschis schimbării.

   În imposibilitatea de a începe o carieră academică din motive ideologice, Marx se orientează spre jurnalism, angajându-se la jurnalul (Rheinische Zeitung) creat de un grup de oameni de afaceri din Köln. Aici l-a întâlnit pentru prima dată pe Friedrich Engels, pe care îl va revedea la Paris, în mica comunitate de exilați germani. La Paris, Marx scrie pentru scurt timp și face cunoștință cu poetul german Heinrich Heine, cu socialistul francez Pierre-Joseph Proudhon, și cu anarhistul rus Bakunin. În această perioadă, Marx ia, pentru prima oară, contact și cu mișcarea muncitorească, implicându-se într-o organizație secretă comunistă, numită „Liga celor drepți”, devenind socialist și comunist. Citește și aprofundează studiul economiei politice. La numai 29 de ani participă la congresul Ligii Comuniste în Londra, și împreună cu Engels expun doctrina în Manifestul Partidului Comunist”. La 49 de ani scrie Capitalul, considerată ca una din cele mai influente și relevante cărți din istoria modernă. Analiza făcută a avut unele calcule aritmetice și filozofice juste, dar viziunea lui a dat greș, neținând cont de impredictibilitatea cursului vieții.  

   Devenit un spirit fervent antireligios, scrie într-una din poeziile sale: „Vreau să mă răzbun pe Acela Care domnește deasupra tuturor”, convins că există Unul care domnește deasupra tuturor, dar pe care începuse să-L dușmănească. Dorea să distrugă lumea creată de Dumnezeu. Într-un poem scria: „Atunci voi fi în stare să merg triumfător, / Ca un zeu, printre ruinele împărățiilor. / Fiecare din cuvintele mele este foc și acțiune. / Pieptul meu este la fel ca cel al Creatorului…”.

   Cuvintele „Îmi voi clădi tronul în înaltul cerului” precum și mărturisirea că cel ce stă pe acest tron va emana numai groază și agonie, amintesc de laudele îngâmfate ale lui Lucifer: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu” (Isaia 14:43).

   Revoluționarul rus Bakunin, care a fost mult timp unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Marx, scria: „Trebuie să-l adori pe Marx ca să fii iubit de el. Trebuie cel puțin să-ți fie frică de el ca să te tolereze în preajma lui… Marx este atât de mândru, până la ticăloșie și nebunie.” 

   O confesiune făcută de Marx în poemul intitulat „Trubadurul”: „Aburi infernali se ridică și umplu creierul, / Până când înnebunesc și inima mi se schimbă cu desăvârșire. / Vezi această sabie? Prințul întunericului / Mi-a vândut-o. / Pentru mine el este cel care măsoară timpul și dă semnalul, / Cu tot mai multă îndrăzneală interpretez dansul morții”.

   Aceste versuri capătă o semnificație aparte atunci când aflăm că în riturile unei inițieri mai înalte în biserica satanistă, candidatului respectiv i se vinde o sabie vrăjită care îi asigură succesul. Acesta o plătește semnând, cu sângele luat de la încheietura mâinii sale, un legământ conform căruia, după moarte, sufletul său va aparține Satanei.

   Lui Marx îi plăcuseră cuvintele lui Mefistofel, din Faust: „Tot ce există merită să fie distrus”. Totul – inclusiv proletariatul și tovarășii… Marx a citat aceste cuvinte, Stalin le-a pus în practică și a ajuns să-și distrugă până și propria-i familie.

   Ce se întâmplase cu tânărul Marx? Cei care i-au analizat viața și opera afirmă că Marx avusese la început convingeri creștine, însă nu a dus o viață consecventă. Corespondența cu tatăl său, cu care stricase relațiile, dovedește că risipea sume mari de bani pentru plăceri. Apoi, se pare că Marx a fost prins în mrejele bisericii sataniste și a primit inițierea respectivă. Expresia „se pare” aparține unor analiști – întrucât biserica satanistă este foarte secretă. Satan, pe care adoratorii săi îl văd în timpul orgiilor lor halucinante, vorbește realmente prin ei. Marx este și el purtătorul de cuvânt al lui Satan, atunci când spune: „Doresc să mă răzbun pe Cel care domnește deasupra tuturor” (poemul „Strigătul unui deznădăjduit”).   Alte versuri din același poem: „...Toate lumile Lui s-au dus fără întoarcere! /  Nimic altceva nu mi-a mai rămas decât răzbunarea. / Îmi voi clădi tronul în înaltul cerului, / Vârful lui va fi rece și înspăimântător...”.

   Să nu ne mirăm, căci firea omului este labilă. Omul caută viața adevărată în diversele ei forme, pentru a se înălța, și uneori nu întrezărește unde-l va duce drumul ales, nu mai deosebește calea virtuții de cea a păcatului, mai ales atunci când răsare orgoliul în sufletul lui. Marx este cel mai bun exemplu al faptului că firea omului este schimbătoare. Ea poate fi schimbată din rău în bine, dar și din bine în rău.

   Drama intitulată „Ulanem” se termină astfel: „Dacă există Ceva care devorează, / Mă voi arunca înăuntrul său, chiar dacă ar fi să ruinez lumea, / Lumea care se interpune între mine și prăpastie, / Am s-o sfărâm în bucăți cu blestemele mele neîntrerupte, / Îmi voi arunca brațele în jurul realității ei aspre, / Iar lumea va trece mută, îmbrățișându-mă, / Ca apoi să mă scufund într-o nimicnicie absolută, / Pierind în neant; aceasta ar însemna a trăi cu adevărat”.

   „Ulanem” este considerată a fi chiar singura dramă din lume în care toate personajele sunt conștiente de propria lor stricăciune, pe care o etalează și o sărbătoresc în mod sfidător; toți sunt slujitori ai întunericului, toți dezvăluie trăsăturile lui Mefistofel: sunt satanici, corupți, damnați.

   Marx, se spune că este singurul autor de renume care și-a caracterizat propriile scrieri drept „rahat” și „cărți porcești”, oferindu-le cu bună știință cititorilor săi. „Nu este de mirare, scrie cineva, că unii din discipolii săi, comuniștii din România și din Mozambic, îi obligau pe deținuții politici să-și mănânce excrementele și să-și bea urina”.

   Dintr-o scriere a lui Marx la adresa lui Hegel: „Pentru că am descoperit cel mai înalt / Și cel mai adânc punct, cu ajutorul gândirii, / Sunt tot atât de mare ca Dumnezeu; / Asemenea Lui, mă învelesc cu întunericul”. Cât cinism!

   Biograful lui Marx continuă: „Nu încape nici o îndoială că aceste povești interminabile aveau un caracter autobiografic… El își însușise viziunea și răutatea Diavolului. Câteodată părea conștient că îndeplinește voia Celui Rău”.

   Când Marx a terminat de scris „Ulanem” și celelalte poezii de început în care vorbește despre pactul încheiat cu Diavolul, el nici măcar nu se gândise la socialism. Ba chiar combătuse socialismul. Despre o revistă germană la care scria, spunea că „nu admite nici măcar valoarea teoretică a ideilor comuniste în forma lor actuală, lăsând la o parte dorința aplicării lor sociale pe care o socotește, oricum, imposibilă… La încercările maselor de a pune în practică ideile comuniste, de îndată ce acestea devin periculoase, se poate răspunde cu tunul…”.

   El hotărâse să fie omul care să-L izgonească pe Dumnezeu – asta înainte de a se dedica socialismului care nu era decât momeala cu ajutorul căreia voia să-i ademenească pe muncitori și pe intelectuali să îmbrățișeze acest ideal diabolic.

   În fond, Marx nega existența unui creator, afirmând că omenirea s-a creat pe sine însăși. El scria: „Având în vedere faptul că pentru socialiști tot ce ține de așa-numita istorie a lumii nu este nimic altceva decât creația omului, nimic altceva decât dezvoltarea naturii în favoarea omului, acesta are astfel dovada incontestabilă că s-a născut prin sine însuși...” Dacă este negată existența Creatorului, atunci nu există nimeni care să ne dea porunci și legi, nimeni în fața căruia să dăm socoteală – ceea ce Marx confirmă: „Comuniștii nu predică nici un fel de morală”.

   În primii ani de comunism sovieticii au adoptat lozinca: „Să-i alungăm pe capitaliști de pe pământ și pe Dumnezeu din ceruri”, însușindu-și moștenirea lăsată de Karl Marx.

   În poezia sa „Mândria omenească” Marx recunoaște că țelul său nu este de a reforma sau a revoluționa societatea, de a face lumea mai bună, ci pur și simplu de a o distruge, bucurându-se totodată de distrugerea ei: „Cu dispreț îmi voi arunca mănușa / Drept în fața lumii, / Ca să văd prăbușirea acestui uriaș pitic, / A cărui cădere nu-mi va înăbuși înflăcărarea. / Apoi voi pribegi asemenea unui Dumnezeu biruitor / Printre ruinele lumii /Și, dând cuvintelor mele o forță activă, / Mă voi simți deopotrivă cu Creatorul”.

   Deși era un intelectual de mare calibru, ca și autodidactul Engels, totuși, corespondența lor abundă în obscenități, neobișnuite pentru clasa socială din care făceau parte. Expresiile grosolane sunt frecvent utilizate, dar nu există nici măcar o singură scrisoare în care vreunul dintre ei să pomenească despre idealul umanist sau socialist.

   Marxismul ar fi o nouă religie avându-și propria Scriptură, Marx considerându-se „Preotul comunismului”. „Vă rătăciți! Pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu”, ne spune Evanghelia lui Matei, 22.29.

   Odată, Marx a fost întrebat de fiica lui: „Care este principiul tău favorit?”, la care tatăl a răspuns: „Să mă îndoiesc de orice.” Iar când Engels aflându-se în vizită la familia lui Marx anunțase că se căsătorește cu o muncitoare, soția lui Marx a spus că nu-l va mai primi în casă.

   În Manifestul Partidului Comunist, Marx a afirmat că urmărea nu numai abolirea tuturor religiilor, ci și a oricărei morale – ceea ce va face ca totul să fie permis.

    Dostoievski avertizase: „Dacă Dumnezeu nu există, înseamnă că totul este permis”. Dacă nu există Dumnezeu, înseamnă că toate instinctele noastre sunt descătușate. Iar românul Petre Țuțea spunea că „Trebuie să ne golim de prea mult Eu, ca să mai intre în noi un pic de Dumnezeu”.

   Marx nu a fost îngrijorat de sărăcia în care trăiau tovarășii săi, pentru care revoluția era ultima soluție. El nu i-a iubit niciodată pe muncitori, considerându-i „într-o ureche”, „proști”, „măgari”, „ticăloși”, exprimându-se chiar obscen la adresa lor. Nu i-a iubit nici pe tovarășii săi de luptă pentru cauza comunismului. La el nu exista iubire, ci doar interesul, disprețul până la ură față de oameni, și vanitatea.

   Un ofițer, luptător în revoluția din 1848 și unul dintre tovarășii de băutură ai lui Marx (fiindcă acesta ținea la băutură), mărturisea că narcisismul lui Marx devorase tot ce fusese bun în sufletul său. Cu siguranță că Marx nu-i iubea pe oameni. Juristul, democratul și luptătorul italian Giuseppe Mazzini, care îl cunoștea foarte bine pe Marx, și a scris despre el că „avea un spirit destructiv. În inima lui nutrea mai degrabă ură decât dragoste față de oameni”

   Trebuie să recunoaștem că omenirea desacralizându-se, renunță la valorile morale, le trece în sfera uitării, ura și răzbunarea o stăpânesc. Oricum, trăim vremuri interesante!? Quo vadis?

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

Ioan POPESCU


Sâmbătă, la Palatul Culturii din Ploiești, numeroși iubitori ai artei fotografice ploieșteni au avut ocazia reîntâlnirii cu cel care a fost David Friedmann (1927-2005) –  un Maestru al fotografiei alb-negru, președinte aproape două decenii a Filialei Muntenia a Asociației Artiștilor Fotografi din România și unul dintre cei mai de seamă artiști fotografi români, născut la Ploiești.


David Friedmann a participat la numeroase saloane naționale și internaționale de fotografie, devenind AFIAP (Artist- International Federation of Photographic Art) și EFIAP (Excellence International Federation of Photographic Art).


 Personal, sunt mândru că am fost contemporan cu Maestrul, ca membru activ al Filialei Muntenia a AAF. Printre lucrările mele, care au reținut atenția lui David, a fost și ”Țăranul român” – fotografie atașată în colajul de imagini de la eveniment.


Expoziția retrospectivă ”David Friedmann”, cuprinzând 46 de lucrări de artă fotografică, a fost organizată de Consiliul județean Prahova, Centrul județean de cultură Prahova și Centrul dramatic ”Mythos” Ploiești în Salonul de arte vizuale ”Orion” al Centrului județean de cultură din Palatul Culturii.


Evenimentul a fost onorat de prezența unor cunoscuți artiști fotografi și prieteni apropiați ai Maestrului: Florin Andreescu, Mihai Vasile, Vali Craina, Mihai Cochinescu, Yannis (Peru) și Laura Katris (Grecia) – foști studenți ai IPG Ploiești, acum stabiliți în București, Yannis fiind cunoscut ca fotograf amator și un mare colecționar de aparatură foto. Toți au depănat amintiri de neuitat cu/despre David Friedmann.


Am remarcat, de asemenea, grupul numeros de tineri actori ai Centrului dramatic ”Mythos”, toți studenți ai Universității Libere ”Nichita Stănescu”, care-și desfășoară atelierele în cadrul Festivalului artelor ”NICHITA, LA ECHINOCȚIU”- ediția a XIII-a (21-31 martie 2018).

TALLIS SCHOLARS


„Cu muzică iubirea se hrănește; Cântați-mi așa dar!” – Shakespeare

 

     Miercuri 11 aprilie, pe înserat, am plecat cu mașina, alergând printr-un spațiu cu decorul verde al copacilor sfios înfrunziți, cu soarele strălucitor și mare ce apunea glorios undeva pe partea stângă a drumului, sărind ca o minge, când într-o parte, când în alta a șoselei șerpuitoare. Câteva păsări somnolente zburau lin spre culcușurile, probabil nou zămislite. Ne grăbeam să ajungem la orele opt ale serii la Biserica Universității Duke (Duke University Chapel) din Durham, statul Carolina de Nord, unde urma să audiem un grup vocal. În drumul urcător spre Capelă meditam la importanța muzicii în viața noastră, ea fiind legată de universul nostru interior, atitudinea față de muzică fiind, în general, un indiciu al profilului moral al omului.

   Despre această Capelă am mai scris cu ocazia altor concerte ascultate. Poziționată în inima campusului vestic al universității, a fost construită între anii 1930 și 1935. Impresionanta Capelă măsoară 89 metri lungime, 19 metri lățime și 22 metri înălțime, plus înălțimea turnului – 30 centimetri). Este un exemplu de arhitectură neo-gotică în stil englezesc, arhitectură caracterizată de arcuri mari, bolți nervurate și contraforturi care permit crearea unor spații mari și deschise, nefiind întrerupte de coloane pentru susținere. Este construită din piatră vulcanică, cunoscută ca piatră albastră de Hillsborough, cu 17 nuanțe de la ruginiu la gri. Ferestrele bisericii, 77 la număr, au frumoase vitralii, cu scene biblice și cu aproape 900 figuri din Biblie. Băncile din interiorul bisericii asigură locuri pentru 1600 persoane. În 1976 a fost instalată prima orgă, și cea de a doua de dimensiuni mai mici, în 1996. Aici se țin slujbele liturgice în fiecare duminică, la care participă și corul universității.

   Intrăm, ni se înmânează programul concertului vocal intitulat „Tallis Scholars”.

   Reamintim Renașterea, perioada din istoria Europei cuprinsă în linii mari între sec. XIV-XVI, perioadă care a adus o răsturnare a concepțiilor culturale existente până atunci. În sec. XV a fost creată prima școală neerlandeză (olandeză) care a avut principii clare de compoziție: genurile liturgice (mise, motete) care au coexistat cu genurile laice (chanson). Genul preferat de compoziție era motetul care a devenit treptat un gen vocal-instrumental, și misa influențată de cântecul popular, cu scriitură polifonică; chanson-ul constituia un alt gen practicat, în care exista supremația vocii superioare, cuprindea o melodie liberă pe 2-3 voci, tematică literară, lirică, satirică sau dramatică. Datorită compozitorului francez al Renașterii – Josquin des Prés – muzica instrumentală s-a impus prin conexiunea cu cea a vocilor.

   Thomas Tallis a fost un compozitor englez de muzică sacră la curtea regelui Henric al VIII-lea, a reginei Maria I a Angliei și a reginei Elisabeta I. S-a născut în 1510 și a murit în 1585. A devenit celebru printr-o serie de Cantiones și un motet (compoziție muzicală religioasă, polifonică, în care fiecare voce își are melodia sa, uneori și text propriu) de 40 de voci, intitulat „N-am sperat în nimic altceva”, creând imagini tragice de o mare forță. A colaborat cu mai tânărul compozitor și organist al Renașterii, englezul William Byrd (1543-1623) care și-a căpătat reputația unuia dintre cei mai mari compozitori ai muzicii renascentiste, având abilitatea de a transforma muzica de atunci, în stilul său propriu. Tallis și Byrd au colaborat și împreună au creat o muzică expresivă, cântece sacre, lucrări pentru serviciul religios anglican, atât pe texte latine, cât și engleze.

   Apăruse, pe atunci, o legătură strânsă între muzică și creația dramaturgului și poetului englez, William Shakespeare (1564-1616) care, a pus ideile și aforismele sale referitoare la muzică în gura personajelor din dramele și comediile create, și uneori chiar în sonete. Exemplific Sonetul VIII:

„Când muzică asculți îți vine-a plânge? / Ceva frumos te poate dar mâhni? / De ce-o iubești, când inima ți-o frânge / Și-ți dă tristeți în loc de bucurii? / Vezi – sunetele astea minunate, / Ce se unesc în armonii cerești, / Te ceartă blând, că în singurătate, / Închisă-n tine, viața ți-o trăiești. / Să iei aminte: strunele-ți mărită / Suava voce într-un singur cânt, / La fel cum o familie unită / Rostogolește-n cor același drag cuvânt…”

   Ansamblul vocal „The Tallis Scholars” pe care l-am ascultat în Capelă, și-a luat numele după numele compozitorului englez Tallis, fiind un ansamblu vocal profesionist britanic format dintr-un grup de zece soliști specializați în realizarea muzicii vocale sacre, 4 soprane, 2 altiste, 2 tenori și 2 bași: Amy Haworth, Emma Walshe, Emily Atkinson, Charlotte Ashley, Caroline Trevor, Alex Chance, Steven Harrold, Simon Wall, Tim Scott Whiteley, Rob Macdonald.  

   „Tallis Scholars” a fost fondat în 1973 de către directorul Peter Phillips, și a performat în a fi exponentul muzicii sacre renascentiste în întreaga lume. În peste patru decenii de spectacole The „Tallis Scholars” a realizat mai mult decât orice alt grup vocal, și a dovedit că muzica vocală sacră a Renașterii constituie una dintre marile repertorii ale muzicii clasice occidentale. A adus lucrări renascentiste la o audiență mai largă în biserici, catedrale și locații de pe toate continentele planetei. În 40 de ani ai carierei sale „Tallis Scholars” a susținut mai mult de 1800 concerte, traversând lumea și înregistrând 50 discuri.

   „Tallis Scholars” continuă să-și dezvolte sunetul, lăudat de către cronicari, pentru claritatea și tonul suplu și pentru prospețimea interpretării muzicii compozitorilor contemporani cum ar fi John Tavener, precum și a compozitorilor din trecut, cum ar fi Arvo Pärt.

   Peter Phillips a lucrat cu ansamblul respectiv pentru a crea, prin combinarea dar și particularizarea sunetelor, puritatea și claritatea sunetului, care este perceput cel mai bine în interpretarea repertoriului renascentist, permițând fiecărui detaliu al liniilor muzicale să fie auzit, acesta fiind excelentul rezultat al sunetului pentru care The Tallis Scolars (Cărturarii Tallis) au putut deveni atât de renumiți.

   Prima parte a programului a conținut: „L’Homme Armé” – cântul secular, popular francez (monodie) din perioada Renașterii; „Kyrie” din Missa L’Homme Armé – compozitor francez Josquin des Prez (sec. 1450-1521); „Gloria” din Missa Batalla – compozitor spaniol Francisco Guerrero (1528-1599); „The Woman with the Alabaster Box” – compozitor estonian Arvo Pärt (n. 1935); „Quis dabit Oculis” – compozitor francez Jean Mouton (1459-1522); „Vesta Est” – compozitor spaniol Alonso Lobo (1555-1617); „Credo” din Missa Batalla – Francisco Guerrero.

   După pauza care a găzduit zumzetul celor peste 1600 de ascultători, au fost interpretate piesele: „Requiem Aeternam” – compozitor spaniol Tomás Luis de Victoria (1548-1611); „Sanctus” din Missa L’Homme Armé – Francisco Guerrero; „Song for Athene” – compozitor englez John Tavener (n. 1944); „Agnus Dei” din Missa Papae Marcelli – compozitor italian Giovanni Pierluigi da Palestrina (1525-1594); „Libera me” din Missa pro Defunctis – compozitor spaniol Tomás Luis de Victoria.

   Programul a curs liturgic, emoționant, toate piesele alese au fost fermecător interpretate. Cuvintele de slăvire a Domnului din compoziția muzicală polifonică au răsunat puternic:

„Gloria in excelsis Deo / et in terra pax hominibus bonae voluntaris. / Laudamus te. Benedicimus te. / Adoramus te. Glorificamus te…”. (Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu / și pe pământ pace, între oameni bună voire. / Pe Tine te lăudăm. Ție îți mulțumim. Pe tine te adorăm. Pe Tine te glorificăm...)

   Și ultima piesă – „Missa pro defunctis – Libera me” cuvintele căreia ne-au cutremurat pentru a nu știu câta oară. O mai auzisem interpretată de alte coruri:

 

„Líbera me, Dómine, de morte aetérna, in die illa treménda.[…]

Dies illa, dies irae, calamitatis et miseriae, dies magna et amara valde. […]

„Libera me, Domine, de morte aeterna, in die illa tremenda

Quando caeli movendi sunt et terra.

Dum veneris iudicare saeculum per ignem…”

(„Izbăvește-mă, Doamne, de la moarte veșnică în acea zi înspăimântătoare […]

Ziua aceea, zi de mânie, de urgie și suferință, o zi minunată și excesiv de amară. […]

Izbăvește-mă, Doamne, de la moarte veșnică în acea zi înspăimântătoare

Când cerul și pământul se vor cutremura.

Când vei veni să judeci lumea prin foc...)

 

   Minunatele voci ale soliștilor au sunat  puternic și impresionant, în catedrala cu o acustică perfectă, la finalul acestei ultime piese auzindu-se cuvintele: „Kyrie eleison! Christe eleison! Kyrie eleison!”

(Dumnezeule, îți mulțumesc! Hristoase îți mulțumesc! Doamne, îți mulțumesc!)

   Vocile soliștilor din fața altarului păreau că sunt ale îngerilor coborâți din cer, care se rugau pentru noi… Și m-am rugat Domnului, în această Capelă impunătoare…

   Părăsind Capela în noaptea caldă și liniștită a Primăverii, coboram treptele în liniște, să nu-i tulburăm pe cei din jur, căci ne hrănisem toți, cu tristețea și bucuria iubirii de Dumnezeu! Prin gând îmi treceau versurile: „Vezi – sunetele astea minunate, / Ce se unesc în armonii cerești, / Te ceartă blând, că în singurătate, / Închisă-n tine, viața ți-o trăiești”.

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

Incursiune spirituală

Între numeroasele tuşe care alcătuiesc portretul literar al scriitoarei Vavila Popovici, una, cel puţin, este prezentă în mai toate cărţile sale. Omul călător. Mai puţin în sensul turistic al exprimării, cât, îndeosebi, în cel al explorării spiritului universal, alcătuit din atracţia pe care acest uriaş patrimoniu o provoacă, deopotrivă din pasiunea cu care Vavila Popovici i se dedică. Incursiunile ei par zboruri deasupra unor realităţi pe care doreşte cu ardoare să le descopere, spre a le reda, în viziune personală, cititorilor. Oferă cu asupra de măsură ceea ce i se dă, împlinind astfel un rotund armonios şi generos.

Şi cel de al optulea volum de „Articole, Eseuri” – Made in USA, Charleston, SC, February 2018 – întăreşte viziunea de mai sus, dezvoltând o personalitate conştientă de rosturile ei umane, precum şi de datoria asumată în calitate de scriitor, de a se face mângâietor, dar şi cultivator, al unor înalte valori culturale. Valorificând propria experienţă de viaţă, învăţând cu sârg din experienţa unor mari oameni de cultură, de ştiinţă, de artă, autoarea se face ea însăşi un vrednic producător şi un altruist propovăduitor al valorilor din toate timpurile: „Oamenii comunică între ei, fac schimb de idei, încearcă să se înţeleagă, să creeze acea armonie mult dorită”.

Vavila Popovici ne comunică, argumentat şi cu o convingătoare eleganţă, propria poziţie de om dedicat semenilor. Nu o face ostentativ. Nu o impune prin forţa dictatului, ci prin aceea a libertăţii convingerilor fiecăruia. Ea te îndeamnă doar să gândeşti, prezentându-ţi, fără a te obliga să-ţi însușești considerațiile personale. Sau pe cele ale altor minţi luminate, de care nu ai cum să nu ţii seama. Poţi ignora, necum combate, spusele lui Nicolae Iorga, atunci când se referea la existenţa poporului român, pledând pentru formarea „omului armonios, omul sănătos, omul cu iubire pentru lucruri vrednice şi folositoare, omul capabil de a da de la dânsul, fără a cere prea mult, ceea ce este necesar pentru dezvoltarea unei societăţi. Românul întreg de care avem nevoie”? Sau adevărul condensat în strai ca de vers exprimat de Kant: „Cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine”?

Din cartea în discuţie reiese, din păcate, că da! Există şi asemenea... contestatari, care se manifestă în mod direct sau pe ocolite. După cum îl duce mintea şi gradul de educaţie şi de cultură pe fiecare. Fie şi numai câteva din textele cuprinse în carte o dovedesc, scriitoarea arătându-şi şi prin gestul demascării poziţia: „Prostia bate la uşa agresivităţii”, „Violenţa – anestezicul înţelepciunii”, „Abjecţie şi mahalagism”, „Mediocritatea”, „Despre anormalitate”, „Despre superficialitate”, „Obrăznicia soră cu prostia”. Dar, este admirabilă priceperea cu care Vavila Popovici reuşeşte să pună în balanţă binele şi răul, mizând măcar pe o ameliorare în folosul binelui, pentru că o eradicare a răului este ceva care nu se mai poate, fiindcă: „Am devenit ipocriţi, la un pas de a ne identifica cu omul complet imoral care nu ţine seamă de principiile morale, încălcându-le fără nici un regret”. Nu este o împăcare cu situaţia, ci un reproş, o sugestie de a impune, fiecare din noi, în prim plan ideea de sorginte creştină, potrivit căreia „legea morală este firească”. Prin urmare, o chemare la acțiune, în virtutea faptului că „principiile şi pornirile greşite pot fi modelate”.

Pusă pe gânduri ea însăşi de decăderea morală gravă care a cuprins – şi pare a se adânci – umanitatea, Vavila Popovici rămâne, prin mesajele pe care le transmite, nu doar un, încă, om optimist, dar şi un militant, conştient că asperităţile grav dăunătoare sănătăţii lumii pot fi netezite, cu răbdare, cu pricepere, cu iubire. „Faceţi ceva, să le placă şi altora” ne îndeamnă, vorbind despre ETICĂ. „Trebuie să înţelegem că etica nu se referă la legăturile pe care le avem cu alte persoane – toţi avem legături unii faţă de alţii –, ci la calitatea şi corectitudinea acestora”. Pentru că, mărturiseşte autoarea, „Omul bun este acela care se străduieşte să realizeze în el însuşi şi la alţii un înalt grad de inteligenţă, putere şi dragoste, din care ar trebui să rezulte fericirea universală”. Un vis, căruia scriitoarea îi dedică o emoţionantă adoraţie.

Semnul care ne indică în chip sugerat colacul de salvare: speranţa. Iar Vavila Popovici se dovedeşte un statornic şi împătimit credincios întru speranţă. Nu atât pentru propria salvare, mai ales întru dăinuirea omenirii, care, poate, nu şi-a pierdut iremediabil moralitatea cu care a fost dăruită de Marele Creator. Ne molipsim şi noi, cu ori fără voia noastră, de această dorită şi necesară ducere în... ispită de factură divină. Ne îndeamnă întru aceasta şi „Galbenul solar al lui Van Gogh”, şi „Duminica Samarinencei – Apa vie”, şi „Libertatea – victorie a spiritului”, şi altele încă, cuprinse în paginile unei cărţi mult cuprinzătoare de idei nobile înfăţişate în cuvinte vibrante.

Admiratoare a muzicii, dar şi îndrăgostită de pian, căruia îi mai mângâie clapele, Vavila Popovici ne oferă şi nouă câte o comprimată pentru sănătatea minţii, culeasă din patrimoniul gândirii unor mari artiști ai lumii, cum, de exemplu: „Artistul are nobila menire de a face lumină în adâncurile sufletului omenesc” (Robert Schumann); „Arta este fiica libertăţii” (Fr. Schiller); „Umbra este totuşi culoare” (Van Gogh); „Toleranţa stă în fruntea tuturor celorlalte virtuţi” (Victor Hugo); „Toţi suntem robii legilor, ca să putem trăi liberi” (Cicero); „Căci moarte nu există, şi ce numeşti tu moarte,/ E-o viaţă altfel scrisă în sfânta vieţii carte” (Mihai Eminescu).

Mărturisesc (şi) această slăbiciune a mea. Am reprodus zicerile de mai sus pentru a susţine un gând de încheiere a acestor succinte consideraţii despre o carte frumoasă (cinste cui a scris-o!). Împreună cu celelalte 42 de cărţi publicate până în prezent de Vavila Popovici, şi aceasta poate fi asemuită cu un stup în care albinele harnice au adunat polen în chip de miere. Stup cu stup – o prisacă. Vavila Popovici – albinarul-prisăcar. Noi, consumatorii care ne bucurăm de dulceaţa mierii...

 

Vasile Filip – martie 2018

Tristeţea unei clădiri, tristeţea unei Români îngenunchiate.

Mihai GHEORGHIU 


             Cu permisiunea dumneavoastră am să încep cu o mică introducere, pentru a înţelege mai bine datele problemei.

              Deci, era în anul 1963, anul când copil fiind am ajuns pentru întâia oară la Sulina, unde am rămas şi petrecut întreaga mea vacanţă de vară. Povestea este lungă şi face parte dintr-un întreg capitol dedicat Sulinii, în cadrul unei cărţii la cre lucrez de câţiva ani buni.
           
         Am poposit acolo aproape întâmplător, călătorind la bordul unei minunate nave cu zbaturi, „Anghel Saligny”, navă care acum nu mai există! Povestea acesteia este deosebit de tristă şi nu face deloc cinste neamului nostru românesc. Pe scurt, nu am să vă spun decât că în perioada imediată anului de graţie 1989 nava a fost abandonată în portul Galaţi, unde a zăcut pentru o vreme, fiind transformată într restaurant! Întâmplător sau nu între timp la bordul acestuia s-a produs un incendiu şi... „Anghel Saligny” a ajuns la fier vechi!!! Cum, de ce a fost posibil posibil aşa ceva? Cine mai ştie! Dar cert este că aşa s-a întâmplat şi nimănui nu i-a păsat !!!

Cam tot aşa au decurs lucrurile şi în privinţa fostului Cinema Sulina aflat pe faleza din apropierea portului Sulina, a cărui clădire (aflată sub protecţia Patrimoniului Naţional) a fost şi ea abandonată, cam tot în aceiaşi perioadă de către Cinematografie şi Pprimăria Sulina, care a preluat-o în cele din urmă.

                                                                                                                                                                                                                                             
              Cu ocazia uneia dintre vizitele mele la Sulina, în cadrul interviului din data de 11 septembrie 2001 acordat ziarului meu Lumea Românească de către domnul primar al oraşului Sulina, Dimitriu Aurel, la întrebările mele în privinţa de viitor a fostului Cinema Sulina, domnia sa îmi spunea printre altele citez:  “Deci noi, anul trecut l-am preluat. Acum acest prim deziderat s-a realizat! Stadiul actual de degradare în care se află, l-aţi văzut şi dumneavoastră. Prin Consiliul Local s-a aprobat o sumă de bani pe care s-o alocăm proiectului de reparaţii, la acoperiş, interiorul şi exteriorul clădirii. Deci primii paşi Consiliul local i-a făcut, urmează să şi vedem în mână banii necesari! Şi În acest sens, demn de menţionat este faptul că o delegaţie care s-a deplasat de la Bucureşti, de la Ministerul Culturii şi care se pare că a încercat să facă ceva, ne-a promis ceva bani. Săptămâna viitoare chiar eu personal voi fi la Bucureşti şi nu voi pleca de acolo, stau o săptămână pe capul lor, pănă când or să dea măcar jumătate din banii promişi. şi referitor tot la problema respectivă, trebuie să menţionez că ideea noastră în privinţa reparării Cinematografului este mult mai amplă! Respectiva clădire, în urma unui minuţios plan de restaurare, va fi de fapt o Casă de Cultură, ce va adăposti nu numai cinematograful în sine, ci şi multe alte activităţi culturale diverse..  Citeşte întreg materialul

                                                                          

Martin Harris Ole, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti:

”România e cea mai europeană ţară de pe continentul nostru !”

”România e cea mai europeană ţară de pe continentul nostru !”

 

Excelenţa Sa Martin Harris s-a născut în anul 1969, la Edinburg-Scoţia. A studiat la Glenalneond College şi la Cambridge University, unde a obţinut licenţa în istorie şi a fost preşedinte de dezbateri Cambridge Union Society. În anul 2oo8- master în administraţia publică la Open University. Este căsătorit cu Linda Mac Lachian, împreună cu care are trei fete. Cariera de diplomat  şi-a început-o în anul 1991. Din 2 septembrie 2010, este numit ca ambasador al  Marii Britanice în România. Acum, în prag de primăvară 2012, vine pentru prima oară în misiune oficială la Ploieşti, prilej de a sta de vorbă, într-o română  curată, învăţată la Iaşi.


- Excelenţă, vizita dumneavoastră  la  Camera de Comerţ şi Industrie Prahova pare a avea doar un caracter economic. Cu ce impresii plecaţi după aceste contacte româno-britanice de la Ploieşti?


- Invitaţia de a veni la Ploieşti, pentru prima oară, aparţine CCI Prahova, prin preşedintele Aurelian Gogulescu, invitaţie care ne onorează şi ne bucură. Putem  astfel să cunoaştem acest judeţ, unul dintre cele mai dezvoltate din punct de vedere economic, atractiv şi pentru investitorii din ţara mea. De altfel, în această deplasare, sunt însoţit de Liviu Buzilă – consilier economic al Ambasadei şi de reprezentanţi ai Biroului Comercial al Ambasadei. Despre Ploieşti ştiu că are o istorie în relaţiiile cu Marea Britanie, în special în industria petrolieră. Aici, în zona Prahovei  din perioada interbelică, au activat multe rafinării britanice, alături de cele americane. Ne-am dori să reînnodăm aceste afaceri din sectorul petrolier, dar şi din alte sectoare: petrochimie, producţia de vinuri şi de larg consum etc, Ploieştiul  fiind un loc prielnic pentru investitorii britanici.


- Contextul economic actual dificil, cu o Românie care trăieşte în general din împrumuturi externe şi cu o populaţie sărăcită şi răzvrătită datorită măsurilor dure de austeritate, nu reprezintă o piedică în calea acestei colaborări?


- Criză este în toată lumea, înclusiv în ţara mea afectată serios de criza din zona euro. Şi la noi s-au luat măsuri de austeritate;  de exemplu, şi mie mi s-au tăiat indemnizaţiile pentru cei trei copii. Ne aflăm aici pentru a identifica noi oportunităţi de afaceri, comerţul fiind cea mai importantă cale pentru a dezvolta economia în general şi pentru a genera noi locuri de muncă. Sunt mândru că Marea Britanie este prezentă în Prahova cu 117 firme, din cele 2355 de societăţi comerciale cu capital mixt sau integral străin  existente aici, ţara mea fiind pe locul al cincilea în topul investitotilor străini din Prahova.  Practic, în 2011, volumul schimburilor comerciale bilaterale între Marea Britanie şi România a depăşit un miliard de lire sterline, adică o creştere cu „doizeci” la sută faţă de 2010 şi tendinţa de creştere se menţine în continuare. Mai ales că după întâlnirea de astăzi, când cele 23 de firme româneşti, din diverse domenii de activitate ( construcţii, proiectare în petrol şi gaze, producţia de cabluri şi de echipamente hidraulice, prelucrarea lemnului, producţia de detergenţi lichizi, producţia de confecţii, confecţii metalice ş.a.) au avut ocazia să se prezinte şi să urmărească filmul „Oportunităţi de afaceri în Marea Britanie”. În urma acestui seminar, sunt semnale că şi companiile româneşti doresc şi pot să ajungă globale, un prim pas ar fi investiţiile româneşti în Marea Britanie, acesta fiind şi rolul nostru. Sper ca, în cel mult trei ani, să putem consemna  prezenţa investitorilor români în ţara mea. Ştiu că atât Marea Britanie, cât şi România, avem o preocupare comună: cum să ieşim din criză? Rezolvarea crizei din interior constă, în primul rând, prin crearea de noi locuri de muncă şi încurajarea competitivităţii la nivel european. Pentru mine, foarte important este creşterea exporturilor firmelor mici şi mijlocii din Marea Britanie în România. Noi vom sprijini acele companii  care au intenţia să facă afaceri în România, inclusiv în Prahova. Dar asta depinde nu numai de noi... Marea provocare pentru viitor rămâne, repet, creşterea competitivităţii în general; dacă menţinem o rată de creştere economică slabă, atunci, peste vreo trei-patru decenii, nicio ţară europeană nu va mai fi în top 10 mondial! Avem o competitivitate mare cu China, India, Brazilia, Rusia, cu aceste principale ţări trebuie să creăm relaţii dinamice, cu accent economic. Camera de comerţ ploieşteană  a fost foarte deşteaptă prin deschiderea unor filiale în două din aceste ţări: la Shanghai şi Moscova. Îi doresc să continue această ofensivă.


- Potrivit jurnaliştilor de la The Atlantic, sunt şi alte cel puţin cinci state care ar putea deveni tigrii economiei mondiale: Turcia, Indonezia, Mexic, RD Congo, Kazahstan şi chiar Nigeria...


- Da, am aflat şi eu de aceste prognoze. Toate aceste ţări au resurse naturale imense, datorită cărora, bine exploatate, pot intra în rândurile marilor puteri economice. Turcia, de exemplu – liderul lumii musulmane – a avut, anul trecut, o creştere economică de 11 la sută, în timp ce economiile europene scădeau. RD Congo, extrem de bogată în cupru, cobalt şi diamante, cunoaşte o creştere economică spectaculoasă, în ultimii cinci ani,  iar Kazahstanul – cea mai stabilă ţară din regiune, „musteşte” de resurse minerale şi hidrocarburi. Achizionarea companiei româneşti Rompetrol de către KazMunaiGaz – firmă de stat – este un fel de cap de pod în UE, o încercare reuşită de pătrundere pe piaţa europeană. Indonezia, a patra ţară din lume ca populaţie, cunoaşte şi ea o creştere economică rapidă, spre deosebire de China, care depinde foarte mult de exporturi, Indonezia vinde cea mai mare parte a producţiei sale la intern, ceea ce înseamnă că rezistă crizei economice mondiale şamd.

- Care sunt domeniile şi atu-urile pentru România care ar putea trezi interesul investitorilor britanici și care ar putea conduce la o creştere economică?

- Forţa de muncă românească,  înalt calificată, productivă şi ieftină, este principalul atu pentru România, care ar putea asigura o creştere economică de cca 6 la sută pe an. De aceea, România reprezintă o piaţă atractivă pentru investitorii britanici. Mă refer, în special, la derularea unor afaceri în domeniul petrolier şi petrochimic, al îmbunătăţirii calităţii mediului şi, mai ales, al turismului. Aveţi un patrimoniu turistic excepţional, mai ales cel rural, unic în Europa, care l-a fermecat până şi pe prinţul Charles, devenit un adevărat ambasador onorific al României.  Acest patrimoniu trebuie, însă, păstrat şi pentru generaţiile viitoare... Eu le spun prietenilor mei, amatori de curiozităţi/noutăţi, să vină aici, în România, care este, în opinia mea, cea mai europeană ţară de pe continentul nostru! Am să mă explic de ce: în România este un amestec unic de influenţe: germane, franceze, italiene, otomane, slave, neîntâlnite în nicio altă ţară. Aici este o cultură unică, cu adevărat europeană! ”Pe-un picior de plai/ pe-o gură de rai...”


- Şi totuşi, deşi sunt cunoscute în parte aceste  lucruri, nici turiştii, nici investitorii străini nu se înghesuie să vină în „gura de rai”...


- Aşa este, din păcate! Lipsa autostrăzilor, birocraţia, corupţia şi, nu în ultimul rând, acele ordonanţe de urgenţă – sunt adevărate bariere în calea investitorilor şi turiştilor. Mă bucur să văd că noul premier Ungureanu pare hotărât să instaureze un sistem capabil şi reformat în justiţie, cu cât mai puţine ordonanţe de urgenţă. Am observat, în acest sens, că se fac progrese semnificative, noul cod civil fiind un pas important pentru stimularea relaţiilor comerciale. Pentru afacerile firmelor britanice în România e necesar un sistem de justiţie capabil şi clar, astfel încât parteneriatele cu autorităţile româneşti să decurgă normal, deoarece numai aşa vom putea realiza obiectivele propuse de ambele părţi. Și aș mai dori să spun ceva despre procesul de privatizare din România, care, din ce am observat eu, este caracterizat de prea multe scandaluri. În privatizarea companiilor românești, proces care cade în sarcina Executivului, ar trebui să participe cât mai mulți ofertanți, atât români, cât și străini, aceștia din urmă putând aduce cu ei o nouă mentalitate, o altă orientare comercială în aceste investiții, care acum sunt adevărate „găuri negre„ în banul public. Așadar, importantă este promovarea ofertelor de privatizare românești în afara țării, inclusiv pe bursele internaționale, pentru a stârni interesul investitorilor străini  față de oportunitățile pe care le oferă companiile supuse procesului de privatizare. În acest context mi-aș dori să reușesc să consolidez relațiile dintre Bursa de Valori București și Bursa din Londra.


- Vă propun să abordăm o temă care nu ne face plăcere nici nouă, nici dumneavoastră: problema unei părți a comunităţii româneşti din Marea Britanie - o pată neagră, la propriu (țiganii), în marile oraşe britanice -  remarcată prin cerşit şi infracţiunile comise, unii dintre ei reuşind chiar să obţină ajutoare sociale!


- Ca membrii egali în UE, Marea Britanie şi România trebuie şi pot lupta împreună pentru curmarea acestor fenomene infracţionale. Există deja o colaborare strânsă şi eficientă între poliţia britanică şi cea română – în sarcina cărora cade rezolvarea infracţiunilor. Nu numai românii sunt însă infractori, ci şi alţi imigranţi intraţi ilegal în Anglia. Oricum, nu putem opri intrarea în ţara noastră  a niciunui cetăţean, român sau de altă naţionalitate. Cunosc, însă, şi români care muncesc în  Marea Britanie, ei având un aport considerabil în economia ţării mele, unul dintre aceştia fiind omul de afaceri George Iacobescu, innobilat recent de către Regina Elisabeta a II-a cu titlul de Cavaler. Este adevărat că britanicii privesc cu îngrijorare ridicarea restricțiilor pe piața muncii a românilor și bulgarilor, începând cu 1 ianuarie 2014, dar eu știu că aceștia vor fi tratați pe piața britanică a muncii la fel ca toți ceilalți cetățeni europeni.


- Ne puteți da numele câtorva personalităţi publice româneşti pe care le cunoaşteţi şi, eventual, le admiraţi?


-  O cunosc şi o admir pe Angela Gheorghiu, cea mai bună soprană din lume, iar din lumea sportului, pe ploieşteanul Octavian Belu, antrenorul de gimnastică cu cele mai multe medalii olimpice, mondiale şi europene şi, bineînţeles, pe fetele lui, Sandra Izbaşa şi Cătălina Ponor, pe care sper să le văd campioane olimpice la Londra. Cu politicienii români sunt în faza de cunoaştere, dar sigur vă pot spune numele unui mare om politic şi diplomat cu faimă internaţională din perioada interbelică: Nicolae Titulescu. Îl admir, de asemenea, pe poetul dvs național Eminescu. Am mai auzit și citit despre  Henry Coandă, inventatorul avionului cu reacție, experimentat în Paris, la începutul secolului trecut. Și, să nu vă mirați, admir... mâncarea românească, în cele trei săptămâni, cât am stat la o familie din Iași, am mâncat și mi-a plăcut mămăligă cu brânză și smântână – o specialitate românească...


- Dacă îmi permiteţi, vă aduc la cunoştinţă o informaţie din lumea fotbalului, respectiv a întâlnirilor româno-britanice: în anul 1966, Petrolul Ploieşti, campioana României, a întâlnit la Ploieşti, în prima manşă a Cupei Campionilor Europeni, celebra formaţie Liverpool, campioana Angliei, ţară care, la acea vreme, deţinea titlul de campioană mondială la fotbal. Scorul a fost 3-1 pentru ploieşteni. De atunci nicio altă echipă românească nu a mai reuşit vreo victorie cu echipe din Anglia. Rămânând în lumea atât de fascinantă a sportului, vă rog, Excelenţă, să ne vorbiţi despre cum se pregăteşte Londra pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Vară – 2012?


- Mai întâi, trebuie să vă spun că, în anul 1966, când echipa Petrolul a obţinut acea mare victorie, eu aveam abia 3 ani! Am o scuză, nu? Despre compatrioţii mei britanici pot preciza că, prin natura lor, iubesc sportul, care are valori importante pentru o societate democratică, el însuşi fiind un fel de democraţie, care te învaţă să câştigi bine, dar şi să pierzi bine! Instruirea copiilor se face prin mişcare. În şcoala din Edinburg unde am învăţat eu, eram vreo 400 de băieţi şi 20 echipe de rugbi. Şi una dintre fiicele mele, care are 9 ani, practică scrima. Poate într-o zi o să ajungă şi ea campioană olimpică la floretă, precum românca Laura Badea în 1996, cine ştie! Pentru Anglia, Jocurile Olimpice reprezintă, într-adevăr, un mare eveniment. Londra s-a pregătit intens pentru aceasta, încă din 2005, când a fost aleasă ca destinaţie a JO. Miile de sportivi vor admira un oraş al tradiţiei, dar şi al modernităţii. Eu, personal, când am aflat că Londra va organiza JO din 2012, am fost foarte bucuros şi mândru. Am trăit atunci, în 2005, un moment de emoţie, încântare şi...şoc. În ziua următoare, Londra a fost zguduită de un atac terorist cu bombe puse în metrou, în urma căruia au murit 56 de oameni. Viaţa merge însă înainte, cu optimism...


- Excelenţă, cu speranţa că, la finalul mandatului dvs în România, veţi pleca cu o impresie bună despre ţara noastră, vă mulţumesc, urându-vă succes în nobila dvs misiune diplomatică!


Ioan POPESCU

DESPRE CINSTE, NECINSTE ȘI TICĂLOȘIE

„Niciodată un om cinstit nu se poate apăra cu atâta înverșunare, ca mincinosul care a fost prins.” – Nicolae Iorga

 

   Valorile morale care au îmbogățit cu adevărat viața omului, valori care s-au dovedit a fi de încredere, sunt utile și importante pentru societate. În zilele noastre ele cunosc un declin semnificativ.

   De când există omul pe pământ, acesta s-a călăuzit după diferite legi întocmite, pentru ca binele să-l călăuzească în viață. Cinstea și alături de ea onoarea și corectitudinea au fost și rămân calități morale apreciate și considerate mai presus decât celelalte virtuți ale omului. Ele îi obligă pe oameni  să-și îndeplinească datoria socială, să respecte adevărul și dreptatea, și să se comporte sincer și corect în societate. Sunt valori morale fundamentale pentru oricare societate civilizată. Când ele își pierd din calitate, este vădit că societatea se degradează.

   Cinstea este una dintre cele mai complexe virtuți, tocmai pentru că, la rândul ei, sintetizează multe alte virtuți. Omul cinstit nu minte, nu denaturează realitatea – spunând că făcut ceea ce nu a făcut – și nici nu tăinuiește despre sine o realitate care, aflată de către ceilalți, l-ar putea leza. Iar când e vorba despre ceilalți, nu-i lingușește, dar nici nu ascunde eventuala lor fraudă sau abuz: omul cinstit nu e complicele nimănui, indiferent de prețul pe care l-ar avea de plătit pentru gestul respectiv. Nu este fățarnic sau duplicitar, nu defăimează pe cineva și nici nu răspândește informații false. Nu înșală, nu umblă cu tertipuri, cu vicleșuguri, nu măsluiește, nu răstălmăcește, nu fură, din modestie el vrea să aibă doar ce este a lui, și ceea ce a dobândit pe drept, nu încalcă drepturile nimănui, Își vede de munca lui, pe care o face cu sârguință, dăruire, seninătate și bucurie.

   Corectitudinea este virtutea care se naște din înțelepciune, tot pentru binele omului. Se bazează pe încredere și este hrănită cu iubire și respect. Dumnezeu este corectitudine, precizie și iubire, și din iubirea Lui ne-a creat, și iubire și precizia timpului ne-a dat. Corectitudinea reflectă, în primul rând, atitudinea omului față de sine și apoi de ceilalți, determină relații civilizate între oameni, pune în evidență sinceritatea, seriozitatea și consecvența cu care sunt îndeplinite îndatoririle umane. Omul corect nu este lingușitor și nu aduce laude nejustificate, nu admite falsitatea vorbelor. El apreciază adevărul fiindcă slujește dreptatea. Oamenii corecți sunt prețioși pentru societate. Natura întreagă ne dă lecții de corectitudine, respectând cu precizie vremea nașterii – răsăritul –, maturității – perioada lucrului bine făcut – și apusului – moartea. Este scris în Biblie: Cel ce umblă în neprihănire și vorbește fără vicleșug, cel ce nesocotește un câștig scos prin stoarcere, cel ce își trage mâinile înapoi ca să nu primească mită, cel ce își astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge și își leagă ochii ca să nu vadă răul, acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, și apa nu-i va lipsi (Isaia 33:15-16).

   Onoarea înseamnă să ai înțelepciune, înseamnă să-ți respecți cuvântul dat (de aici și expresia: „Pe cuvântul meu de onoare” sau „pe onoarea mea”); înseamnă  să eviți certurile, să ierți insultele, să fii drept și bun, să fii smerit și cu temere de Dumnezeu.  Jurnalistul, filologul american Henry Louis Mencken (1880-1956) spunea că „Onoarea este pur și simplu moralitatea oamenilor superiori”.

   Necinstea este definită ca incorectitudine, corupție, escrocherie, hoție, șarlatanie, ipocrizie, viclenie, trădare. A fi necinstit înseamnă totodată a fi incorect, lipsit de onoare, a prefera minciuna în locul adevărului, înseamnă să-ți accepți sieși dreptul de a fura, adică a nu respecta nici această poruncă a Divinității, să-ți placă să înșeli și să induci în eroare, în vreun fel, pe cei din jurul tău. „Vai de tine pustiitorule, care totuși n-ai fost pustiit;  care jefuiești și n-ai fost jefuit încă! După ce vei sfârși de pustiit, vei fi pustiit și tu, după ce vei isprăvi de jefuit, vei fi jefuit și tu.” (Isaia, cap. 33).

   Omul necinstit ascultă pe la uși, scormonește, provoacă, născocește, minciuni ticluiește. Este lipsit de integritate – componentă esențială în structura ADN-ului personal. Un renumit baschetbalist american spunea că „Nu există o testare mai bună a integrității unui om decât comportamentul acestuia atunci când greșește”, explicând că omul integru depune toate eforturile pentru a îndrepta greșeala, sau a-i micșora efectele negative. Integritatea sau lipsa ei o putem constata observând și analizând acțiunile, credințele, metodele, măsurile și principiile sale, toate zugrăvindu-i caracterul.

   Necinstea incubă trădarea, despre care scriitorul francez Victor Hugo spunea că este „Biserica iadului”. Unii politicieni s-au dovedit a fi trădători ai intereselor țării, ascunzând faptele lor reprobabile. Dramaturgul nostru Ion Luca Caragiale, cel care a ilustrat magistral specificul și mecanismele parvenirii, în piesa „O scrisoare pierdută” are un dialog între Farfuridi și Brânzovenescu, primul exprimând: „Da, așa, dacă e trădare, adică dacă o cer interesele partidului, fie!”, și Brânzovenescu exprimându-și pretenția: „Dar cel puțin s-o știm și noi”.

   Necinstea politicienilor generează o atmosferă de teamă, neîncredere, declin social și moral.

   În orice societate există și oameni decăzuți moral – ticăloși. Dar depinde cât de mulți sunt și ce funcții ocupă. Ne este cunoscută ticăloșia a două perioade din istoria noastră: secolul fanariot (1711-1821) și jumătatea de secol comunist (1946-1989), despre care s-a scris mult.

   Ticălos este denumit omul parșiv, nemernic, netrebnic, mișel, canalie. Ticăloșenia este legată de minciună; ticălosul nu-și poate apăra înșelătoria decât prin minciună, fiindcă el este un om mic sau chiar de nimic, dar vrea sa devină – mare și tare. Este răzbătător, înfigăreț sau băgăreț, obraznic, șmecher, sforar, pișicher, fățarnic și prefăcut. Râvnește la bunuri și putere. Fură, minte, stăpânește în afara oricărei legi. Este lacom, hrăpăreț, nesățios și hulpav. Pe măsură ce îi crește puterea devine trufaș, îngâmfat, cusurgiu, lipsit de bun simț, mârlan, bădăran, neam prost. În general îi plac femeile, știe să le ademenească și să le folosească. Foarte curând devine și răzbunător. Vrea, în orice chip, să învingă, să stăpânească. Dacă dreptatea i se opune, o cumpără și timorează adversarii. Știm că „Cinstea nu se cumpără, nici nu se vinde”, dar ticăloșia este cea care se poate cumpăra și se poate vinde ușor. Ticălosul lucrează de obicei în cârdășie cu oameni de aceeași teapă, pentru a se putea acoperi unii pe alții, mințind și denaturând adevărul. Ticălosul este asemenea caracatiței – animalului marin cu brațe puternice prevăzute cu ventuze – , lacom, apucător, hrăpăreț.

   Trăim între ticăloși, pe unii i-am lăsat să ne conducă, să-și facă mendrele (a-și satisface interesele), cum se spune în popor, sau am fost orbi? Când și cum vom redresa totul? Adevărat, este greu de luptat cu ticăloșii, întrucât ei se apără „cu înverșunare”.  

   Și totuși, supraviețuirea umanității va depinde de morală, de felul în care ne vom comporta. Iisus Hristos rostind cuvinte de binecuvântare, pe muntele Fericirilor, în auzul ucenicilor Săi și al mulțimii, printre ele a rostit și o cugetare despre valoarea morală universală – Regula de Aur – care sună frumos și pe înțelesul tuturor: „Faceți pentru alții tot ce ați vrea să facă ei pentru voi” (Matei 7:12). Dacă un om moral ar greși la un moment dat, el ar dori ca ceilalți să-i aplice pedeapsa pentru îndreptare. Ca atare, dacă unii din ceilalți au greșit, au ticăloșit, noi va trebui să cerem pedeapsa pentru ticăloșiile lor făcute.

   Să nu ne mirăm de atâtea citate, fiindcă „respectarea legilor se face după maxime morale”, spunea filosoful german Immanuel Kant (1724-1804), unul dintre cei mai mari gânditori din perioada iluminismului.

   Pentru supraviețuirea noastră, pentru fericirea pe care ne-o dorim, ar trebui să fim conștienți de defectele societății în care trăim, să dezvăluim necinstea și ticăloșia unora și să mergem pe drumul drept, chiar dacă el are cărări ademenitoare ale rătăcirii. „Rațiunea nu aprobă fericirea, dacă nu este unită cu demnitatea de a fi fericit, adică cu purtarea morală”, ne spune tot Immanuel Kant, în „Critica rațiunii pure”.

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

 

Veronica Antal, prima femeie beatificată la Vatican


Papa Francis va beatifica, la Vatican, prima femeie din România. Cine este „Crinul Însângerat”? Este vorba mai precis despre Veronica Antal care s-a născut în 1935, într-un sat din Moldova. Aceasta a fost ucisă cu bestialitate pe când avea doar 24 de ani. Ucigaşul său a vrut să o violeze, dar tânăra s-a apărat până la moarte, în numele credinţei.


Aceasta îşi dedicase viaţa credinţei şi chiar a dorit să se călugărească. Dar, pentru că pe timpul comunismului mânăstirile au fost desfiinţate aproape în totallitate, tânăra a făcut doar legământ de castitate

În urma unei anchete amănunţite, Papa Francisc a semnat, pe 26 ianuarie 2018,un decret prin care recunoaște „martiriul Slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal, laică, aparținând Ordinului Franciscan Secular, născută la 7 decembrie 1935 la Nisiporești (România) și ucisă din ură pentru Credință pe 24 august 1958 la Hălăucești (România)”.


Data ceremoniei de beatificare se va anunţa ulterior (sursa:RepublikaNews).


Ioan POPESCU


AMBÂȚ, ARȚAG ȘI PÂRȚAG. MODESTIE – CANCI !

„Lipsa modestiei nu este numai o dovadă clară de lipsă de caracter, ci și o gravă impolitețe și răutate față de cei prezenți.” – Michel de Montaigne

 

   Am asistat în ultimele săptămâni la evenimente, atitudini degradante. Pe scena noastră politică și-au jucat rolurile scandalagii, flecarii, actori mediocri plini de ifose, care au urmărit obținerea de efecte teatrale cu mijloace de prost gust și pe care lumea serioasă îi consideră cabotini. Citisem în tinerețe o carte care se intitula „Cabotini și cabotine”. De ce oare memoria mi-a păstrat atât de bine titlul cărții? Se vede că, în creier se fac conexiuni neașteptate, neuronii lucrează...

   Concret, Secretarul general adjunct al PSD a declarat, cu o săptămână în urmă, că PSD va modifica „mult” Codurile penale și, întrebat de ce miniștri cu probleme penale vor face parte din Cabinetul guvernului, acesta a răspuns „pentru că putem”. De asemenea, întrebat dacă modificarea Codurilor penale va continua, secretarul general al PSD a spus: „Vor fi modificate Codurile Penale mult. În sens pozitiv. Societatea civilă este partea aia mare din România care ne-a votat și ne-a dat această împuternicire…. ”.

   După ședința Comitetului Executiv Național (CExN) al PSD, Președintele PSD a fost întrebat dacă vor putea fi miniștri cei cu dosare penale și răspunsul a fost: „Am hotărât să ne facem noi Guvernul, și nu alte instituții”. Întrebat dacă membrii PSD cu dosare penale ar putea face parte din viitorul Guvern, liderul social-democraților a răspuns: „Da”.

   Îmi amintesc că am scris cândva despre „fudulia” unora. Poate am intitulat altfel eseul, dar aminteam acolo de marele poet latin Vergiliu (70 -19 î.Hr.) care glosa în Egloga a VIII-a vers 63: „Non omnia possumus omnes” (Nu toți putem de toate). Adică pe lângă voință, stăruință până la obrăznicie, există și neputințele noastre. Nu-l putem contrazice pe Vergiliu și nu putem crea alt dicton ca acesta, de exemplu: „Putem face totul!” și nici chiar „Toți la un loc putem face totul”, și nici „Ne este permis totul”. Există o limită dată de Creator omului, în primul rând având în vedere timpul vieții noastre, dar nu numai. Și această limită trebuie înțeleasă și respectată. Există apoi o limită a bunului simț al omului, care, de asemenea, trebuie respectată, pentru a nu lovi în ceilalți și a crea haos. Orice progres al unei societăți a fost obținut prin stăruință, dar cu modestie, fără grabă și îngâmfare, ci analizând și gândind rațional, adică folosind inteligența la maximum și trecând totul prin suflet. Așa s-a ajuns la concluzia că este bine să adopți modestia în acțiuni, considerând-o ca o virtute. Modestia sinceră, bazată pe o inteligență superioară aparține, susținea cineva, „oamenilor mari”, pe care, din păcate, nu îi avem în zilele noastre, în politică. Ar fi și ridicol! Cum i-ar sta unui „om mare” între „pitici”?

   Încăpățânări, accese de furie, toane, gust de ceartă și jigniri. Ambâț, arțag și pârțag. Modestie – canci! Dar tot arțagul își are pârțagul, se înțelege din proverbul românesc: „Orice naș își are nașul”. Și iată că la vorbele cum că ministrul educației ar fi ținut un discurs plin de dezacorduri gramaticale, a intervenit secretarul adjunct al PSD: „Dacă ieșim cu această propunere în fața electoratului, vom avea mai probleme. Voi, cei care îl susțineți pe rector, nu o să puteți explica".

De aici a ieșit dialogul uluitor între cei doi, Președinte și Secretar:

- Nu îi faci un bine lui Cati (de la Ecaterina) cu vorbele astea. (Vai, ce atmosferă de familie !)

- De ce îți permiți să mă întrerupi?

- Îmi permit pentru că pot. (Altul care poate !)

- Și eu pot să te întrerup. Pot să spun lucruri nespuse care te întrerup pe tine de tot.

- Te întrerup pentru că sunt încă președintele partidului. (spuse cel frumos caracterizat de un jurnalist - „cu mustață ergodaniană și zâmbet perfid putinian”),

- Încă!

   Auzi, domnule – „încă!” O fi știind omul ceva!

   Arțagul și pârțagul provin din egoism, din lipsa de modestie, ifose, înfumurare și duc la disprețul față de ceilalți, la invidie, ură și alte multe rele, care, dacă pun stăpânire pe sufletul cuiva, îl fac din om, neom; îl fac fiară, încât calcă în picioare orice lege, tot ce e mai curat și mai sfânt pe lumea aceasta.

   Miercuri, 24 ianuarie, Comisia Europeană s-a declarat „îngrijorată” în legătură cu evoluțiile recente din România privind independența sistemului judiciar, cerând Parlamentului de la București „să regândească acțiunile propuse, să lanseze dezbaterea conform recomandărilor Comisiei și să construiască un consens la scară largă cu privire la calea de urmat”, referire la legile justiției.

   Câteva ore mai târziu, cei doi președinți ai partidelor aliate, PSD și ALDE, au transmis o scrisoare președintelui și prim vice președintelui Comisiei Europene, în care cataloghează preocupările Bruxelles-ului privind legile justiției drept „surprinzătoare”, sugerând că nu sunt bine informați. „Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la modul incorect în care a fost informată Comisia Europeană în ceea ce privește transparența dezbaterilor pe tema justiției din România”, arătau președinții celor două Camere în scrisoare.

   Mai mult, din ziarul „Gândul” aflăm că liderul PSD, întrebat, la Antena 3, cum își explică poziția critică a președintelui și prim vicepreședintelui Comisiei Europene, referitoare la legile justiției, a răspuns: „Picătură cu picătură, minciună dusă picătură cu picătură și de aici din țară și de la Bruxelles și de către europarlamentari, dar și de către funcționari de acolo. Îi spune domnului comisar, îi spune domnului director general și se creează, așa, o rețea”. Iată, pe lângă obsesia „statului paralel”, a apărut și cea a „rețelei”.

   Comisia Europeană (CE) a transmis, în replică, că sunt bine informați în ceea ce privește modificarea legilor justiției: Comisia Europeană nu face comentarii despre comentarii. Mai mult, ca un context general, Comisia a urmărit îndeaproape procesul parlamentar din România și evoluția discuțiilor asupra acestor legi în decurs de mai multe luni. Suntem foarte bine informați despre acest proces, despre mizele care sunt în joc și despre potențiale riscuri. Suntem în contact cu Guvernul, Parlamentul, sistemul judiciar și societatea civilă din România, în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare”.

   Ce vor mai pregăti cusurgiii noștri? Atenție, dregătorilor, cusurgiilor ! Orice arțag naște pârțag! Orice naș își are nașul !

 

 

 Vavila Popovici – Carolina de Nord

 

ReUnirea Basarabiei cu România - principalul obiectiv național al ”Centenar 2018”

Ioan POPESCU


Politicienii din România ezită să adopte o declarație fermă referitoare la dreptul Republicii Moldova de a se uni cu România, refuză să adopte o strategie oficială, asumată de Parlament și de toate partidele politice, pentru Reunire. În ciuda declarațiilor patriotarde prilejuite de diverse manifestări publice, majoritatea politicienilor din România dau dovadă de lașitate în abordarea subiectului Basarabiei.

În schimb, politicienii din Moldova preferă să profite în interes personal din pendularea între Uniunea Europeană și Rusia, ceea ce contribuie la criza identitară a locuitorilor din Republica Moldova. Susținerea oarbă a taberei declarat proeuropene, vizibil coruptă, de către România și Uniunea Europeană s-a dovedit un eșec.

Marea problemă este criza identitară care încă persistă în Republica Moldova după 26 de ani de independență. În acest moment, nu dorința de Unire este adevărata problemă, ci identitatea moldovenistă, care are încă un suport foarte larg. Spre comparație, românii din Transilvania, în marea lor majoritate, nu s-au gândit la Unire până după intrarea României în Război în 1916, liderii lor politici militau pentru drepturile politice ale românilor în cadrul Imperiului Austro-ungar. Dar toți românii din Transilvania se socoteau români, nu ardeleni. Acesta a fost fundamentul identitar care le-a permis în Octombrie – Decembrie 1918 să adopte decizia de a se uni cu România. Însă în cazul Basarabiei de azi, identitatea românească este încă minoritară în favoarea moldovenismului. Indiferent de rolul rușilor în propaganda care a creat moldovenismul, este un fapt care nu poate fi contestat și a cărui efecte se văd incluisv în ponderea redusă a unioniștilor din Republica Moldova.

Pe plan extern, România trebuie să preia inițiativa atât pe plan diplomatic, cât și propagandistic. Rolul Moscovei în problema Reunirii Basarabiei este indiscutabil. Există o abordare directă a subiectului pe linia București – Moscova? Trebuie să aducem Rusia la masa dialogului, inclusiv pentru a oferi garanții privind minoritatea rusă.

Ucraina este la fel un actor important. Kievul trebuie să înțeleagă că reunirea Basarabiei cu România nu implică un atentat la frontierele sale, adică nu vom revendica nordul Bucovinei și sudul Basarabiei, pentru că nu este fezabil.

Ungaria este foarte preocupată de subiectul Reunirii Basarabiei, pe care îl folosește în interesul minorității maghiare din România și a planului de autonomie a secuilor. Cum contracarează România acțiunile și propaganda Budapestei?

Probabil că pentru prima oară în discursul public despre Basarabia este invocat rolul Turciei. Indiferent de poziția UE față de președintele Turciei, România nu trebuie să uite că Turcia joacă un rol cheie în Regiunea autonomă Găgăuzia.

România are sau trebuie să aibă un obiectiv clar de țară: Reunirea Basarabiei. Ce face concret România pentru a-și atinge acest obiectiv? Este o direcție asumată de diplomația românească? Cât de implicați sunt cetățenii României sau Moldovei? Care este rolul istoricilor? Ce facem după 2018?

Sursa: Historia

Un atac mediatic nedrept!

Mihai GHEORGHIU


„Prima datorie a omului e să fie drept” – este una dintre definiţiile filozofice ale lui Voltaire, sub care ziarul meu Lumea Româneacă (The Romanian World PRESS) a dialogat cu publicul, încă din anul 1998, momentul apariţiei întâiului său număr. Pentru mine şi pentru publicaţia mea, precum şi pentru cele două cărţi pe care le-am publicat pănă în acest moment, definiţia respectivă a reprezentat un model de ideal suprem, pe care m-am străduit să-l urmez fără rabat. Acestă poziţie personală anacronică şi în general antagonistă actualei societăţi, conduse autoritar de un materialim deşănţat şi penibil, avea să mă plaseze la un moment dat într-o antiteză directă cu cei pe care i-am detestat şi dezavuat dintotdeauna.

 

Recentul atac mediatic declanşat de domnul Culian Grigore Luca prin inermediul publicaţiei sale, (vezi: www.nymagazin.com/.../simpozionul-mihai-eminescu-profesoara-s.)şi continuat pe pagina sa de socializare Face book îmotriva Pr. Dr. Theodor Damian, personalitate autentică a culturii noastre româneşti din exil şi totodată colaborator al publicaţiei mele, este nedreaptă şi mi-a atras imediat atenţia. În acest context, în deplină concordanţă cu regulile deontologice ale presei şi nu în ultimul rând, respectiva definiţie a lui Voltaire, citată mai sus, mă simt obligat să intervin.

 

La solicitarea şi insistenţa mea Pr. Dr. Theodor Damian a acceptat să-mi dea un răspuns detailat vis a vis de acuzele ce i s-au adus, material ce îl redau în rândurile de mai jos. Dar, mai întâi de toate, găsesc de cuviinţă că este extrem de imprtant ca publicul cititor, românii de pretutindeni, să ştie concret cine este   Pr. Dr. Theodor Damian!

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

Pr. Prof. univ. Dr. Theodor Damian

 

n. 28 decembrie 1951, Botoşani, România

30-18 50th Street

Woodside, New York 11377

DamianTh@aol.com

 

EDUCATIE

Doctor în Teologie, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Teologie, 1999

            (Teologie sistematică - Etică)

Doctor în Teologie, Fordham University, New York, 1993

(Teologie sistematică - Istoria Bisericii)

Master în Teologie, Princeton Theological Seminary, Princeton, New Jersey 1990

(Teologie - Spiritualitate)

Studii ecumenice şi doctorale la Institutul ecumenic din Bossey şi la Universitatea din Lausanne, Elveţia, 1979-1983

Licenţă în Teologie, Institutul Teologic, Bucureşti, 1975 (Teologie)

 

 

ACTIVITATI PROFESIONALE

din 1992          Profesor la Metropolitan College of New York, Facultatea de Ştiinţe Sociale, predând filosofie, etică şi sociologie

 

din 1993          Preot şi fondator al Bisericii ortodoxe române “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Astoria, New York

 

din 1996          Director Lumină Lină. Gracious Light, Revistă trimestrială de spiritualitate şi cultură românească

 

            Fondator şi preşedinte al Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă şi al Cenaclului literar “Mihai Eminescu” din New York

 

din 2009          Preşedinte al Filialei USA a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România

 

2008-2011       Profesor de Filosofie şi Literatură, Facultatea de Jurnalism, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti

 

2005-2011       Director al Centrului de învăţământ la distanţa New York al Universităţii Spiru Haret, Bucureşti

 

2001 – 2002    Predat Cursul „Experience, Learning and Identity” la College of New Rochelle, New York

 

1995                 Predat Istoria Bisericii, la Seminarul Teologic “Sf. Vladimir” din Crestwood, New York

 

1996    Coordonator de programe de masterat la Audrey Cohen College, filiala din Staten Island

 

1986-1988       Secretar de redacţie al Editurii Arhiepiscopiei din Sibiu (revistele Telegraful român, Mitropolia Ardealului, şi Îndrumătorul bisericesc) şi preot slujitor la Catedrala Mitropolitană 

 

1980-1983       Preot şi fondator al parohiei ortodoxe române “Sfinţii Trei Ierarhi” din Lausanne (Elveţia)

 

1978-1985       Protoiereu al Protopopiatului din Dorohoi şi paroh al Catedralei “Grigore Ghica”, Dorohoi

 

1973-1978       Preot la Ibăneşti şi Hăneşti, judeţul Botoşani

 

 

 

PUBLICAŢII

Cărţi: 

 

Teologie

Gregory of Nazianzus’ Poetry and His Human Face in It, Sophia Institute - Theotokos Press, New York, 2017

Introducere în istoria creştinismului. Primul mileniu, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008

Răsăritul cel de sus: De la Naştere la Înviere, Lumea Credinţei, Bucureşti, 2006

Implicaţiile spirituale ale teologiei icoanei, Eikon, Cluj, 2003

The Icons: Theological and Spiritual Dimensions According to St. Theodore of Studion, The Edwin Mellen Press, Kingston, New York, 2002

 

Comentariu literar, filosofie, eseuri:

Ideea de Dumnezeu în poezia lui Eminescu, Eikon, Bucureşti, 2016

Life and Mind:  Perspectives on the Human Condition, Eds. Theodor Damian, Richard Grallo, Bert F. Breiner, Theotokos Press, New York, 2013

Trăirea în cuvânt (interviuri), Eikon, Cluj, 2011

Filosofie şi literatură: O hermeneutică a provocării metafizice, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008

Roua cărţilor. O hermeneutică teologică în context literar, eseuri, Danubius, Bucureşti, 1998

Pasiunea textului, Universalia, Bucureşti, New York, 2003

(Editor), Lăuntrul şi departele. Antologia Cenaclului literar “Mihai Eminescu” din New York, TipoMoldova, Iaşi, 2007

(Editor) Eminescu 2000: Aniversări NewYorkeze, Axa, Botoşani, 2000

(Editor) Mai am un singur dor, New York, 1995

 

Proză:

Un alt jurnal New York-ez, Ed. RawexComs, Bucuresti 2017

Vraja emigraţiei, Eikon, Bucureşti, 2016

 

Poezie:

Lazăre, vino afară, Junimea, Iaşi, 2016

Singurul dincolo, Rawex Coms, Bucureşti, 2015

Ein Fallen selbst im Steigen. Lyrik (poezii, în germana), Pop Verlag, Ludwigsburg, Germania, 2015

În casa fulgerului, seria Opera Omnia, TipoMoldova, Iaşi, 2013

Apofaze, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2012

Semnul Isar/ The Isar Sign (bilingv), Editura Calauza, Deva, 2011

Prayers in Hell (poezii, în engleza), Trafford, Vancouver, Canada, 2010

Shenja e Isarit (poezii, albaneza), TipoMoldova, Iaşi, 2010

The Isar Sign (poezii, in engleza), PublishAmerica, Baltimore, MD, 2010

Exerciţii de Înviere (poezii), Universalia, Bucureşti, 2009

Stihiri cu stânjenei, TipoMoldova, Iaşi, 2007

Semnul Isar, Paralela 45, Bucureşti, 2006

Nemitarnice, Ed. Dionis, Botoşani, 2005

Poesías (bilingv), Ed. Lumină Lină, New York, 2005

Ispita rănii, Limes, Cluj, 2001

Calea Împărăţiei (bilingv), Timpul, Iaşi, 2000 (Premiul Festivalului Internaţional de Poezie Religioasă, Deva, România, Septembrie 2001)

Rugăciuni în Infern, Ed. Axa, Botoşani, 2000

Dimineaţa Invierii, Ed. Axa, Botoşani, 1999.

Lumina Cuvântului, poezii, Libra, Bucureşti, 1995

Liturghia Cuvântului (bilingv), Tremain, Klamath Falls, OR, 1989

 

Poezii publicate in reviste literare de prestigiu din România şi din străinătate, precum România Literară, Bucureşti; Convorbiri Literare, Iaşi; Viaţa Românească, Bucureşti; Hyperion, Botoşani; Bucureştiul literar şi artistic, Bucureşti; Literatura şi arta, Chişinău; Scrisul Românesc, Craiova; Ardealul literar şi artistic, Deva; Tribuna, Cluj; Apoziţia, Muenchen, şi de asemenea în alte peste 60 de reviste din România, SUA, şi alte ţări.

 

Traduceri publicate în:

Architrave, Bogota, Columbia; Empireuma, Orihuela, Alicante, Spania; Epiphany, NYU,   New York, S.U.A.; Faultline, Journal of Art and Literature,University of California, Irvine, CA, SUA; Poetry East, De Paul University, Chicago, IL, SUA; Rockhurst Review. A Fine Arts Journal, Dept. of English at Kansas University, Kansas City, MI, SUA; The Monthly, Fordham University, New York, S.U.A.; Nuevo Amanecer Cultural (suplemento de El Nuevo Diaro), Managua, Nicaragua; The Thinker, Metropolitan College of New York, SUA.

 

 

 

Capitole in cărţi (selecţie):

•           “The interior icon: The role of icons in the life of the Church today”, în J.A. McGuckin (Ed.), Orthodoxy and the sacred arts,  Theotokos Press, New York, 2016, pp. 81-86.

•           “The Beauty of Silence in the Christian Monastic Tradition”, în Orthodox Monasticism. Past and Present, Edited by J. A. McGuckin, Sophia Studies in Orthodox Tradition, Vol. 8, Sophia Institute, New York, 2014, pp. 413-424.

•           “The Desert as a Place  of the World’s Transformation According to Eastern Asceticism”, în Monastic Tradition in Eastern Christianity and the Outside World: A Call for Dialogue, edited by Ines Angeli Murzaku, Eastern Christian Studies Series, Nr 19, Peeters Publishers, Leuven,  Paris, Walpole, MA, 2013, pp. 55-66.

•           Trei articole (despre icoane, perihoreză şi Biserica ortodoxă română) în The Encyclopedia of Eastern Orthodox Christianity,¬ de John McGuckin, Willey-Blackwell Publishing, Oxford, UK, 2011.

•           „Marriage and family: Traditional values – modern realities”, în S. Trostyansky & Th. G. Dodon (Eds.), Love, marriage and family in eastern Orthodox tradition (71-87). New York: Theotokos Press, New York, 2013, pp 71-87.

•           “Constantin Antonovici’s sacred art: Tradition and innovation”, în N. Ermolaev, Beauty and the beautiful in eastern Christian culture (225-231). New York: Theotokos Press, New York, 2012, pp. 225-231.

•           “The theology of St. Cyprian of Carthage: The unity of the church and the role of the bishop”, în F. K. Soumakis (Ed.), Power and authority in eastern Christian experience, Theotokos Press, New York, 2011, pp 90-101.

•           “St. John Chrysostom’s teaching on neighborly love”, în Philanthropy and social compassion in eastern Orthodox tradition. New York: Theotokos Press, New York, 2010.

•           Articol omagial în Episcopul Epifanie, 70 ani, Ed. Episcopiei Buzăului şi Vrancei, Buzău, 2002.

•           “Aspecte ale teologiei darului în sinteza părintelui Stăniloae”, în volumul Părintele Dumitru Stăniloae, teolog al iubirii – La centenarul naşterii sale, coordonator Dumitru Abrudan, Ed. Universităţii “Lucian Blaga”, Sibiu, 2004, pp.127-137 (formă revizuită a articolului meu cu acelaşi titlu în Glasul Bisericii, 5-8, mai-aug.1999, Bucureşti, pp. 25-34).

•           “Credinţă şi evlavie la Eminescu: Poezia Christ”, în Studii eminescologice, coordonatori: Ioan Constantinescu, Cornelia Viziteu, Vol. 4, Ed. Clusium, Cluj, 2002, pp. 75-82

•           “Ortodoxia esteticii morţii în poezia lui Eminescu”, în Studii eminescologice, coordonatori: Ioan Constantinescu, Cornelia Viziteu, vol. 3, Ed. Clusium, Cluj, 2001, pp.70-76.

 

 

Articole:

Peste 300 de articole în reviste academice şi culturale.

 

 

 

Editor al următoarelor reviste:

Symposium, [în limba engleză] The Romanian Institute of Orthodox Spirituality and Culture, New York, SUA, ISSN 1084-0591 (din 1994) (proceedings ale simpozioanelor ecumenice teologice organizate în cadrul Institutului).

Romanian Medievalia. Proceedings of Presentations at the Annual International Congress on Medieval Studies at the Western Michigan University at Kalamazoo, MI, New York, S.U.A., ISSN 1539-5820 (din 2001)

Lumină Lină. Gracious Light, Revista de cultura şi spiritualitate românească. Review of Romanian Spirituality and Culture, publicaţie trimestrială, New York, SUA, ISSN 1086-2366 (din mai 1996).

Buletinul Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă, New York (1993-1996)

Adusu mi-am aminte, Lausanne (1982-1983)

 

 

Inclus în antologiile şi volumele colective:

•           Noua Provincia Corvina, Almanah Aniversar, Hunedoara, 2015

•           Tata, Antologie lirică de Puiu Raducanu, Ed. Autograf MJM, Craiova, 2014

•           Poètes, Vos Papiers!, Anthologie en version francaise par Paula Romanescu, TipoMoldova: Iaşi, 2014

•           Mama, Antologie lirică de Puiu Raducanu, Ed., Autograf MJM, Craiova, Romania, 2014

•           Contemporary Romanian Poetry Anthology, Volume III, Series Opera Omnia, TipoMoldova, Iaşi, 2014

•           Gustul nerabdării, antologie de Baki Ymeri, Ed. Shqiptari, Bucureşti, 2012

•           Eminescu a sosit, Ed. Gordian, Timişoara, 2010

•           Nord: Antologia poeţilor contemporani din Botoşani, Ed. Axa, Botoşani, 2009

•           Templul cuvântului (în limba albaneză), antologie de Baki Ymeri, Ed. Shquiptari, Bucureşti, 2009

•           Collected Whispers, The International Library of Poetry, Owings Mills, MD, SUA, 2008

•           Voices of Contemporany Romanian Poets, antologie bilingvă (engleză-coreeană), Suwon Press, Koreea de Sud, 2008

•           Altare, Antologie de poezie contemporană româno-americană, Geea, Botoşani, 2007.

•           Poeţi români contemporani, antologie realizată de Dan Brudaşcu, Ed. Sedan, Cluj, 2007

•           Lăuntrul şi departele, Antologia Cenaclului literar Mihai Eminescu din New York, TipoMoldova, Iaşi, 2007

•           Braşovul în o sută de poezii, Antologie realizată de Nicolae Stoie, Ed. Pastel, Braşov, 2007

•           Timpul – Rană sângerândă (Poeţi români în Lumea Nouă), Antologie realizată de Ştefan Stoenescu şi Gabriel Stănescu, Criterion Publishing, Bucureşti, 2006

•           Adânc pe adânc (Sacerdoţiu liric), Antologie realizată de Ioan Petraş, Ed. Brumar, Timişoara, 2006

•           Apoziţia, Ed. Apoziţia, Muenchen, 2006

•           Almanahul verii, Ed. Călăuza noastră, Deva, 2004

•           The XXIInd World Congress of Poets: Anthology, Iaşi, 28 oct. - 1 nov. 2003

•           Aproape de voi, Antologie de versuri ale colaboratorilor revistei Metamorfoze, realizată de Constantin Miu, Ed. Epsilon, Bucureşti, 2003

•           Episcopul Epifanie, 70 ani, Ed. Episcopiei Buzăului şi Vrancei, Buzău, 2002

•           Apă vie, Ed. Augusta, Timişoara, 2001

 

 

A citit la evenimente naţionale şi internaţionale de literatură:

•           BookExpo America, 31 mai 2015 la ICR, New York. 

•           BookExpo America, 30 mai 2015, la Javits Convention Center, New York.

•           IXth International Poetry Festival in Granada, Nicaragua, 18-24 februarie 2013 (citit poezie în română, spaniolă, engleză)

•           Restaurant “Boema 33” în Bucureşti, 17 martie 2011.

•           “Zilele Lumină Lină” la Balcic, Bulgaria, 25 februarie 2010.

•           Cenaclul literar „M. Eminescu” din New York cu ocazia Festivalului Internaţional de Poezie Palabra en el Mundo, 21 mai 2010.

•           XVIth Poetry Festival organizat de Muzeul literaturii române “Casa Vasile Pogor”, Iaşi, 25 martie, 2009.

•           “Zilele Lumină Lină”, 20-21 martie 2009, la liceul “Henri Coandă” şi la Societatea culturală “Traian Demetrescu” din Craiova.

•           Ziua Internaţională a Poeziei, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, 18 martie 2009.

•           XV Festival Internacional de Poesia, Rosario, Argentina, 3-6 oct. 2007

•           Segundo Festival Internacional de Poesia de Granada, Granada, Nicaragua, 6-15 feb. 2006

•           El Mundo Latino, Festival Internacional de Poesia, Mexico City şi Morelia, Mexico, 19-24 oct. 2006

•           Teachers and Writers Collaborative, for the Epiphany Journal, New York, 28 oct. 2004

•           Bowery Poetry Club, New York, 26 Sept. 2004

•           Annual Meeting of AWP (American Writing Program), Baltimore, MD, 27 martie – 1 aprilie, 2003

•           The Literary Café, Program la International House, Riverside, New York, 30 ian. 2002

•           American-Romanian Symposium on Literary Translation, New York, 12-13 mai 1999

•           Princeton Theological Seminary, The International Students’ Association, 18 dec. 1989

•           Amnesty International Conference at Princeton Theological Seminary, 8 dec. 1989

•           Princeton Theological Seminary, Vigil for Human Rights Worship, 8 dec. 1989

 

 

Inclus în dicţionarele:

•           Theodor Pereverza et al., Mihai Eminescu, Bibliografia adnotată 1990-2005, Editura Academiei române, Bucureşti (www.biblacad.ro/EminescuFinalAd.pdf).

•           Literatura română: Dictionarul autorilor români contemporani de Alina Kristinka, Ed. Arial, Ploiesti, 2013

•           Enciclopedia românilor din New York de Dan Fornade, Danway Publications, Montreal, Canada, 2014

•           Literatura română de azi de Ioan Holban, TipoMoldova, 2012

•           Lumini pe pânza timpului de Gheorghe Puiu Raducan, Ed. Detectiv, Bucureşti, 2012

•           Dictionarul scriitorilor romani de azi de Boris Craciun şi Daniela Craciun-Costin, Ed. Portile Orientului, Iaşi, 2011

•           Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2010

•           Istoria Literaturii Romane de Azi pe Maine, vol. II, de Marian Popa, Ed. Semne, Bucureşti, 2009

•           Personalităţi române şi faptele lor, de Constantin Toni Dârţu, Ed.. Panfilius, Iaşi, 2009

•           Dicţionarul Teologilor Români, de Mircea Păcurariu, Ediţia a II-a, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2002

•           Dicţionarul Biografic al Literaturii Române, vol. A-L, de Aurel Sasu, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2006

•           Dicţionarul General al Literaturii Române editat de Academia Română, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004, vol. II

•           Dicţionarul Scriitorilor Români din America şi Canada, de Aurel Sasu, Ed. Albatros, Bucureşti, 2001

•           Dicţionarul Scriitorilor Botoşăneni, de Silvia Lazarovici, Ed. Geea, Botoşani, 2000

•           Who’s Who. Românii din America, de Dan Fornade, Danway Publications, Montreal, Canada, 2000

 

 

Membru in colective editoriale (trecut şi prezent):

•           Altarul reîntregirii, Alba Iulia (2012-)

•           Open Journal of Philosophy, Irvine, CA, (May 2012-)

•           The European Legacy, London, UK (2011-)

•           Studia Universitatis Septentrionis Theologia Ortodoxa, Baia Mare (2010 -)

•           Ortodoxia Maramureşeană, Baia Mare (2010-)

•           Journal of Interdisciplinary Studies, Pasadena, CA (2010-).

•           Philosophia Militans, Piteşti (Argeş) (2010-)

•           Analele Universitatii Spiru Haret seria Sociologie-Psychologie, Bucureşti (2009-)

•           Analele Universitatii Spiru Haret seria Studii de Filosofie, Bucureşti (2006-)

•           The Patristic and Byzantine Review, New York (1994-2005)

•           Telegraful Român, Sibiu (1986-1990)

•           Mitropolia Ardealului, Sibiu (1986-1990)

•           Îndrumătorul Bisericesc, Sibiu (1986-1990)

•           Scriptor, Iaşi, Romania (2015-)

•           Bucurestiul literar si artistic, Bucureşti (2011-)

•           Noul Literator (The New Literator), Craiova (2010-)

•           Orizont Literar, Vaslui (2009-)

•           Carmina Balcanica, Bucureşti (2008-)

•           The Romanian World Press, Gd. Rapids, MI (2007-) redactor şef (din 2010)

•           Danubius, Bucureşti (2006-)

•           Zum, New York (2006-)

•           In Memorian, Suceava (2005-)

•           Information Bulletin, Jackson, MI (1998 2006)

•           Heliopolis, Timisoara (1992-)

•           Curierul Românesc, Bucureşti (1992-2001)

•           Astra, Brasov (1991-2000)

•           Al cincilea anotimp, Oradea (1992-2002)

•           Ardealul literar şi artistic, Deva (1991-)

•           Hyperion, Botosani (1996-2008)

•           Contact International, Iasi (1990-1998) (2011-)

•           Graiul Maramureşului, Baia Mare (1991-2003)

•           Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti (1990-2009)

•           Sf. Trei Ierarhi, Lausanne (1981-1982)

•           Adusu mi-am aminte, Lausanne (1980-1983)

•           The Faith, Chicago (2004-2010)

•           Miorita, New York (1993-1997)

 

 

Premii şi distincţii (selecţie):

•           Premiul special „Mihai Eminescu”, pentru volumul Ideea de Dumnezeu în poezia lui Eminescu, Societatea Scriitorilor Bucovineni, 15 ianuarie 2017

•           Doctor Honoris Causa, Universitatea Bioterra, Bucuresti, 22 martie 2016

•           Diplomă de excelenţă din partea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Bucureşti, 9 martie 2015

•           Diplomă de excelenţă din partea Asociaţiei culturale „Gând românesc, gând european“, a editurii Gens Latina şi a revistei Gând românesc, Alba Iulia, 6 martie 2015

•           Placă onorifică din partea Cenaclului literar „M. Eminescu”, din New York, la douăzeci de ani de la înfiinţare, New York, iunie 2013

•           Placă onorifică din partea Bisericii ortodoxe române “Sf Ap. Petru şi Pavel” New York, la douăzeci de ani de la înfiinţare, aprilie 2013

•           Diploma de excelenţă acordată de Biblioteca municipală “Ovid Densuşianu”, Deva, 14 martie 2013

•           Diploma “Ronald Gasparic” pentru volumul Exerciţii de Înviere, Brăila, noiembrie 2012

•           Diplomă de onoare pentru opera poetică din partea Muzeului Literaturii Române, a Societăţii „Junimea” şi a Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România cu ocazia celui de-al 16-lea Festival de Poezie, Iaşi, martie, 2009.

•           Diploma de excelenţă cu ocazia organizării celui de-al 16-lea Simpozion Teologic şi Interdisciplinar din partea Ministerului de Externe şi al Consulatului General al României la New York, decembrie 2008.

•           Diplomă onorifică din partea revistei Tecuciul literar şi artistic, 20 august, 2008.

•           “Icoana Adormirii Maicii Domnului” din partea Fundaţiei “Dacia” din Braşov, 1 decembrie 2008.

•           Certificat de recunoaştere a activităţii publicistice de la Institutul de Studii Interdisciplinare, Universitatea din San Francisco, în 2007.

•           Certificat de excelenţă de la Societatea „Dorul”, New York, 2007

•           Diplomă de merit şi Medalia aniversară de la Societatea „Dorul”, New York, 2007

•           Certificat de merit de la Societatea „Dorul”, New York, 2006

•           Diplomă de excelenţă de la Asociaţia Română pentru Patrimoniu, Bucureşti, 2005

•           Crystal Award for Outstanding Service to Higher Education, un premiu special pentru contribuţia mea semnificativă la dezvoltarea învăţământului la Metropolitan College of New York, S.U.A. 2004

•           Certificate of Appreciation de la Southern Poverty Law Center, USA, iulie 2004 

•           Premiul Uniunii Scriitorilor din Chişinău, Rep. Moldova, pentru promovarea românismului în America, August 2003.

•           Premiul Mitropoliei Basarabiei, pentru activitatea teologică şi culturală în România şi USA, August 2003.

•           Certificate of recognition de la St. Paul’s Episcopal Church, College Point, New York, 2003

•           Este cetăţean de onoare al municipiului Botoşani, August 2002.

•           Diplomă de excelenţă de la Direcţia judeţeană pentru cultură, culte şi patrimoniu naţional, Botoşani, august 2002

•           Premiul Festivalului Internaţional de Poezie Religioasă, Deva, România, Septembrie 2001, pentru Calea Împărăţiei (bilingv română-engleză, poezie), Ed. Timpul, Iaşi, 2000.

•           Stelian Stănicel Award de la Romanian American Heritage Center, Jackson, MI, S.U.A., 2000

•           Premiul revistei Convorbiri Literare, ediţia 2001, pentru relaţia Poezie-Teologie şi America-România, reflectată în volumele de poezie şi în activitatea editorială şi publicistică.

•           The College Connection Literary Award for Excellence, Fordham University, New York, 1991

•           Seminarul Teologic Neamţ, premiile I pe anii 1967, 1968, 1969, 1970, 1971.

 

 

 

COORDONĂRI DE STRUCTURI ŞTIINŢIFICE:

 

Sesiuni prezidate la conferinţe internaţionale

 

Din 1993 până în prezent a organizat şi condus simpozioane la nivel academic cu diferite teme de profil interdisciplinar la care se întrunesc profesori şi cercetători de prestigiu din S.U.A, România şi din alte ţări:

 

•           Simpozionul Anual Teologic Ecumenic în cadrul Institutului Român de Teologe şi Spiritualitate Ortodoxă, New York

•           Simpozionul anual Eminescu în cadrul Institutului Român de Teologe şi Spiritualitate Ortodoxă, New York

•           Sesiuni tematice la International Congress on Medieval Studies at the Western Michigan University, Kalamazoo, MI, S.U.A.

•           Sesiuni tematice în cadrul ISSEI (The International Society for the Study of European Ideas)

•           Sesiunile de spiritualitate ortodoxă şi dialog Ortodox-Romano-Catolic în cadrul conferinţelor anuale “Bernard Lonergan” de la Boston (2006-2014)

•           Simpozionul Mircea Eliade, Iunie 2007

•           A organizat şi alte simpozioane, precum cele dedicate Unirii Principatelor, literaturii române a diasporei şi sesiuni de studiu biblic.

 

A participat şi prezentat comunicări ştiinţifice la peste 120 de simpozioane, conferinţe, congrese naţionale şi internaţionale din S.U.A., Japonia, Malta, Polonia, Finlanda, Cipru, Portugalia, Grecia, Turcia, România, dintre care majoritatea au fost publicate în proceedings.

 

A organizat şi prezidat sesiuni academice la mai mult de jumătate din conferinţele şi congresele internaţionale unde a prezentat lucrări.

 

 

 

Metropolitan College of New York:

 

Membru sau preşedinte al următoarelor Comitete la Metropolitan College of New York:

 

Pe Facultatea de Ştiinţe Sociale şi Educaţie

 

Membru, Curriculum Realignment Committee, 2005-2008

Membru, Dean’s Evaluation Committee, 2006-2007

Preşedinte, Faculty Hiring/Search Committee, 2004-2006; 2010; 2012-2014

Preşedinte, International Academic Partnership Committee, 2005-2011

Membru, Abilities-Objectives Interface Committee, 2004-2005

Membru, Field Work Committee, 2004

Membru, School for Human Services Restructuring Committee 2003

Membru, Purpose I Team, 1993-2003

Membru, Dean’s Council, 2002-2003

Membru, Faculty Search Committee, 2001-2002

Membru, Purpose I Curriculum Committee, 1993-2000

Membru, Purpose and CA abilities Committee, 1996-1997

MAP in Teams for Purposes I, III, IV, VI, VII, VIII

 

Pe Colegiul Metropolitan

 

Preşedinte, Search Committee for chair in HS Department, 2013-2014

Membru, Budget Committee, 2008-2010

Vice-preşedinte, Middle States Accreditation Sub-Committee, 2008

Preşedinte, Faculty Status Committee, 2008-2010; 2013-2016

Membru, Faculty Status Committee, 2004-2016

Membru, IRB Committee 2005-2016

Preşedinte, Faculty Life Committee, 2002- 2016

Membru, Faculty Council, 2001- 2016

Membru, Academic Calendar Committee, 2004-2007; 2009

Membru, Middle States Accreditation Sub Committee (Governance and Leadership), 2003, 2005

Coordinator al comitetului de revizuire a proiectelor legate de studii de caz (Institutional Review Board) la Metropolitan College of New York, S.U.A. (2002-2006), 2003-2005; 2014-2016

 

Membru, Syllabi review committees – 2016

Membru, Bronx Search Committee, 2013

Membru, Search Committee, Human Services, 2010

Membru, The Bronx Committee, 2009

Membru, Human Service Program Committee, 2009-2010

Membru, Assessment of Student Learning Committee, 2009-2010

Membru, Grievance Committee, 2010

 

 

Afilieri la organizaţii profesionale internaţionale

Senior Fellow at the International Institute of Research “Sofia,” New York (2009-).

Membru, The Scientific Committee of ISSEI (International Society for the Study of European Ideas) (2006-)  

Fellow at the Institute of Interdisciplinary Research, Pasadena, CA (2009-).

Membru în Departamentul de educaţie religioasă pentru adulţi al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi (2011-).

Membru în Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, 1999-2009 (din mai 2009 preşedinte al filialei USA) branch)

Membru, AWP (American Writing Program), 2003-2005

Membru, The International Society of Poets (2003-)

Preşedinte de onoare al Fundaţiei naţionale române pentru Cultură, Artă şi Literatură “M. Eminescu”, Botoşani (2000-)

Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1999-)

Membru al Societăţii Ziariştilor români (1999-)

Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (2005-)

Membru al LiterArt XXI (International Association of Romanian Writers and Artists) (1998-)

Membru, The Academy of Parish Clergy (1997-2006)

Membru, American Academy of Religion (1997-)

Membru, American Association of Journalism “City News Services,” (1996-2005)

Membru, The Association for Religion and Intellectual Life (ARIL) (1996-2005)

Ecumenical Associate for the Queens Federation of Churches (1993-)

Membru, Danubian Academic Society of America (1993-1996)

Membru, Fordham Academic Theological Association (1993-1995)

National Speaker for the American Bible Society (1993-1995)

 

Las la discreţia cititorilor şi colegilor din presă libertatea de a trage concluziile de rigoare.

 

IMPORTANT! Participarea la acest forum de discuţii este apreciată, atâta timp cât se desfăşoară prin intermediul unui limbaj corespunzător, lipsit de expresii licenţioase! În caz contrar cei avizaţi vor fi eliminaţi imediat din lista de conversaţii. Publicaţia Lumea Românească nu acceptă sub nici o formă nici un rabat de la această regulă!

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------


DREPTUL LA REPLICĂ


Dezinformare şi manipulare în raportarea evenimentelor din New York

 

Stimate Domnule Director/Domnule Mihai Gheorghiu,

editor al ziarului Lumea Românească (The Romanian World Press),


Prin prezenta vă rog să comunicaţi în ziarul dv. la care am colaborat în mai multe rânduriaceastă replică pe care am scris-o ca răspuns la un text denigrator şi cu intenţie clară de dezinformare şi manipulare, publicat fr Dl. Culian, prin mijloace media, despre cel de-al 25-lea Simpozion "Eminescu" pe care l-am organizat la New York în ziua de 13 şi 14 ianuarie curent.


Vă mulţumesc


Pr. Prof. univ. Theodor Damian



                                                                                                                       Dezinformare şi manipulare în raportarea evenimentelor din New York



„Să nu te miri când bârfitori

Izbesc în nobila ta muncă

Copiii pietre nu aruncă

Decât în pomii roditori.”

(Cincinat Pavelescu)


Scriu aceste rânduri pentru a demonstra reaua voinţă şi reaua credinţă a Dlui Grigore Culian, arătate în modul cum a prezentat al 25-lea Simpozion „M. Eminescu”, desfăşurat la New York, sâmbătă şi duminică, 13-14 ianuarie (mai precis, prima parte, cea de sâmbătă) în articolul său intitulat „Simpozionul ’M. Eminescu’, ’profesoara’ şi corul aplaudacilor din New York”, publicat în ziarul Cotidianul.ro din 16 ianuarie 2018.


Iată, mai întâi, câteva consideraţii de ordin general:

  1. Autorul articolului nu a participat la Simpzionul în cauză decât în primele aproximativ 20 minute după care a părăsit sala, când lucrările evenimentului încă nu începuseră (sesiunea a durat de la ora 11:00 AM până la aproximativ 4:00 PM, incluzând discuţiile de după prezentări). Incidentul de care povesteşte incorect Dl Culian a avut loc în partea introductivă a sesiunii, când organizatorii se aflau în faza protocolară de deschidere a lucrărilor, după ce s-a dat citire mesajelor de întâmpinare sosite din partea Preşedintelui Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, Dl Prof. univ. ing. dr. Adrian Badea, şi din partea I.P.S. Arhiepiscop Dr. Nicolae Condrea, întâistătătorul Mitropoliei Ortodoxe Române pentru cele două Americi (ambele instituţii menţionate fiind parte din lista celor care au sponsorizat evenimentul, alături de Institutul Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă din New York şi de Societatea română creştină „Dorul”, fondată în 1903, din New York).

Neparticipând efectiv la Simpozion, autorul articolului nu poate vorbi despre Simpozionul în sine şi în general (programul este ataşat aici). El poate vorbi doar despre cele câteva minute când a fost prezent în sală. Titlul articolului este astfel ales încât să inducă în eroare cititorii.

  1. La orice simpozion, congres, conferinţă academică, cei care participă ca audienţă vin pentru că îi interesează tema generală sau comunicările listate în program ori pentru a întâlni vreuna din persoanele ce urmează să prezinte o lucrare. Nu vin pentru a întreba, mai mult, a cere socoteală organizatorilor de ce au pus pe x sau y moderator (chair, presider, după alte denumiri în engleză).

O pretenţie aberantă este ab initio aceea ca moderatorul să depăşească nivelul ştiinţific al prezentatorilor. Să deducem de aici că ar fi trebuit căutat un academician ca să modereze acest eveniment la care unii dintre prezentatori erau profesori universitari sau scriitori?

Problema calificativelor unui moderator se discută cu organizatorii direct, fie prin scrisori, telefoane sau faţă către faţă, înainte sau după eveniment şi nu în timpul sesiunii unde o durată limitată este alocată fiecărui prezentator (20 minute) şi unde orice altă discuţie care nu are de a face cu tema generală şi subiectele prezentărilor deviază programul şi mănâncă din timpul alocat prezentatorilor. Aceasta este o chestiune de bun simţ elementar, în afară în cazul când persoana care deviază conversaţia o face intenţionat pentru a lovi fie în organizatori, fie (în cazul de faţă) în Eminescu (pentru că lui i-a fost dedicat cel de-al 25-lea Simpozion), fie, şi mai grav, în ţara şi poporul român (pentru că titlul Simpozionului era tocmai despre identitatea noastră naţională şi implicit despre unitatea poporului român).

De exemplu, în mai multe rânduri, când la ICR, New York, în timpul unei conferinţe a unui invitat, cineva din sală punea întrebări care nu aveau de-a face cu tema prezentării sau a evenimentului, era invitat să se abţină sau să plece. Nu o dată, o anumită persoană din comunitatea românească din New York a fost efectiv dată afară din sală pentru un astfel de comportament. Dacă acest lucru s-ar întâmpla în orice loc oficial, universitate, chiar sală de curs unde cineva ar deranja desfăşurarea programului respectiv cu o intervenţie, ca de exemplu: „Dar ăla, cine l-a adus pe ăla aici”, care nu are de a face cu tema discutată în clasă sau la sesiunea de comunicări şi care apoi generază ridicări de ton, intervenţii pro sau contra şi chiar insulte, ca în cazul de faţă, unde Dl Culian a strigat la Prof. Mariana Terra (moderatoarea cu sarcina de a anunţa pe următorul prezentator), în plenul sesiunii cu peste 50 de participanti că este o „bolşevică” (!), gardianul de serviciu de la etajul respectiv sau de la intrare (security guard) ar chema imediat poliţia care l-ar escorta afară pe cel în cauză.

  1. Pentru că una dintre întrebări în cazul incidentului era legată de calitatea de profesoară a Doamnei Mariana Terra (redactor-şef al ziarului Romanian Journal din New York, condus de Dl Vasile Bădăluţă, doamna Terra fiind membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România de 15 ani), eu am explicat de ce am ales să pun pe lângă numele persoanelor titlurile lor profesionale, în modul în care le-am pus. Menţionez că felul cum se scriu titlurile diferă de la sistemul românesc la cel american. În sistemul american nu există, de exemplu, Prof. univ. aşa cum găsim în cel românesc. În ambele sisteme se pune fie Dr. Vasile Popescu, fie Vasile Popescu, PhD. Pentru profesorii din România care au diploma Facultăţii de Filologie (cum are Dna Terra) dar nu predau la universitate, ci în ciclurile precedente, titlul oficial este de profesor, spre deosebire de cei care predau la universitate şi deci unde se scrie prof. univ., iar unde e cazul şi titlul de doctor (Dr.).

Deci, întrucât Simpozionul „Eminescu” a fost organizat de instituţii româneşti, în comunitatea românească din New York, în limba română şi nu în engleză, dar între cei listaţi sunt persoane care au predat numai în România şi altele care predau în sistemul de învăţământ curent american, am folosit titlurile potrivit sistemelor respective (vezi programul ataşat).

La profesorii care în prezent predau la diverse facultăţi în colegiile şi universităţile americane, am menţionat şi catedra la care persoana este titulară.

Deci, cine citeşte atent şi corect toate titlurile folosite va vedea că ele sunt folosite în mod adecvat, ţinând cont de rangul şi calificarea fiecăruia. Ca atare, Dnei Terra nu i se poate spune că este o impostoare, când ea a terminat Facultatea de Filologie (cu media 10), şi şi-a dat definitivatele de gradul II şi I didactic tot cu media 10. Că nu şi-a făcut un doctorat, că nu a predat la o universitate, e cu totul altă problemă.

Acum iată, punctual, câteva dovezi despre lipsa de deontologie profesională, despre încercarea de minimalizare şi ponegrire a evenimentului dedicat lui Eminescu, ţării şi poporului român, despre informaţia falsă (fake news) despre actul de dezinformare conştient şi voluntar şi implicit despre încercarea de manipulare a publicului cititor de către Dl Grigore Culian:

  1. Articolul denigrator începe prin a preciza că cel de-al 25-lea Simpozion „Eminescu” de la New York a fost organizat de către „cenaclul literar care poartă numele poetului”. E adevărat că am înfiinţat acest cenaclu „M. Eminescu” la New York în 1993, odată cu Biserica „Sf. Ap. Petru şi Pavel” şi cu Institutul Român de Teologie şi Spritualitate Ortodoxă; dar e fals să afirmi că Cenaclul a fost organizatorul. Este foarte clar din programul oficial al Simpozionului, publicat chiar de Dl Culian în ziarul său, că organizatorii şi sponsorii evenimentului au fost Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, filiala americană, Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi, Institutul Român de Teologie şi Spritualitate Ortodoxă, New York şi Societatea română creştină „Dorul”, înfiinţată în 1903, New York.

Este asta o „scăpare”? Nicidecum, când programul a fost difuzat de câteva ori pe internet, publicat în propriul său ziar şi pus în fotocopie pe mese pentru fiecare participant.

  1. Menţiunea în acelaşi paragraf a faptului că în România se vând diplome pe bani şi se practică impostura academică este o problemă ce ţine de ceea ce se întâmplă în România, din nefericire. Dacă aceasta este însă o aluzie că la simpozion au participat astfel de persoane, aluzia este iarăşi o încercare deliberată de dezinformare şi manipulare a cititourlui. Spre edificare, iată persoanele care au fost cuprinse în lista de organizatori şi prezentatori la eveniment (în ordinea în care apar pe listă):
  2. Pr. Theodor Damian cu un masterat la Princeton University, un doctorat la Facultatea de Teologie a Universităţii de Stat din Bucureşti şi un doctorat la Fordham University din New York, profesor titular din 1993 pe catedra de Filosofie şi Etică la Facultatea de Ştiinţe Sociale la Metropolitan College of New York, profesor plin (şi nu asistent sau asociat), preşedinte al filialei americane a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.
  3. Ing. (geodezie) Cristian F. Pascu, facultatea absolvită la Universitatea din Bucureşti, specializări, masterat în Anglia, în prezent ocupând un post de răspundere într-una din băncile americane, preşedinte al Societăţii române creştine „Dorul” din New York.
  4. Prof. Mariana Terra, vezi mai sus clarificările menţionate.
  5. Dr. Doina Uricariu, unul dintre marii scriitori şi intelectuali ai României de azi, doctor în Filologie. A lipsit de la Simpozion în semn de protest faţă de „impostura” Dnei Mariana Terra.
  6. Dl Ştefan Stoenescu, intelectual de cel mai mare rafinament, a predat la Universitatea din Bucureşti, activitate academică la Universitatea din Ithaca din statul New York, anglist, românist, comparatist, critic literar.
  7. Dl M. N. Rusu, absolvent al Facultăţii de Filosofie din Bucureşti, prestigios critic şi istoric literar, ziarist, redactor şef al revistei Lumină Lină din New York.
  8. Dr. Anca Sîrghie, invitată de onoare a celui 25-lea Simpozion „Eminescu”, absolventă a Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj, profesor de literatură română la Universitatea „Alma Mater” din Sibu, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.
  9. Dr. Doru Tsaganea, personalitate academică şi culturală marcantă, cu un doctorat obţinut la Universitatea din Bucureşti şi un al doilea obţinut în Statele Unite, expert în matematică şi în relaţii internaţionale, profesor titular la catedra de matematică la Facultatea de Ştiinţe Sociale, Metropolitan College of New York.
  10. Dna Valentina Ciaprazi, absolventă a Facultăţii de Filologie, Universtitatea „A.I.Cuza”, Iaşi, profesoară de limbă franceză la Liceul „A.T. Laurian” din Botoşani, specializare la Paris, masterat în New York, profesoară de limbă şi literatură franceză la LaGuardia College, New York.
  11. Dna Adina Dabija, absolventă universitară în România, scriitoare foarte bine apreciată de critica literară din ţară.

Fiecare dintre cei menţioanţi poate fi găsit pe internet pentru alte detalii despre calificările pe care le are.

Dacă aluzia la diplome false cumpărate se face la ei, atunci avem de a face cu încă un grosolan exerciţiu de manipulare din partea autorului articolului defăimător.

 

  1. Episodul despre îndemnul „să plece din sală”, potrivit filmului care a înregistrat tot Simpozionul, trebuie raportat simplu, direct, fără insinuări şi fără aluzii menite să deformeze realitatea. Iată scena (filmul, încă o dată, o dovedeşte): după câteva minute bune de altercaţie, cei implicaţi în conversaţie au fost Dna Mirela Roznoveanu, Pr. Theodor Damian, Dl Culian şi Ing. Cristian Pascu; de acum se ridicaseră şi tonurile şi presimţind că acest „teatru” avea şansa să continue încă mult şi bine, un distins profesor universitar, menţionat mai sus, indignat de deturnarea subiectului Simpozionului şi văzând totala dezaprobare pe feţele tuturor celor prezenţi (excepţie făcând Dl Culian), după ce Dna Roznoveanu s-a ridicat de pe scaun şi a pus mâna pe palton zicând că pleacă, s-a ridicat, şi cu fermitatea pe care ţi-o dă indignarea, a invitat-o pe interlocutoare să plece din sală. A plecat, urmată fiind de Dl Culian. Doar atât! Efect insignifiant pentru complotul pus la cale dinainte, având ca scop deturnarea unui eveniment naţional, aşa cum au înţeles unii dintre cei prezenţi şi cum s-au exprimat la sfârşit.

Am auzit reacţia Dlui Culian la atitudinea fermă şi la intervenţia distinsului profesor menţionat. Indignarea profesorului poate să fi fost considerată dură, dar asta doar pentru că întrebările Dnei Roznoveanu, scriitoare de prestigiu în literatura română, au fost complet deplasate în contextul tematicii Simpozionului.

În acest sens, intervenţie şi reacţie, iată ce bine spune celebrul psiholog Victor Frankl, întemeietorul logoterapiei: „reacţie anormală la situaţie anormală înseamnă comportament normal” („Abnormal reaction to abnormal situation is normal behavior”).

Vorbind despre expresia „profesor fără catedră” a Dlui Culian, cu referire la Dna Mariana Terra, e bine să îi aducem la cunoştinţă autorului articolului că există multe categorii de universitari. Eşti universitar şi dacă ai terminat  o facultate. Poţi fi numit profesor şi dacă ai avut catedră, dar nu mai predai. Diploma şi calificativul rămân. Poţi să fii, în America, bibliotecar la universitate, cu masterat sau uneori şi cu doctorat şi să fii asociat de către universitate la rangul de profesor, fără să ai catedră, fără să fii titular, pe categoria de asistent, asociat sau profesor plin. Poţi să ai masterat sau doctorat, de exemplu în America, şi să predai ca adjunct sau instructor (după terminologia usuală aici), predând în clasă, având titlu academic, dar nefiind profesor titular etc.

Astfel s-a consumat micul incident din preludiul Simpozionului.

A fost citită apoi poezia Rugăciune, de M. Eminescu şi s-a trecut la prezentarea lucrărilor pe tema generală Identitatea naţională în viziunea lui Eminescu şi tendinţele actuale de deznaţionalizare prin globalismul post-cultural.

Subiectele au fost extrem de atrăgătoare, prezentatorii captivând audienţa, astfel că nici nu s-a simţit nevoia unei pauze, fiecare ascultând, învăţând şi apreciind în mod deosebit comunicările precum şi respectul degajat din întreaga atmosferă a sesiunii.

În partea a doua a Simpozionului „Eminescu”, la Biserica „Sf. Ap. Petru şi Pavel” din New York, după Sf. slujbă, în sala socială a Bisericii, programul dedicat acestui mare eveniment despre Eminescu, despre identitatea şi unitatea naţională, s-a derulat minunat.

În prezenţa Excelenţei sale, a Consulului general al României la New York, Cătălin Radu Dancu, şi a prezentatorilor de referate din ziua precedentă (Dl Ştefan Stoenescu, Dl M. N. Rusu, Profesorii Anca Sîrghie, Doru Tsaganea, Valentina Ciaprazi şi a scriitoarei Adina Dabija) au fost recitate poezii din opera lui Eminescu (Dl Ştefan Stoenescu a recitat un poem de tinereţe al poetului pe care l-a însoţit de un interesant comentariu), atât de către adulţi, cât şi de copiii şi tinerii Scolii duminicale şi a fost lansată cartea Prof. univ. Dr. Anca Sîrghie, America visului românesc, într-o atmosferă de total respect, căldură sufletească şi adevărată comuniune românească.

  1. Dl Culian afirmă că s-a retras după ce Dna Mirela Roznoveanu a plecat, el adresând „câteva cuvinte aspre” „corului jalnic de aplaudaci comunistoizi”… care se bucura de „victorie”, în „aplauze furtunoase”!

În primul rând, cuvinte „aspre”, ca şi termenul „bolşevic” adresat de Dl Culian unei doamne (Mariana Terra) în public, expresii ale limbajului de lemn mai vechi, cum ar fi „mânie proletară”, folosite cu referire la audienţă – o jignire nepermisă adusă celor peste 50 de persoane prezente – sau mai noi, sub-urbane, cum ar fi „aplaudaci comunistoizi”, arată pe de o parte cultura „proletară” a autorului articolului defăimător, iar pe de altă parte aroganţa sa nelimitată faţă de acelaşi public prezent, format din persoane de cea mai mare distincţie academică şi de creaţie literară, precum şi de oameni cu bun simţ, români adevăraţi, iubitori de Eminescu, de neam şi ţară, şi care, din acelaşi bun simţ, nu au răspuns Dlui Culian aşa cum ar fi putut să o facă.

  1. Afirmaţiile aberante în care eu m-aş fi lansat, ca organizator al Simpozionului, cum citim în articol, se referă la explicaţia pe care, întrebat fiind, am dat-o Dnei Mirela Roznoveanu cu privire la folosirea în scris, lângă numele persoanei, a titlului ei academic (Prof., prof. univ., prof. univ. dr. etc., în sistemul românesc şi cel american), cum am arătat mai sus, deşi nici această explicaţie nu am putut-o duce până la capăt din cauza întreruperilor.

Aşadar, pentru că nu are studii universitare, Dl Culian nu trebuie să sufere de un astfel de complex de inferioritate, până acolo unde o explicaţie a folosirii titlurilor academice lângă numele persoanelor în două sisteme diferite i se pare a fi „butadă de afirmaţii aberante”!

  1. Dl Culian vorbeşte despre „o ţară ca America, unde dreptul la liberă exprimare este garantat de constituţie şi unde orice tentativă de atac asupra acestui element fundamental într-o democraţie este aspru pedepsit de lege”, şi tocmai el este acela care critică dreptul fundamental la opinie al unei alte jurnaliste (indiferent că agreăm sau nu ceea ce scrie), el afirmând în contextul disputei că el ştie ce e adevărat şi ce nu, ce e bine şi ceea ce e rău, pentru a-l parafraza (a se vedea filmul!).
  2. Mai departe, Dl Culian, referindu-se la Dna Mariana Terra, vorbeşte de compilaţii, plagiate etc., pentru ca în paragraful imediat următor tocmai el să o plagieze grosolan pe scriitoarea Doina Uricariu, evident, fără a o menţiona, de aceea plagiat, când face referiri la zilele de doliu decretate pentru Regele Mihai în România, la Patriarhia română care a onorat momentul repatrierii trupului neînsufleţit, la ORDA, ş.a. toate idei sau fraze luate ca atare din textele pe care poeta Doina Uricariu le-a trimis pe internet.
  3. În alt paragraf, autorul articolului afirmă, fără să aibă nici o idee despre realitate, generalizând, că „românilor bine pregătiţi care au ales să trăiască în America nu le sunt recunoscute diplomele obţinute în ţară”.

Iată-l aici, neavând nici o legătură cu lumea academică, nici din România,  nici din America, lansându-se în afirmaţii ce ţin de un domeniu care-i este total străin. Chiar o doamnă care a citit afirmaţia aceasta pe facebook îl contrazice decent, spunându-i că dipoma ei din România a fost recunoscută în America, şi că în baza acestei recunoaşteri a ajuns, aici, unde voia să ajungă. Sigur, ar trebui să spun şi eu că diploma mea de facultate din România a fost recunoscută în America, altfel nu eram primit la masterat şi doctorat. Cu liceul nu poţi fi primit la programe de educaţie superioară, nici măcar în America. Alte nume cărora li s-au recunoscut diplomele din ţară sunt profesorii Doru Tsaganea, Constantin Negoiţă, Alina Feld, ca să numesc doar trei, şi de fapt, toţi ceilalţi numeroşi din toată America şi Canada care au fost admişi în programe de masterat şi doctorat fără a fi fost nevoiţi să refacă facultatea aici!

  1. O altă informaţie falsă, prin minimalizare şi reducţionism, o aflăm către sfârşitul articolului unde autorul afirmă despre mine că sunt autorul studiului Theological and Spiritual Dimensions of Icons. Il informez aici pe Dl Culian că sunt autorul a peste 30 de cărţi ce ţin de domeniile teologiei, filosofiei şi eticii, comentariului literar şi de cel al poeziei, nu doar al studiului menţionat. CV-ul meu aflat în multiple locuri pe internet o spune şi lucrurile sunt verificabile. Studii, eseuri, articole, cronici de carte, etc. am câteva sute (de asemenea, a se vedea CV-ul meu).

În acelaşi paragraf  Dl Culian afirmă că mă comport „ca şi când” aş fi „Dumnezeu”, asta pentru că fac tot ce fac aşa cum vreau. Eu nu am afirmat aceasta niciodată; se vede că aici, undeva, roade viermele invidiei; dar el a sugerat, chiar în altercaţia de la Simpozion, o comparaţie între el şi Bill Gates (vezi filmul)!

Cât priveşte aserţiunea: „institutele nenumărate aflate sub oblădirea sa, şi care, de fapt, sunt fictive, sunt o altă gogoriţă”, Dl Culian este complet neinformat sau complet pus pe dezinformarea cititorilor, câtă vreme, trăind alături de mine în New York de atâţia ani şi participând constant la evenimentele pe care le organizez prin Biserică, Cenaclu şi Institut, ştie că nu am sub oblăduirea mea nici un fel de „institute”, ci doar unul singur, Institutul Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă, care nu e deloc fictiv, ci foarte real, întemeiat în 1993 şi cu o listă bogată de activităţi în cei 25 de ani de funcţionare (a se vedea site-ul institutului: www.romanian-institute-ny.org). Poate el confundă în marea sa cultură academică un cenaclu literar cu un institut, o revistă de cultură cu un institut, o branşă a unei instituţii academice cu un institut etc.

Nu le confundă. Dar când scopul unui articol este dezinformarea, ponegrirea, manipularea, atunci lucrurile sunt de înţeles.

Când vrei să dai cu pietre, asta faci. Dai cu pietre.

Vorba epigramistului: „Să nu te miri când bârfitori/ Izbesc în nobila ta muncă/ Copiii pietre nu aruncă/ Decât în pomii roditori.”

Da, copiii aruncă cu pietre în pomii roditori, dar pomii fac roade în fiecare an!

Pr. Prof. univ. Dr. Theodor Damian

New York

Punct de vedere pe marginea incidentului


Anca Sîrghie


O falsă alarmă, ce poate deruta, ca dezinformare, cititorii de bună credință. Mi-ar fi rușine să comentez astfel, cu un aer eroic, ceea ce în realitate a fost o tentativă de a tulbura în stil Patapievici o frumoasă sărbătoare națională a românilor din New York.Pretextul reacției plănuite dinainte-jenant, chiar infantil! Incidentul a fost un eșec jalnic, iar SIMPOZIONUL EMINESCU, ajuns la ediția a XXV-a, un frumos succes, spre lauda profesorului Th.Damian, care l-a organizat la modul profesionist. 


Se va scrie în toată presa despre această minunată împlinire, iar gunoiul falsetelor din articolul domnului Culian va rămâne o rușine. Filmul realizat la Simpozion este cea mai bună dovadă, iar cei ce nu au fost prezenți, dar califică acest eveniment drept "un simulacru", rămân penibili cu tot complotul lor plănuit dinainte, un complot antiromânesc evident.

NU MOR CAII CÂND VOR CÂINII…

PRECIZĂRI UTILE, ÎN ATENȚIA DOINEI URICARIU

Când am primit invitația la Simpozionul Eminescu de la New York, ajuns la jubileul celei de-a XXV-a ediții, una dintre bucuriile pe care le întrezăream era să ne revedem noi două, ca temeinice prietene de condei. Decizia ta de a nu te prezenta la simpozion îți aparține și nu o comentez, pentru că eu vin de la Sibiu, unde mă așteaptă studenții cu importante lucrări de licență, și nu doresc să alimentez animozitățile de aici. Există suficiente și acolo, fii sigură, dragă Doina Uricariu.


Țin să te anunț că eu am participat între 13 și 21 ianuarie a.c., la cele două simpozioane newyorkeze cu momente frumoase, bine organizate și tematic consistente, dar văd că nimeni nu le comentează pe moment, cum ar merita, pe acelea, deși sunt esențiale în calendarul cultural românesc al lunii ianuarie 2018. În schimb, se pierde enorm timp cu un incident provocat în 13 ianuarie de d-na M.R. care de la intrare dădea semne de nervozitate, care a și întrerupt cu ton strident și nepoliticos pe cei ce rosteau cuvinte de salut, ca apoi să izbucnească cu incalificabile jigniri la adresa dnei profesoare Terra, moderatoarea sesiunii în ultimele 5 ediții ale simpozionului (deci nicio noutate în acest an!).


Cine i-a băgat în cap bibliotecarei M.R., devenită prin asimilare profesor asociat, oricum o rara avis la Cenaclul din New York, falsa idee că moderatorul trebuie să depășească pe toți comunicanții ca nivel de pregătire în domeniu ? Dacă va fi fost ziaristă în țară, cum s-a spus, trebuie să fi urmărit adesea, ca noi toți, emisiuni TV în care sunt invitați academicieni renumiți pentru competența lor științifică într-un anumit domeniu, iar moderatorul este un redactor fără vreo pretenție de a le fi superior. Aici, la Simpozionul Eminescu de la New York, nu era Academia Română de pe Calea Victoriei din București. Oare pretinde dna M.R. că trebuie să se aducă un academician eminescolog pentru un asemenea eveniment tradițional, dedicat nu unor savanți, ci tuturor iubitorilor de literatură română din metropola americană? Desigur că organizatorii au dobândit în timp o experiență de selecție, așa că la edițiile ultimului deceniu, eu, ca invitată din România, am constatat că sunt acceptați să ia cuvântul la simpozion numai personalități care aduc o contribuție, poate nu neapărat mare, dar reală, în sfera temei propuse. Decizia d-nei M.R.de a pleca înainte de începerea sesiunii jubiliare a fost rostită de ea și aprobată, desigur, de asistență. Într-un al doilea moment, profesorul univ. dr. Tsaganea, simțind că persoana venise montată să facă scandal, i-a precizat că este cazul să părăsească sala, ca să putem desfășura programul anunțat. Toată lumea a fost de acord, cu excepția prietenului nostru Grigore Culian, care a ieșit și el, rostind cuvinte la fel de nepotrivite, amintindu-ne de epoca de aur cu vocabularul ei specific.


Citind cu atenție pe internet, dragă Doina Uricariu, mesajele tale și pe cele ale lui Grigore Culian, găsesc că pot clarifica câteva idei, pentru corecta informare a cititorilor de bună credință, pe care îi descopăr debusolați în vehicularea unor noțiuni:


1. Oricare absolvent de facultate cu profil pedagogic, cum este îndeobște și Facultatea de Litere, terminată de Mariana Terra cu nota 10 și după doi ani de d-na Mirela Roznoveanu ( deci au fost efectiv colege și un minim respect ar fi obligat-o pe M.R. să nu arunce cu noroi într-o colegă mai mare, din anii studenției… ) are diplomă de profesor. Cuvântul se folosește la forma sa de feminin pentru profesoarele care activează la grădinițe, în ciclu primar, gimnazial și liceal. Este vorba de profesoare, inclusiv în cazul învățătoarelor și educatoarelor care au terminat facultatea de profil, numită P.I.P.P./Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar/. Deci, d-na Terra este PROFESOARĂ, nu profesor, formă invariabilă de masculin folosită pentru femei numai în învățământul superior cu o completare - UNIV. Adică, orice cadru didactic ajuns la treapta academică cea mai înaltă este PROF. UNIV. indiferent de sex. Deci, titlul de PROF. era foarte corect menționat în programul simpozionului.


2. Desigur că moderatorii puteau fi așezați pe afiș la început sau la final, după comunicanți și temele lor. Are vreo reală importanță acel loc ? Fără să fie inferior celuilalt, cuvântul PREZENTATOR este termenul pe care îl folosim la lansări de carte, pe când la sesiuni științifice este preferat termenul MODERATOR, intrat astfel în uz. Indiferent ce defecte profesionale ați găsit voi la d-na Terra, în nici un caz nu exact în timpul unui asemenea simpozion se repară ceva. Exclus! Jenant pentru întreaga asistență! Și indecent pentru voi, inițiatorii unei asemenea forme de protest!


3. Nici nu este logic ca atitudinea monarhică ori antimonarhică a cuiva să impieteze asupra evenimentului Eminescu de la New York, fie și numai pentru că de-a lungul activității poetului, relația cu Monarhia a trecut de la admirația din anii de studenție la revoltă și reprobare față de Regele Carol I- “Îngăduitorul”, în vremea când Eminescu era redactor la “Timpul”. Am fixat această evoluție cu argumente clare într-un studiu al meu. Colaborarea lui Eminescu cu Carmen Silva, falsificată până la cercetarea mea, am comentat-o într-un studiu comunicat la Universitatea Harvard în ianuarie 2007 și mai recent la I.C.R. București, cu mare succes, astfel că Nicolae Georgescu mi-a propus colaborarea, ca eminescologi temeinici. Dacă dorești, dragă Doina, putem dezvolta tema, pe care am studiat-o în profunzime, cu documente necunoscute de G. Călinescu și Perpessicius, semnalate de mine profesorului univ. Dimitrie Vatamaniuc, care a mărturisit că nu le cunoscuse.

De ce ții tu, ca monarhistă exaltată cum te manifești (și vezi că nimeni nu are nimic de contrazis în ceea ce te privește, pentru că este treaba ta personală, iar eu te admir pentru aceasta, cum tocmai ți-am mărturisit la recenta noastră convorbire ), să se amestece două aspecte fără nicio legătură? Zilele trecute medicul Napoleon Săvescu mi-a pus în brațe un text al dânsului intitulat “Monarhia și prostia”, argumentând atitudinea sa antimonarhică. America este țara libertății, nu? Propui să-i dăm în cap? Ca el sunt alte sute de mii de români. La ce folosește atâta scandal care-culmea- să-l incrimineze la scară națională și internațională tocmai pe Th. Damian, minunatul organizator timp de un sfert de secol al celor doua simpozioane la New York? Cum să ai pretenția absurdă să elimini dintr-un simpozion Eminescu pe redactorul unui ziar unde sunt semnate de alte persoane niște articole antimonarhice? Aproape zilnic ne sosesc pe internet texte pro și antidinastice, cu citări din documente și argumentări felurite. De aceea ne-a dat Dumnezeu minți bune, ca să încercăm să desprindem adevărul, nu? Ce grea știință este istoria!

Sincer vorbind, vă invidiam ( și acest fapt este menționat în cartea mea recentă) pentru aceste evenimente culturale, care sunt exemplare în întreaga diasporă. Eu colind America, prin destinul familiei mele, de la Denver CO la Troy MI și de la New York ori San Francisco la Montreal, Toronto, Windsor și Hamilton în Canada, peste tot ținând conferințe pe teme literare și lansând cărți. Iau pulsul mișcării culturale a românilor noștri, stimulând interesul pentru adevăratele valori, fără să abdic de la principiile care le susțin. Mă întreb: cum își permite cineva să afirme că simpozionul din 13 ianuarie a.c. a fost “un simulacru”, fără să fi fost acolo? Da, desigur că voi, cei trei, așa ați sperat să fie, dar dimpotrivă totul a ieșit minunat și la un înalt nivel științific, deși moderatoare a fost hulita d-nă prof. Mariana Terra. De ce uitați că dânsa vă făcuse cu câtva timp în urmă, și ție și lui Grigore Culian, interviuri de care ați fost atunci deosebit de mulțumiți?

Adevărul este că Simpozionul Eminescu a fost reușit chiar fără comunicarea ta, Doina dragă, comunicare pe care eu o așteptam cu mare interes pentru discursul tău bazat pe speculare ideatică, de eseu construit pe asociații surprinzătoare. Totdeauna ți-am apreciat genul acesta de inteligență. Încă de la Colocviile revistei “Transilvania” la Sibiu, dacă îmi amintesc de tinerețea noastră. De ce te faci responsabilă de un scandal calculat dinainte și intrat în mass-media? Cum se face că exact ideile vehiculate de tine pe internet ieșeau și din gura d-nei M.R., cu pretenții absurde la deschiderea simpozionului ? Este oare singurul mod în care voi socotiți că mai puteți atrage atenția? De ce discreditezi Simpozionul Eminescu, care a fost strălucit, umplând internetul de calomnii, cu un motiv neconvingător? De ce nu-ți constitui tu cenaclul ori societatea ta, ca să înțelegi ce muncă administrativă presupune organizarea unor evenimente de acest gen? Sigur că la edițiile viitoare ale simpozionului pot fi prezenți și alți eminescologi din țară. Poate că și acum fuseseră invitați, dar.. nu au reușit să sosească. Viitorul poate să ne rezerve surprize plăcute, pe care le aștept cu încredere. Eu voi reveni în țară, ca să închei ultimul meu an de activitate didactică, al 51-lea, dar sper ca voi, aici, să puneți capăt disensiunii acesteia, total lipsite de temei. În unire este puterea!


4. După cum ai repetat în grămada de texte risipite zilele acestea pe Facebook, reproșul că în a doua zi a evenimentului s-a lansat cartea mea AMERICA VISULUI ROMÂNESC, (într-o formulă de prezentare cu totul onorantă, trebuie să recunoști, chiar dacă tu cumpăraseși bilete la un spectacol și nu aveai de gând să participi, așa ca altădată ), era făcut în totală necunoștință de cauză. Motivarea că nu era un moment potrivit, pentru că nu avea legătură cu Eminescu, se dovedește falsă. De unde știi că nu are ? Ai văzut cumva cartea? Și aici -o speculație, dar una nefericită! Aceasta ne deosebește: fără să vezi documentul/recte cartea/ tu îți permiți să scrii despre oportunitatea ei nefundamentat, pe când eu prezint comunicări de istorie literară cu note bibliografice solide, după zeci de zile dedicate cercetării documentelor luate de la sursă. Fără un temei, nu fac afirmații. Dacă ai fi citit măcar CUPRINSUL la cartea mea, vedeai capitole dedicate lui Mihai Eminescu, al cărui nume apare în 60 de pagini. Toți cei care deja citesc cartea, între ei numărându-se și domnul consul general Cătălin Radu Dancu și ministrul consilier dr. Călin-Radu Ancuța, care m-au felicitat tocmai pentru că le-a plăcut ce au găsit în ea, îți pot dovedi că te-ai înșelat când ai afirmat că nu avea ce căuta acel punct în program. Criticul M.N.Rusu în cuvântul său la lansare a formulat ideea că ”este cartea în care ne recunoaștem și ne cunoaștem mai bine”. De aici a pornit interesul pentru imaginea New York-ului românesc văzut obiectiv, din afară. Lansarea nu numai că s-a dovedit oportună, dar a fost un real succes, exemplarele epuizându-se în câteva minute.


5. Mai trebuie să știi că eu te-am prețuit realmente, astfel că în această carte dedicată diasporei noastre americane, despre tine este vorba în poze și texte de pe 8 pagini și este chiar un record. Uite de ce nu voi fi supărată pe tine pentru nemeritata lovitură: cu răutatea ta mi-ai dat o bună idee, ca până la ediția viitoare a simpozionului Eminescu de la New York, din 2019, să selectez studiile mele despre Eminescu risipite în reviste și să vin cu un nou volum. Păzea! Facem un concurs?

Datul cu piatra în oricine apuci dovedește o disperare, care nu șade bine unei personalități de calibrul tău. Colindă lumea, Doina dragă, ferește-te de ceea ce tu socotești a fi mediocritate, chiar dacă nu este lege să și fie astfel unde pretinzi că ai depistat-o, dar nu cu prețul unui asemenea craval, ce riscă să se întoarcă exact împotriva ta. Și nu te baza pe ideea că oamenii de bună credință vor rămâne dezinformați, aplaudând asemenea faptă reprobabilă, cum speră trioul vostru. Prea mulți am fost acolo la simpozion și filmul făcut există. În curând, el poate fi răspândit împreună cu o carte unde va fi prezentat adevărul despre preotul prof. univ. dr. Th. Damian, care indiferent ce bazaconii susțin niște minți neștiutoare, se cere prețuit de voi, oameni inteligenți trăind românește la New York, și care, mult mai bine ca mine, îi cunoașteți realizările, izbândite în cea mai bună parte pentru comunitate și cu un efort de Sisif, pe care nimeni nu l-ar face cu atâta generozitate și pasiune. De aceea, merită încurajarea mea din proverbul “ Nu mor caii, când vor câinii…!”


                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                       Anca Sîrghie