Lumea Româneascã

Click here to edit subtitle

               Acesta este web site-ul electronic al ziarului Lumea Românească (The Romanian World  PRESS-U.S.A.)

                                   Unele dintre paginile web-ului noastru au fond muzical Please turn on your speakers ! 

 

                                                                                              Căutări de persoane  
Am ales nemarginirea
Cornel Fugaru
0:00/4:58

   În vederea îndeplinirii cu succes a obiectivelor propuse: a reunificării unor familii, reîntâlnirii unor prieteni, persoane,

rugăm publicul cititor să acceseze rubrica respectivă.

 

      În acest moment sunt căutate de către prieteni, cunoştinţe, etc., următoarele persoane: 

- Rodica Ojoc - Bucureşti 

- Clement Constantin - Bucureşti 

- Vasile (Puiu) Ionescu  

- Familia Ofiţer Ilie Muşat (Mariana Muşat-Sulina 1963)

                                                                                  

                    În cazul în care vreunul dintre numele de mai sus vă pare cunoscut, pentru a obţine mai multe informaţii în privinţa persoanei nominalizate (căutate),

accesaţi printr-un simplu clik,pe numele respectiv !

Nu vei ştii niciodată, de Mihai Gheorghiu (poezie selectată din volumul de versuri în lucru, intitulat : ...din cioburi de iubire.





Pentru vizualizare daţi clik pe linkul de mai jos, după ce mai întâi puneţi pauză la melodia de fond, din chenarul de sus: Nicolae Labiş - Primele iubiri.


https://youtu.be/PoX8ty8sn7Q


Celebrarea Zilei Naționale a României și marcarea a 30 de ani de la Revoluția Română, la

Washington, D.C.

2 decembrie 2019


 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii a organizat luni, 2 decembrie 2019, recepția oficială dedicată celebrării Zilei Naționale a României, la care au participat peste 200 de persoane, oficiali ai administrației americane, reprezentanți ai mediului economic și ai corpului diplomatic. Evenimentul a fost onorat de o participare prestigioasă, de nivel înalt, din partea administrației americane, incluzându-i pe Andrei Iancu, subsecretar de stat la Departamentul Comerțului; Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA la București și Matthew Boyse, adjunct al asistentului secretarului de stat pentru afaceri europene și eurasiatice. Au participat de asemenea reprezentanți ai Departamentului de Stat, Departamentului Apărării, Comerţului, Energiei, USAID, membri marcanți ai mediilor academic și de afaceri, diplomați acreditați la Washington.

În discursul său, ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, a subliniat faptul că ziua de 1 decembrie reprezintă un simbol al românilor care au arătat, în 1918, importanța extraordinară pe care o are unitatea unei țări. El a evocat spiritul unității naționale a românilor, subliniind curajul și sacrificiile care au fost făcute pentru ca România să devină un stat puternic și unitar. El a evocat de asemenea momentul Revoluției Române din decembrie 1989 când România s-a eliberat de regimul comunist. “Este și un prilej de a marca evoluția democratică a României din ultimii 30 de ani. Poate că 30 de ani nu pare o perioadă mare din punct de vedere istoric, însă România a îndeplinit o serie de realizări remarcabile: a devenit membră a NATO și a Uniunii Europene și este un partener de încredere al Statelor Unite. Este un parcurs fără precedent de modernizare şi europenizare pentru țara noastră”, a afirmat ambasadorul român.

George Cristian Maior a subliniat importanța pe care o are pentru România Parteneriatul Strategic cu SUA, un parteneriat care acoperă multe domenii, de la securitate și apărare la economie, cultură și inovație.

La rândul său, Andrei Iancu, subsecretar de stat pentru proprietate intelectuală în cadrul Departamentului Comerțului şi director al Oficiului pentru Brevete și Mărci, a arătat importanța pe care o are în dezvoltarea unei țări respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. El a menționat faptul că a vizitat România unde a fost plăcut impresionat de faptul că țara noastră acordă o atenție deosebită proprietății intelectuale. O țară nu poate să se dezvolte fără inovație și respectarea proprietății intelectuale, a spus Andrei Iancu, iar România acordă acestui domeniu importanța cuvenită. De asemenea, oficialul american a amintit faptul că s-a născut în România, familia sa plecând din România, din cauza regimului comunist, pe când el avea 12 ani.

Din cauza regimului comunist a părăsit România și familia noului ambasador SUA la București, Adrian Zuckerman. Acesta a dat curs invitației de a participa la evenimentul organizat de Ambasada României, ocazie cu care i-a cunoscut pe diplomații români de la Washington.

Nu în ultimul rând, Mathew Boyse, adjunct al asistentului secretarului de stat pentru afaceri europene și eurasiatice, a transmis mesajul secretarului de stat Michael Pompeo adresat României cu ocazia Zilei Naționale. Mathew Boyse a amintit și de sacrificiul făcut de românii care au ieșit în stradă în decembrie 1989 împotriva regimului comunist, sacrificiu în memoria căruia a fost ținut un moment de reculegere de către cei prezenți.

 

                                                                                                                                                                                                                                                                                 Ambasada României în Statele Unite ale Americii


1607 23rd Street NW
Washington, DC 20008

Tel:      +1 202 9866973

Fax:      +1 202 2324748

E-mail:  washington@mae.ro

http://washington.mae.ro

facebook.com/romanian.embassy.us

MINUNATUL SPIRIT AL CRĂCIUNULUI  CU IL DIVO”


 Glorie lui Dumnezeu în înălțimile de sus și pe pământ pace printre oamenii bunăvoinței.”

– Luca 2:14.

 

   În această lună noiembrie a anului 2019 cvartetul Il Divo a poposit în orașe din Statele Unite, iată, în Durham, statul Carolina de Nord, la Centrul Artelor Performante (DPAC), vineri, 29 noiembrie 2019.

   De la deschiderea sa în 2008, DPAC (Durham Performing Arts Center) a devenit centrul de divertisment live din Carolina de Nord. Recunoscut pentru designul său modern, DPAC are 2.700 de locuri pentru spectatori.

   Ne-am deplasat din orașul Raleigh, în orașul apropiat – Durham, pentru a viziona spectacolul nou al formațiunii „Il Divo” care și-a anunțat prezena cu „A Holiday Song Celebration”.

  „Il Divo” (pronunția italiană: (il ˈdiːvo]) este un grup vocal cros-over clasic multinațional. Cvartetul masculin își are originea în Regatul Unit, din decembrie 2003, reunind cântăreții Urs Bühler (Elveția), Carlos Marín (Spania), David Miller (SUA) și Sébastien Izambard (Franța).

   Deși nu se știe cum a apărut numele grupului, „Il Divo” este tradus din italiană ca „interpret divin”.

   Descoperit și îndrumat de Simon Cowell în urmă cu mai bine de 15 ani, Il Divo a devenit grupul vocal puternic de tenori, cu patru turnee mondiale, milioane de albume vândute, 160 de albume de aur și platină în 33 de țări. Începând cu 2018, grupul a lansat zece albume: Il Divo (2004), Ancora (2005), Siempre (2006), The Promise (2008), WICK Game (2011), A Musical Affair (2013), Amor & Pasión ( 2015) și Timeless (2018); un album de compilație The Greatest Hits (2012); album special de cântece de Crăciun – The Christmas Collection (2005). Alte două albume – An Evening with Il Divo: Live in Barcelona (2009) și Live in Japan (2014) au prezentat înregistrări de concerte live. În plus, au colaborat cu alți artiști.

   „Il Divo” a debutat cu „Regresa a mí”, care a devenit un succes la nivel mondial în 2004. Cântând în principal în spaniolă, engleză, italiană și franceză. Tonul vocal și tessitura vocală a fiecărei componente ale lui „Il Divo” sunt diferite și sunt subordonate căilor independente din lumea operei, formării muzicale cros-over clasice, vocii formate și fiziologiei fiecăruia. Tessitura, în muzică, este definită raza în care o voce sau un instrument muzical sună cel mai bine. Este cea mai confortabilă gamă în care o voce își produce calitatea superioară, esențial fiind cântărețul să-ți găsească tessitura=textura astfel încât să poată cânta bine fără prea multă încordare.

   Pe lângă muzică, membrii „Il Divo” sunt cunoscuți și pentru aspectul lor perfect, rafinat și elegant, purtând costume aproape exclusiv de Giorgio Armani; Giorgio Armani, Emporio Armani și Armani Collezioni, și costumele și accesoriile: William Hunt , Versace, Dolce & Gabbana, Tom Ford și Gucci.

   Stilul formațiunii „Il Divo” este o nouă invenție a stilului muzical, numit Opera-Pop, o Pópera, clasificată în genul muzicii contemporane. Piesele sunt cântate în mai multe limbi: spaniolă, engleză, Italiană, franceză, latină și câteva în portugheză și japoneză. Unele melodii încorporează mai multe limbi în aceeași melodie, de exemplu: „Ave Maria” – italiană și latină, altele în engleză și franceză, altele în italiană și engleză sau în engleză și spaniolă.

   Majoritatea pieselor sunt reinterpretate din engleză și traduse în limba spaniolă, deoarece ei înșiși spun că „spaniola este limba romantismului”. Iar prin interpretare se dovedesc a fi romanticii secolului nostru.

   Din momentul apariției pe scena frumos ornată cu un fundal al brazilor de Crăciun am putut observa că „Il Divo” este o prezență puternică și fascinantă. Am fost impresionați de eleganța lor și de felul lor fascinant de a comunica emoții prin piesele alese și prin interpretarea lor acompaniați de instrumentiști, care ne-au produs primii fiori ai spiritului Crăciunului.

   „Il Divo” a interpretat cântece din Colecția de Crăciun. Publicul a putut asculta interpretări memorabile ale melodiilor de Crăciun familiare, pentru un început de emoție a inimii în sezonul festiv.

   David și Urs sunt tenori, și împreună cu baritonul Carlos au o carieră îndelungată în lumea operei, întrucât muzica clasică începe cu pregătirea vocală timpurie. În schimb, Sebastien nu a mai avut o pregătire muzicală profesională anterioară (a fost autodidact) și este o voce de tenor pe care grupul o clasează ca vox populi datorită tonului său pop.

   Știam că Muzica generează cele mai intense, cele mai diverse și cele mai mari emoții. Mai știam că stimulii muzicali se constituie într-un adevărat cod de reprezentare a emoțiilor – mult mai puternic decât codurile imagistice, verbale sau semantice, și care coincide cu organizarea sistemului nostru mintal. Știam că reprezintă cel mai eficient stimul evocator de reacții emoționale, că ne eterizează simțurile asemeni parfumului pulverizat în odaie, dar nu ne așteptam ca aceste emoții să se producă gradual, ci nu să izbucnească așa dintr-o dată cu putere, surprinzător, de la prima piesă – Oh, Holy Night, continuând cu Silent Night (interpretată cu o vibrație la limita posibilă a emoției), Mama, Hallelujan (din ebraică: Lăudați pe Domnul), Amazing Grace, White Christmas, Ave Maria, When a child is born, The Lord’s Prayer, Adeste Fideles, Over the Rainbow, Panis Angelicus și terminând cu fragmentul „Ode an die Freunde” (Odă bucuriei) din „Simfonia a IX-a”, în Re minor, opus 125, de Ludwig van Beethoven (1770-1827), compusă în 1824, fiind primul exemplu de întrebuințare a vocilor, de compozitor, într-o simfonie. Versurile sunt cântate în încheiere, de patru soliști vocali și de un cor, și au fost extrase din „Oda Bucuriei", un poem scris de Friedrich Schiller și cu adăugiri ale lui Beethoven. Astăzi, interpretată orchestral, fără text (versurile lui Friedrich Schiller), „Oda Bucuriei" a devenit imnul Uniunii Europene.

   Impresionată puternic și la această „Odă a bucuriei”, în urechi îmi suna superba melodie, în timp ce șopteam ca într-o rugăciune, versurile lui Friedrich Schiller (1759-1805), considerat unul dintre prinții poeziei germane, exprimând viziunea idealistă de înfrățire între toți oamenii, viziune împărtășită și de titanul Beethoven: „Slavă ție stea curată/ Voie bună pe pământ/ Astăzi te simțim aproape/ Sol din rai cu soare sfânt/ Vraja ta aduce iară/ Pe popor lângă popor./Toți pe lume frați noi suntem/ Când apari ușor în zbor./Cine a avut norocul/ De prieten bun să dea/ Cine știe ce-i iubirea/ Lângă noi cântând să stea/ Fericit un suflet drag/ Te poate face pe pământ/ Cine n-a simțit iubirea/ Plece dintre noi plângând./ Milioane strângeți rânduri/ Tot mai sus urcând spre cer, urcând spre cer.”//

   Sala plină, aplauze frenetice după fiecare piesă... M-au impresionat nuanțele de intensitate folosite de acești minunați interpreți și trecerea gradată, lină de la o nuanță la alta: de la intensități slabe (piano, pianissimo) la cele de intensitate medie sau chiar forte. Gândeam ce bine mânuiesc pedala de surdină din gâtlejurile lor! Măiestria talentului șoptește, glăsuiește, strigă...

   Învăluiți în spiritul Crăciunului, oamenii au părăsit acest concert mai bucuroși, mai plini de înțelegere unii față de alții, mai generoși și cu mai multă speranță în binele acestei lumi. Am simțit spiritul Crăciunului pătruns în sufletele noastre și plutind în jurul celor din preajma noastră.

   După mai mult de cele două ore de muzică, fiecare conducător de mașină s-a îndreptat spre lifturile care opreau la cele patru etaje ale garajului plin, din care s-au scurs sute de mașini...

   Am așteptat mașina noastră la marginea unui trotuar, privind din când în când cameliile roz din imensa jardinieră a trotuarului, frunzele lor cerate; am atins petalele reci și umede ale florilor, ne-am îndreptat apoi privirile spre frunzele mici, galben-rozii ce așterneau ordonat covorașe cochete în jurul copacilor plantați la mici intervale, dezgoliți, a căror ramuri puteau privi acum liber cerul, scăldându-se-n argintul rece al lunii...

   Am ajuns acasă și am căutat pe YouTube cântecele formațiunii „Il Divo”, reascultându-le până dincolo de miezul nopții.

„Am să onorez Crăciunul în inima mea și am să încerc să îl țin acolo tot anul”, spunea Charles Dickens într-una din cărțile sale. Să ne dorim și noi a păstra spiritul Crăciunului cât mai mult timp.

 

Vavila popovici – Carolina de Nord

dit text

ÎMPREUNĂ, SCRIEM ISTORIA CLIPEI!

Ioan POPESCU


Aceasta este deviza sub care își desfășoară activitatea cei peste 3000 de jurnaliști români, printre care și cei 15 prahoveni, reuniți la sediul firmei Dada Media Consalting, firmă care găzduieste și filiala Prahova a Uniunii Ziaristilor Profesionisti din România, condusă de cunoscutul om de presă ploiestean Claudius Dociu.

Aici a avut loc, recent, o reuniune a jurnalistilor prahoveni, membri ai UZPR,15 dintre ei răspunzând invitației de participare. Au lipsit reprezentantii ziarelor Prahova și Telegrama!?!?

Evenimentul a fost onorat, cu prezența sa, de către dlui Doru Dinu Glăvan - presedintele UZP din România.


După audierea Imnului jurnalistului român - compus de Mihai Napu, versuri: Miron Manega - a luat cuvântul gazda reuniunii, Claudius Dociu, care a urat un Bun Venit participantilor la intalnire.


El a mentionat, printre altele, principalele realizări ale filialei prahovene, precum proiectele Caragiale și Eminescu - inițiate și realizate de Nicolae Ioniță unul dintre cei mai reputați graficieni din Țară.

Invitat să ia cuvântul, oaspetele de onoare Doru Dinu Glăvan - presedintele UZP, a adresat multumirile sale față de activitatea filialei prahovene, implicată intr-o serie de parteneriate și proiecte deosebite.

Cu acest prilej, președintele a lansat ideea unor astfel de intalniri frecvente intre membrii/filialele UZPR, precum si promovarea ” Convorbirilor jurnalistice” si ale celorlalte activitati ale UZPR : site-ul, revistele, editura proprie, deplasările efectuate in țară pentru cunoasterea și impulsionarea activitatii lor, a intalnirii jurnalistilor cu elevi și studenti, a taberelor organizate pentru tineri, accesarea de fonduri, recompensarea activitatii jurnalistilor, prin acordarea Distictiei ”Credință și Loialitate”.

De asemenea, presedintele a mai mentionat necesitatea fortificării caracterului presei ca instituție de utilitate publică, înglobarea unui statut al jurnalistului online, crearea unui depozit online al presei românesti.

Alte subiecte abordate au fost: presa românească-presa occidentală; asumarea și responsabilitatea actului jurnalistic; întelepciunea atitudinii, Legea Presei etc.

Pe post de Moș Crăciun, presedintele Doru Dinu Glăvan a oferit gazdelor revistele ”Certitudini”, ”UZP și albumul ” ”Personalități ploiestene in grafica mondială” - initiat si condus de către Nicolae Ionită,

In sacul său de surprize, Moșul a mai găsit, pentru participantii la intâlnire si Biblioteca ”Nicolae Iorga” din Ploiesti : 10 seturi de cărti, care contin, fiecare, câte trei volume de poezii din lirica basarabeană a unor mari poeti: Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija,
O recompensă din partea UZP, constand in Distinctia ”Credintă si Loialitate” au primit jurnalistii Claudius Dociu si Nicolae Ionita pentru intreaga lor activitate, iar filialei Prahova a UZP i s-a oferit Placheta și Medalia Centenară.

Cei 15 jurnalisti prezenti, dintre care îi mentionăm pe: prof.dr. Elena Trifan, Simona Uță, Maria Bogdan, Daniel Lazăr, Florin Frățilă, Serghie Bucur, Cristi Angelescu, Denisa Dumitru, subsemnatul ș.a.,s-au arătat deosebit de incantati de aceasta intalnire, dornici să se revadă si cu alte astfel de intalniri.

 

LUPTA CU PROSTIA

Nu este o rușine să te naști prost, rușine e să mori prost.” – Marin Sorescu   

 

   A fost o săptămână a lunii noiembrie plină de evenimente. Președintele țării a avut, și mai are, de luptat pentru a da în vileag și a stăvili efectelor prostiei. Nu este o luptă ușoară, având în vedere faptul că prostul / proștii au un mare avantaj față de omul deștept: este / sunt întotdeauna mulțumit / mulțumiți de el / ei însuși / înșiși, fiind convins / convinși că are / au întotdeauna dreptate, beneficiind inconștient de afirmația subtilă a lui Napoleon Bonaparte, cum că prostia nu este un handicap în politică.

   Criticul erudit, pamfletarul de forță, ieșeanul Paul Zarifopol (1874-1934) a desfășurat o amplă activitate de publicist, moralist, eseist politic și istoric al civilizației românești, fiind un fin observator al omului, al fibrei care alcătuiește țesutul social profund; unul dintre cei care a luptat contra prostiei scriind eseuri valabile și în vremurile noastre. Coroziv și doct, eseistul înștiința cititorul de modul în care era concepută morala și politica  balcanică a României interbelice, caracterizată, de cele mai multe ori prin familiarități inefabile. De o extraordinară erudiție, Paul Zarifopol a asigurat un suport filozofic analizelor sale. Textele volumului „Din registrul ideilor gingașe” (1926) amintesc de stilul scriitorului francez, moralistului Michel de Montaigne (1533-1592) cunoscut prin eseurile sale, și de cel al ironicului, talentatului dramaturg român Ion Luca Caragiale, prin prezentarea tipurilor umane din epocile în care au trăi. În textele respective se vede și calitatea lui de comentator politic – atunci când analizează criza parlamentarismului, autoritarismul birocratic și apelul la dictatură, cărora le opune liberalismul occidental, modernizarea politică și calea industrială de dezvoltare. Un urmaș și totodată un exeget al său a fost eseistul, liberalul român Alexandru Paleologu.

   Și dacă inteligența are limitele ei, prostia nu are, este liberă și zboară pe la urechile multor oameni care, mai și cred în ea. În general prostul, imbecilul este foarte rigid în conduita sa, nu are reprezentarea propriei incompetențe, crede că are întotdeauna dreptate și că tot ceea ce face este bine. Poți să-l învinuiești? Prea puțin, pentru că nu-i poți schimba optica,  comportamentul. Prostul tot prost rămâne. El o ține tot așa, danga-langa... O să spuneți, păi cum, este profesor, a făcut o facultate etc. Ei da, sunt profesori și profesori, sunt licențiați printre licențiați... Dramaturgul rus Anton Pavlovici Cehov spunea că universitățile pot dezvolta toate aptitudinile, inclusiv prostia. Și este valabil pentru toate universitățile din  lume.

   Premierul, țățicile și baronii roșii i-au cerut președintelui țării o dezbatere între cei doi candidați la președinție. Adică cum? Adică ce?  Președintele a refuzat și bine a făcut. Un pic de bun simț dacă ar fi dovedit adversara în discursurile ținte în care nu scăpa referiri jignitoare și ipocrite la adresa președintelui, poate situația ar fi fost alta. Dar după efectele dezastruoase ale proastei guvernări și atacurile arogante, insolente, repetitive la adresa președintelui țării, nici un om cu pic de demnitate nu ar fi acceptat acest dialog. De fapt nu s-ar fi putut dialoga, având în vedere nivelul intelectual diferit, dar și viziunea politică diferită, complet rigidă a reprezentantei partidului social democrat. Nici nu este de mirare când ești comunist din copilărie, poate chiar din naștere!!! Și acolo unde nu s-a dobândit o cultură la o vârstă matură, s-a păstrat locul pentru aroganță, prostie și încăpățânare, iar unde e prostie plus politică, nu poate să lipsească invidia, vanitatea, ura. Vă amintiți povestea pentru copii în care un personaj repeta: „Ce-am să urlu, ce-am să țip, ce-am să te mănânc”? Ce-ar mai urla, ce-ar mai țipa, ce l-ar mai mânca pe oricare adversar, „femeia civilizată, neconflictuală, deosebit de comunicativă care nu s-a dezis de inițiativele noastre!”

   Pe la mijlocul săptămânii președintele României a preferat să se expună întrebărilor, uneori incomode ale ziariștilor, într-o conferință de presă, dând în acest mod socoteală poporului, răspunzând la toate reproșurile, de multe ori îndreptățite (fiindcă nu este conducător care să nu săvârșească și greșeli, dar depinde de mărimea și frecvența lor, și nici nu poate mulțumi în totalitate oamenii, deși actualul președinte s-a străduit să facă ceea ce-i permitea funcția, punând de multe ori stavilă efectelor dezastruoase ale guvernării. Calm, cu judecată, cu umor subtil, comportându-se natural, președintele a avut o bună prestație în fața publicului care stătea în fața televizoarelor. În timpul conferinței liderii PSD au elaborat postări în masă care atenționau asupra faptului că președintele avea căști în urechi. O știre falsă care nu poate fi considerată ca o glumă, ci ca o altă minciună pe care pesediștii o au în sânge, în speranța că prinde la populație.   

   Mai amintesc de jurnalistul, analistul politic Sever Voinescu (n. 1969) care, într-o lucrare a sa intitulată „Însemnări despre ipocrizie”, spunea că Mao, în timpul unei discuții în interiorul conducerii partidului comunist chinez, ar fi exprimat: „prefer să discut cu oameni de dreapta, că măcar ăștia spun ce gândesc, nu ca oamenii de stânga, care una spun și alta gândesc”. Dacă până și Mao a spus…

   Ca o replică, contra-candidata, șefa PSD a ținut și ea o conferință de presă, continuând cu neobrăzarea acuzelor la adresa președintelui în funcție și mințindu-i în continuare pe români prin răspunsurile date ziariștilor. Cu vădita-i ipocrizie l-a acuzat pe președinte de comportament dictatorial, fără să judece că nici dacă și-ar dori acest comportament, constituția nu i-ar permite și culmea, elementul de forță emblematic pentru dictatură l-a folosit chiar guvernul ei, în timpul evenimentelor de la 10 august 2018, în manieră abuzivă și ilegală. Iar la întrebarea cheie despre afirmația că la 10 august a fost o lovitură de stat, a glisat cu cuvintele, exprimând, de data aceasta, că a semănat (dacă nu mă înșel) cu o lovitură de stat... Oamenii au putut să vadă cum se comportă cei doi candidați, cum premierul își stăpânea cu greutate nervii, împroșcând venin asupra președintelui țării.

   Oamenii inteligenți sunt mai calmi, uneori mai ezitanți, fiind mereu preocupați de morală, de educație, de lege sau de alte repere, dar proștii sunt siguri pe ei și nu-și fac probleme în privința moralității, legalității sau utilității activității lor. Spunea cândva Andrei Pleșu: „...Prostul e serios. E solemn. Nu se joacă. E demn, inflexibil, pietrificat. Ia toate lucrurile în serios, dar mai ales pe el însuși. Pentru că e serios, prostul e și sfătos. Are soluții pentru orice problemă. E o suficiență intelectuală glorioasă, e o fudulie. Are idei fixe. Nu se îndoiește de el însuși și îi place de el”.

   Despre convingerile omului mai puțin dotat se știe că ele sunt de neclintit. El știe multe, dar nu înțelege nimic. Dar, există sfatul „să nu spui niciodată: Lasă-l că e prost! pentru că nu se știe ce e în stare să facă. Scapă de el, cât mai repede!”. Nu-i da răgaz, că se umflă în pene precum curcănașul.

   Nenorocirea este că spectrul comunismului nu a dispărut odată cu dezintegrarea Partidului Comunist din Europa de Est. Violența și minciunile – cele mai importante mijloace de control în politicile comuniste – se perpetuează. Și grav este că ele creează confuzie și Occidentului. 

   Obsedat să apară și să rămână în istorie, Nicolae Ceaușescu a folosit teroarea dar și  manualele drept un instrument de propagandă prin care a falsificat faptele și evenimentele. Partidul comunist și „cel mai iubit fiu al poporului“ erau cele mai importante subiecte, în timp ce perioada monarhiei era omisă aproape în întregime. De la apariția lucrării (în 1848) Manifestul Comunist, Marx și Engels avertizau: „Un spectru bântuie Europa – Spectrul Comunismului”. Mai apoi, spectrul, asemenea unei ființe vii, malefice, preocupată obsesiv de asigurarea propriei existențe și supremații, și capabilă de orice infamie, s-a extins ca un cancer distrugând mințile și sufletele oamenilor.

   Comunismul nu avea ca scop numai crearea unei utopii, așa cum se credea, ci scopurile sale adevărate erau distrugerea moralității și a religiei, și instigarea la luptă și ură. El, comunismul, nu a încercat niciodată să-și ascundă aceste intenții: „Comunismul distruge adevărurile veșnice, toate religiile și moralitatea”, ne înștiințau Marx și Engels în „Manifestul comunist”. În ciuda tuturor discuțiilor despre progres, secolul al XX-lea a fost cel mai violent din istoria omenirii, iar majoritatea covârșitoare a violențelor – care a dus la cel puțin 100 de milioane de decese nenaturale – a fost cauzată de comunism, un sistem de credințe care încă persistă în mințile multora.

   Cu timpul a devenit totuși din ce în ce mai clar pentru mulți că, spre deosebire de orice alt sistem din istorie, comunismul declară război umanității în sine, inclusiv valorilor şi demnității umane. De-a lungul unui secol, comunismul a stabilit sisteme dictatoriale masive în Uniunea Sovietică și China, a provocat milioane de decese nenaturale, a înrobit miliarde și a adus lumea în pragul războiului nuclear, adică în pragul distrugerii. Distrugerea deliberată și răspândită a familiei, instigarea la tulburări sociale și atacul asupra moralei, toate acestea sunt dezastruoase pentru fundamentele civilizației.

  „Să nu mai trăim în minciună!” a fost apelul lui Alexandr Soljenițîn către ceilalți scriitori. Drept urmare regimul l-a expulzat pe scriitorul rus, organizând o campanie de defăimare împotriva celui care descrisese amănunțit Gulagul. Denigrarea disidenților făcea parte din rețetarul manipulării, iar reușita era cu atât mai garantată cu cât reputația defăimătorilor era mai strălucită.

   Aleksandr Soljeniţîn comenta în demistificatorul și masivul său Arhipelag Gulag că „nu există sub soare faptă, intenție, acțiune ori non-acțiune care nu ar putea fi pedepsite de brațul greu al articolului Cincizeci și Opt”, prin interpretarea excesiv de largă a tuturor prevederilor sale. Și toate aceste crime au fost acoperite cu minciuni și descoperite cu greu și mult mai târziu.

   Exemplific masacrul din pădurea Katyn situată la 20 de kilometri distanță de orașul rusesc Smolensk. Acolo au fost împușcați 21.857 de polonezi de către forțele poliției secrete sovietice în timpul celui de al doilea război mondial (în aprilie și mai 1940). Și sovieticii au atribuit vina  naziștilor care invadaseră Uniunea Sovietică în 1941. Din documentele cercetate a reieșit că poliția politică NKVD a selecționat pentru execuție ofițeri și oameni cu pregătire, ingineri, profesori, avocați, aristocrați, preoți.    

   Dar masacrul de la Fântâna Albă din Bucovina de Nord care a avut loc la 1 aprilie 1941, și unde au fost uciși mii de români de către trupele sovietice când încercau să treacă granița din URSS în România? Toate au fost ascunse, acoperite cu minciuni și descoperite mult mai târziu prin analizarea amănunțită a evenimentelor și  cu mărturiile supraviețuitorilor.

   „Minciuna e sufletul nemuritor al comunismului”, constata Leszek Kolakowski, cunoscut critic al marxismului. Sigur că au fost și intelectuali care au simpatizat cu comunismul, cumpărați sau din proprie convingere și care au construit o față umană, chiar angelică comunismului, alții s-au trezit la realitate, în timpul vieții lor.  

   Dar groaza inoculată oamenilor de a putea fi arestați, torturați și uciși într-un mod absolut discreționar, chiar și atunci când totul se petrecea cu girul legilor în vigoare?

   Mă întreb: Se vrea să scăpăm odată de urmele nefaste ale comunismului?

   Și amintesc frumoasele cuvinte ale poetului ardelean Octavian Goga (1881-1938) spuse în acele vremuri tulburi: „Ce va fi de Țară în vâltoarea care vine, nu știu, dar cred în puterile sufletești ale neamului”.

   Să dăm și noi crezare puterilor sufletești ale poporului și să nu dăm dovadă de pasivitate neparticipând la vot. Vrem să scăpăm de urmele nefaste ale comunismului? Sau o să mergem așa înainte danga-langa până ni se termină viața?

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

 

„Sufletul se face cunoscut prin faptele sale” – Toma de Aquino

 

        THOMA de AQUINO a fost un teolog și filosof care a realizat o vastă sinteză între aristotelism și creștinism. Este, poate, cea mai mare figură a filozofiei scolastice în perioada ei de înflorire a secolului 13, scolastica fiind perioada filozofiei creștine care nu se mai mulțumește cu apologia dogmei – așa cum o făcea filozofia părinților bisericii – ci vrea să fondeze sistematic, rațional, doctrina bisericii. Speculația filozofică, capătă, față de dogma teologică, o independență mai mare, un conținut propriu. Scolastica este un ordin cavaleresc al spiritului care trebuie să cucerească țara sfântă a misterelor dumnezeiești având, ca scut, credința, și ca sabie, rațiunea speculativă. Numele de scolastică vine de la școlarii școlilor mănăstirești în care se predau pe lângă „artele liberale”, științele, dar în special filozofia și teologia. În ce privește teologia, universitățile din Paris, Köln, Oxford au jucat în secolul 13, un rol însemnat. Scolastica este caracterizată prin influența predominantă a aristotelismului, asupra filozofiei creștine. Aristotel fusese mai înainte condamnat de biserică, iar în sec 13 doctrina lui este aceea cu ajutorul căreia se formulează dogma bisericii. Aristotel era de acum bine cunoscut, în special prin intermediul filozofiei arabe, prin comentariile savante ale lui Avicenna și Averroes. Nimeni nu a făcut mai mult pentru fixarea doctrinei bisericii prin aristotelism decât Albert cel Mare și elevul său Toma.

   Data nașterii lui Toma de Aquino (ital. San Tommaso d'Aquino) nu este cunoscută cu exactitate, se presupune că este 25 ian. 1225, dar se știe că s-a născut într-un castel aproape de Napoli, fiind al șaptelea fiu al contelui Landulf din marea casă feudală Aquino. La vârsta de 5 ani, Toma a fost trimis de tatăl său la mănăstirea benedictină de la Monte Cassino. După nouă ani de studii elementare și-a întrerupt educația atunci când mănăstirea a fost ocupată de trupe în cursul unui conflict dintre papă și împăratul romană-german. A fost trimis la Universitatea din Napoli, unde a studiat cele șapte arte liberale ale gramaticii, logicii, retoricii, aritmeticii, geometriei, muzicii și astronomiei. Și-a început educația în filozofie odată cu studiul „artelor” logicii și astronomiei, timp în care citește tratatele logice ale lui Aristotel și comentariile învățaților ulteriori și este familiarizat cu lucrările științifice și cosmologice ale lui Aristotel, de către un profesor numit Peter din Irlanda. În 1244 Toma devine călugăr dominican, spre marea supărare a familiei, care aștepta cu nerăbdare ca el să ajungă monah și abate benedictin. Tatăl lui Toma murise, însă restul familiei își manifestase supărarea, fapt care i-a determinat pe dominicani să decidă trimiterea lui la Paris, pentru mai multă siguranță. Pe drum a fost răpit de frații săi mai mari și închis mai mult de un an într-un castel. Câtă vreme a fost închis, Toma a scris două mici tratate de logică formală: un manual de greșeli care pot apărea în exemplele de raționamente standard și un fragment asupra propozițiilor modale.

   La câtva timp după ce a fost eliberat din celula sa, Toma a plecat la școala dominicană de la Kӧln, unde a studiat din 1248 până în 1252 cu Albertus Magnus. Sub influența lui, Toma a învățat să aprecieze geniul enciclopedic al lui Aristotel, ale cărui lucrări complete deveniseră abia cu puțin timp înainte disponibile în traducere latină.

   A fost un elev tăcut și meditativ, avea o constituție masivă, era lent în mișcări și imperturbabil de calm; colegii îl tachinau spunându-i „Bou Taciturn” însă erau plini de admirație pentru notițele lui. „Acest bou taciturn va umple întreaga lume cu mugetul său”, spusese Albertus.

   În 1252 avea 27 de ani, era de doi ani preot, însă prea tânăr conform standardele vremii pentru a începe studiile avansate. Albertus l-a convins pe Magistrul General al dominicanilor de excepționala capacitate a lui Toma, care a fost trimis la Paris spre a obține bacalaureatul canonic și spre a începe să țină cursuri teologice apte de a-l califica pentru titlul de licențiat canonic.

   În 1256 a căpătat titlul de Magistru și a preluat catedra de teologie, iar în 1259 a plecat pentru șase ani în Italia. Cea mai importantă realizare a primei părți din acest sejur italian a fost ducerea la bun sfârșit a unei lucrări începute la Paris: „Summa contra Gentiles”. Toma a fost luat în slujba papei, ca scriitor de rugăciuni și imnuri. În 1265, după moartea papei Urban, Toma a fost trimis la Roma pentru a deschide o școală dominicană. În 1268 a fost trimis înapoi la catedra pe care o deținuse la Paris.

   În timp ce ținea liturghia la 6 decembrie 1273 a avut o experiență misterioasă, pe care unii au interpretat-o drept viziune, iar alții ca o prăbușire mentală, care a pus capăt întregii sale activități de savant. Nu a mai scris sau dictat niciodată nimic, iar când secretarul său l-a îndemnat să-și continue lucrul la Summa, a răspuns: „Nu pot, pentru că tot ceea ce am scris mi se pare că sunt paie”.

   În 1274 a fost convocat să participe la o întrunire, solicitată de papa Grigore al X-lea privind reconcilierea bisericilor greacă și latină; deși cu sănătatea șubredă a pornit în călătorie, însă o rană căpătată accidental la cap l-a forțat să se oprească la castelul nepoatei sale, aproape de Fossanova. După câteva săptămâni a fost transportat la o mănăstire din apropiere, unde a murit la 7 martie 1274. Procesul canonizării lui Toma a fost început de Papa Ioan al XXII-lea în 1316 în 1316 și a fost sanctificat la data de 21 iulie 1323.

   Toma de Aquino a lăsat o operă imensă. Rezumând filozofia tomistă, putem spune că el a admis teza lui Augustin după care Dumnezeu conține în sine toate ideile lucrurilor, El fiind cauza tuturor cauzelor. Sufletul este o formă spirituală, se naște odată cu corpul, dar nu moare odată cu el. Admite supremația puterii spirituale, plecând de la definirea divinității ca ființă necesară. Observă că există lucruri contingente (care se produc printr-o întâmplare, se nasc și pier). Dacă ar presupune, prin absurd, că toate lucrurile sunt contingente, ar ajunge la concluzia că a fost un timp în care nu exista nimic. Or, cum din nimic nu poate proveni decât nimic, iar în prezent există lumea noastră, respinge presupoziția că toate sunt contingente și admite că există o ființă necesară. A admis o dublă cale spre adevăr, una a credinței și alta a rațiunii. Pentru ideea dublului adevăr și pentru o anumită îndreptățire a filozofiei la autonomie și demnitate, tomismul a fost condamnat și interzis (1277), apoi recunoscut, în formă renovată de neotomism, ca filozofie oficială a catolicismului.

   Toma este spiritul cel mai sistematic al întregii filozofii medievale. Cele 612 întrebări cu 3000 articole ale Summei teologice fixează prin „obiecțiuni” și răspunsuri la obiecțiuni, toate punctele de doctrină care pot intersecta poziția creștină. Toată doctrina este aristotelică. Termenii aristotelici, de materie – formă, putere – act, devin mijloace pentru a fixa, precis, rațional, doctrina bisericii.   

   Partea primă a Summei teologice se ocupă de atributele lui Dumnezeu, partea a doua tratează despre Dumnezeu ca scop și Cristos ca partener al omenirii pe traseul de întoarcere la Dumnezeu, iar partea a treia studiază contextul creștin al acestei reîntoarceri: iubirea divină, istoria și contingența; Dumnezeu este o ființă simplă, eternă, perfectă, infinită și pururea în act. El a creat lumea care are un început și nu are sfârșit.

   Prima întrebare care se pune pentru orice filozofie creștină, și care se punea în special pentru filozofia medievală, este cea a raporturilor dintre filozofie și dogma supranaturală a bisericii. Toma stabilește aici o graniță extrem de clară. Procedarea rațională a intelectului este o introducere în credință. Adevărurile științei, ale „luminii naturale” formează o treaptă anterioară credinței, tot așa cum natura este o treaptă anterioară a grației. Rațiunea naturală nu duce decât la pragul sfințeniei. Actul de credință este un act al voinței libere și tocmai prin aceasta mai meritoriu. Nu există însă un adevăr dublu; adevărul este unul și același. Tocmai de aceea rațiunea și dogma nu se pot contrazice. Una explică, prin „lumina naturală” ceea ce arată ca revelat. Sunt însă adevăruri pe care rațiunea nu le poate înțelege, de ex. misterul păcatului originar, crearea omului prin Logos etc. Nu toți oamenii pot ajunge la adevărurile intelectului filozofic, de aceea credința este necesară. Pe de altă parte însă, filozofia este necesară teologiei; ea apără adevărurile credinței contra oricărui atac pe cale rațională.

   Voi dezvolta câteva teme esențiale ale lui, cum ar fi Existența lui Dumnezeu care poate fi probată pe cale rațională. Demonstrația lui Toma este o demonstrație care urmează de aproape formulele aristotelice: Dumnezeu există fiindcă este „primul motor”; toate lucrurile din lume au o cauză (eficientă) – Dumnezeu; lumea cuprinde existențe contingente (care sunt, dar ar putea să nu fie) și existențe necesare; există o ierarhie a ființelor, de la cele mai imperfecte la cele mai perfecte, cea mai perfectă ființă fiind Dumnezeu; toate lucrurile par a urmări un scop suprem și acesta este Dumnezeu. Trebuie să existe în natură o ființă care să fie primul motor, cauza eficace, necesară prin ea însăși, cu totul perfectă și guvernând orice lucru prin inteligența sa. Toma demonstrează existența lui Dumnezeu prin cinci probe: Prima probă se deduce din mișcarea existentă în lume, a doua din necesitatea primei cauze și înlănțuirea cauzelor, deci trebuie admisă o primă cauză – Dumnezeu, a treia se deduce din contingență și din necesitate, și dacă toate lucrurile sunt contingente înseamnă că a fost un timp în care nu exista nimica pe lume și dacă ar fi fost așa, n-ar exista nimica astăzi, fiindcă din nimic nu se poate naște decât nimic, a patra se deduce din gradația ființelor, existând o ființă care este cauza oricărei existențe, a cincea se deduce din guvernarea lumii, existând o ființă  inteligentă care conduce și lucrurile lipsite de inteligență, pentru a ajunge și acestea la scopul lor final. Toma admite teza augustiniană după care Dumnezeu conține în sine toate ideile lucrurilor. Orice creatură corespunde ca idee, unei esențe divine. Teza augustiniană este de origine platonică. Pentru Toma ea nu va fi valabilă decât pentru Dumnezeu. Pentru oameni ideile nu sunt decât copii ale lucrurilor din experiență. Dumnezeu este cauza tuturor cauzelor. Răul este imperfecțiunea care aparține creaturii – o lipsă, întrucât creatura nu poate avea perfecțiunea lui Dumnezeu.

   Sufletulaltă temăeste „o formă spirituală”, dar cea mai joasă. El se naște odată cu corpul dar nu moare odată cu el. Nemurirea rezultă din caracterul său spiritual. Cunoașterea umană se face cu ajutorul simțurilor. Intelectul la început pasiv, primește impresiile din afară, acestea lăsând în urma lor – imagini. Intelectul este dotat cu putere de abstracție și căruia îi aparține gândirea noțională, superioară. Între intelectul uman și cel divin, există un intelect mai perfect decât al nostru, cel al îngerilor cu ierarhiile lor. Problema intelectului angelic este o problemă frumoasă – pentru gândirea medievală o inteligență contemplativă, mai perfectă ca cea a intelectului uman, mai pură.

   Actualizarea ființei în substanțele simple are loc gradual, astfel încât spiritele cu cea mai multă actualitate (ființă) sunt în proximitatea lui Dumnezeu iar spiritele cu cea mai multă potențialitate (având mai puțină ființă) sunt mai îndepărtate de Creator. Această gradare, ne spune Toma, se sfârșește cu sufletul uman, care deține ultimul loc în ierarhia substanțelor intelectuale.

   Omului îi este specifică prezența materiei. El aparține atât ființelor imateriale (prin suflet), cât și celor materiale (prin trup). Sufletul omului nu e o inteligență pură ci un intelect potențial care este asociat unui corp dar are acces la Inteligibil. Astfel, sufletul uman este o substanță (este individualizat) intelectuală, ființând în mod esențial ca formă a corpului. Îndatorat lui Averroes și, evident, lui Aristotel, Toma se situează împotriva doctrinelor dualiste (cum ar fi cea a lui Avicenna), astfel încât intelectul, în doctrina tomistă, este legat în particular de trupul material. Această unitate între suflet și corp reprezintă unul din elementele ingenioase ale filosofiei tomiste, prin care se reușește un răspuns limpede la problema raportului materie-spirit. Iată cum funcționează el: „Din cauza faptului că deține, între celelalte substanțe intelectuale, mai multă potențialitate, intelectul potențial al omului se situează atât de aproape de lucrurile materiale, încât un lucru material este atras să participe la ființa sa, până într-acolo că din suflet și din corp rezultă o singură ființă, într-un singur compus, deși această ființă, în măsura în care aparține sufletului, nu este dependentă de corp”.

   Această „atracție” a materialului de a participa la ființa sufletului se explică prin faptul că există și alte forme, situate mai departe de Dumnezeu decât sufletul, forme care prin statutul lor inferior, tind să participe la ființa sufletului. Ele sunt însă și mai apropiate de materie, astfel încât nu pot ființa în afara ei. Acestea sunt forme care nu pot acționa de la sine, ci numai în conformitate cu determinările prin care materia se pune la dispoziția lor. Spre deosebire de îngeri, care nu au nevoie de materie pentru a acționa și spre deosebire de sufletul uman care acționează asupra materiei pe de o parte și este multiplicat de materia desemnată, pe de altă parte, formele inferioare sunt doar multiplicate: ele sunt efecte ale determinărilor sensibile.

   Sufletul este universal, dar întrucât fiecare individ are materie (corp), configurația corpului fiind de fiecare dată unică și irepetabilă, ea funcționează ca un principiu al individuației; dacă sufletul este forma corpului, înseamnă că fiecare suflet este, în felul său, unic, diferit de celelalte: este forma sau actul corpului său. Și dacă diferențele dintre indivizi sunt date de constituția sau structura particulară a corpului care acționează ca principiu de individualizare sau de particularizare a formei, înseamnă că trebuie să existe tot atâtea suflete individuale câte corpuri există. Activitatea intelectuală a unui individ este diferită de cea a altui individ, datorită diferențelor existente între puterile perceptive, între imaginile și reprezentările fiecăruia. Ceea ce este sensibil sau particular este perceput, iar percepția este particulară, numai ceea ce este inteligibil fiind înțeles.

   Mult mai târziu, fondatorul psihologiei analitice, elvețianul Carl Gustav Jung (1875-1961) în cartea sa „Tipuri psihologice” vorbește despre „individuație”, atribuindu-i un loc important în psihologie, considerându-l a fi un proces de diferențiere, de dezvoltarea a personalității individuale, frânarea lui prejudiciind grav dezvoltarea vitală a individului și numai o societate  care își poate conserva coerența internă și valorile colective acordând totodată individului maxima libertate posibilă, are șanse de viață durabilă. Procesul de individuație nu duce la izolare, ci la o coeziune colectivă mai intensă și mai generală. „Înainte ca individuația să devină scop este necesar ca educația să-l fi atins pe al ei, respectiv adaptarea la un minimum de norme colective necesare existenței”, spune Jung și dă exemplul plantei care pentru a se dezvolta trebuie să poată crește în solul în care a fost sădită; „punctul de vedere individual nu este contrar normei colective, ci este doar altfel orientat”.    

   Fac o paranteză mai mare și amintesc două fraze spuse de către matematicianul Solomon Marcus într-un discurs ținut la Academie, în anul 2015: „Să fim pregătiți să înțelegem omenescul în diversele sale ipostaze, să admitem că tocmai infinita sa diversitate îi dă farmec. Nu există două fețe umane identice, nu există două voci umane identice, nu există două priviri umane identice”. Cât de simplu, câtă concentrare în două fraze! Și de aici, necesitatea spiritului de toleranță!

   Reiau explicațiile lui Toma: Sufletul este capabil de cunoaștere, însă nu percepe inteligibilul în mod direct, ci numai prin lucruri și mai ales între anumite limite și într-un anumit fel, condiționat de corporalitatea sa. Cunoașterea apare prin contactul cu obiectele individuale și sensibile care imprimă în simțuri speciile lor imateriale. Acesta este, de altfel, unul din punctele cruciale prin care Toma se distinge de predecesorii săi , anume rolul trupului în percepția și intelecția umană. Ca rezultat imaterial al acțiunii obiectului asupra organului de simț capabil să-l perceapă, specia conține un element inteligibil care se revelează intelectului. Astfel, intelectul este capabil să primească inteligibilele pe care nu le conține în mod actual (fiind în acest sens un intelect pasiv sau posibil). Pe de altă parte, iluminat fiind de Dumnezeu, el are posibilitatea de a desprinde inteligibilele din imaginile sensibile ale lucrurilor provenite din senzație. Intervenția grației divine este necesară deoarece intelectul uman are nevoie de o întărire, de intervenția unei puteri supranaturale care să-l ridice dincolo de limitele sale naturale.

   Privitor la etica filozofiei sale, pe lângă morala creștină a realizat o morală rațională. Natura umană este caracterizată prin rațiune. A lucra după rațiune înseamnă a împlini liber legea morală, înseamnă a lucra după virtute. Or, legea morală face parte din creația lui Dumnezeu, există deci, în lume două ordine: ordinea naturii și ordinea morală.

   Aristotel vorbise în etica sa despre libertatea alegerii; omul are privilegiul de a alege între acțiunile sale, pe când o piatră care cade nu-și poate alege drumul. Tema Libertății voinței a găsit întâia sa dezvoltare puternică în filozofia creștină, unde omul trebuie să dea socoteală de actele sale în fața lui Dumnezeu. Momentele voinței: intenție, deliberare, sunt analizate în mod clar de Toma. Conștiința își spune hotărârea sa înainte și după ce acțiunea a fost săvârșită. Ceea ce domină în libertatea voinței  este rațiunea – primatul intelectului.

   Toma împarte virtuțile în virtuți naturale – curajul, modestia etc., și virtuți supranaturale – credința, speranța, iubirea. Toate acestea servesc și astăzi drept bază a unei concepții realiste a omului în raport cu Divinitatea.

   Interesantă este problema analizată de Toma și anume, cea a Scopului ultim. Sf. Augustin spunea că un om poate să așeze scopul ultim al voinței sale în mai multe lucruri, care nu sunt opuse între ele, deci nu se exclud. El este de părere că Omul nu poate avea mai multe scopuri ultime; este imposibil ca voința unui om să se îndrepte în același timp către obiecte diferite, concepute ca scopuri ultime ale sale. Deci, scopul ultim al tuturor oamenilor fiind în mod natural unul, trebuie ca voința fiecărui om în parte, să se îndrepte către un singur scop ultim.

   Rațiunea și voința sunt legate prin faptul că etica presupune exercițiul liber al voinței. Voința este o facultate a sufletului, anume partea dorinței instinctive a sufletului rațional. Orice natură are o înclinație numită apetit sau poftă. Unele lucruri naturale acționează fără a judeca, cum sunt lucrurile materiale (pietrele), având înclinații necesare orientate spre autoconservare. Plantele, de exemplu, au asemenea înclinație. Animalele, pe de altă parte, au apetit natural pe care însă și-l exercită fără judecată. Ele au o cogniție senzorială dedicată în întregime obținerii scopurilor conjuncturale, dependente de circumstanțele accidentale. Înclinația naturală și percepția senzorială îi permit animalului să caute ceea ce i se potrivește, să se îndepărteze de ceea ce îi dăunează și să se opună obstacolelor.

   Omul are în plus intelectul sau facultatea de judecare ce îi permite să acționeze independent de înclinația naturală sau instinct, orientându-se după rațiune. În acord cu rațiunea, situațiile particulare au un statut contingent. Dacă speciile inferioare (animalele) acționează în interiorul acestor situații contingente, în acord numai cu scopul imediat al conservării, omul poate înțelege caracterul contingent al conjuncturilor pe care le întâlnește și mai ales poate să le deosebească de scopul său final, obținerea fericirii (eudaimonia, la Aristotel, sau beatitudo, la Toma), adică vederea lui Dumnezeu.

   În raport cu acest scop final care este natural și necesar, orice situație concretă este contingentă și poate dobândi, cel mult, statutul de mijloc în vederea scopului final. Astfel omul este singura ființă care se folosește de evenimentele particulare pentru a le transforma în obiecte ale unei alegeri libere a mijloacelor destinate atingerii scopului final. Toți agenții umani au, în mod necesar, același scop; ei trăiesc însă o viață particulară, se îndeletnicesc cu practici diferite, mai mult sau mai puțin virtuoase, făcând adesea greșeli în ce privește alegerea potrivită.

   Voința sau apetitul intelectual este facultatea care alege întotdeauna lucrurile particulare care au fost înțelese de către intelectul teoretic. Din punct de vedere material, Binele este un act de voință, dar din punct de vedere formal el este un act rațional, deoarece rațiunea este cea care îndreaptă omul spre el. Rațiunea este deci cauza libertății de alegere, iar cea care alege este voința. Deși nu este un act al rațiunii, actul propriu-zis al alegerii este rațional deoarece are loc sub îndrumarea acesteia. Libertatea voinței stă deci în natura omului iar Dumnezeu, în calitate de cauză primă, nu anulează libertatea, ci dimpotrivă, o lasă să se manifeste deoarece cauza primă acționează asupra fiecărui lucru conform naturii sale. Natura omului este aceea de agent moral care alege liber să voiască ceea ce este rațional și puterea de alegere se limitează la mijloacele raționale ale atingerii scopului final – Fericirea.

   Când binele este obiectul apetitului intelectual (voința), înseamnă că virtuțile morale sunt acele sentimente care sunt guvernate de rațiune în așa fel încât urmăresc binele. Ele sunt înțelese ca habitus-uri ce constituie caracterul, acele dispoziții stabile care, dorind binele, determină ființa umană să folosească virtutea intelectuală.

   Istoria a arătat deviațiile și erorile în care nu de puține ori a căzut gândirea filozofică, mai ales cea modernă. Studiul asupra acestui aspect al istoriei filozofiei are ca rezultat direct faptul că cea mai acută criză existențială a umanității este prezentă în viața omului actual. Prin modul lui de a fi, omul societății de astăzi își desfășoară existența în cadrul exigențelor modernității și postmodernității. În structura celor două fenomene sociale prevalează în mod substanțial o eroare fundamentală, aceea a unei idei greșite despre Dumnezeu. Dumnezeu este conceput, în cazul în care se crede în existența lui, ca o realitate absolută care după ce a creat lumea s-a detașat de ea lăsând-o să se conducă singură în libertatea sa, de aici efectul imediat al pierderii simțului păcatului care se verifică astăzi. Orice criză existențială repune în discuție în mod esențial problema existenței lui Dumnezeu, a raportului omului cu Dumnezeu și a realității lumii. Explicația pe care omul o dă acestor probleme metafizice, decide în exclusivitate asupra sensului existenței sale. Când se ignoră dependența de Dumnezeu se produc drame care distrug căutarea rațională a armoniei și a sensului existenței umane.

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

DESPRE VANITATE

„Jumătate din răul făcut pe această lume se datorează oamenilor care vor să se simtă importanți.”

 – George Eliot

 

   Vanitatea este o credință exagerată în propriile abilități sau în atractivitatea față de alții. Dicționarul o definește ca ambiție neîntemeiată; o asemuiește cu dorința de a face impresie; orgoliu, trufie, îngâmfare, înfumurare, deșertăciune, zădărnicie. Răsfoind mai multe dicționare mai găsim: „încredere exagerată în calitățile proprii", „atitudine de superioritate nejustificată față de alții; semeție, fală; fudulie", „opinie foarte avantajoasă, de cele mai multe ori exagerată, asupra valorii sau importanței personale", „părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială", atitudine de înfumurare sfidătoare și disprețuitoare" s.a. Peste tot conotația atitudinii este negativă și de repudiat.

   Anterior secolului al XIV-lea, acest termen nu avea astfel de nuanțe narcisiste și însemna doar deșertăciune. Expresia slavă deșartă este considerată acum ca un sinonim arhaic pentru vanitate, dar inițial a însemnat mândrie inutilă, adică lăudăroșenie nejustificată.

   În multe religii, vanitatea, în sensul său modern, este considerată o formă de auto-idolatrie prin care omul se compară cu măreția lui Dumnezeu de dragul propriei imagini. În învățăturile creștine, vanitatea este un exemplu de mândrie, unul dintre cele șapte păcate capitale. Din punct de vedere filozofic, vanitatea poate fi considerată o formă mai largă de egoism și mândrie.

În arta occidentală, vanitatea a fost adesea simbolizată de un păun sau în termeni biblici de „Desfrânata Babilonului”. În timpul Renașterii, vanitatea era reprezentată invariabil ca o femeie goală, uneori așezată sau întinsă pe o canapea, care se pieptăna și se uita în oglindă. Oglinda este, uneori, ținută de un demon sau de un amoraș, alte simboluri ale vanității fiind bijuteriile, banii.

   Care mamă, mă întreb, nu a citit copiilor povestea Fraților Grimm „Alba-ca-zăpada și cei șapte pitici”, în care împărăteasa trufașă, înainte de culcare întreba: „Oglinjoară din perete, oglinjoară,/ Cine e cea mai frumoasă din țară?” Și aștepta răspunsul oglinzii pentru a se liniști: „Măria ta ești cea mai frumoasă...”.

   Trufia este unul dintre păcatele capitale, grele din Biblie, care-l despart pe om de Dumnezeu. Interesant este sfatul lui Petre Țuțea privind înfrângerea vanității, din cartea sa „Între Dumnezeu și neamul meu: „Să te disprețuiești în fiecare zi, pentru ca să aibă loc Dumnezeu în vidul lăsat în tine".

   Întrebarea este ce ne face să adoptăm o astfel de atitudine? Evident, dorința de a-i impresiona pe alții, de a accede pe scara socială, de a ne acorda importanță, de a ne vedea cu alți ochi. Și-atunci ne găsim multe „calități" dacă suntem firi orgolioase, iar oamenii cu caracter urât, dovedesc și mai multă vanitate.

   Vanitoșii au o nemăsurată încredere în propriile lor puteri, ceea ce nu ar fi rău dacă ar exista bunul simț, cântarul, cel care îți arată unde și când să-ți oprești mândria. S-a constatat că primele semne de vanitate apar atunci când omul vede proști în jurul său și i se pare că este cu mult mai sus decât ceilalți, că are puterea să-i domine. Pot fi mulți oameni superiori nouă, iar pentru a face o apreciere justă, trebuie să dăm atenție cântarului, adică să știm „cât cântărim noi” și să încercăm să-i punem „pe cântar” pe ceilalți – așa se face o selecție, un concurs – , dar cu corectitudine și cu adevăr. Mă gândesc la Socrate care a fost intrigat de cât de apreciată i-a fost înțelepciunea, alături de alți mulți deștepți și pregătiți în anumite domenii și a început să dialogheze cu ei, cântărindu-le cunoștințele și comparând. Astfel a ajuns la concluzia că într-adevăr este mai deștept ca ei, s-a liniștit, a folosit această „emblemă", dar, pe lângă admiratori au apărut și mulți dușmani.

   Vanitatea ajunge să se manifeste sub diferite forme, precum: acte de violență publică, acte de teribilism social, acte de terorism, acțiuni militare disproporționate etc. Asociată cu amoralitatea și răutatea determină o combinație socialmente explozivă, din perspective multiple, întrucât au loc schimbări semnificative de comportament. În realitate, toate categoriile socio-profesionale sunt „ciupite de drogul vanității” (artiștii, oamenii politici, profesorii ș.a.). Artiștii vanitoși devin ursuzi, oamenii politici vanitoși devin mizantropi, oamenii talentați cad în vanitatea egoismului, oamenii politici vanitoși ratează misiunea politică. Toți pierd din valoarea lor, vanitatea urâțindu-i sufletește dar și trupește (priviți-le mimica feții!).

   La întrebarea: „Ce folos are omul la toată truda pe care și-o dă sub soare?” există un singur răspuns, zice Ecleziastul: „ O, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune și goană după vânt".

   Un excelent ghid în această direcție îl găsim în această carte biblică a Eclesiastului. În ea se află „cuvintele fiului lui David, rege în Ierusalim“. El a fost regele Solomon a cărui celebritate, grație a înțelepciunii trecuse hotarele țării lui. Cartea Eclesiastului conține sfatul său atât cu privire la lucrurile lipsite de valoare, cât și cu privire la cele de o valoare autentică.

   Voi reda câteva din sfaturile sale. Eclesiastul începe cu cuvintele: „Totul este vanitate! Ce folos are un om din toată munca lui aspră la care trudește din greu sub soare?“. Cuvântul ebraic pentru „vanitate“ înseamnă literal „suflare“. Acest sens transmite ideea de ceva lipsit de fermitate, de stabilitate și de permanență. „Extrema vanitate“ este o expresie ce caracterizează bine preocupările omenești.

   Apoi amintește ciclurile naturale în continuă repetare. Generații de oamenii după generații apar și dispar, soarele continuă să răsară și să apună, vânturile se rotesc la nesfârșit, iar râurile se varsă necontenit în mări, dar fără să poată să le umple vreodată. După o adâncă reflecție asupra acestor lucruri, înțeleptul rege face observația: „Toate lucrurile sunt obositoare; nici unul nu este în stare să vorbească despre aceasta. Ochiul nu se satură de văzut iar urechea nu se umple de auzit. Ce s-a întâmplat se va [mai] întâmpla și ce s-a făcut se va [mai] face, și astfel nu există nimic nou sub soare“.

   Examinarea atentă a tuturor acestor cicluri naturale i se părea „obositoare“ lui Solomon. Este fără îndoială adevărat că imensitatea și complexitatea acestor cicluri sunt de așa natură încât un om și-ar putea consuma prea bine întreaga viață, fără să le poată înțelege pe deplin și în totalitate. Mijloacele sale de exprimare n-ar fi niciodată în măsură să le descrie pe toate în amănunțime. Solomon se ocupă aici de inutilitatea sau zădărnicia cu care sunt confruntați oamenii imperfecți. Astfel putem să ne dăm și noi seama cât poate fi de obositor pentru un om să observe atent neînduplecata repetare a acestor cicluri care nu încetează niciodată, și să compare apoi lucrul acesta cu scurtimea propriei sale vieți. Celui lipsit de înțelepciune divină, caracterul temporar al existenței sale precum și incapacitatea de a-și permanentiza existența îi trezesc un sentiment de inutilitate și îl determină adeseori să caute în zadar ceva deosebit, ceva nou, dar numai pentru a constata, în ultimă analiză, că este  „aceeași veche poveste“. Faptul acesta este și el obositor. Însă, cunoașterea acestor lucruri ne poate ajuta să evităm risipirea de mult timp, eforturi și bani în încercarea de a ne găsi împlinirea și fericirea prin satisfacerea simțurilor. Dorința de lucruri și de trăiri noi ne poate aduce o măsură de bucurie, dar ea nu ne va mulțumi niciodată pe deplin. În cele din urmă totul pleacă unde „nu mai există nici lucrare, nici urzire (de planuri), nici cunoștință nici înțelepciune“, căci cei morți „nu mai sunt conștienți de nimic”.

   Regele Solomon într-o anumită măsură s-a bucurat de experiența unei existențe luxoase. El spune: „Nu mi-am oprit inima de la nici un fel de bucurie, căci inima mi se bucura de toată munca mea aspră și aceasta îmi era partea pentru toată munca mea aspră“.

   Cu privire la aflarea adevăratei împlinire și a fericirii autentice, el mărturisește: „Iar eu, da, chiar eu, m-am îndreptat spre toate lucrările mele pe care le făcuseră înseși mâinile mele și spre munca aspră pentru care am lucrat din greu ca s-o înfăptuiesc, și iată că totul era vanitate și alergare după vânt și că nu exista nimic de folos sub soare“.

   Despre oamenii care iubesc bogăția și celebritatea, Eclesiastului spune: „Cel care nu iubește [altceva] decât argintul nu se va sătura de argint și nici cel care iubește bogăția, nu se va sătura de venituri. Și aceasta este vanitate.

   Vorbește despre o împrejurare tragică ce intervine frecvent în cazul celor care sunt hotărâți să se îmbogățească: „Eu însumi m-am întors să văd vanitatea de sub ceruri: Există unul dar nu [și] un al doilea; astfel el nu are nici fiu, nici frate, și [totuși] munca lui din greu nu are capăt. De asemenea, ochii nu i se satură de bogății: Și pentru cine muncesc eu din greu și îmi lipsesc sufletul de lucruri bune? Și aceasta este vanitate, și este o preocupare aducătoare de nenorocire“.

   În căutarea de bogății, mult prea adesea oamenii sacrifică relații umane atât dinăuntrul cât și dinafara familiei. Cât de vrednic de milă este nenorocitul care în goana lui după bunuri materiale se izolează, devenind singuratic! El își închipuie că e avantajos să nu ai familie sau prieteni, întrucât asemenea relații ar pretinde cheltuieli financiare. Cineva care înclină să gândească în felul acesta se poate să se întrebe: „Pentru cine muncesc eu din greu și îmi lipsesc sufletul de lucruri bune?“ Indiferent cât sunt de întinse proprietățile unui bogat, „ochii nu i se satură de bogății.“ Conștient de lucrul acesta Solomon scrie: „Este mai bine doi decât unul, căci ei au o bună răsplată pentru munca lor grea. Căci dacă unul cade, celălalt îl poate ridica pe tovarășul său. Dar ce va fi cu cel care cade când nu există un altul să-l ridice? Iar dacă se culcă doi alături, e cert că ei se vor încălzi; dar cum se va încălzi unul singur? Iar dacă cineva îl poate birui pe cel care este numai singur, doi la un loc i-ar putea sta împotrivă. Și o frânghie [împletită] în trei nu poate fi ruptă repede [în două]“. Din aceste cuvinte se desprinde o importantă învățătură: Relațiile umane sînt de o mai mare valoare decât bunurile. A-i veni în ajutor unuia dintre semenii noștri este mult mai de preț decât aurul, decât argintul și decât orice alt obiect neînsuflețit.

   Cartea Eclesiastului recunoaște deschis că omenirea a suferit multă apăsare: „Și eu însumi m-am întors să văd actele de apăsare care se fac sub soare, și iată lacrimile celor apăsați, dar ei n-aveau nici un mângâietor; iar puterea se afla de partea apăsătorilor lor, așa că ei n-aveau nici un mângâietor“. Când cei apăsați caută să scape de cei ce se bucură de putere, adeseori biruie nedreptatea. Solomon face următoarea observație: „Și am văzut apoi sub soare locul dreptului acolo unde era răutate cât și locul justiției acolo unde era răutate“.

Și o declarație inspirată: „Ceea ce este strâmb nu poate fi îndreptat, iar ceea ce lipsește nu poate fi pus la număr“. Căci oricâte eforturi ar depune oamenii, ei nu vor putea îndrepta nenumăratele aspecte „strâmbe“ ale conduitei umane.

   „Cel care respectă porunca nu va cunoaște nici o nenorocire, și inima înțeleaptă va cunoaște și timpul și judecata. Căci există un timp și o judecată pentru toate lucrurile, căci nenorocirea oamenilor se află din belșug asupra lor. Căci nu există nimeni care să știe ce va fi, pentru că cine îi spune exact cum va fi?“.

   În timp ce există multă apăsare, nedreptate și multe alte aspecte rele ale vieții omenești de astăzi, cel înțelept nu permite ca acestea să–i diminueze bucuria pe care i-o dau lucrurile pe care le posedă, chiar dacă acestea pot fi neînsemnate.

   Și mult mai multe pot fi aflate în Cartea Ecleziastului...

   „Hainele scumpe duc la nașterea și creșterea vanității… Cu cât îți îngădui mai mult această dorință, cu atât ea va crește. Noi avem deja destulă vanitate în natura noastră, dar astfel îngăduind-o, ea va crește de sute de ori. Opriți-vă! Luați ca țintă să fiți plăcuți, doar lui Dumnezeu, și aceste ornamente vor dispărea.”, spunea teologul și predicatorul evanghelic englez John Wesley (1703-1791).

 

   Dar să vorbim și despre Vanitatea din zilele noastre. Astăzi, ca și în alte timpuri, femeile și bărbații și-au scos în evidență, prin machiaj sau îmbrăcăminte aspectul exterior. Persoanele narcisiste au fost și sunt preocupate doar de ele însele, capacitatea lor de relaționare fiind adesea scăzută sau exagerată în exterior, dar în interiorul sufletului toți acei oameni sunt goi, au parte de așa numitul – vid interior.

Vorbele și gesturile lor sunt țintite spre obținerea profitului personal. Spre deosebire de aceștia, sunt și oameni care fac gesturi dezinteresate”, pornite din inimă, pentru a ajuta pe celălalt. Ei au bunătatea sufletului care îi împinge, de multe ori,  la sacrificiu, pentru a alina dureri, a-i face pe cei din apropiere să nu sufere. Își sacrifică de multe ori visele, idealurile și dorințele pentru binele altcuiva.

   Ne este cunoscută și nevoia de admirație, acest sentiment de stimă, încântare și apreciere față de ceva sau cineva, sentiment în afara urii sau a disprețului, un sentiment normal, în afara vanității fiindcă are un suport material și spiritual, se bazează pe fapte sau atitudini. Admirația exagerată poate înfrâna elanul celui care a provocat admirația, așa că, totul în viață trebuie făcut cu măsură, pentru a ne menaja pe noi dar și pe ceilalți. Și totuși mulți oameni merită să fie admirați, merită a fi un exemplu pentru alții, în scopul mobilizării lor, a scoaterii din inerția instalată. Așa se produce schimbarea. Și schimbările se produc nu numai în cei care sunt admirați, crescându-le curajul și puterea de a merge mai departe, ci și în admiratori care dobândesc etaloane în viața lor. Admirația este și ea o problemă de educație.

   Astăzi avem exemple de politicieni care pun interesele personale (obținerea de funcții) deasupra intereselor țării și ne întrebăm: Nu o fac din vanitate? Tocmai oamenii cei mai vanitoși și cei mai îndărătnici sunt cei mai susceptibili de a contrazice și a-și schimba poziția, opțiunile, după anumite aranjamente care să ducă la satisfacerea vanității lor, în imediatul timp sau într-un timp mai îndelungat. Aceasta nu înseamnă a fi vizionar, ci înseamnă a fi potlogar! (scuzată a-mi fi expresia!).

   Lipsește logica gestului prin care partidele care au votat pentru demiterea guvernului în funcție, să nu procedeze în același mod la investirea noului guvern. Versatilul conducător al unui partidului speră să reconstruiască stânga în jurul lui, din vanitate și nicidecum în folosul țării. Apoi, poziția oscilantă a altor partide este și ea lipsită de logică și de suflu tineresc dornic de schimbare. Este merituos și în interes național de sprijini partid PNL care a avut cândva un rol excepțional în definirea intereselor țării, și care în momentul de față a strâns oameni merituoși și de încredere în componența sa, pentru a încerca să repare multele și gravele greșeli ale guvernului demis. Componența guvernului pare să fie foarte potrivită, iar miniștri propuși ar trebui încurajați și nu defăimați, înainte de a le vedea strădania și rezultatele.

   Și ajung la cuvintele lui J. J. Rousseau - „Dacă un om nu este smintit, poate fi vindecat de orice nebunie în afară de vanitate”, eu aș spune că, totuși, fiecare învăț poate avea și dezvăț!

 

   Vavila Popovici – Carolina de Nord.

Generaţia mea şi generaţia “eu”: Valori şi atitudini

de Tiberiu Dianu



          În anii de liceu îl descoperisem pe James Joyce și devenisem un admirator al literaturii sale. De fapt, eram atât de interesat de el încât mă hotărâsem să particip la o olimpiadă de limba engleză. Cu acea ocazie am câştigat un premiu pentru un eseu care analiza lucrările lui autobiografice. Păstrez şi acum diploma de participare, care se află în dosarul meu de documente şcolare.

În timpul acelor ani mi-am aprofundat cunoștințele privind proza lui Joyce, în special cu privire la lucrări precum “Oameni din Dublin”, “Portret al artistului la tinereţe”, “Ulise” şi “Veghea lui Finnegan”. Deși este considerat un autor apolitic, Joyce a fost, de fapt, simpatizant al mișcărilor politice radicale ale timpului său, în special anarhism, sindicalism (sindicalism revoluționar) și socialism, care, în acei ani, au influențat scriitorii de avangardă în drumul lor către modernismul literar.

În timpul anilor prezenţi, după ce Donald Trump a câștigat președinția americană în 2016, respectând toate regulile jocului democratic, Statele Unite au început să se confrunte cu o renaștere a mişcării de stânga, atât cea moderată, cât și cea radical-anarhistă, stânga fiind considerată ca marele perdant al sus-menţionatelor alegeri. https://en.wikipedia.org/wiki/Protests_against_Donald_Trump


Curând după anunţarea rezultatelor a izbucnit o insurgență a rebelilor anti-Trump în mai multe orașe americane, printre care Baltimore, Oakland, Philadelphia și Portland. Rebelii erau pasiv-agresivi, manifestându-şi frustrările de la plânsete la răcnete de mânie, de la atitudini de rezistenţă la comiterea de infracţiuni. Se pare că înfrângerea i-a făcut să uite rapid de regulile jocului democratic de putere. Acum, deși continuă să se afle în minoritate, perdanţii doresc să schimbe din mers regulile jocului.

Am văzut scene desprinse parcă din universul lui Joyce. După “Veghea din ziua alegerilor” s-a declanşat “Odiseea” distrugerilor în masă a “Oamenilor din Portland”, metamorfozaţi şi regăsiţi în “Portrete ale anarhiştilor la tinereţe”. Am început şi eu să mă întreb ca Seinfeld: “Oare cine sunt acești oameni?” Și cred că știu cine sunt.

Voi încerca să le pictez “portretele” în 15 tuşe de pensulă, fără o ordine prestabilită. Ei sunt cei din generația “eu”, adică cei care:

(1) sunt consideraţi mereu “speciali”;


(2) sunt consideraţi “câștigători” şi atunci când pierd;


(3) primesc premii şi când se clasează după locul 5;


(4) preferă să joace fără să păstreze scorul;


(5) îi consideră pe părinţi ca fiind “prieteni” şi li se adresează pe numele mic;


(6) îşi văd rareori taţii;


(7) sunt pacifici la război şi războinici în timp de pace;


(8) îşi textează reciproc unul altuia şi când stau la aceeași masă;


(9) stau cu nasurile în tablete şi când umblă, şi când nu umblă, iar când îi întrebi ceva, cuvintele le intră pe o ureche şi le ies pe cealaltă;


(10) îşi folosesc sistemul de reproducere pentru sex, dar nu îl acceptă pentru reproducere;


(11) vor să schimbe noţiunea de “familie” ignorându-i funcţia sa de bază, aceea de reproducere naturală;


(12) consideră marxismul ca o filozofie “interesantă”, dar “incorect aplicată”;


(13) consideră că proprietatea privată poate fi distrusă fără consecinţe, dar pretind pentru fiecare dintre ei o cotă “egală” de beneficii;


(14) recurg la “corectitudinea politică” atunci când nu mai au argumente de invocat;


(15) iubesc democrația atunci când câștigă și invocă secesiunea atunci când pierd.

În cele din urmă, există o speranţă şi pentru ei în următorii patru sau opt ani de administraţie Trump, dar îndeosebi pentru:

    (1) Alec Baldwin, care va ţine cu dinţii de rolul lui de imitator de duzină al lui Donald Trump;

    (2) Bruce Springsteen, supranumit şi “Şeful”, care va continua să-şi bolborosească cântecele de protest din tinereţe;

    (3) Beyoncé, care, ca idol al tinerelor de culoare, le va demonstra acestora calitatea de a fi “bootylicious” în societate, adică, mai pe româneşte, “fundulicioase”.

   (4) Cohortele de “scorpii” feministe americane (“bitch”, cum le place să se autodenumească), mai bâtrâne sau mai tinere, alde Madonna, Cher, Lady Gaga, Katy Perry, Miley Cyrus, Amy Schumer, alături de reprezentantele lor canadiene (alde Samantha Bee) şi britanice (precum Adele), costumate cu pantaloni gen Hillary Clinton sau cu căciuliţe sexuale roz (aşa-numitele “pussyhats”), care vor continua să ne peroreze despre “monologurile vaginului” și “puterea fetelor”;

(5) Spike Lee, care își va da seama că valorile familiale tradiţionale din seriale de tipul “Tatăl știe mai bine” (“Father Knows Best”) nu sunt încă “expirate”, aşa cum declarase el ritos în urmă cu o vreme.

Dimpotrivă, el, tatăl, se va reîntoarce la căminul abandonat. Și, împreună cu mama care şi-a crescut singură copiii, va încerca să își reînchege familia destructurată. Și apoi să își culeagă de pe stradă fiii şi fiicele care protestează şi să îi bage din nou la școală sau la locurile lor de muncă, unde ar trebui să se afle. Fii și fiice care acum sunt într-o stare de continuă revoltă. Și care distrug oraşe ca Baltimore, Oakland, Philadelphia sau Portland.

Aceasta este generația “eu” pe steroizi.

FILOZOFIA, religia și știința (5)

   STOICISMUL ROMAN

Vavila Popovici


Trebuie să alegem un loc sănătos, nu numai pentru corp, dar și pentru moravurile noastre. ” – Seneca

 

   În eseul anterior am vorbit despre Stoicism, ca fiind o școală a filozofiei elenistice fondată de Zeno din Citium, la Atena, la începutul secolului al III-lea î.Hr. O filozofie a eticii personale, inspirată de sistemul de logică a lumii naturale. Conform învățăturilor sale, calea către fericire a omului începe din momentul în care acceptă să nu fie controlat de dorința de plăcere sau teamă de durere, folosind mintea pentru a înțelege lumea, când oamenii lucrând împreună se comportă corect unul față de celălalt.

   Filozofia stoică ne vorbește despre libertate, fericire și virtute. Scopul stoicilor era, în primul rând libertatea interioară, sufletească – scut împotriva nedreptății și tiraniei. Ei considerau că „Virtutea este singurul bine” pentru ființele umane, iar lucrurile exterioare – cum ar fi sănătatea, bogăția și plăcerea – nu sunt bune sau rele în sine, dar ele trebuie străbătute de virtuți.

   Alături de etica aristotelică, tradiția stoică formează una dintre principalele abordări fondatoare ale eticii virtuții occidentale. Astfel, Stoicismul promovează înțelepciunea practică, având în vedere că orice om trece prin momente grele, orice om se gândește că într-o zi va muri, orice om este dezamăgit uneori de cineva din jurul său și orice om dorește să fie fericit. Sunt principalele sale dorințe, principalele sale obsesii. Pentru a trăi o viață bună, omul trebuie să înțeleagă că totul este înrădăcinat în natură. Stoicismul este o filozofie pentru viața de zi cu zi, care încearcă să dea un răspuns printr-un mod de gândire și acțiune. Se pune preț pe comportament, pe fapte și nu pe vorbe. Multe din problemele ivite sau închipuite le consideră ca fiind creații ale minții noastre care ne chinuiesc și care poate nici nu vor exista în realitate vreodată.

   În câteva cuvinte, este o filozofie a cunoașterii de sine, a împăcării cu lumea, cu întreg universul.

   Mereu actual pentru înțelegerea corectă a ceea ce poate însemna o înțelepciune practică, aplicabilă, curajul, onoarea, dreptatea și cumpătarea, stoicismul oferă – am mai spus – avantajele simplității față de alte sisteme filozofice mai sofisticate și mai abstracte. Când auzim cuvântul „stoic” ne gândim la o persoană care rămâne calmă, chiar în situații foarte grele, deci care are un autocontrol, ne gândim la o persoană virtuoasă, tolerantă.                   
                                                                                                                                                                                                                                               Citeşte întreg materialul

Eveniment cultural-istoric, la Ploiești

Ioan POPESCU


Lansarea cărții ”JURNALUL CAVALERULUI”, în prezența autorului: ing.Mircea Cosma, presedintele Societății cultural-istorice ”Mihai Viteazul” Ploiesti, fost presedinte al Consiliului judetean Prahova.


Acest prim volum din Jurnal (care in final va avea trei volume) reconstituie, pas cu pas, campania militară a unui pluton român de Vânători de Munte din Divizia 2, Batalionul 9 ”Vulcan”, desfășurată pe traseul Prut-Marea de Azov- Muntii Caucaz-Crimeea, in perioada 22 iunie 1941- 1 august 1943.


Comandantul plutonului, sublocotenent Ioan Alexandru Cosma, invățător din Transilvania, se dovedeste a fi nu numai un înzestrat militar, ci si un talentat si pasionat ”jurnalist de front”. In paginele caietelor sale el notează, aproape zilnic, vibratia apocaliptică a trăirilor de război.


Puse cap la cap, aceste însemnări au constituit arhitectura Jurnalului, împlinită de fiul său, ing. Mircea Cosma, născut la 1 Decembrie 1945 (ce zi fatidică pentru destinul său! - n.a.), cu sprijinul intregii familii.


 Să mai mentionăm faptul că ing.Mircea Cosma este membru al Academiei Europene de Relatii Economice și Culturale de la Roma și membru fondator al Fundatiei ”Constantin Stere” Bucov.


De asemenea, este colaborator  la Parlamentul României și presedinte de onoare al Agentiei Europene de Energii Regenerabile, Filiala Prahova.


De numele său si al societații cultural-istorice ”Mihai Viteazul” se leagă și realizarea a 206 statui închinate marilor personalitati ale istoriei și culturii poporului român, amplasate in peste 15 țări ale lumii.


Lansarea cărții a avut in sala Marii Uniri din Palatul Culturii Ploiesti, in prezenta unui numeros public, multi dintre cei care au cumpărat cartea obtinând autograful autorului.

In prezidiul manifestarii au luat loc, alături de autorul cărtii, lector univ.dr.Florian Bichir, col(r) Dumitru Codiță, Laura Mihaela Fulgeanu Moagher - deputat in Parlamentul României, Cristian Mihai Ganea - viceprimar al municipiului Ploiesti.

Cartea a apărut la Editura ”DORINȚA Ploiesti-Chișinău” 2019.

PACE SAU RĂZBOI?

Nu este suficient să vorbești despre pace. Trebuie să crezi în ea. Și nu este suficient să crezi în ea, trebuie să muncești pentru ea.”  – Eleanor Roosevelt

 

   Pacea se definește, atât în plan colectiv, cât și în plan individual, prin starea de liniște, o stare lipsită de conflicte între oameni, atât în familie, cât și în întreaga societate, pe întregul glob pământesc.

   În mitologia  greacă Eirene (Irina) era zeița care personifica pacea, având echivalentul Pax în romană. Simbolul porumbelului cu ramura de măslin era tot simbolul Păcii, deoarece porumbelul a ales casca zeului războiului, s-a cuibărit în ea, împiedicând astfel acțiunea zeului.

  Atât în viața individuală și familială, cât și în cea socială, în istoria omenirii și în istoria naturală, perioadele de pace alternează cu cele conflictuale. Am mai spus cândva că, în natura omului găsim trei cauze principale de conflict: concurența, neîncrederea, gloria. Prima este pentru câștig, a doua pentru siguranță și a treia pentru reputație și putere. Cât timp oamenii trăiesc fără o putere comună, care să-i țină în respect, ei se găsesc într-o stare de luptă, de război, fiecare om fiind inamicul fiecărui om. Strădania în această stare este aproape inutilă, deoarece rezultatul oricărei munci este nesigur și domnește o continuă frică și pericol de lovitură violentă. Viața omului este urâtă, brutală, și se scurtează din cauza ivirii stresului, a diferitelor alte boli. Ușile caselor sunt mai bine închise, dar și a spațiilor publice. Pe străzi poți fi lovit de o mașină, mașina sau casa ta pot fi incendiate. Astfel de viață a este în desfășurare și se prefigurează și pentru viitorul apropiat, viață bazată pe teamă și neîncredere. Oare asta ne dorim?

   Din frică izvorăsc apoi multe rele ale omenirii: frica de sine, frica de celălalt, de ceea ce gândesc alții despre noi, de vinovății greșit atribuite etc. A depăși frica înseamnă a ne umple ființa mentală și spirituală de ceea ce alungă frica, adică înțelegerea, acceptarea, iubirea. Frica, mânia sunt otrăvuri pentru tot organismul, resentimentul produce în organism secreții care împiedică buna funcționare a diverselor sisteme (circulator, digestiv, respirator etc.). Fiecare atom este un univers și el acționează într-un sistem de energie ordonat din corp, dar poate crea energii de ruptură prin toxinele pe care le produce. Acestea trebuie eliminate din corp prin diverse sisteme (respirator, circulator, digestiv etc.). Purificarea fizică și spirituală amână procesul de îmbătrânire, ne prelungește viața. Biblia ne spune că „Putem dobândi pace interioară satisfăcându-ne necesitățile spirituale” (Matei 5:3).

   Din lupta unui om contra celuilalt rezultă că nimic nu este drept, că dreptatea și nedreptatea, justiția și injustiția nu-și găsesc locul, statornicia. Forța și frauda devin preocupările, obsesiile principale, făcute cu patimă de către unii indivizi, pe când pasiunile îi împing pe oameni spre pace, armonie, și acestea sunt: frica de moarte, dorința de lucruri necesare unei vieți comode, și speranța de a le obține prin strădanie.

   Războiul poate fi un conflict militar sau de altă natură, scurt sau de durată, între doi oameni, două familii, două sau mai multe grupuri, partide, categorii sociale sau state, conflicte care urmăresc realizarea unor interese de natură diferită.

   Când starea omului este cea de război – conflict declarat al omului contra altui om (a două familii, grupări, partide) – fiecare parte este condusă de rațiunea sa proprie și nu există nimic de care să nu se folosească, din ce le este de ajutor pentru conservarea poziției lor, a vieții lor contra inamicului ivit; urmează că într-o asemenea stare fiecare om are drept la orice spunere și va spune după înzestrarea sa intelectuală sau în lipsa ei. Atâta vreme cât acest drept natural al fiecărui om față de orice lucru ar dura, n-ar mai exista pentru nimeni nici o siguranță, oricât de deștept și puternic ar fi, decât scoțând pe om din starea în care Natura îl pune să trăiască, adică în ordine, și se creează haosul.

   Este deci o regulă generală a rațiunii că orice om trebuie să caute pacea atâta timp cât are speranța de a o obține. Și această speranță este bijuteria minții. „Pacea e capodopera rațiunii”, spunea Joseph Muller (1890-1967), genetician american, educator și laureat al Premiului Nobel, cel mai bine cunoscut pentru munca sa cu privire la efectele fiziologice și genetice ale radiațiilor (mutageneză), precum și pentru convingerile sale politice sincere, cel care a avertizat asupra pericolelor pe termen lung ale emanațiilor radioactive ale războiului nuclear și a testelor nucleare. Dar, există cazuri în care Pacea nu poate fi obținută și pentru ca haosul distrugător să nu planeze, omul va fi nevoit să caute să folosească toate avantajele războiului.

   Deci, important este să căutăm pacea și apoi să căutăm mijloacele prin care ne putem apăra pe noi înșine. Pentru aceste realizări trebuie să dăm dovadă de rațiune, tărie și intransigență.

   Filozoful englez Thomas Hobbes (1588-1679), considerat a fi unul dintre fondatorii filozofiei politice moderne, a scris printre alte subiecte și despre filozofie politică, oferind o definiție a naturii umane ca o formă de cooperare auto-interesată. A fost unul dintre cei mai mari sistematicieni ai raționalismului și un bun cunoscător al filozofiei lui Descartes. El spunea: „din legea fundamentală a naturii prin care oamenii sunt obligați de a căuta pacea, se scoate legea: „când un om dorește în același timp cu alții același lucru – Pacea – și gândește că îi este necesară pentru apărarea proprie, trebuie să-și fixeze acest drept față de toate lucrurile și să fie mulțumit cu tot atâta libertate față de alți oameni cât și el va permite să aibă față de el. Atâta vreme cât fiecare om are dreptul de a face ceea ce îi place, în tot acest timp, toți oamenii sunt în stare de război. Iar dacă alți oameni nu vor să renunțe la dreptul lor, tot așa ca și el, atunci nu e nici un motiv pentru nimeni ca să se lipsească pe el însuși de aceasta... Aceasta este legea Evangheliei: „Ceea ce dorești ca alții să-ți facă, fă-le și tu lor. Este legea tuturor oamenilor: „Quod tibi fieri non vis alteri ne feceris”.

   De multe ori pentru a dobândi pacea este necesar a trece printr-un război și aceasta în cazul când puterea de înțelegere lipsește la adversar, când ambiția, orgoliul este nemărginit și ai încercat toate metodele de a –l face să înțeleagă binele, să renunțe la încăpățânarea unor acțiuni care duc la înrăutățirea situației, a vieții oamenilor. Poate nu au puterea gândului, poate nu au experiența vieții dar ar trebui să țină cont de cuvintele scriitorului Hemingway: „Înainte să vorbești, ascultă. Înainte să reacționezi, gândește. Înainte să cheltuiești, câștigă. Înainte să critici, așteaptă. Înainte să te rogi, iartă. Înainte să te oprești, încearcă.”

  Benjamin Franklin (1706-1790), cunoscută personalitate din Statele Unite, om de știință, filozof, om politic, spunea: „Nu a fost niciodată un război bun sau o pace rea.” Dar mai vorbea și despre „ușile înțelepciunii” care nu se închid niciodată, cu alte cuvinte e necesar să apelăm întotdeauna la rațiune, la moralitate, pentru a ajunge la hotărâri avantajoase societății. Să înțelegem că pacea finală este rezultatul cel mai bun, cel mai liniștitor. Altfel în spre ce ne îndreptăm? Ne aruncăm cu toții într-un hău? Nu este mai bine a înțelege unele situații grele și a acorda ajutor celor care vor să pună umărul la greu? Nu trebuie să avem în vedere binele țării?

   Iar societatea să o definim așa cum o concepea un filozof italian – un sistem de sfere concentrice, în care sfera cea mai apropiată de centru, cu raza cea mai scurtă, este familia, de la care se trece la grupare, Națiune, la Omenire, la Univers sau la orice alte determinări speciale de societate pe care le putem imagina, sfere care comunică între ele, transmițând lumina – recte moralitatea, de la centru spre celelalte sfere.

  Astăzi când totul este goana după bani și putere prin orice mijloace, unde relațiile umane sunt pervertite, valorile răsturnate, e cu adevărat greu a vorbi de moralitate, de înțelepciune, de adevăr, dar nu imposibil a nutri toate aceste calități și sentimente, și a încerca a le pune la locul binemeritat în societate.

   Fostul guvern, reprezentanți ai partidului socialist democrat au dovedit unde au putut duce țara alegând căile obscure, degradante, pentru satisfacerea intereselor lor, totul făcut cu abuz de putere: „Fiindcă putem, facem orice vrem!” au zis, și pentru că au putut, țara pe loc au ținut, pe cei fără merite îmbogățindu-i și pe cei merituoși sărăcindu-i!

   Măcar acum, toate partidele (că multe mai sunt, Doamne!) să lase la o parte orgoliile și să dea dovadă de capacitate superioară de înțelegere și de judecare a situației, în interesul țării.

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord 

ÎNGÂMFARE vs. MODESTIE

„Cu cât e mai mică mintea, cu atât e mai mare îngâmfarea” - Esop

 

   ÎNGÂMFAREA este, conform dicționarului, o atitudine de încredere exagerată în propriile însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. Este o trăsătură a inimii care constituie o gravă ameninţare pentru noi toţi”. Omul îngâmfat beneficiază cu obrăznicie de anumite libertăți, fără să aibă dreptul de a face așa ceva. Deseori acest lucru duce la dezastru. Îngâmfarea a distrus regi, regate, conducători, țări și a fost cauza prăbușirii unor imperii.

   Biblia afirmă pe bună dreptate: „A venit îngâmfarea? Atunci va veni dezonoarea; dar înţelepciunea este cu cei modeşti“. Fiecare om are locul său în această lume, pe care trebuie să-l păstreze cu modestie și să-l dezvolte tot cu modestie, cu bun simț, respectând anumite limite, chiar și atunci când se urcă niște trepte ale realizării, ale succesului. O persoană îngâmfată nu ține seamă de ceilalți, crezând orbește că deține calități pe care nu le mai au ceilalți și în consecință adoptă o atitudine de superioritate.

   Îngâmfarea este o față a mândriei exagerate, nesănătoase. Omul se manifestă ca un oportunist viclean care încearcă să câștige încrederea celorlalți din jurul lui, făcându-le diferite promisiuni, sau cu ajutorul distribuirii „cu dărnicie a săruturilor”, săruturi care ascund falsitatea unui sentiment care ar trebui să se numească dragoste. Este un mod de a fura inimile oamenilor, gândul său fiind cu totul în altă direcție, acțiunea în scop pervers este viclean direcționată. 

  Trăim într-o lume lipsită de scrupule în care oamenii fac orice și oricum numai să obțină promovarea. De asemenea, lingușitorii ar putea face afirmații mincinoase în fața altora, sperând să le câștige încrederea și sprijinul. Una este să fii ambițios, insistent în a-ți promova scopul (un scop cinstit desigur), să încerci cu modestie să ceri ceea ce meriți, ceea ce ești în stare să faci, după capacitatea ta mintală, pregătirea ta profesională, și puterea fizică, și alta este să nu cunoști limita bunului simț, să devii trufaș, plin de sine. Conflictele se nasc întotdeauna din slava deșartă a unor indivizi. 

   „Sunt un om ca oricare altul, un om între oameni. M-am născut într-un oraș mic din România, într-o familie muncitoare. Astăzi sunt soție, sunt mamă, am o familie frumoasă, pe care o iubesc enorm și care mi-a stat mereu alături. Cred în familie. Cred în Dumnezeu. Cred în muncă și în cinste, cred în oameni și în poporul român", a recitat candidata la președenție, arătând de unde a plecat și unde a ajuns. Ca o paranteză amintesc că pe vremea mea, cea a comunismului, nu promovai dacă nu aveai această origine socială și nu spuneai acest crez în ședința de partid sau nu scriai în autobiografie. Acum, în acest caz – aidoma! Numai, că în loc de credința în Dumnezeu era credința în puterea unicului partid.

   Neputința și incapacitatea unor ființe, îi împinge la supraapreciere, ajungând la narcisism, depășind îngâmfarea. Narcisismul este o problemă psihologică și se exprimă prin inducerea ideii de perfecțiune a  propriului corp sau a imaginii persoanei. Narcisistul se observă de departe, omul se îmbracă impetuos, atrăgând atenția celorlalți: ziua și haina nouă!

   Acești oameni egoiști nu cunosc sinceritatea, dobândesc false prietenii, nu se împacă cu identitatea altora și pot să se despartă cu ușurință de cei apropiați, uneori chiar prin trădare. Persoanele cu tulburări de tip narcisist sunt în mod constant în căutarea perfecțiunii, pentru că ei sunt siguri că merită acest lucru, în timp ce părerea celorlalți este considerată imperfectă. „Sunt singurul candidat care își asumă guvernarea țării, care are curajul și voința de a mișca lucrurile printre români. Sunt mai puternică decât toți acești bărbați care nu fac altceva decât să țipe de pe margine. Eu nu fug și nu mă tem. O să continui să lupt în fiecare zi pentru ca fiecărui român să îi fie mai bine aici, în țara lui.(...) vom câștiga aceste alegeri pentru mai bine, pentru România de mâine, pentru fiecare român. Am clădit împeună o temelie solidă pentru această țară. Alții au venit și au dărâmat.(...) Știu că pot să fac acest lucru și știu că alături de voi o să fiu primul președinte al României”. Cu aceste cuvinte, frunoase de altfel (cine i le-o fi scris oare?) s-a încheiat recitarea, și a fost votat în unanimitate candidatul PSD la alegerile prezidenţiale la sfârșitul lunii august.

   Avea dreptate filozoful Baruch Spinoza când spunea că omul îngâmfat depreciază în chip nejust pe ceilalți, și de aceea trebuie să definim îngâmfarea drept bucurie care se naște din credința falsă prin care un om se socotește superior altora. Într-adevăr, au fost aplauze în sală.

   Natura urăște vidul, spunea cineva, și atunci când un cap nu are creier, se umple cu îngâmfare. Dar să atribui cuvinte grele, înjositoare Președintele țării, este îngâmfarea îngâmfării care trebuie socotită ca păcat.  Una este să critici și alta să jugnești! Acest comportament ascunde un adevărat cinism și răutate. A dovedit-o și în data de 18 septembrie, când a spus că nu o susține pe Laura Kovesi pentru funcția de procuror-șef european.

   Slava deșartă, îngâmfarea, denaturează întotdeauna ordinea lucrurilor. Unii oameni nu știu ce să mai creadă, politicienii sunt bulversați. Psihologii consideră îngamfarea a fi un cancer malign”.

   Și ca și cum nu ar fi de ajuns, omul îngâmfat este și răzbunător. „Răzbunarea este concubinajul dintre prostie şi îngâmfare”, este definiția aforistică a lui Gabriel P. Băețan.

   Dar, adevărații oameni puternici nu sunt cei îngâmfați, ci oamenii modești. 

   MODESTIA este tocmai lipsa de îngâmfare. Este sentimentul care ne face să nu exagerăm valoarea ideilor și a acțiunilor noastre. Se manifestă prin simplitate, rezervă în modul de a se purta, de a cugeta și a vorbi de sine; înseamnă a fi om decent. Definiția dată de Confucius: Modestia este fundaţia solidă a tuturor virtuţilor”.

   A fi modest înseamnă a ști când să fii respectuos și empatic, pentru a nu-i domina pe cei din jur.

Modestia este mai mult decât o calitate, este o valoare pe care ar trebui să o cultivăm cu toții și să o transmitem și altora. Educația religioasă adaugă această calitate comportamentului omenesc. Un om cu suflet bun, un om modest este cel care înfruntă problemele vieții cu înțelepciune și umilință.

   Nu este ușor să înțelegem modestia. Și numai ei, oamenii modești ajung să obțină succesul în viață. Unii consideră greșit că o atitudine umilă implică un neajuns al individului în cauză. Altfel spus, consideră că persoanele modeste îi pun întotdeauna pe ceilalți mai presus de ele însele. Mai sunt persoane care asociază modestia cu budismul, o mișcare spirituală bazată pe învățăturile lui Buddha care amintea cât de important este să avem o inimă bună și să ne detașăm de toate lucrurile materiale. Însă nu este necesar să căutăm explicații complexe pentru un lucru atât de simplu și fundamental. A fi modest nu înseamnă a fi sărac sau a aparține unei anumite religii, mișcări sau practici spirituale. Modestia înseamnă a nu crede că ești mai bun decât ceilalți din jurul tău. 

   În cadrul psihologiei pozitive, ale cărei baze au fost puse de psihologul american Martin Seligman, modestia este factorul indispensabil obținerii fericirii. Mult timp, psihologia a urmărit doar tratarea anumitor boli, adică vindecarea manifestărilor patologice, insă Martin Seligman a încurajat abordarea unei alte direcții a acestui domeniu, care se concentrează asupra dobândirii fericirii, bucuriei și optimismului. Pentru a avea o viață împlinită și echilibrată, și a nu bulversa atmosfera din jurul nostru, este important să adoptăm anumite comportamente bazate pe „practicarea” modestiei. Și pentru aceasta, în primul rând  trebuie să recunoaștem greșelile încercând sa le corijăm. Să învățăm să prețuim lucrurile importante din viață, cum ar fi: dragostea, prietenia, afecțiunea, simțul umorului, empatia și curiozitatea; să nu ne gândim că suntem mai buni decât ceilalți, să prețuim lucrurile simple, să-i  învățăm și pe alții să se comporte în acest mod. Modestia nu înseamnă slăbiciune, ci putere și curaj. Biserica ne învață să ne trăim viața în cumpătare, modestie și smerenie, pentru că suntem fiii lui Dumnezeu.

   Se află în viața noastră unii oameni modești, capabili, plini de curaj și care ajung, după o lupta pentru un scop, să îl atingă și astfel să obțină acea parte frumoasa a vieții pe care o numim fericire. Spre acei oameni trebuie să privim, să-i încurajăm, ei trebuie să constituie exemplu pentru drumul vieții noastre.

   Există, însă, printre noi și oameni care încearcă „să se descurce”, să acceadă la putere prin mijloace neonorante, necinstite. Cu judecata noastră trebuie să decelăm răul de bine și să nu urmăm calea necinstei. În caz contrar  simptomele  societății bolnave, ne pot duce la un sfârșit catastrofal. Nu putem fi părtași ai degradării societății! Rușinea care ne va acoperi mai târziu, ne va distruge psihicul. Trebuie să ajungem, fiecare dintre noi, la convingerea că nu am trăit degeaba dacă am luptat pentru cinste și modestie.

   Să încercăm să trăim ca ființe libere, dar interesați de binele celorlalți, manifestându-ne modest și cinstit în relațiile noastre. Să nu ne prefacem că suntem modești, ci chiar să fim. Îngâmfații mimează uneori modestia, dar până la urmă se dau de gol, își dau „arama pe față”.

   Criminalitatea este hrănită de necinste. Și în zilele noastre ea s-a umflat ca un balon care plutește deasupra noastră, văzut cu ochiul liber... Trecem cu  automobilul care-a costat o avere peste niște nefericiți pietoni, zdrobindu-i, ucidem noi născuții, violăm și distrugem viețile tinerelor fete și ale bieților părinți care i-au crescut cu atâta greutate, ucidem adversarii care ne pot incomoda, demasca etc. Da, se trece peste orice cu orice mijloace. Nu se mai ține cont de moralitate.

   Ca să nu mai pomenim de campania politică, în care personaje ridicole se infiltrează și aspiră să înlocuiască alte personaje, unele dintre ele la fel de corupte și la fel de lipsite de orice modestie și bun simț. Vorba filozofului – „o țară plină de președinți”, de miniștri buni la orice ministere. Ca pe vremea comunismului – mutarea de pe o creangă pe altă creangă a aceluiași pom, pentru a fi hrăniți de aceleași rădăcini...

   Modestia nu are a face nimic cu puterea, ci cu personalitatea, educatia etc. Există destui oameni puternici și modești, oameni care iau hotărâri importante pentru viețile altora și nu se laudă cu ele.

   Astăzi am auzit de înfrângerea trufiei, a persoanei plină de fumuri dar și de ambiție răutăcioasă bine mascată și care a simțit să aibă ultimul cuvânt la validarea Laurei Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, spunând că imaginea României va fi cea care va avea de suferit dacă acuzațiile care i se aduc se vor dovedi a fi adevărate.

   Ambasadoarea României prezentă  la validare a primit ordine diferite de la președinte și premier în problema desemnării Laurei Kövesi în funcția de șefă a Parchetului European. Guvernul României nu a susținut-o. Cum să votezi contra propulsării unei românce în cel mai important post internațional deținut, de la Titulescu încoace, de un compatriot?

   A fost un moment important al desemnării unei persoane cinstite, curajoase, care își iubește țara și a muncit pentru adevăr și dreptate, o ființă educată, modestă, care a dovedit a avea un caracter frumos. De data aceasta MODESTIA a înfrânt Trufia!

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

DECLARAȚII SUSȚINUTE DE PREȘEDINTELE ROMÂNIEI ȘI PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII, DOMNUL DONALD TRUMP, LA ÎNCEPUTUL ÎNTÂLNIRII DE LA CASA ALBĂ (BIROUL OVAL)

Marți, 20 august a.c., Președintele României, domnul Klaus Iohannis, și Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump, au susținut la Washington, D.C., declarații la începutul întâlnirii de la Casa Albă:

 

Întrebare: Are you coming to Romania, Mr. President? / Veți veni în România, domnule Președinte?

 

Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump: I’d like to. / Mi-ar face plăcere.

 

Întrebare: When? When, Mr. President? / Când, domnule Președinte?

Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump: I don’t know. It’s something we’ll discuss. / Nu știu. Vom discuta despre asta.

Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump: Well, thank you very much, everybody. It’s an honor to be with the President of Romania, who’s highly respected and done a great job. And I hear there’s a little political season going on in Romania, but I would imagine you’re going to do very well because you’re very talented, you love the people. And we’ve had a great relationship with Romania. The United States and Romania have gotten along better than ever before. So, I want to thank you for that. And we have a big trade business going on, to be honest with you. We have - we do a lot of trade with Romania, and they’re very talented people. We buy, they buy. And you have a lot of Romanian people in the United States, very importantly. And they’re tremendous people. They work very hard. Very, very successful. How many do you have in the United States? Do you know? Has anyone figured that out? / Vă mulțumesc tuturor. Este o onoare să mă aflu alături de Președintele României, care este foarte respectat și care a făcut o treabă foarte bună. Am auzit că în România urmează o serie de alegeri, dar cred că vă veți descurca foarte bine, pentru că sunteți foarte talentat și vă iubiți cetățenii. Noi avem o relație foarte bună cu România. Statele Unite și România au o relație mai bună decât oricând. Vreau să vă mulțumesc pentru acest lucru. Avem în desfășurare, de asemenea, relații comerciale semnificative, ca să fiu sincer. Avem multe legături comerciale cu România, românii sunt niște oameni foarte talentați. Noi cumpărăm, ei cumpără. Și, foarte important, aveți mulți români în SUA. Oameni extraordinari, care muncesc foarte mult și care au succes. Câți sunt în SUA? Știe cineva acest lucru?

 

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: We have quite a lot of Romanians in the States, yes./ Avem destul de mulți români în Statele Unite, da.

 

Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump: I think I know most of them, actually. Cred că îi cunosc pe majoritatea acestora.

 

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Very good people. / Sunt oameni foarte buni.

 

Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump: Yes, they are. They’re a great people. / Da, sunt oameni grozavi.

 

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Maybe quarter of a million or so. / Un sfert de milion, aproximativ.

 

Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump: Yeah. It’s a lot. It’s a very large population. But they - and they love Romania, too, I will tell you that. They never forgot Romania. They’re very much inclined that way, and that’s a good thing. Well, I want to thank you, Mr. President, for being here. It’s a great honor. Thank you very much. / Da, sunt mulți, o populație foarte numeroasă. Și iubesc România, vă pot spune acest lucru. Nu au uitat niciodată România. Este în natura lor, și acesta este un lucru pozitiv. Vreau să vă mulțumesc, domnule Președinte, pentru prezența dumneavoastră aici. Ne onorează! Vă mulțumim.

 

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Thank you so much, Mr. President. Great pleasure to be here. / Vă mulțumesc, domnule Președinte. Îmi face o deosebită plăcere să fiu aici.

 

Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump: Would you like to say something? / Doriți să luați cuvântul?

 

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Yes, I would, just on the line that it’s great to be back here with you, Mr. President. And now we have the opportunity to talk about our very good strategic partnership. And under your strong leadership, we progressed and we will continue doing so. This is very important for us, and I think we are on the right path, and I thank you for that. / Da, doresc să vă spun că îmi face plăcere să fiu din nou aici cu dumneavoastră, domnule Președinte. Și acum avem ocazia de a discuta despre parteneriatul nostru strategic foarte bun. Sub leardershipul dumneavoastră puternic, am progresat și vom continua să facem asta. Acest lucru este foarte important pentru noi și consider că mergem în direcția bună, fapt pentru care vă mulțumesc!

 

Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump: I think we are on the right path. A lot of interesting things happening also in your country, but we appreciate the trade. And we’re going to have a big meeting in a little while after this. We’re going to have a private meeting, and we’re going to have a meeting in the Cabinet Room with a lot of your officials. And we look forward to that. Any questions? / Cred că suntem pe drumul cel bun. Multe lucruri interesante au loc în România, iar noi apreciem comerțul. Vom avea o întâlnire importantă, la puțin timp după aceasta. Vom avea o întâlnire privată, dar și una în Cabinet Room, la care vor participa mulți demnitari. Le așteptăm cu interes. Aveți întrebări?

 

Întrebare: Mr. President, would you agree strengthening American military forces in Romania? / Domnule Președinte, ați fi de acord cu o consolidare a forțelor militare americane în România?

 

Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump: Well, it’s one of the things we’ll be talking about today, I assume. You might be bringing that up. But it’s something we’ll talk about. / Presupun că este una dintre chestiunile despre care vom vorbi astăzi. Ați adus vorba despre asta, dar vom discuta despre asta.

 

Întrebare: Mr. President, two years ago, you said that including Romania in the Visa Waiver Program is a subject that should be discussed. In this meeting, will you discuss this issue? / Domnule Președinte, în urmă cu doi ani, ați declarat că includerea României în programul Visa Waiver reprezintă un subiect care ar trebui să fie discutat. Veți discuta despre această chestiune?

 

Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump: We’ve spent a lot of time on it. We’ve spent a lot of time discussing it already. Our countries have been discussing it, and we’re going to - we’re taking it up today in a very important meeting right after this one. Do you like the idea? It sounds like you like the idea, right? The waiver - do you like the idea? Okay. No, it’s something we’re thinking about. / Am acordat foarte multă atenție acestui subiect. Au existat multe discuții pe acest subiect deja. Au existat discuții între cele două părți și vom continua această discuție în întâlnirea foarte importantă care urmează acesteia. Vă place ideea? Pare că vă place ideea, nu este așa, ideea de renunțare la vize? În regulă. Este o chestiune la care ne gândim.

 

Întrebare: For Mr. President Iohannis, will you discuss the issue of the fight against corruption in Romania with President Trump? Will you discuss this issue? / O întrebare adresată domnului Președinte Iohannis – veți discuta despre lupta împotriva corupției din România cu Președintele Trump? Veți discuta această chestiune?

 

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Well, I hope so, because we have good results. And I want to share those with President Trump. / Să sperăm că da, fiindcă am înregistrat rezultate bune. Și îmi doresc să împărtășesc aceste rezultate cu Președintele Trump.

 

Întrebare: So I ask - I ask you, will you discuss this issue, the fight against corruption, with your Romanian counterpart? / Domnule Președinte Trump, veți discuta cu omologul dumneavoastră român despre lupta împotriva corupției?

 

Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump: Sure, I will. Sure. / Cu siguranță o vom face.

 

Întrebare: Last time you praised President... / Data trecută l-ați felicitat pe Președintele Iohannis...

 

Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump: But I think that this is a man that can solve the corruption problem in Romania. And he’s made big strides, from what I hear. I haven’t been there recently. But he’s made very big strides. And I think he’s the man that can solve the corruption problem. There are a number of really terrific countries like Romania, but they have a tremendous corruption problem. And I’ve heard you’ve made tremendous progress. / Însă consider că acest om poate rezolva problema corupției în România și a făcut eforturi mari, din ce am auzit. Nu am fost recent acolo, însă a făcut eforturi mari. Și consider că el este omul care poate rezolva problema corupției. Sunt mai multe țări minunate, ca România, care, din păcate, au probleme mari cu corupția, însă am auzit că ați înregistrat progrese remarcabile.

 

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: We did, sir. / Am avut rezultate bune, într-adevăr, domnule Președinte.

 

Întrebare: What about Huawei, Mr. President? Do you think partners, like Romania here, should look into the business of Huawei in order to make a good decision whether... / Dar despre Huawei ce părere aveți, domnule Președinte? Credeți că parteneri precum România, în cazul de față, ar trebui să se intereseze de afacerile Huawei, pentru a lua o decizie corectă dacă să...

 

Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump: They’re doing that. Romania is doing that. / Fac asta, România face asta.

 

Înregistrarea audio-video este disponibilă aici: https://www.presidency.ro/ro/media/declaratii-de-presa/declaratii-sustinute-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis-si-presedintele-statelor-unite-ale-americii-domnul-donald-trump-la-inceputul-intalnirii-de-la-casa-alba-washington-d-c-statele-unite-ale-americii

Filozofia, Știința, Religia și Politica (4)

   Stoicismul grec – Zenon

Vavila Popovici


Fericirea constă în curgerea frumoasă a vieții” – Zenon

 

   Filozofia antică europeană își are leagănul în Grecia antică, începând cu secolul al VII-lea î. Hr., cu gânditorii presocratici și are legături cu alte culturi ale antichității, precum cea egipteană, mesopotamică, persană și ebraică.

   După victoriile grecilor împotriva perșilor, și menționăm bătălia decisivă de la Maraton (490 î.Hr.), orașul Athena a devenit centrul politic și cultural al Greciei. Legenda relatează că un mesager atenian alergase distanța de 42 kilometri de la câmpul de luptă de la Maraton până la Atena, pentru a anunța victoria asupra perșilor; în momentul în care ajuns a strigat: „Am învins!”, după care a căzut mort. În amintirea lui, în programul Jocurilor Olimpice moderne a fost inclusă proba de „Maraton” – alergarea pe o distanță de 42,195 km – , distanța exactă dintre Maraton și Acropola din Atena.

   Pe atunci au început dezbaterile filozofice cu privire la probleme esențiale ale existenței, asupra ordinii cosmice, naturii omului și asupra modului ideal de comportare în societate. Filozofia ateniană, simbolizată prin bufnița zeiței Pallas Athena, fremăta în acel centrul de întâlnire al sofiștilor care fusese și orașul lui Socrate a cărui filozofie a dăinuit prin intermediul operelor lui Platon de-a lungul istoriei până în zilele noastre. La rândul său, Platon crease la Athena o școală filozofică în cadrul „Academiei”, iar Aristotel dezvoltase sistemul său filozofic, politic și moral.  Divinitatea o numea „Mișcător al lumii”, fiind ordonatoarea lumii. Astfel Aristotel s-a ridicat deasupra opoziției dintre teism și panteism, caracteristica teistă fiind aceea că Dumnezeu, ca activitate pură, se deosebește cu totul de lume, prin aceea că El este înaintea și în afara acesteia. Vom vedea în ce mod această idee a avut continuitate.

   În mijlocul vieții politice și sociale frământate și nesigure, apăruse, pentru oamenii de la sfârșitul veacului al IV-lea î.Hr., o mare nevoie de liniște sufletească. S-au perindat mai multe curente filozofice, cele mai importante fiind: epicurismul, stoicismul și scepticismul, filozofii care s-au raportat și mai mult la Divinitate. Epicur – spunea că trebuie căpătată o independență totală față de lume, că trebuie eliminată și frica de zei, și eliminate de asemenea amintirile trecutului, atunci când ele sunt dureroase. Doctrina epicureică, cu atacul ei contra zeilor și cu egoismul unei satisfacții strict individuale, a fost însă condamnată de creștinism. Stoicii au susținut existența unei rațiuni divine care ar crea materia sau ar prelucra o materie coeternă; scopul lor era Fericirea, identificată cu moralitatea. Scepticii au concluzionat că nici o cunoștință, fie sensibilă, fie rațională, nu prezintă certitudine, un adevăr cert. Ei s-au îndoit de existența unui principiu al lumii, fie el corporal, fie incorporal.    Citeşte tot

VIZITA PAPEI FRANCISC ÎN ROMÂNIA

„Să construiți o patrie mai dreaptă și mai fraternă“ – Papa Francisc

 

   La două decenii distanță de vizita istorică a Papei Ioan Paul II, iată alte trei zile din viața noastră – vineri, sâmbătă și duminică, respectiv 31 mai, 1 și 2 iunie 2019 – în care poporul român a primit vizita  unui alt lider mondial care conduce peste un miliard de catolici din lume, răspândiți pe toate continentele  – Papa Francisc – un personaj carismatic datorită expresiei sale umane, modest, sincer până a fi considerat rebel de către unii, activ, avid de cunoștințe și stăpânit veșnic de grija acestei lumi, de problemele noi și grele cu care se confruntă planeta. Devotat Bisericii și lui Hristos, prin modul de manifestare dovedește a fi, cu prisosință, un misionar al păcii și al iubirii.

   Este primul papă de origine latino-americană, și datorită caracterului său, a adus la Vatican un suflu proaspăt, mai puțin rigid și formal, mai cald și mai apropiat de oamenii de rând.

   Am citit în prealabil despre activitatea bogată ce urma să desfășoare Papa Francisc în cele trei zile ale prezenței sale în România: trei Sfinte Liturghii, opt discursuri în fața autorităților politice și religioase, beatificarea a șapte episcopi greco-catolici martiri, și vizitarea a cel puțin 3 comunități etnice din România, în mijlocul credincioșilor catolici și a familiilor, în fața Palatului Culturii din Iași, o slujbă la sanctuarul Fecioarei Maria de la Şumuleu Ciuc și o prezență în mijlocul comunității rome din Blaj, toate sub genericul „Să mergem împreună!”. Papa Francisc va vedea o mare parte din România cu această ocazie. La slujbele sale se vor deplasa și politicieni din statele vecine, Ungaria, Polonia, Ucraina. Deci, București, Șumuleu Ciuc, Iași, Blaj, Sibiu.

   Așa a și fost, cu mici modificări ale traseelor, mijloacelor de transport, intervenite din cauza vremii capricioase. Sute de creștini, înalți prelați, președintele României și soția sa l-au întâmpinat pe Suveranul Pontif pe Aeroportul Otopeni, în data de 31 mai, când Papa Francisc și-a început vizita istorică în România. În primele momente, Suveranul Pontif a făcut un gest încărcat de semnificație și smerenie: cu sufletul plin de bunătate, modestie, căldură și recunoștință, Papa a sărutat crucea ortodoxă cu iconița Maicii Domnului de la gâtul arhiepiscopului ortodox de Târgoviște. Suveranul Pontif a repetat gestul impresionant și la Palatul Patriarhiei, unde a sărutat medalionul purtat de Preafericitul Părinte Daniel. Citeşte tot materialul.

3 iunie 2019

 

AGENDA MAE

 

Din Agenda de lucru a MAE de marți, 4 iunie 2019, vă semnalăm:


Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene, Melania – Gabriela Ciot, la conferința „Towards a Europe free from violence against women and girls”, organizată de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, în colaborare cu Ministerul Justiției din Norvegia și Comisia pentru Cetățenie și Egalitate de Gen din Portugalia - București

Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene, Melania – Gabriela Ciot, la întâlnirea organizată de Asociația Foștilor Deputați în Parlamentul European (AFM) - Senat, București

Participarea secretarului de stat pentru relații bilaterale și afaceri economice în spațiul global, Monica Gheorghiță, la ceremonia de absolvire a cursului de Diplomaţie și  Relații Internaționale de către elevii Complexului Educaţional Laude-Reut – sediul MAE

Participarea secretarului de stat Alexandru Victor Micula la reuniunea plenară a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (International Holocaust Remembrance Alliance / IHRA) - Bad Mondorf, Luxemburg, 3-5 iunie

Participarea secretarului de stat Maria Magdalena Grigore în calitate de vicepreședinte la ședința Biroului ITC UNECE - Geneva

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

DISCURSUL PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI SUSȚINUT CU PRILEJUL PRIMIRII SANCTITĂȚII SALE PAPA FRANCISC

Vineri, 31 mai a.c., Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut la Palatul Cotroceni, un discurs cu prilejul primirii Sanctității Sale Papa Francisc, în cadrul întâlnirii cu autoritățile statului, reprezentanții societății civile și corpul diplomatic:

 

Este o mare bucurie pentru mine ca în calitate de Președinte al României și în numele tuturor românilor, să vă primesc la București, la Palatul Cotroceni, și să vă urez «Bun venit în România!».

 

Vă veți afla pentru câteva zile pe tărâmul Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României, și sunt convins, Sfinte Părinte, că în București, la Iași, la Șumuleu Ciuc și la Blaj veți fi întâmpinat cu cea mai mare căldură.

 

Veți putea cunoaște țara pe care Sfântul Ioan Paul al II-lea a denumit-o, atât de frumos, «grădina Maicii Domnului».

 

La rândul nostru, ne vom bucura să fim gazdele Episcopului Romei, locul rădăcinilor noastre de limbă și de credință.

 

Vizita Sanctității Voastre are loc într-o săptămână care, pentru credincioșii catolici, se află între Înălțare și Rusalii, iar pentru credincioșii ortodocși precedă Prăznuirea Înălțării Domnului.

 

La finalul vizitei sale în România, Sfântul Ioan Paul al II-lea ne-a lăsat, la 9 mai 1999, un puternic mesaj de încredere în viitorul țării noastre, în vocația sa europeană, în rolul civilizației noastre de punte între Occident și Orient. Astăzi, vă pot mărturisi că mesajul primit atunci a rodit, iar România și-a regăsit destinul în familia Europei unite. În urmă cu mai puțin de o săptămână, acest destin european a fost reconfirmat cu forță de românii din țară și de cei din străinătate.

 

Diplomația pontificală continuă să reprezinte un factor pacificator și de echilibru în abordarea problemelor de pe agenda globală. În faţa provocărilor contemporane, cetățenii României privesc vizita Sanctității Voastre ca pe o nouă încurajare de a se împlini prin înfăptuirea binelui comun, de a contribui la o societate a dreptății și la o lume a iubirii dintre oameni.

 

În această perioadă, România își exercită primul mandat la Președinția Consiliului Uniunii Europene. Așa cum ați subliniat în diferite ocazii, trebuie să avem grijă de casa noastră – Europa.

 

Am avut privilegiul de a-i găzdui pe liderii europeni la Sibiu, pe 9 mai, chiar de Ziua Europei, pentru un important moment de reflecție asupra viitorului Europei. Vă împărtășesc cu satisfacție că, prin Declarația politică adoptată la Summitul de la Sibiu, națiunile europene și liderii Europei și-au reafirmat cu claritate voința de a lucra împreună pentru o Europă reunită în pace și democrație, o singură Europă, condusă de valorile și libertățile sale.

 

Sanctitatea Voastră, cetățenii României au cunoscut direct tragica experiență a totalitarismului, lipsa libertății, înstrăinarea forțată de valorile creștine. Vizita Sanctității Voastre vine la un an de la Centenarul Marii Uniri și la împlinirea a trei decenii de când ne-am regăsit, prin jertfă, exercițiul drepturilor fundamentale, inclusiv al libertății de expresie și conștiință.

 

Astăzi, românii îl slăvesc pe Cel de Sus fără teamă și fără nicio piedică, în limba română ori în limbile tuturor minorităților naționale.

 

Beatificarea episcopilor martiri ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, este și un înalt omagiu adus tuturor celor care s-au sacrificat în perioada comunistă pentru libertate și pentru credință.

 

Vizita Sanctității Voastre are și o semnificație majoră pentru relațiile României cu Sfântul Scaun, anticipând aniversarea, în anul 2020, a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale. Relațiile politico-diplomatice dintre România și Sfântul Scaun sunt foarte bune, bazate pe o constantă comunicare. În ziua aniversării a 25 de ani de la reluarea relațiilor diplomatice bilaterale, respectiv la 15 mai 2015, ne-am întâlnit, Sfinte Părinte, și am avut atunci onoarea de a vă adresa invitația de a vizita țara noastră.

 

Sanctitatea Voastră, într-o lume marcată de fenomene complexe, Europa are nevoie astăzi, poate mai mult decât oricând, de modele de conviețuire pașnică, de modele de dialog între majoritate și minorități, de dialog între culturi, care să ofere repere pentru consolidarea toleranței și a respectului reciproc.

 

România este un exemplu de bună practică, prin modul în care a asigurat și asigură respectarea drepturilor persoanelor aparținând celor 20 de minorități naționale istorice de pe teritoriul său.

 

Pusă sub semnul generozității, al solidarității sociale şi al înțelegerii dintre civilizații, misiunea pe care o desfășurați în lume este bine-cunoscută și apreciată în țara noastră.

 

În bisericile catolice de rit latin și oriental, în bisericile ortodoxe, în cele ale altor culte creștine, ca de altfel și în locurile de rugăciune ale celorlalte culte recunoscute prin lege în România, sunt la loc de cinste valorile care își au izvorul în iubirea aproapelui, la care Sanctitatea Voastră face apel de fiecare dată. Împărtășirea acestui dar este temelia bunelor relații dintre culte în țara noastră.

 

În România, țară cu o populație majoritar ortodoxă, angajamentul statului pentru garantarea libertății religioase a condus la un dialog interconfesional marcat de un profund respect reciproc. Acest climat se oglindește binefăcător și în ospitalitatea pe care Biserica Catolică o oferă în Europa diasporei noastre, pentru care doresc să vă mulțumesc în mod deosebit!

 

Sanctitatea Voastră, mesajele Sanctității Voastre îndeamnă la empatie și acțiune în fața sărăciei, violenței, migrației, fragilizării comuniunii sufletești dintre oameni, agresării mediului sau consumerismului. Societatea românească rezonează la chemările de solidaritate și responsabilitate ale Sanctității Voastre. Pășim alături de Sanctitatea Voastră cu încredere pe această punte, pentru a clădi o lume a păcii și a împlinirii umane, o grădină a Maicii Domnului pentru toți, spre care trebuie «Să mergem împreună!»”.

 

Înregistrarea audio-video a alocuţiunii este disponibilă aici:

https://www.presidency.ro/ro/media/discursuri/discursul-presedintelui-romaniei-domnul-klaus-iohannis-sustinut-cu-prilejul-primirii-sanctitatii-sale-papa-francisc

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii - Comunicat de presă

30 mai 2019


Din 1 iunie, Washington devine, pentru trei săptămâni, capitala filmului românesc

 

      Sâmbătă, 1 iunie 2019, debutează, la prestigioasa National Gallery of Art, din capitala americană, cea de-a doua ediție a Festivalului de Film Românesc de la Washington, unul dintre cele mai mari evenimente de promovare a cinematografiei naționale derulat în spațiul nord-american.


       Organizat de Ambasada României la Washington și Institutul Cultural Român din New York, în parteneriat cu National Gallery of Art, festivalul se va derula în intervalul 1-16 iunie 2019, sub motto-ul deja consacrat: “Reinventing Realism - New Cinema from Romania”/ „Reinventarea realismului. Noul cinema românesc”. Publicul este așteptat de-a lungul primelor trei weekend-uri ale lunii iunie în sala de proiecții a National Gallery of Art – East Auditorium Building, important punct de întâlnire al cinefililor americani, unde aceștia vor avea parte de întâlnirea cu o serie dintre cele mai valoroase filme românești recente și cu câțiva dintre cineaștii cei mai în vogă ai momentului.


      “Suntem încântați să vedem cum un proiect major de diplomație culturală, Festivalul de Film Românesc din capitala Statelor Unite ale Americii, Washington D.C., devine un reper în calendarul evenimentelor culturale americane. Împreună cu partenerii noștri dorim ca festivalul să reprezinte o sărbătoare a filmului. Creația cinematografică românească a generat entuziasm la nivelul publicului american cu prilejul ediției trecute şi sunt convins că succesul de acum doi ani se va repeta. De asemenea, comunitatea românească a receptat foarte bine acest proiect care promovează România în SUA prin unele dintre cele mai importante şi apreciate creaţii culturale din ultimii ani”, consideră ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior.


       În programul festivalului sunt cuprinse următoarele producții: „Alice T.” (r. Radu Muntean, 2018), „Fotbal infinit” (r. Corneliu Porumboiu, 2018), „Un pas în urma serafimilor” (r. Daniel Sandu, 2017), „Marița” (r. Cristi Iftime, 2017), „Pororoca” (r. Constantin Popescu, 2018), „Charleston” (r. Andrei Crețulescu, 2018) și „Moromeții 2” (r. Stere Gulea, 2018). Invitații actualei ediții a Festivalului sunt regizorii Stere Gulea și Daniel Sandu, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu, actorii Mihaela Sîrbu, Horațiu Mălăele, Șerban Pavlu și Ștefan Iancu și criticul de film Mihai Fulger. Programul complet al Festivalul de Film Românesc de la Washington 2019, precum și detalii despre proiecții și evenimentele conexe pot fi consultate online: https://romanianfilmfestivalwashingtondc2019.home.blog/ Pentru relatări la cald, vă invităm să urmăriți și paginile de Facebook https://www.facebook.com/romanian.embassy.us/ și https://www.facebook.com/RCINY/




Ambasada României în Statele Unite ale Americii

 

 

Press and Cultural Affairs Office

 

 

1607 23rd Street NW, Washington, DC 20008
Phone:  +1 202 2324749 # 220
Fax:     +1 202 2324748
E-mail:  washington.press@mae.ro
Web:    http://washington.mae.ro 

FILOZOFIA, RELIGIA, ȘTIINȚA ȘI... POLITICA (2)

 Vavila Popovici

„Cunoaște-te pe tine însuți și Fii înțelept, e totuna. – Platon

 

   Dacă Pitagora – despre care am vorbit în eseul trecut – își îndemna învățăceii să-i asculte vorbele într-o tăcere pioasă, Socrate (470 î. H.-399 î. H.) era un vorbitor pătimaș, glasul lui răsuna în conversațiile pe care le utiliza, ajutându-l la exprimarea clară a adevărurilor. Astfel, dialogul se potrivea de minune cu firea lui exuberantă. N-a lăsat nimic scris, dar ideile lui filozofice au fost astfel reconstituite în scrierile elevului său Platon și în cele ale continuatorului – Aristotel.

   Se spune că Socrate a văzut în vis, pe genunchii săi, un pui de lebădă căruia îi crescuseră deodată aripile, și care zburase după ce scosese un sunet puternic și dulce. Ziua următoare, Platon i se prezenta ca discipol, iar Socrate a recunoscut în el lebăda din vis. Aceasta „lebădă” spunea mai târziu despre Socrate că „a fost un om loial, sincer și amabil, stăpânit de puternice sentimente morale și religioase, plin de spirit și umor, totdeauna cu răspunsul gata atunci când era nevoie, plin de curaj civic și gata să înfrunte pentru dreptate, furia poporului”. Deși avea un caracter nobil, însuflețit mereu de luminarea tineretului și de binele poporului, a fost acuzat că săvârșește nedreptăți, că strică pe tineri, că nesocotește pe zeii în care crede statul și că, se închină la alte zeități. Condamnat fiind, a preferat să bea paharul cu cucută, dând astfel omenirii o pildă minunată de cetățean care respectă legile țării sale și poate muri senin și demn. Socrate ar fi putut să fugă din Atena după ce a fost judecat și declarat vinovat, dar a ales să rămână, să respecte legea înmânată de un juriu format din atenieni. Înainte de moarte a fost înconjurat de ucenici fideli și atenți, care-i sorbeau cuvintele, în vreme ce el – imperturbabil și luminos — sorbea otrava nedureroasă oferită de temnicer.  Citeşte întreg materialul.

ÎN CE STORY AM INTRAT!

- Alo, alo, n-ați văzut un cal maro? Cum? Am înțeles eu bine? N-ați văzut niciun cal maro pe aici? A, da, vreți să știți de ce întreb? Uite-așa, pentru că fără știu cum, am intrat în povestea lui. Da, în povestea unui cal maro, care, când apare, când dispare și exact atunci când cred că ma aflu la un pas de el, că pot să îl ating, hocus-pocus, el s-a și făcut nevăzut. Să fie oare de la circ calul ăsta? Mă gândesc că o fi țâșnit din jobenul vreunui scamator și de acolo, cu un salt, a intrat direct în povestea mea, în timp ce eu credeam că lucrurile s-au petrecut taman pe dos, că eu am deschis ușa poveștii lui. 

 

Of, ce ți-e și cu poveștile astea...; unele sunt de viață, altele de dragoste, altele vin din viitor, mai sunt câte unele care au rămas agățate de tine din trecut și tot așa..., povești și iarăși povești. La unele te fac părtaș alții, în altele te vâri singur, iar apoi nu mai reușești să le dai de cap. Eu, de exemplu, am intrat în povestea cu calul maro. Și asta din cauză că aveam obiceiul să visez la cai verzi pe pereți. Ce să vă spun? Devenise deja obișnuință. Când ceva nu îmi era pe plac, deschideam cartea de povești: 

 

A fost odată ca niciodată ... și, fără să bag de seamă, tot citind, caii verzi pe pereți mă luau cu ei în lumea viselor cu ochii deschiși. Iar eu îi urmăream și alunecam într-o altă poveste, apoi în alta și în alta și tot așa. Până la urmă, din poveste în poveste, m-am trezit în povestea cu calul maro. Frumos bidiviul ăsta, nimic de zis, fermecat chiar, zicea că fusese o mârțoagă, care după ce a hăpăit un făraș de jăratic, odată s-a opintit și s-a prefăcut în ditamai armăsarul. Ba, vă rog să mă credeți, avea și aripi și scotea flăcări pe nări. Cum să pot eu să țin pasul cu un armăsar care zboară? Am alergat eu ce am alergat, l-am strigat, v-am întrebat și pe voi dacă nu cumva l-ați văzut, dar degeaba! Să știți, câteodată, am impresia că îl zăresc, că vine în zbor la fereastra mea, dar cât ai clipi din ochi a și dispărut. Vedeți, nu am apucat nici măcar să îi aflu numele. Ce-i drept, nici el nu s-a recomandat. 

 

- Ce anume? Să îl ademenesc cu o bucată de zahăr? Credeți că o să se lase ispitit? Ia să încerc! Ce să mai încerc, că a făcut asta fata de colo, cu eșarfă roz cu buline albe. Uite-o cum stă cu mâna întinsă, ținând în palmă o bucată dulce. Și, stați puțin, pe cuvânt de onoare, calul maro a venit în zbor și a coborât lângă ea. Ia priviți-l, priviți-l numai! Mănâncă din mâna ei zahăr, iar ea îi mângâie coama, se suie în șa și pleacă amândoi. Ca să vezi! Calul maro trăia în povestea fetei cu eșarfa roz cu buline albe. Iar eu, convinsă ca este din povestea mea, alergam după o iluzie. Cât pe ce să pătrund în povestea altcuiva! 

 

- Nu mai spuneți! Nu doar mie mi se întâmplă asta? Dar ce, vi s-a întâmplat și vouă să vă descoperiți, pe neașteptate, în poveștile altora? Da?! Chiar așa ?! Te pomenești că, așa cum am făcut eu, ați dat și voi search după calul maro? Dacă nu vă cer prea mult, vă rog să îmi spuneți și mie când se afișează “Find”. Până atunci, eu sunt de părere că aș face mai bine să deschid un document nou. Sau, nu, decât un document nou, ia să deschid eu umbrela, că a început să plouă așa de puternic, încât mai că-mi vine să zic vorba aia englezească: “plouă cu câini și cu pisici”. Nu cu cai? Cu câini și cu pisici? Stați puțin, dacă așa stau lucrurile, dacă plouă cu câini și cu pisici, poate să mă lămurească și pe mine cineva, în al cui story am intrat? Că decât să mă trezesc din nou, într-o poveste care nu este a mea, mai bine închid umbrela și… Gata, am deschis radioul. Ce muzică de dans se aude! Am dansat de atâtea ori până acum, în ploaie! Hai să mai dansez încă o data. Ziceți voi că o să mă ude până la piele? Și ce dacă? Nu sunt decât niște stropi de apă! Voi v-ați gândit la câini și pisici? De ce? Că doar n-am zis vorba aia englezească, nu-i așa? 

 

Corina Diamanta Lupu, BUCUREŞTI 

 

VICLENIEI ÎI PLAC ÎNTUNECIMILE VIETII


Lumea pe care am creat-o e un proces al gândirii noastre. Nu poate fi schimbată fără a ne schimba gândirea. – Albert Einstein

 

   Șmecheria este definită ca abilitatea omului șmecher, considerată de către unii a fi sinonimă cu escrocheria, șiretlicul, dibăcia, vicleșugul, înșelătoria, viclenia, frauda, șarlatania, hoția. Este un mod de a ieși din încurcătură, de a face trucuri și viclenii, spre deosebire de inteligență care este străduință, calcul și adevăr – calități ale comportamentului. Șmecherului îi sunt străine bunul simț și modestia. El sfidează și încalcă legi, găsind totodată modalități de încălcare a lor, sau chiar de schimbare.    

   Specula, corupția, învârteala, ciupeala sunt păcatele tipice, recunoscute ale șmecheriei dâmbovițene, dar nu numai, și țin de esența vieții din zilele noastre. Șmecherul se orientează cu pricepere în orice situație, trăgând foloase. Învățând șmecheria din familie sau de la prieteni mai în vârstă și mai experimentați, el se maturizează, profită de neatenția și îngăduința celor din jur și dobândește rangul vicleniei. Prefăcătoria îl însoțește pretutindeni. Omul de-acum înrăit, știe să se prefacă, se arată ca om bun, pentru a-i înșela pe ceilalți, a le obține încrederea.

   Scriitorul Nicolae Filimon scria la vremea sa că „aceste vulpi cu două picioare, care întrec în ipocrizie și vicleșug pe cele cu patru picioare din fabulele lui Esop și La Fontaine, petrec împreună cu servitorii cei îmbătrâniți în păcate de tot felul, îi studiază cu cea mai mare atenție, încât ei știu foarte bine cum se fură cloșca de pe ouă fără ca acesta să cârâie”. Citeşte întreg materialul

CIVILIZAȚIE vs. BARBARIE.

„Omenirea nu va scăpa niciodată de necazuri până când iubitorii înțelepciunii nu vor ajunge la frâiele puterii politice , sau până când deținătorii puterii nu vor deveni iubitori ai înțelepciunii.”

 – Platon

 

   Politica este știința și practica de guvernare a unui stat. Conține ca parte componentă conștiința politică, pe lângă instituțiile prin intermediul cărora se exercită puterea, și organizațiile politice. Noțiunea de conștiință ne vorbește despre sentimentul de responsabilitate morală a omului față de propria sa conduită. Ea îl face pe om să mediteze asupra propriului comportament și a propriilor acțiuni pe care le realizează în viața publică și cea personală. Puterea politică este dependentă de conștiința politicianului care, în diverse cazuri, se modifică de la un moment la altul în raport de poziția sa socială, starea morală, culturală, educativă, lucruri ce sunt și nu sunt potrivite unui om de conducere sau unui om din arta politicii. Omul puterii/ politicii trebuie să fie o personalitate cu o cultură autentică și cu un bun simț al moralei, având la bază echilibrul spiritual adecvat. Făcând politică, omul puterii are nevoie, mai întâi de toate, de o rațiune logică pentru a nu deregla funcționalitatea normală a societății, de un comportament civilizat, și mai are nevoie de a se impune și de a soluționa problemele prioritare ale statului pentru a crea o bunăstare socială cât mai sigură, astfel ignorând interesele personale față de cele publice.

   Politicienii deci sunt persoane cu un rol important în activitatea politică. Exemplu de comportament civilizat au demonstrat cei veniți la Sibiu în data de 9 mai a.c., de ziua Europei, liderii cei mai puternici ai Europei. La Sibiu, Europa și-a regăsit, așa cum au apreciat cei mai mulți, numitorul comun, pe baza căruia va fi definită la Consiliul European din 20-21 iunie Agenda Strategică a UE pentru 2019-2024. A fost o organizare excelentă, o demonstrație de unitate, dublată de o dezbatere de substanță a unui spectru larg de provocări cu care se confruntă proiectul european – Viitorului Europei. Au fost abordate de către liderii politici și experții prezenți teme fundamentale, precum proiectele alternative pentru viitorul UE, relația transatlantică, apărarea europeană, combaterea dezinformării și vecinătatea Europei. Astfel, în vederea asigurării respectării statului de drept a fost evocată crearea postului de comisar european dedicat garantării valorilor democratice și statului de drept în UE, iar în materie de politică externă nouă state membre, între care și România, vor propune, la Consiliul Afaceri Externe din 17 iunie, măsuri pentru eficientizarea Politicii Externe și de Securitate Comune; opt state din UE  s-au pronunțat pentru accelerarea combaterii schimbărilor climatice, propunând alocarea a 25% din bugetul UE pentru aceste acțiuni de protejare a climei; 21 de șefi de state din UE, inclusiv România, au semnat un apel către cetățenii Uniunii de a vota la alegerile europarlamentare. Donald Tusk a convocat, în acest sens, un summit informal în 28 mai, când va fi cunoscută opțiunea cetățenilor europeni. Operațiunea de desemnare a președinților Comisiei, Parlamentului, Consiliului, Serviciului de Acțiune Externă și Băncii Centrale Europene va reprezenta primul test efectiv al spiritului de unitate afirmat la Sibiu.

   Unii au aplaudat motivațional întrunirea care a entuziasmat binefăcător unirea, democrația și drepturile civice. Existența cleptocrației în România, a statelor europene care cochetează cu extremisme, a unora din Europa care își manifestă antidemocrația și antiamericanismul se datorează, în bună măsură, îndepărtării națiunilor europene de valorile fondatoare, de bunul simț etic, politic și religios.

   „Nu poate exista Europa fără stat de drept, nu pentru că ar fi vreo doctrină ideologică. Aceasta este chintesența Europei ca entitate politică“, a subliniat Donald Tusk, președintele Consiliului European, de Ziua Europei, în limba română. Fiind un om sensibil și cunoscând faptul că românii sunt un popor afectiv, a mai spus: „Ați organizat un summit excepțional. Puteți fi mândri de munca depusă, la fel cum Europa e mândră de dumneavoastră. Pur și simplu m-am îndrăgostit de Sibiu. Toată Europa s-a îndrăgostit de dumneavoastră“.

   După 15 ani de la aderarea primelor state estice la UE, liderii europeni au demonstrat, la Sibiu, că sunt capabili să pună între paranteze ceea ce-i desparte și să-și afirme voința de a merge împreună mai departe. A fost o reușită demonstrație de unitate. Ar fi trebuit să-i bucure pe toți că suntem apreciați, tratați ca egalii celorlalți europeni, că s-au rostit discursuri cu atâta simplitate elegantă, deși avem multe lacune în problemele noastre interne, cea mai mare fiind problema cu statul de drept. Ar fi trebui să ne bucurăm că suntem într-o alianță cu celelalte țări ale Europei, o alianță de cea mai bună calitate pe care am avut-o vreodată, cum a afirmat și ambasadorul Emil Hurezeanu. În fond am intrat în Uniunea europeană fiindcă am vrut și fiindcă ni s-a oferit această șansă. Mai mult ca oricând ar fi trebuit să dovedim coeziune.

   Ar fi trebuit să apreciem simplitatea și căldura pe care ne-au oferit-o musafirii, simplitatea fiind starea morală a omului care se mișcă esențial și sincer. Simplitatea ca stare morală este o stare originară, legată de începutul ființei. De aceea Evanghelia, cartea simplității și a permanenței vorbește de simplitate. Fiind originară, simplitatea este o stare a firii, o stare a celor care păstrează în sine legătura cu Dumnezeu. Simplitatea dă omului un echilibru interior, o tărie, o mare stăpânire de sine, o curățenie a sufletului. Simplitatea/claritatea este starea morală prin care o seamă de taine ni se deschid. Firescul și armonia ei o fac să rodească și pe o altă dimensiune a vieții, cea a orizontului deschis. Sensul vieții este prins mai ușor și mai adevărat de omul care îți vorbește simplu și clar. Și acesta înseamnă a cunoaște sensul vieții. Sensul vieții nu poate fi cunoscut stând în afara ei, călcând pe un drum greșit, înseamnă a vedea la distanțe mari, a prevedea viitorul. A lupta pentru a se păși pe un drum drept și nu unul greșit. Ni s-a spus... A vorbi simplu și clar înseamnă a-i lumina pe cei din jur. Și așa a și fost.

   Am ajuns la întrebarea: Atunci de ce urăsc unii oameni? De ce se chinuiesc unii pe alții? De ce nu au o fărâmă de bunătate și de putere pentru a înlătura urâtul ce îi desparte? Înclinarea spre a face răul e atât de puternică încât pentru a o învinge a fost nevoie de marea dragoste și jertfă a Dumnezeului întrupat...

De ce atâta viclenie, minciună, lipsa curajului de a răspunde pentru faptele de corupție? La Craiova, cu ceva timp în urmă, Președintele partidului conducător, la scenă deschisă a implorat pesediștii să-l scoată din închisoare, la o adică!, dându-se mare luptător pentru patrie. Recent, în aceeași zi de 9 mai, din răzbunare și din orgoliu, a organizat un miting la Iași, alt centru cultural al țării, unde a vorbit – culmea perversiunii și a vicleniei – acuzând Președintele țării și pe membrii partidului cu propriile-i vinovății.

   Viața ne dă foarte des acest spectacol: omul bun, omul curat este vânatul celui viclean; acesta din urmă nu poate trăi fără pradă. Acest om îndobitocit de binele material, acest om al prezentului stors de sensuri, acest om își duce viața numai cu perdelele trase, complotist, căzut în propria sa întunecime, îngenunchind criteriile morale și ucigând bunul simț și omenia. Sunt iată oameni care trăiesc dezgustător de plin toate libertățile făpturii decăzute; trăiesc libertatea desfrâului, a minciunii și a furtului; libertatea tuturor păcatelor, libertatea care distruge, care schimbă viața oamenilor din jur într-o mlaștină. Și care incită prin discursul lor la violență. Mahatma Gandhi, liderul indian, avea dreptate când enumera  rădăcinile violenței: „Bogăție fără muncă, plăcere fără conștiință, cunoaștere fără caracter, comerț fără moralitate, știință fără umanitate”.

   Oameni necăjiți pe care președintele partidului conducător i-a cărat la Iași ca să-și satisfacă orgoliul. Oameni pentru care sărăcia a devenit o stare de normalitate. Unii dintre ei poate au aflat pe drumul care ducea la Iași pentru ce erau cărați acolo, pentru ce deveniseră dintr-o dată atât de importanți, fiindcă în satele noastre nimeni nu se mai ocupă de educația oamenilor. Înainte erau dascălii, preoții care îi informau și le dădeau sfaturile cele mai bune. Astazi primarul le ordonă și ei execută, în speranța că li se va da în schimb ceva. Nu există niciun program coerent de dialog cu satul românesc. Se mai adună bărbații la cârciuma satului și cel mai guraliv le mai spune câte ceva care este fals, dar sigur pentru ceilalți. Cine să le vorbească de demontarea statului de drept și de consecințele nefaste? Cine să le vorbească de hoție când prim ministrul îi învață că mita este un obicei românesc, un fel de a mulțumi. „Imbecilitatea oamenilor este întotdeauna o invitație către nerușinarea puterii”, spunea eseistul, filozoful Ralph Waldo Emerson. Primarii i-au umilit dându-le ordinul să se îmbarce în autocarele aduse la dispoziție, li s-au dat în mâini niște pancarte și li s-a spus să strige „PSD ! PSD!” Când au ajuns, s-au împărțit în două categorii: unii care  nu știau mulți dintre ei de ce se strigă împotriva lor, și alții cu ceva funcții pe la primăriile satului sau în organizațiile de partid, strigau înfierați „PSD, PSD!” O mână de derbedei” strigă conducătorul partidului. Și mă gândesc că Iliescu le spunea „golani” „Unii dintre romani care se cred europeni pana la trădare”. Adică cum? Europenii au trădători printre ei? Sau, trebuie să fii trădător ca să ai acces la Uniunea Europeană? Mai mare barbarie, mitocănie, obrăznicie, mai mare tupeu, nici nu se poate imagina. Barbaria este o stare primitivă de dezvoltare social-culturală, o atitudine, comportare care dovedește lipsă de respect, dispreț sau ură față de cultură și de civilizație.

Deh! Bine spunea Esop, scriitor antic grec, cunoscut pentru fabulele lui: Pe hoții mărunți îi trimitem la spânzurătoare, iar pe cei mari îi numim în funcții publice”. Dar, istoria, uneori, se repetă!

Se face politică, Partidele s-au mobilizat înaintea referendumului din 26 mai. Politicienii se arunca în arenă, gata de luptă. Mulți fără pricepere, dar plini de orgolii, prezenți în lista „penalilor corupți”. Unii/unele pesediști/pesediste obraznici, vocali, tupeiști până la limita nesimțirii.

   Un comentator scria: „Întotdeauna prostimea este docilă, ușor de manipulat, ușor de dus cu vorba. Și ușor de intimidat de către primar, popă, polițist. Merge la vot în mod disciplinat, ca vita la tăiere”. Cam dur spus, dar pe undeva aproape de adevăr.  Politicienii se fac că nu înțeleg că poporul nu mai suportă hoția, incompetența și minciunile. Uimită și parlamentara, pesedistă de primirea de la Iași! Zbierând din toți plămânii, până la lacrimi să convingă oamenii cât de mult își iubește țara, a plecat din Iași în huiduielile mai multor protestatari. Demnitarul s-a speriat atunci când a văzut mulțimea care o aștepta la ieșirea din hotel a început să strige „nu pot să ies”, și a putut pleca doar sub protecția jandarmilor.

   Altă formațiune în frunte cu prim ministrul s-au orientat spre Arad și Timișoara, neajungând la ultima destinație programată, oprindu-se într-o localitate din apropiere, au fost întâmpinați cu proteste. „Siderată sunt...” (vai!) de protestele celor care nu au fost aduși cu autobuzele pe banii poporului, dar afirmând totodată că nu se teme de proteste. Prim ministrul nu este siderat de propria incompetență și ticăloșie. Normal ar fi trebuit să-și dea demisia.

   Sunt partide, politicieni, activiști civici și intelectuali publici care luptă împotriva corupției, împotriva clasei politice lipsite de credibilitate și de pricepere, precum și pentru întărirea instituțiilor statului (în special a celor judiciare și speciale). Alte partide și alți politicieni, activiști și intelectuali luptă la rândul lor, pentru bunăstarea generală, pentru dezvoltarea țării, pentru lărgirea clasei mijlocii, pentru locuri de muncă, pentru – cu adevărat - mai mulți bani în buzunarele cetățenilor. Ar trebui să existe o unitate între ei, pentru a învinge, iar oamenii să se trezească din amorțeală, să gândească pentru binele lor, al copiilor și nepoților, respingând politicienii corupți, incompetenți și având încredere în cei cinstiți care vor să aducă un trai mai bun oamenilor acestei țări, bazat pe cinste, competență și moralitate.

   Votul din 26 mai este o șansă, poate unica șansă! Oamenii să judece dacă trăiesc bine, dacă sunt mulțumiți de viața pe care o duc, să se întrebe dacă vor să trăiască mai bine și să-și pună speranța în oamenii drepți și cinstiți.

 

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

 

 

Ambasada României la Wshington - comunicat de presă

11 aprilie 2019

 

Punct de vedere al Ambasadorului României în Statele Unite ale Americii, cu privire la stadiul relaţiilor româno-americane în contextul interesului manifestat de unele voci publice din România

Legăturile dintre România şi SUA au ajuns la punctul culminant de la stabilirea relaţiilor diplomatice în urmă cu aproape 140 de ani

 


În ultimii ani, relaţia bilaterală dintre România şi Statele Unite ale Americii s-a consolidat profund, pe toate dimensiunile, ajungând la un maxim istoric potrivit tuturor evaluărilor. Apreciem preocuparea unor lideri politici pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic româno-american şi mă bucur că am din nou oportunitatea de a răspunde unor nelinişti ocazionale, prin prezentarea unor date statistice clare care arată indubitabil faptul că legăturile dintre România şi SUA au ajuns la cel mai solid nivel de la stabilirea relaţiilor diplomatice în urmă cu aproape 140 de ani.

Pe această cale, doresc să felicit Ministerul de Externe şi pe toţi diplomaţii români care au lucrat intens în ultimii ani pentru a ajunge în acest punct culminant.

Pentru a ajuta la o înţelegere mai bună a stadiului relaţiilor româno-americane şi a clarifica anumite confuzii, aş dori să informez opinia publică asupra următoarelor realităţi din timpul mandatului meu:

  1. Preşedintele României a fost primul şef de stat din regiunea central şi est europeană care s-a întâlnit cu noul preşedintele SUA, fiind totodată pentru prima dată în ultimii 40 de ani când preşedintele României a susţinut, alături de preşedintele SUA, o conferinţă de presă cu audienţă globală pe peluza din faţa Casei Albe. 
  2. Primul-ministru al României a avut, pentru prima dată în ultimii 15 ani, o întâlnire oficială cu Speaker-ul Camerei Reprezentanţilor, având totodată întâlniri la nivel înalt cu membri ai Administraţiei americane. 
  3. În ultimii ani, Ambasada României în SUA a organizat peste 25 de vizite oficiale la nivel de prim-ministru, viceprim-ministru şi membri ai tuturor Guvernelor României care s-au succedat în această perioadă, indiferent de culoarea politică. În ultimele două luni, intensitatea contactelor oficiale la nivel înalt care au avut loc la Washington, între reprezentanţii celor două ţări, este fără precedent.
  4. Unele dintre ultimele contacte oficiale la nivel înalt ale unor membri ai Guvernului României cu membri ai Administraţiei americane au implicat ministrul român de Externe care s-a întâlnit, săptămâna trecută, cu secretarul de stat al SUA, respectiv ministrul român al Energiei care s-a întâlnit, luna trecută, cu secretarul american al Energiei.
  5. În timpul mandatului meu, Ambasada României în SUA a organizat vizite la Washington DC pentru peste 30 de parlamentari români.
  6. Am reuşit să organizăm la Bucureşti, împreună cu partea americană, cea mai mare misiune economică globală, cu participarea a peste 100 de companii americane. Schimburile comerciale dintre cele două ţări au crescut cu peste 20%, iar exporturile româneşti în SUA s-au intensificat semnificativ, ceea ce răspunde preocupărilor legitime ale liderilor politici de a diversifica parteneriatul româno-american.
  7. Relaţiile culturale dintre cele două ţări s-au intensificat, inclusiv pe fondul celor peste 50 de prezentări analitice, academice sau economice susţinute la universităţi, precum Harvard, Carnegie Mellon, George Washington University şi centre de gândire şi reflecţie prestigioase din SUA, în ultimii patru ani.
  8. Imaginea şi forţa de legitimitate a României în Statele Unite ale Americii s-au îmbunătăţit semnificativ, în condiţiile în care anul trecut, cu ocazia Centenarului, România a fost felicitată prin rezoluţii şi proclamaţii oficiale emise de Camera Reprezentanţilor, 45 de guvernatori reprezentând tot atâtea state americane şi de către primarul capitalei SUA, Washington DC. Aceste documente oficiale emise la 100 de ani de la Marea Unire şi 30 de ani de la căderea comunismului legitimează aspiraţiile naţionale ale românilor pentru libertate şi demnitate susţinute de SUA atunci, acum şi în viitor. Toate proclamaţiile sunt în curs de a fi transmise Muzeului Unirii de la Alba Iulia.  

Ambasada României va lucra intens în perioada următoare pentru organizarea unor vizite în SUA ale preşedintelui, premierului şi a oricărui alt oficial român. De asemenea, lucrăm la perfectarea unor vizite la nivel înalt ale reprezentanţilor SUA în România.

Toate aceste repere au făcut să ajungem astăzi la punctul culminant al relaţiei bilaterale româno-americane din ultimii aproape 140 de ani, cu dezvoltări puternice pe toate planurile: economic, politic, militar, cultural, educaţional. Îi felicit pe această cale pe diplomaţii români şi îi încurajez să îşi păstreze încrederea şi să rămână dedicaţi serviciului public pe care îl îndeplinesc cu eficienţă, asigurând o reprezentare demnă a României în SUA şi în lume.

 

Ambasador George Maior


 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii

Ambasada României

în Statele Unite ale Americii

1607 23rd Street NW
Washington, DC 20008
Tel:      +1 202 9866973

Fax:      +1 202 2324748

E-mail:  washington@mae.ro

http://washington.mae.ro

facebook.com/romanian.embassy.us

Ambasada României la Wshington - comunicat de presă


29 martie 2019

 

Ambasadorul George Cristian Maior cu ocazia discuției avute cu membri ai OSS Society pe marginea volumului “Primul spion american: Eroismul tragic al lui Frank Wisner”: “Atât România cât și Statele Unite trebuie să facă față acelorași provocări, unele noi, altele mai vechi, una dintre ele fiind cea rusească. Sunt sigur că, dacă Frank Wisner ar fi aici, ar spune că a atenționat încă de acum 70 de ani că aceasta este o amenințare foarte serioasă”

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii a fost, joi, 28 martie 2019, gazda unei dezbateri pe marginea volumului “Primul spion american: Eroismul tragic al lui Frank Wisner” (America’s First Spy: The Tragic Heroism of Frank Wisner), al cărui autor este ambasadorul George Cristian Maior. La discuție au participat, în calitate de invitați speciali, membri ai OSS Society, organizație nonguvernamentală americană care onorează realizările istorice din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, ale fostului Birou pentru Servicii Strategice (Office of Strategic Services - OSS), predecesorul actualei Agenții Centrale de Informații (Central Intelligence Agency – CIA).


America’s First Spy” spune povestea lui Frank Wisner, legendă a spionajului american și unul dintre primii occidentali care au anticipat Războiul Rece. El a avut viziunea și curajul de a preveni Washingtonul în legătură cu amenințarea sovietică într-o perioadă în care SUA și URSS erau încă aliați, fiind martor la evoluțiile dramatice din București de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial.


„Prima misiune a lui Frank Wisner la București a fost să îi repatrieze pe piloții americani capturați în timpul marilor bombardamente de la Ploiești. A reușit cu succes, mai ales că piloții au fost foarte bine tratați ca prizonieri de război în România. Deși nu a stat foarte mult la București, el a reușit să aibă contacte cu elita bucureșteană, având întâlniri inclusiv cu Regele Mihai, care și-a amintit mereu de Frank Wisner”, a afirmat George Cristian Maior.


Ambasadorul George Cristian Maior a arătat că volumul nu este dedicat doar unuia dintre marii eroi ai intelligence-ului american, Frank Wisner, ci este și o carte care prezintă dimensiunea fundamentală a interacțiunii dintre români și americani în circumstanțe dramatice. “Românii au avut mereu dorința de a trăi în libertate și s-au uitat către poporul american ca spre o forță a binelui. Frank Wisner a fost unul dintre primi care au înțeles, încă din 1945, faptul că Europa Centrală și Est va fi sub influența nefastă a sovieticilor care au capturat instituții și au forțat statul român să accepte o alianță impusă. Volumul arată și lupta dintre forțele libertății și cele asupritoare”, a afirmat George Cristian Maior.


Ambasadorul român a arătat faptul că Frank Wisner și-a amintit toată viața experiența sa din România, iar tot ceea ce a făcut după 1947 a fost să pună în practică o politică de stopare a amenințării sovietice care se răspândea global. El chiar a avut de suferit în cariera sa pentru că a spus adevărul despre cum acaparau sovieticii Europa de Est.

               

                    “Într-un fel, actuala cooperare extraordinară care există între serviciile de intelligence român și american este și o moștenire a lui Frank Wisner. Atât România cât și Statele Unite trebuie să facă față acelorași provocări, unele noi, altele mai vechi, una dintre ele fiind cea rusească. Sunt sigur că, dacă Frank Wisner ar fi aici, ar spune că a atenționat încă de acum 70 de ani că aceasta este o amenințare foarte serioasă”, a afirmat ambasadorul român.

                

                   La rândul său, președintele OSS Society, Charles Pinck, i-a mulțumit ambasadorului pentru faptul că a scris un volum despre un erou mai puțin cunoscut publicului, Frank Wisner. “Wisner ne-a lăsat o moștenire importantă de care trebuie să ne amintim.”, a precizat președintele OSS Society.

 

               Charles Pinck i-a oferit ambasadorului George Maior o copie după medalia de aur a Congresului acordată OSS în semn de recunoaștere a serviciilor și contribuției majore din timpul celui de Al Doilea Război Mondial.


               Volumul ambasadorului George Cristian Maior reprezintă și o contribuție la dezbaterea care ar trebui să aibă loc anul acesta, cu ocazia trecerii a 30 de ani de la căderea comunismului.

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii


Ambasada României în Statele Unite ale Americii

Ambasada României

în Statele Unite ale Americii

1607 23rd Street NW
Washington, DC 20008
Tel:      +1 202 9866973

Fax:      +1 202 2324748

E-mail:  washington@mae.ro

http://washington.mae.ro

facebook.com/romanian.embassy.us



ULTIMUL POPAS AL UNUI MARATON LITERAR AMERICAN

Atunci când am traversat Atlanticul, spre a fi “participant de onoare” la cele două simpozioane newyorkeze, intrate de 26 de ani în fiecare lună ianuarie în tradiția culturală a comunității românilor din metropolă, nu bănuiam că invitațiile vor curge pe toată perioada celor nici 50 de zile cât aveam să rămân în America. Așa se face că am parcurs cu avionul distanțele dintre New York și Denver, Colorado, ajungând apoi în Michigan și de acolo am făcut o străpungere în Canada la Windsor și tot pornind din Michigan am intrat în statul vecin Ohio, la Cleveland, ca în final să accept o întâlnire cu românii enoriași la Biserica Înălțarea Domnului de la Canton, MI, păstorită cu dăruire de pr. Radu Roman, un intelectual deschis spre cultură.


   Realitatea este că nicio reuniune literară dintre cele șase nu a semănat celorlalte și  nici eu nu am  prezentat în același mod conferința Iubirea în poezia Anei Blandiana, cu care m-am anunțat în 4 comunități diferite. Temă nu era întâmplător aleasă pentru luna februarie când americanii sărbătoresc cu mare emfază comercială Valentin’s Day, iar românii își amintesc 10 zile mai apoi de Dragobete, fiul Dochiei, care fusese la daci un zeu al iubirii, precum Cupidon la romani. În plus, simțeam nevoia să explic românilor americani ce noutate metafizică aduce recentul volum al poetei Ana Blandiana, intitulat semnificativ Variațiuni pe o temă dată, pe care tocmai îl comparasem cu lirica erotică anterioară, cea din Persoana întâia plural (1964) afișând o feminitate manifestată debordant sau Octombrie, noiembrie, decembrie (1972), unde viziunea autoarei devenise inconfundabilă. Acum constatam că “marea trecere” blagiană se conjuga după plecarea la ceruri a sufletului –pereche, care i-a fost Romulus Rusan, cu o redimensionare a iubirii, gândită în construcțiile onirice ale poetei gata să înfrunte moartea.

  

   Am aflat de când se concepea afișul pentru evenimentul literar din 24 februarie  2019 că nu numai pasionații de literatură adulți se pregătesc în Canton Michigan cu recitări, ci și copiii înscriși la Cursul de limba română, condus cu multă dăruire de profesoara Mariana Mitrea, program-recital pentru care s-au selectat din creația Anei Blandiana versuri  adecvate vârstei lor. O temă eternă ca iubirea, care a traversat axial marea poezie a lumii de la Sapho la Esenin și de la Petrarca la Eminescu, interesează  îndeobște un public larg. Și reuniunea de la sala socială a Bisericii Înălțarea Domnului din Michigan a dovedit-o din plin.

 

   Participanții la reuniunea literară dornici să asculte conferința mea despre Iubirea în poezia Anei Blandiana erau, mai mult decât oriunde în periplul meu american, de toate vârstele, de la elevii în clase primare la bunici pensionari, sosiți în America să-și îngrijească nepoțeii.  Celor care au venit și în anii precedenți la asemenea evenimente literare românești, le-am citit pe chip nerăbdarea și  entuziasmul. Zicerea mea a fost ascultată cu interes, mai ales că fiecare idee era exemplificată bogat cu versuri edificatoare. Imaginile proiectate pe ecran au punctat viața unei creatoare de mare talent, trecută pe sub furcile caudine ale socialismului românesc. Este regimul care a obstrucționat-o în răstimpuri, când a fost interzisă publicarea versurilor sale într-un total de vreo 8 ani, ceea ce nu este deloc puțin.  Dar o asemenea cenzurare nu a putut opri ascensiunea Anei Blandiana, marcată prin distincții internaționale, începând cu Premiul Gottfried von Herder conferit de Universitatea din Viena în 1982, și sosind la primirea ca membru corespondent în Academia Română și în Academia de Poezie Europeană. Astăzi Ana Blandiana este Cetățean de onoare al orașului Timișoara, în care s-a născut. Este și Doctor Honoris Causa al Universității “Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, al Universității “Dunărea de Jos” din Galați a și nu mai puțin al Universității “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. La două dintre aceste evenimente festive participasem direct și am povestit românilor americani ce fast academic a fost etalat la fiecare dintre ele. Așadar, astăzi Ana Blandiana este o prezență strălucită pe meridianele mapamondului, pretutindeni unde răspunde invitației de a vorbi, ea făcând cinste țării sale.

Cei mai grăbiți să recite au fost, bineînțeles, copiii. Le-am dat prioritate și i-am ascultat cu interes, pentru că la școala de limba română în fiecare lună se învață versuri din câte un alt poet român. Astfel, după ce în  ianuarie s-a recitat poezia lui Mihai Eminescu și Anei Blandiana i s-a consacrat luna februarie 2019, cu cele 4 ședințe de studiu al limbii române, urmează George Coșbuc în luna martie. Și așa mai departe.

Copiii, între care s-au remarcat  Ana Maria Brăzdău, Ana Vicol, David  Szocs, Andrada Adam, Teodora Andreica, Sebastian și Octavian Joița, au recitat sau au citit, fiecare după puterea memoriei sale, versuri din creația Anei Blandiana. Între adulți, ca de obicei, doctorul Adrian Andreica deține capul de afiș cu recitarea sa în care pasiunea pentru marea poezia românească este dublată de un exercițiu al memoriei la care își îndeamnă și pe fiica Teodora, valorificând până și răgazul  creat când o transportă cu autoturismul spre diferite destinații cotidiene. Iată un bun model pentru toți părinții copiilor din comunitatea lor de români americani.

A urmat lansarea cărților cu care eu sosisem anume din România, moment de obicei foarte așteptat de cei interesați de noutățile editoriale din țară. Cartea de proză Biserica fantomă a Anei Blandiana a fost prezentată de mine, iar Meditațiuni politico-istorice. Spre Marea Unire de memorandistul transilvănean Nicolae Cristea (1834-1902), o carte de certă valoare documentară pentru viața românilor din imperiul austro-ungar la fine de secol al XIX-lea și  Întâlnire pe calea undelor. Interviuri despre scriitori români, vol. 1 și 2, cu emisiunile literare „Gaudeamus” pe care le-am realizat în intervalul 2002-2011 la Radio Eveniment din Sibiu împreună cu prof. Alexandru Brașovean,  au revenit profesoarei Doina Popa, care a decelat cu autoritatea știută aspectele de conținut de cele ale stilului abordării.

Am oferit celor dornici de lectură în limba română exemplarele de cărți aduse din țară și revista academică sibiană “Lumina slovei scrise”, alături de publicația “Miorița USA” care apare la Sacramento în California sub directoratul publicistului Viorel Nicula. Din bucuria cu care le-au primit am dedus că mai există lectori dornici să citească ziare și reviste pe hârtie, preferate celor pe ecran, care sunt atât de frecvente astăzi.

M-am despărțit de conaționalii mei  din Michigan ca de obicei cu dragoste și tristețe, promițând nu doar că voi reveni, ci și că voi face o invitație poetei Ana Blandiana, pe care ei ar dori-o prezentă în comunitatea lor pentru o viitoare reuniune literară.

Drumul spre România l-am făcut într-un avion care m-a purtat peste Atlantic. Fusesem preocupată să aleg un loc la fereastră, singurul care îmi asigura șansa de a-mi stabili niște repere vizuale între cer și pământ. Înainte de a se lăsa întunericul, la înălțimea de 12.000 m am admirat relieful norilor rămași jos, departe, cu munții diafani, cu păduri albe și mări sau lacuri imaginare.

La geamul hubloului, am stat trează să admir stelele clare și luna care acum mi se arăta aproape, ea muza atâtor poeți romantici. Acum  cerul îmi oferea un spectacol unic, pentru că secera lunii se proiecta luminoasă pe aripa avionului, așa cum de atâtea ori admirasem în plimările mele europene munții Austriei sau Elveției oglindiți în lamura lacurilor. De data aceasta era incredibilă imaginea lunii răsfrântă pe luciul metalic al aripii de avion, care părea că o poartă cu noi, ore bune de zbor. Chiar și atunci când spre dimineață stelele au fost stârpite de griul luminii, ce făcea ca exact avionul să devină acum negru, silueta lunii continua să se distingă agățată temeinic de aripa avionului.  Ce imprimeu celest inedit!

   Apoi am lăsat în urmă bezna, descompusă în trei straturi distincte cromatic, de la negru la bleumarin și roșiatic. În fine, orizontul întreg a devenit rozaliu și silueta avionului se smulgea din mistuitoare negură ca să gliseze spre griuri tot mai clare. Norii se luptau să iasă din șalopetele lor întunecate spre a se scălda în lumina albului pur. Ce bucurie a privirii această victorie a Soarelui în disputa cu noaptea. Da, ne-am desprins din conul beznei înaintând spre lumină. Se apropia 1 Martie și eu mi-am promis, ca un răsfăț, că voi aduce primăvara în țara mea. De aceea purtam pe piept și primul mărțișor, unul confecționat și dăruit mie de românii americani, unii care nu vroiau să uite tradiția țării lor de origine, tocmai pentru că trăiau departe de ea, acolo, peste Ocean.


ANCA SÎRGHIE

PERFIDIA GUVERNĂRII POST-COMUNISTE


„Nu orice teroare înseamnă dictatură, dar fiecare dictatură înseamnă teroare.”

 – Vladimir Milak 

 

   În martie 2013, publicam în ziare și reviste articolul cu titlul  „În ce barcă ne urcăm? Încotro vâslim?” și cu un alt titlu: „A fi în Europa”, publicat ulterior în cartea „Articole și eseuri – vol. III” Motto-ul articolului erau cuvintele lui Emmanuel Kant: „Rațiunea nu aprobă fericirea, dacă nu este unită cu demnitatea de a fi fericit, adică cu puritatea morală.”

   Începeam articolul amintind că anul 2007 a fost anul aderării României la UE și sugerând faptul că  Europa se va putea afirma ca o putere internațională doar dacă va fi unită; în ultimii ani ai secolului trecut a fost în permanență un potențial teatru de război; nu a existat o conștiință europeană, întrucât a fost dominată de un naționalism distrugător. Astăzi, Europa întrunește aproape toate condițiile să redevină, cu adevărat, o mare putere economică, militară, culturală, dar pentru asta e nevoie să fie unită și independentă, să scape de mizeria morală, existentă de altfel pe întreaga planetă. Numai astfel se va putea ajunge la fericire, la ordinea superioară „de adevăr, frumos și bun suprem”. Iar dacă Europa nu va putea integra toate aceste țări ale ei, teama o poate cuprinde, odată cu încercările de revenire la un naționalism exagerat, periculos, așa cum am trăit în țara noastră România, în timpul comunismului. Naționalismul, populismul pot crea un viitor sumbru, o izolare și o îndârjire a populației, o renunțare la ceea ce am dobândit cu mari sacrificii – libertatea noastră. Din istoria trecutului  ar trebui să învățăm.

   De fapt, ideea de unitate europeană nu este nouă, ci are rădăcini adânci la nivelul istoriei continentului, idee abordată în scopul găsirii unei soluții pentru evitarea conflictelor dintre statele bătrânului continent și pentru o viață mai bună a populației. De exemplu, „Pax romana” (Pacea romană) a fost o realitate istorică făcută în vederea unificării întregii Europe sub dominația romană, un mod de organizare a vieții sociale, devenit în timp un model de structurare a raporturilor politic-militare pe spații geo-politice largi. Pe parcursul istoriei au urmat și alte multe idei de unificare. Dintre ele amintim ideea lui J. J. Rousseau, la vremea sa, care vedea o „republică europeană” numai „dacă monarhii și-ar abandona natura lor lacomă și belicoasă” – spunea, considerând că popoarele se pot emancipa, și ca urmare pot deveni mai înțelepte. La Congresul pacifist de la Paris din 1849 Victor Hugo a rostit celebrele-i cuvinte: „…Și va veni ziua când vom vedea două grupări uriașe: Statele Unite ale Europei și Statele Unite ale Americii dându-și mâna prietenească peste ocean...”. Și cum întotdeauna poeții au avut darul previziunilor, posibil ca aceasta să se concretizeze cât de curând. Și ar trebui să se concretizeze curând, întrucât sunt mulți care vor să împiedice acest proiect, de teama unei Europe formată din state cu o cultură și civilizație veche, valoroasă și creștină.

   Mai scriam că europenii, trebuie să înțeleagă însemnătatea istorică dar și cea geopolitică a proiectului Uniunii Europene; să fie mai atenți la dezbinarea provocată de unii, la diversiunile aruncate în rândul populației prin diverse mijloace de informare. „Euroscepticismul, izolaționismul sau naționalismul de galerie” – după cum scria cineva inspirat – vizează tocmai dezbinarea și haosul în țări și pe continent.

    Ce perfidie să spui: „Noi am vrut în Uniunea europeană pentru o viață mai bună, nu pentru a ne întoarce la frică și teroare”, adică, să atribui părții opuse ție ceea ce practici tu în partidul tău și în guvernul tău!

   A nu se uita că Sistemul comunist din România, dar și din întreg blocul comunist al statelor care au cunoscut ocupația sovietică, a fost consolidat de Dej și dezvoltat de Ceaușescu. Revolte împotriva comunismului au fost în Cehoslovacia și Ungaria, punctul culminant fiind atins în Polonia cu Solidaritatea lui Lech Walesa. Dar, românii nu s-au putut opune comunismului și instituțiilor sale represive, doar cazuri izolate și care au fost repede anihilate, tocmai din cauza terorii cumplite a regimului; represiunea la noi în țară a fost mai mare ca în celelalte țări. Acum, activiștii importanți ai PCR – așa zis eșalonul 2, dar și cei din eșalonul 3, și foștii securiști ocupă importante funcții decizionale în stat, mulți cu sprijin discret al aceluiași vecin de la Răsărit. Nu se vede, sau ne este teamă și acum să privim realitatea?

   În cartea „Refugii” a regretatului scriitor Augustin Buzura, acesta scria: „Se pare că pentru a înțelege și a lua lumea în serios, cu toată gravitatea și răspunderea, fiecărei generații îi este destinat un Waterloo. La acest dramatic punct de cotitură mulți se pierd, se înspăimântă. Caută refugii.”

   Da!, când ne izbim de un inamic puternic și perfid în viața noastră, unii riscă și duc lupta mai departe pentru a învinge, alții abandonează, se retrag din luptă și nu mai câștigă nimic, din contră, încetul cu încetul se pierde și ceea ce s-a câștigat cu sacrificiul Revoluției din 1989 – Libertatea. Nepăsarea ia locul revoltei iar nepăsarea care este un gen de lașitate va duce la umilință și depersonalizare.

   Ne aflăm în acest punct, în care avem o guvernare iresponsabilă, incapabilă, perfidă, mincinoasă. Pășind subversiv au acaparat instituții  și au pus în conducerea lor oameni manevrabili pentru a-și urmări planurile de păstrare a privilegiilor dobândite ilegal și a putea scăpa de răspunderea în fața justiției.

   Conducătorii partidului de la guvernare vor să abroge toate legile, vor un punct zero de la care să aplice legile lor, iar toate pedepsele să fie anihilate pentru a-și păstra averile dobândite ilegal, pentru ei, copiii, nepoții și amantele lor. Acaparând instituțiile de vază, au ajuns să acționeze pentru acaparare justiției în propriul lor interes. Democrația o vor desființată, dictatura reinstalată.

   Ce va urma după justiție? Se întrevede pasul următor, cel al dărâmării Președintelui care-i incomodează punându-le câte o frână în demersurile lor mârșave, atâta cât îi permite funcția, redusă și ea de către guvernanții pesediști. În acest scop îl denigrează și pregătesc alți pretendenți la funcția de Președinte pentru următoarele alegeri; și pentru funcția căruia pregătesc alți pretendenți la alegeri. Stau la pândă și vor anunța un candidat pe ultima sută de metri, pentru a nu exista timp de atac al opoziției, pentru a-i ameți.  

   Poporul ar trebui să-și apere Președintele, singura persoană care mai poate face ceva pentru binele acestui popor, să se adune în jurul lui, să-i susțină demersurile. De asemeni să susțină Procurorul propus pentru postul de Procuror-șef european, care a muncit pentru a scăpa țara de mizeria morală, iar acum, din ură și răzbunare, regimul mafiot a supus-o unui act terorist de intimidare (mai urma, după apariția acelor 9-10 judecători în spatele Dnei Kovesi, să-i pună pistolul la tâmplă) neținând seamă de calitățile profesionale și omenești ale candidatei, apreciate de Parlamentul European. Au acționat cu ură, preluând metodele staliniste, pe care le-am trăit sub regimul trecut.

   Am reținut cele povestite de un jurnalist. Aflându-se undeva în Munții Semenic, a întâlnit un cioban și abordând situația din țara noastră, acesta i-a spus: „Băiete, comuniștii ăștia sunt ca râia la oi. Nu mai scapi de ei! Și e trist că nici acum, după douăzeci și ceva de ani de democrație, noi românii, nu am scăpat de râia comunistă care a transformat acest popor în oi".

 

   Cred totuși că nici acel cioban, în sinea lui, nu și-a pierdut speranța!

 

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

Ambasada României la Wshington - comunicat de presă


28 februarie 2019

 

Participare la nivel înalt la Washington, la evenimentul dedicat preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene de către România

 

Ambasadorul George Cristian Maior: “Cadrul strategic al dezvoltării viitoare a Uniunii Europene trebuie să fie ferm ancorat într-un parteneriat transatlantic solid şi dinamic”

 

Preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene de către România a fost marcată la Washington miercuri, 27 februarie 2019, printr-o recepție organizată de Consiliul de Afaceri Americano - Român (AMRO) în clădirea Capitoliului, sediul Congresului Statelor Unite ale Americii.

Evenimentul a avut loc în prezența ambasadorului României, George Cristian Maior, a membrilor Congresului: Michael Turner și Daniel Lipinski, copreședinți ai Grupului de Prietenie pentru România din Congresul SUA; Gregory Meeks, copreședinte al Grupului de Prietenie pentru Uniunea Europeană; Lloyd Doggett, membru al Comisiei pentru alocarea de resurse bugetare din Camera Reprezentanților;  Rob Bishop, membru în Comisia pentru servicii armate; a prim adjunctul asistentului secretarului de stat pentru Europa şi Eurasia, Julie Fisher; a adjunctului asistentului secretarului comerțului, Ian Steff; a președintelui Consiliului de Afaceri Americano - Român, Eric Stewart; ambasadori la Washington ai statelor membre UE, membri ai mediilor de afaceri și ai principalelor think-tank-uri din capitala americană.


În discursul său, ambasadorul George Cristian Maior a prezentat succint evoluţia agendei politico-legislative europene în primele luni de mandat ale Preşedinţiei române a Consiliului UE, punctând progresele realizate în dosare cu relevanţă pentru cooperarea transatlantică. A subliniat că unul dintre obiectivele cheie ale Preşedinţiei române a fost, încă de la început, consolidarea parteneriatului SUA-UE şi dezvoltarea tuturor dimensiunilor acestuia. A exprimat angajamentul României faţă de menţinerea unui dialog transatlantic constructiv şi substanţial pe toate temele de interes comun. „Cadrul strategic al dezvoltării viitoare a Uniunii Europene trebuie să fie ferm ancorat într-un parteneriat transatlantic solid şi dinamic” a arătat ambasadorul român.  


În contextul aniversării, în 2019, a 30 de ani de la căderea comunismului în Europa de Est, ambasadorul George Maior a adresat mulţumiri tuturor membrilor Congresului SUA, care au susţinut permanent aspiraţiile şi parcursul democratic al României.


La rândul său, Daniel Lipinski, copreședintele democrat al Grupului de Prietenie pentru România din Congresul SUA, a promis sprijin pentru intrarea României în programul visa waiver, arătând că acest lucru este important pentru întărirea relațiilor dintre România și Statele Unite. El a arătat explicit că va lucra în Congres pentru ca România să fie inclusă în program.


În  mesajul său, Michael Turner, copreședintele republican al Grupului de Prietenie pentru România, i-a mulțumit ambasadorului României, George Maior, pentru cooperarea avută în cadrul Congresului american și pentru  leadership-ului său în întărirea relațiilor bilaterale româno-americane. Michael Turner a ținut să sublinieze rolul important pe care România îl are în întărirea securității regionale, inclusiv prin instalarea facilităţii antirachetă de la Baza Militară Deveselu, expresie a angajamentului României în consolidarea securităţii în zona euro-atlantică.

Ian Steff, adjunctul asistentului secretarului comerțului, a subliniat faptul că economia României are cea mai rapidă creșterea economică din cadrul Uniunii Europene, deținerea Președinției Consiliului UE reprezentând inclusiv o oportunitate pentru întărirea legăturilor comerciale dintre Europa și SUA. Ian Steff a felicitat România pentru organizarea summit-ului de la București, de anul trecut, al Inițiativei celor Trei Mări, reuniunea la care a participat, conducând delegația economică a SUA.


La rândul său, prim adjunctul asistentului secretarului de stat pentru Europa şi Eurasia, Julie Fisher, a salutat contribuția României la operațiunile militare aliate. Ea a subliniat faptul că România oferă un exemplu de cum pot fi contracarate amenințările din zonă și cum poate fi asigurată securitatea regională.

În discursul său, Gregory Meeks, copreședinte al Grupului de Prietenie pentru Uniunea Europeană din Congresul SUA, a felicitat România pentru preluarea Președinției Consiliului UE. El a arătat faptul că România este un exemplu strălucit în tot ceea ce a făcut în ultimii ani, fiind un partener important în regiune pentru Statele Unite. Gregory Meeks consideră că cea mai importantă relație strategică a SUA este cea cu Uniunea Europeană, și și-a exprimat convingerea că, sub conducerea României, relațiile transatlantice vor fi întărite.

 

 

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii


 

 

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii

Ambasada României

în Statele Unite ale Americii

1607 23rd Street NW
Washington, DC 20008
Tel:      +1 202 9866973

Fax:      +1 202 2324748

E-mail:  washington@mae.ro

http://washington.mae.ro

facebook.com/romanian.embassy.us

 

SUCCESUL UNEI ROMÂNCE

  „Cel care mută un munte începe întotdeauna prin a îndepărta pietrele mai mici.” – Confucius

 

   Succesul este o stare sufletească dobândită prin muncă. El este simțit în interiorul celui care l-a dobândit, precum și în lumea din afară, cu o arie mai mică sau mai mare, după importanța dobândirii lui. Succesul este direct proporțional cu munca depusă și pasiunea pentru atingerea lui. Succesul depinde în primul rând de calitatea celui care luptă să-l dobândească. Pentru succes trebuie să fii dotat intelectual, să muncești intens, cu concentrarea asupra obiectivului urmărit. Succesul are treptele lui de urcat până la atingere. Depinde de pașii pe care îi faci, hotărârea și încrederea în tine, cu care pășești. Iar încrederea este necesar să se sprijine pe calculul rațional și pe focul pasiunii cu care ai pornit la muncă până la atingerea lui, precum și în continuare, pe drumul materializării acestui succes.

   Să nu ne gândim la dușmani, ci să ne concentrăm asupra țelului propus. Succesul nu e rezultatul unei arderi spontane, nu este norocul venit peste noapte, ci este rezultatul unei munci intense, corecte – curajoasă, sinceră și având drept scop Binele. Succesul nu vine din altă parte, persoana respectivă trebuie să-și aprindă acest foc în suflet.

   După zile întregi de așteptări, timp în care țineam pumnii strânși pentru România, justiție și statul de drept, Laura Codruța Kӧvesi a fost audiată la Brussel, pentru postul de procuror-șef al UE.

    Marţi seară, 26 febr. 2019 Laura Codruţa Kӧvesi a fost audiată de comisiile reunite CONT și LIBE, ce țin de Parlamentul European. Prestația doamnei Laura Codruța Kӧvesi a fost excepțională, conform pregătirii și profesării în acest domeniu al justiției. Ulterior, a fost votată pentru funcția de procuror-șef european de către Comisia de control bugetar (CONT) cu 12 voturi,  în timp ce procurorul francez Bohnert a primit 11, iar candidatul germanul a primit un singur vot.

Laura Codruța Kovesi a obținut primul loc și la votul din Comisia pentru Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE), ceea ce o face candidat al Parlamentului European pentru postul de procuror-șef european. Urmează votul țărilor membre în cadrul Consiliului Uniunii Europene. Laura Codruța Kӧvesi a fost votată cu 26 voturi, în timp ce candidatul francez a primit 22 voturi, iar cel german un vot. Este o victorie individuală, este succesul unei românce!

   Am avut sentimentul rușinii văzând cum guvernanții români au respins-o, cu câtă ură și invidie au putut vorbi europarlamentarii români, un exemplu revoltător fiind cel al Mariei Grapini.
Laura Codruța Kӧvesi, simbolul anti-corupției, a revenit în România după votul din Comisia CONT și LIBE pentru funcția de procuror șef european. Fosta șefă a DNA a susținut o scurtă declarație de presă pe Aeroportul Otopeni:

„M-am înscris în cursa pentru EPPO ca profesionist. Nu am avut suportul guvernului de la București, nici nu l-am cerut și nici nu mă așteptam să îl primesc. Ceea ce a depins de mine am făcut. Este o mare onoare că am obținut primul loc la selecția tehnică a Comisiei Europene și că am avut ocazia să îmi susțin candidatura în Parlamentul European, alături de alți doi profesioniști. Competiția pentru desemnarea EPPO a fost organizată într-un mod desăvârșit, sunt bune practici din care toate țările au ceva de învățat, și, mai ales noi, în România, avem de învățat.

Cred ca acest vot din Parlamentul European nu a fost doar pentru mine, ci a fost un vot pentru sistemul de justiție român, dar și pentru toți cetățenii români care au susținut în ultimul timp lupta anticorupție și statul de drept. Cred că acest vot a fost pentru toți procurorii și judecătorii din Europa care sunt supuși presiunilor în activitatea lor.

În aceste zile magistrații români se opun cu îndârjire preluării sub control politic a Justiției, în urma unei ordonanțe de urgență ce încalcă normele europene, încalcă recomandările explicite ale Comisiei Europene, ale Greco și ale Comisiei de la Veneția.

Sunt magistrat român și sunt alături de colegii mei. Situația la care s-a ajuns este chiar gravă, un protest al magistraților este ceva ieșit din comun.”

   Da, avem nevoie de un sistem judiciar puternic, procurori curajoși care să-și facă în continuare meseria. Oamenii sunt alături de magistrați care nu cedează. Bravo lor!

 

Vavila Popovici - Carolina de Nord

Comunicat de presă al Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, referitor la citarea doamnei Laura Codruța Kövesi de către Secția de investigare a infracțiunilor din justiție



14 Februarie 2019

 

Prioritatea zero a tuturor celor care au responsabilități în statul român, indiferent de funcțiile pe care le ocupă, trebuie să fie protejarea și consolidarea statului de drept.

 

Solicit Secției de investigare a infracțiunilor din justiție corectitudine maximă, respectarea cu strictețe a legii și clarificarea rapidă a situației în ceea ce privește dosarul deschis pe numele doamnei Laura Codruța Kövesi, conducerea acestei secții având o imensă răspundere în acest sens.

 

Secția specială pentru anchetarea magistraților nu trebuie sub nicio formă să fie un instrument politic de anchetă și intimidare a magistraților și procurorilor. Am contestat încă de la început înființarea unui astfel de organism, sever criticată și de către Comisia de la Veneția, Comisia Europeană și GRECO, pentru că nu prezintă suficiente garanții de independență în raport cu factorul politic și poate afecta încrederea cetățenilor în justiție.

 

Majoritatea PSD-ALDE a ignorat cu bună știință toate aceste avertismente, astfel că această secție specială, în acest moment, funcționează. Tot această majoritate, printr-o serie de modificări nocive ale legilor justiției, este direct responsabilă pentru generarea conflictului care există acum în rândul magistraților. PSD-ALDE a construit de la bun început un discurs anti-justiție și a făcut demersuri concrete pentru revocarea din funcție a procurorului-șef al DNA și a procurorului general al României, mai nou, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție reclamând, de asemenea, presiuni și interferențe.

 

Atenționez majoritatea PSD-ALDE să înceteze să mai facă și alți pași înapoi care să îndepărteze România de parcursul său european, ca stat democratic consolidat. Este imperativ ca PSD-ALDE să pună în aplicare cu celeritate opiniile Raportului Comisiei de la Veneția și recomandările cuprinse în Raportul Comisiei Europene privind MCV, astfel încât independența justiției și lupta anticorupție să nu fie afectate, iar fundația democratică a statului român să nu fie periclitată.

 

Lupta anticorupție va continua în România, în ciuda oricăror eforturi agresive ale celor care își doresc să controleze justiția și să îngenuncheze statul de drept. Ca Președinte, voi acționa și mai departe pentru menținerea statutului pe care România și l-a câștigat cu mari sacrificii, de țară în care instituțiile sunt puternice, dar sunt puternice prin aplicarea corectă a legii, nu prin abuzuri.

 

(presidency.ro)

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE AL ROMÂNIEI

14 februarie 2019 

Comunicat de presă


Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a reprezentat Consiliul Uniunii Europene la o dezbatere pe tema amenințărilor de securitate legate de prezența tehnologică a Chinei, în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European (12-14 februarie) 


În cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, ministrul delegat pentru afaceri europene a fost invitat să exprime punctul de vedere al Consiliului UE la dezbaterea “Amenințări de securitate legate de prezența tehnologică în creștere a Chinei în UE și posibile acțiuni la nivelul UE de reducere a acestora”.

Ministrul Ciamba a arătat că securitatea cibernetică a devenit în ultimii ani o prioritate la cel mai înalt nivel politic și o tema constantă pe agenda Uniunii Europene, toate instituțiile europene acordându-i o atenție deosebită. Președinția României la Consiliul UE depune toate eforturile în vederea finalizării măsurilor aflate în curs de adoptare, cu obiectivul creșterii rezilienței Uniunii la amenințările cibernetice în creștere.


George Ciamba a dat asigurări Parlamentului European asupra importanței pe care Consiliul o acordă dezvoltărilor tehnologice și securității.”Securitatea cibernetică este, într-adevăr, una dintre principalele provocări cu care ne confruntăm, întrucât atacurile sunt capabile să cauzeze daune economice grave și să încalce viața privată și drepturile fundamentale ale cetățenilor”, a punctat oficialul român.


Ministrul delegat s-a referit și la ambițiosul pachet privind securitatea informatică prezentat de Comisie în septembrie 2017, pachet care a fost urmat de un set de concluzii ale Consiliului și de un plan de acțiune pentru punerea în aplicare a acestora. George Ciamba a subliniat în intervenția sa necesitatea de a acționa pentru creșterea capacității UE de prevenire, descurajare și reacție la atacurile cibernetice.


Oficialul român, în calitate de reprezentat al Președinției Consiliului UE, a asigurat Parlamentul European de consolidarea instrumentelor pentru a răspunde eventualelor riscuri pe care anumite investiții le-ar putea aduce securității sau intereselor esențiale ale Uniunii.


Totodată, George Ciamba a adus în discuție și subiectul combaterii dezinformării. A reiterat faptul că tema reprezintă o prioritate pentru Președinția României la Consiliul Uniunii Europene și a întărit necesitatea unei cooperări aprofundate între statele membre, instituțiile Uniunii și societatea civilă pentru contracararea acestui fenomen.

 NU POT SĂ CRED!


„Când Îngerul se pregătește de plecare, / îmi pune cuvintele-n palmă, / ne mai având vreme să mi le șoptească, / și-mi spune să le folosesc cum știu. / Fiindcă îngerii au multă treabă / într-o lume absurdă, cârmuită prost, / în care multe nu mai sunt la locul lor / și totul arată hidos, / ca o haină întoarsă pe dos. / Privesc cuvintele de el dăruite / – flori din muguri ieșite – / purtând lumini albe-n petale / și sufletu-mi se frământă: / Ce pot face cu darurile sale, / când cuvintele și gesturile de dragoste / ca printr-o vrajă au fost răsturnate –  / „Iubirea și credința pe dos și blestemate!” –  / iar sufletele oamenilor – pietrificate? Într-o lume absurdă, cârmuită prost, / în care multe nu mai sunt la locul lor / și totul arată hidos, / îngerii au multă treabă.” – Din volumul „Îngerul scrie poemul”.

 

   Există o limită a răbdării. Cred că există și rușinea pe care omul o simte în fața neputinței sale de a reacționa față de nesiguranța vieții creată de politicienii vremii. Cred, fiindcă tendința de a se împotrivi, a se răzvrăti la un moment dat, când răbdarea ajunge la limită – există totuși. Parafrazându-l pe Descartes, Camus scria: „Mă revolt, deci sunt”, revolta părându-i-se o normalitate a existenței. Desigur că nu toate răzvrătirile sunt justificate, dar atunci când oamenii și-au atribuit un timp de meditație, de informație, de cântărire a evenimentelor din viața lor, se poate ajunge la a hotărî că „așa nu se mai poate!”, înlocuind formula, tot de ei însușită în unele momente ale vieții, și anume, că „se poate și așa!”. Iaca, nu se poate! Nu se mai poate! Și nu se mai poate fiindcă este viitorul în joc.

   Și dacă privim harta lumii, vedem că revolta s-a răspândit într-atât, încât ea a devenit o valoare prețuită, intrată în tabelul virtuților, poate chiar o religie a omului modern care nu poate trăi fără a se revolta pe merit, dar și uneori, este adevărat, pe ne-merit. De vină au fost, și continuă să fie, stările  haotice, nesiguranța, teama de foame sau înlănțuire/sclavie, din care nu va mai putea ieși, stări determinate de dictatori, conducători cu un cult al personalității supraevaluat, cum au fost Napoleon, Nietzsche, Marx (pe care l-am descris amănunțit în alt eseu), Lenin, Stalin, Mao, Ceaușescu, și cărora le-au mai urmat și vor să le urmeze și alții.

   Biblia ne învață că atunci când există iubire între oameni, aceste stări sunt excluse: „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul”.

   Desigur că ideal ar fi să trăim într-o societate în care nu există egoism, unde oamenii se ajută unii pe alții, iubirea să fie cea care îi unește și ei să fie mulțumiți, fericiți. „Ideea perfectului nu e idee, ci dorință. Este întâmpinarea Celuilalt, începutul conștiinței morale care pune în cauză libertatea mea...”, spunea filozoful Emmanuel Levinas. Să dăm ascultare și cuvintelor lui Cioran: „Nu este vorba să ajungem la fericire, ci la un grad mai mic de nefericire”.

   Dar, când învățătura creștină este călcată în picioare și conducătorii sunt lipsiți de principii ale vieții, mimând credința sau defăimând-o, acționând împotriva principiilor ei, nu poți îngenunchea în fața nedreptăților, a blasfemiei. Când valorile sunt date la o parte, nonvalorile cărora le lipsesc principiile sunt cele care predomină, atunci omul are dreptul să se revolte, pentru a nu rămâne înghenuncheat până la sfârșitul vieții lui și mai mult, să accepte ca urmașii lui să trăiască într-o asemenea societate, pregătită de actualii conducători. Se revoltă acei oameni care au principii de viață clar definite în minte și doresc a le face cunoscute și celor „rătăciți”, să-i determine să se conformeze principiilor sănătoase ale vieții.

   Guvernanții noștri incompetenți, agramați, aroganți, cinici, pe fețele cărora citești îndârjire, răutate ori jemanfișism, oameni care în loc să fi pus în viața lor mâna pe cărți de specialitate și de cultură generală, au preferat să practice diverse vicleșuguri pentru a pune mâna pe putere și înșelând poporul, mințind, distorsionând adevărul, să poată fura din avuția țării, cu scopul de a le fi lor bine, fără a ține cont de principii, conștiința lor – glasul lui Dumnezeu – fiind adormită. Acești oameni fac toate jongleriile posibile să poată scăpa acum, de răspunderea păcatelor, ilegalităților pe care le-au comis în acțiunea furturilor.   

   Mă întreb: acești impostori și slugile lor, cu toții – tupeiști, bădărani, obraznici, fără de un minimum bun simț, cu comportamente golănești (vezi expresiile lor!) – pot fi acceptați de un popor a cărui bun simț, modestie, credință, corectitudine, respect față de semeni și față de tradițiile sale l-au caracterizat în toate timpurile? Cum s-au putut dezumaniza acești indivizi într-un timp așa de scurt, devenind robii banului, al desfrânării, întinând onoarea și demnitatea?

   Indivizi nerușinați și-au permis a persecuta pe tinerii dotați, bine pregătiți profesional, determinându-i să ia calea dură a străinătății, iar pe cei înapoiați de la studii după terminarea unor universități celebre ale lumii cu gândul de a pune în practică bagajul lor de cunoștințe, i-au ignorat, le-au pus „bețe în roate” la ocuparea unor posturi la care ar fi avut dreptul, demoralizându-i în acest mod.

   Întrebarea este: Mai rău de atât se poate? Unde putem ajunge cu această atitudine a partidului conducător – anti-occidentală, anti-europeană, anti-democratică, anti-capitalistă, anti Banca Națională a țării? Nu este o rușine să avem o astfel de țară izolată și ulterior reorientată, conform dorinței acestui partid, într-o altă direcție? Putem accepta să trăim într-o țară bogată cu o populație sărăcită de niște borfași?

    Nu pot să cred că materialismul cu foamea lui exagerată de materie, de concret, și grobianismul și cinismul distrugător de suflete vor mai dăinui mult, ci cred într-un nou umanism, când lumea va reveni la valorile fundamentale, precum înțelegerea, respectul și iubirea. 

   Nu pot să cred că această lume cu valori răsturnate, lume tensionată, agitată, străbătută de teamă și nesiguranță nu își va putea reveni, că patriotismul acestui popor, voința, în primul rând voința lui pentru binele țării nu va învinge imbecilitatea, mocofănismul, ticăloșia guvernanților, pentru ca principiile sănătoase care trasează drumul în viață a cetățenilor să devină valori conducătoare. Să ne amintim cuvintele spuse de un filozof: „Frângerea voinței produce o mentalitate de sclav”.

  

   Nu pot să cred că poporul va accepta această mentalitate!

  

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii - COMUNICAT DE PRESĂ

30 ianuarie 2019

 

Ambasadorul României, George Cristian Maior, a susținut o conferinţă la invitaţia B`nai B`rith, cea mai veche organizaţie a comunităţii evreieşti din lume

 

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a susţinut marți, 29 ianuarie 2019, la invitaţia B`nai B`rith, cea mai veche organizaţie a comunităţii evreieşti din lume (fondată în 1843), o conferinţă dedicată prezentării priorităţilor țării noastre la conducerea Consiliului Uniunii Europene și oportunităților generate de această poziție pentru consolidarea legăturilor dintre Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană.


Ambasadorul român a evidenţiat prioritatea acordată de România conceptului şi valenţelor coeziunii ca element esenţial al unităţii europene, vital pentru promovarea proiectului european şi a rolului global al Uniunii. Totodată, ambasadorul George Maior a subliniat dorinţa României de a contribui la întărirea parteneriatului transatlantic: „Un parteneriat de succes între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii este esenţial pentru ca valorile democratice să rămână un reper cheie al ordinii internaţionale.”


De asemenea, ambasadorul George Maior a mulţumit domnului Daniel Mariaschin, CEO şi vicepreşedinte executiv al B`nai B`rith, pentru contribuţia sa la consolidarea legăturilor dintre Statele Unite ale Americii şi România, a relaţiei cu statul Israel, precum şi la eforturile constante ale României de combatere a anti-semitismului.


Oficialul român a subliniat importanța Israelului ca partener strategic indispensabil al Uniunii Europene, pe o gamă largă de aspecte, de la stabilitatea regională și contraterorism la dezvoltarea economică și securitatea energetică, la educație și la promovarea valorilor comune. George Cristian Maior a arătat și faptul că abordarea evoluțiilor din sud-estul Mediteranei și din Orientul Mijlociu necesită o coordonare strânsă a “triunghiului strategic” UE-SUA-Israel.


De asemenea, ambasadorul român a arătat importanţa sprijinului Uniunii Europene pentru statele din Vecinătatea Estică a Uniunii şi necesitatea de a dezvolta răspunsuri concrete la aspiraţiile europene ale unor ţări precum Republica Moldova, Ucraina sau Georgia.    

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii

Ambasada României

în Statele Unite ale Americii

1607 23rd Street NW
Washington, DC 20008
Tel:      +1 202 9866973

Fax:      +1 202 2324748

E-mail:  washington@mae.ro

http://washington.mae.ro

facebook.com/romanian.embassy.us


CONCERT SIMFONIC DEDICAT UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE, LA PLOIEȘTI

De când la conducerea Filarmonicii ” Paul Constantinescu” din Ploiești se află tânărul dirijor  Vlad Mateescu ( cel mai tânăr director de filarmonică din Europa – in foto), cunoscuta instituție de cultură sărbătorește, prin concerte de calitate, aproape toate evenimentele naționale.


Astfel, Mica Unire din 1859 a fost omagiată, miercuri, 23 ianuarie, în sala ”Ion Baciu”, cu trei compoziții remarcabile: Dublul concert în Do major, K.V. 299, pentru flaut, harpă și orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart, Suita Simfonică „Trei dansuri româneşti”, aparținând lui Theodor Rogalski și Simfonia a V-a, în do minor, op. 67, semnată Ludwig van Beethoven. La pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice s-a aflat maestrul Ilarion Ionescu Galați, iar soliste au fost Ștefania Istrate (flaut) și Ionela Brădean (harpă).


Din programul de concert, am aflat că pasiunea Ștefaniei Istrate pentru muzică a început încă din clasa I cu studiul pianului, sub îndrumarea prof. Mirela Cioschi.


A participat la concursuri de pian, precum „Margareta Sterian” – Buzău, unde a obținut Premiul I și Olimpiada Națională de muzică, unde a obținut Premiul III. În clasa a V-a a descoperit flautul și, îndrumată de profesori excepționali - Tereza Sandu, Alina Papară - Roxana Popescu a obținut numeroase premii de-a lungul gimnaziului și liceului: Premiul I și Recital în Gala Concursului Național „Ioan Goia” – București, premiile I, II și III la Olimpiadele Naționale de Interpretare Muzicală, premiul I la concursul Internațional „George Georgescu” - Tulcea, premiul I și Recital în Gala concursului „Iosif Sava” – București, premiul I la concursul „Dan Cumpătă” organizat de fundația „Remember Enescu” – București, Premiul I la Concursul „Margareta Sterian” – Buzău. În anul 2017 a participat la Concursul Internațional „Jeunesses Musicales” – București. Tot în clasa a V-a și-a făcut debutul concertistic pe scena Filarmonicii ploieștene, unde a interpretat, sub bagheta maestrului Ovidiu Bălan, diverse piese din repertoriul flautistic: Fantezia „Carmen” – François Borne, Concertul „Il Gardelino” – Antonio Vivaldi, „Concertino” – Cecile Chaminade, Concertul în Sol major – Johann Joachim Quantz și, alături de mama ei, clarinetistă în orchestra Filarmonicii din Ploiești, „Tarantella” de Camille Saint-Saëns pentru flaut, clarinet și orchestră.


Ionela Brădean a  început studiul harpei la vârsta de 10 ani, la Liceul „George Enescu” din Bucureşti, sub îndrumarea profesoarei Ioana Brustur. În această perioadă a obţinut premiul întâi, patru ani consecutiv, la Olimpiada Naţională de Muzică. Studiile universitare s-au desfăşurat sub îndrumarea profesorilor Ion Ivan Roncea şi Elena Ganţolea, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, urmate de master.  Ionela Brădean a urmat, în anul 2000, un curs de măiestrie interpretativă, cu Sussana Mildonian, la Accademia Chigiana din Siena (Italia). Încă din perioada studiilor universitare colaborează cu Orchestra Naţională Radio şi Filamonica „George Enescu” din Bucureşti.  Din 1999, Ionela Brădean este prim-harpistă a Orchestrei Operei Naţionale din Bucureşti.

La finalul Concertului, cele două artiste au primit, pe lângă aplauze prelungite, flori din partea publicului.

Ioan POPESCU

Ambasada României în Statele Unite ale Americii - Comunicat de presă.


23 ianuarie 2019


Întâlnirea ambasadorului României la Washington, George Cristian Maior, cu secretarul Forțelor Terestre ale SUA, Mark T. Esper

 

 

          Ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior, s-a întâlnit la Departamentul Apărării al SUA, cu Mark. T. Esper, secretarul Forțelor Terestre ale Statelor Unite. În cadrul discuției, ambasadorul român a evocat cooperarea aprofundată și deosebit de consistentă dintre România și SUA pe linie de apărare, dimensiune cheie a Parteneriatului Strategic bilateral. Ambasadorul George Maior s-a referit, de asemenea, la cooperarea în cadrul sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore, în contextul recent lansatei Strategii de apărare antirachetă a SUA, precum și la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, punctând necesitatea continuării și dezvoltării cooperării, inclusiv printr-o prezență mai mare a forțelor americane.


         Totodată, oficialul român a subliniat evoluțiile mediului de securitate actual de pe flancul estic al NATO și în regiunea Mării Negre şi amenințările convenţionale şi hibride din acest areal, evidenţiind atenția acordată de către România responsabilităților apărării naționale și colective prin alocarea a 2% din PIB pentru apărare și efectuarea de investiții importante în modernizarea Armatei României. În contextul deținerii de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, ambasadorul George Maior a subliniat atenția acordată de țara noastră dimensiunii de securitate și apărare, inclusiv din perspectiva consolidării relației transatlantice.

        

         Secretarul Forțelor Terestre ale SUA, Mark. T. Esper, a adresat mulțumiri țării noastre pentru exemplul pe care îl oferă România în cadru aliat, prin alocarea de 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare, precum și pentru sprijinul pe care îl acordă Forțelor Terestre ale SUA din Europa. De asemenea, oficialul american a remarcat valoarea antrenamentelor comune între forţele americane şi româneşti, apreciind profesionalismul militarilor români. Întrevederea a prilejuit și un schimb de opinii despre situația din Orientul Mijlociu și Afganistan, cu accent pe misiunea Resolute Support a NATO, oficialul american apreciind susținerea țării noastre în calitate de al patrulea contributor aliat cu forțe în misiunea respectivă. Totodată, Mark T. Esper a primit favorabil invitația de a vizita România în cursul acestui an.

 

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii


Ambasada României

în Statele Unite ale Americii

1607 23rd Street NW
Washington, DC 20008
Tel:      +1 202 9866973

Fax:      +1 202 2324748

E-mail:  washington@mae.ro

http://washington.mae.ro

facebook.com/romanian.embassy.us

ALOCUȚIUNEA PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI SUSȚINUTĂ ÎN CADRUL CEREMONIEI DE SEMNARE A TRATATULUI DE COOPERARE ȘI INTEGRARE FRANCO-GERMAN

12:50 | 22 Ianuarie 2019


Marți, 22 ianuarie a.c., Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut la Aachen (Germania), o alocuțiune în cadrul ceremoniei de semnare a Tratatului de cooperare și integrare franco-german:

 

„Vă felicit pentru semnarea Tratatului de prietenie, a Tratatului de la Aachen!


Mă bucură și mă onorează să reprezint România, ca stat care exercită Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, și să iau parte la ceremonia semnării acestui acord bilateral cu profunde semnificații europene.


Marcăm acest moment la Aachen, un loc care nu putea fi mai încărcat de simbolism, fiind prima capitală a Europei din epoca lui Carol cel Mare.


Tratatul de la Élysée semnat de Cancelarul Adenauer și Președintele de Gaulle a pecetluit, la 18 ani după finalul celui de Al Doilea Război Mondial, prietenia celor două țări care fuseseră îndușmănite anterior.


Semnarea, în 22 ianuarie 1963, a Tratatului de la Élysée a făcut posibil cel mai grandios proiect politic integraționist din istorie – Uniunea Europeană de astăzi.


Renaşterea „spiritului de la Élysée” trebuie să ne redea energia de a continua viziunea și eforturile predecesorilor noștri de a clădi o Europă puternică, unită și coezivă. 


Începând de astăzi, ne va inspira nu numai „spiritul de la Élysée”, ci și „spiritul de la Aachen”!


În contextul european actual, consolidarea proiectului european este o necesitate profundă, a cărei esenţă nu poate sta decât în unitatea și solidaritatea statelor sale membre.

Ceremonia de astăzi are, aşadar, o semnificație excepţională atât pentru cooperarea bilaterală Paris-Berlin, cât și pentru viitorul Uniunii Europene. Acest nou tratat nu este doar o expresie a voinței Germaniei și Franței de consolidare a relațiilor lor speciale și istorice. El reflectă, în egală măsură, expresia sinceră a angajamentului dumneavoastră pentru consolidarea proiectului european.


Vă asigur cu toată fermitatea că România a fost, este și va rămâne în continuare aproape de Franța și Germania în urmărirea constantă a acestui obiectiv.


Adevărata forță a motorului franco-german este dată şi de forța sa de atracție. Cheia unui proiect european viabil constă şi în deschiderea axei de cooperare franco-germane către o abordare inclusivă a inițiativelor pe care le promovează la nivel european. Aceasta este modalitatea cea mai bună prin care poate fi întărită unitatea și coeziunea statelor membre.


În pofida unor diferențe inerente de viziune cu privire la viitorul nostru european comun și privind ritmul și direcția dezvoltării noastre, forța coeziunii se va dovedi, sper, în cele din urmă mult mai puternică. Uniunea Europeană va dăinui și în viitor prin deschiderea sa și prin voința statelor membre de a acționa în comun pentru a întări UE în plan intern și extern.


Aceasta este, de altfel, și ideea fundamentală care ghidează mandatul României la Președinția Consiliului Uniunii Europene.


Este esenţial ca viziunea pentru viitorul Uniunii să fie bazată pe priorități consensuale, care să evidențieze valoarea adăugată a proiectului european și să reflecte nevoile și aspirațiile cetățenilor. Victoria consensului în relația franco-germană este un exemplu de urmat în acest sens.

În acelaşi timp, „Spiritul de la Aachen” ne va însoți pe drumul către Summitul de la Sibiu din 9 mai 2019. Modul în care Europa se înțelege pe sine se bazează pe valori comune, fundamentale. Sper că vom putea reconfirma acest lucru împreună, la Sibiu.


La Summitul de la Sibiu, mesajul nostru comun trebuie să fie, doamnelor și domnilor, acesta: avem nevoie de o Uniune puternică, inclusivă, coezivă și pregătită să facă față tuturor provocărilor.

Numai astfel putem aduce o perspectivă clară, pozitivă şi generatoare de speranţă cu privire la viitorul nostru comun! Vă mulţumesc!

Vavila POPOVICI


 „…Ce s-a-ntâmplat cu noi? / Ce s-a-ntâmplat cu sufletele noastre ? / Ne-am abrutizat! / Instinctelor primare ne-am încredințat: / cinismului, brutalității, promiscuității. / Trăim fără iubire, vai nouă! / Uităm că zilele ne sunt atât de puține, / c-ar trebui în fiecare clipă / să iubim orice și pe oricine! ”

 ( Din volumul de versuri „Închin acest pahar iubirii”.)

 

   Compasiunea este sentimentul de înțelegere, de milă, compătimire față de suferința sau de nenorocirea cuiva. Înseamnă conectare, judecată, înțelegerea suferinței celuilalt. Cel lipsit de acest sentiment, este un om nemilos, lipsit de empatie, egoist. El refuză sau nu este în stare să intuiască realitatea, nu se identifică afectiv, este un om nepăsător; în golul sufletului său intră cu ușurință orgoliul, răutatea.

   Compasiunea este considerată ca fiind una dintre cele mai mari virtuți ale omului. Cuvântul este similar cu „milă”, pomenit de nenumărate ori în Biblie. În momentele de deznădejde implorăm și strigăm în rugăciunile noastre: „Doamne, fie-Ți milă de mine!”, sau, „Doamne, fie-ți milă de noi!”. Sfântul Ioan amintea că mila noastră trebuie să fie folositoare, în sensul că nu trebuie „să iubim doar cu vorba, ci cu fapta și cu adevărul”.

   Amintesc situația din România acestor zile, când s-au produs crime, violuri, tâlhării în lanț, în urma punerii în libertate a sute de persoane aflate după gratii, prin acordarea beneficiilor compensatorii prevăzute în legea 169/2017. Nepăsarea, lipsa de profesionalism a conducătorilor, cinismul, lipsa lor de umanitate, de compasiune față de concetățenii lor – victime – au ieșit la iveală prin judecata viciată, crudă, asupra faptele întâmplate, deoarece în loc de a lua măsuri urgente pentru stoparea efectelor aplicării legii, au pierdut timp căutând vinovații elaborării legii, pentru a se dezvinovăți, a arunca vina asupra lor.

   Li s-a dat posibilitatea hoților, violatorilor și criminalilor să recidiveze la puțin timp după eliberarea din închisori. Aceștia, năuciți, de îndată ce au ieșit din închisori, nu au știu ce să facă cu libertatea lor. Libertatea trebuie gestionată, dar nimeni nu-i îndrumă, nimeni nu-i ajută. „Flămânzi și goi, făr-adăpost” își folosesc ultimele puteri fizice în scopuri distructive: crime, furturi, violuri. Prima întrebare ar fi de ce se dedau oamenii la numeroase infracțiuni? O dată pedepsiți, ai zice că nu mai au gândurile de altădată, de a se îmbogățească cât mai repede cu putință, de a fura cât mai mult și de a munci cât mai puțin, de a avea salarii și averi cât mai mari sau, dacă-i posibil chiar să nu mai muncească dar să fie plătiți, obicei dobândit din comunism, când un prieten activist de partid te sfătuia: „Nu fii fraier, fă-te doar că muncești!” Și totuși tâlharii care au fost pedepsiți în ultimii ani, ies din închisori cu gustul amplificat al furtului, al crimei, al violului, fiindcă guvernanților – majoritatea hoți și ei – nu le-a păsat de soarta deținuților, de faptul că au condiții inumane, că nu se ocupă nimeni de sufletele lor, de curățirea păcatelor săvârșite; nu s-a gândit nimeni că ei sunt oameni care nu trebuie pierduți definitiv pentru societate, că este nevoie de a-i pregăti pentru a putea fi reintegrați la ieșirea din închisori. Și în acest mod toți cei eliberați s-au considerat nevinovați, niciunul nu și-a recunoscut vina, niciunul nu s-a căit, fiindcă „Dacă totuși păcatul a fost săvârșit, e nevoie de căință din partea celui căzut”, ne învață tot Biblia.   Citeşte tot materialul.

STATUIA LIBERTĂȚII DIN ROMÂNIA

Ioan POPESCU


Singura copie a celebrei „STATUE OF LIBERTY” din New York, inexistentă în estul Europei, se află în orașul prahovean Boldești-Scăieni, fost mare centru industrial, aflat în imediată apropiere de Ploiești. Ea este opera profesorului Cristian Petru Bălan, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, al Academiei Româno-Americane de Știința și Arte și al Academiei Româno-Australiene, stabilit din anul 1986 in SUA.


 Menționăm faptul că profesorul Cristian Petru Bălan este un scriitor și artist plastic care păstrează în permanență legătura cu orașul său natal, unde a expus public mai multe statui și picturi, unele fiind distruse.


În mod firesc, mulți s-au întrebat de ce această statuie s-a postat într-o localitate provincială și nu în Capitală, precum există o mulțime de copii similare - la Paris, Londra, Roma, Tokyo și în multe alte orașe de pe glob. Răspunsul l-a dat autorul lucrării: „.Statuia Libertății pe care am sculptat-o în 2015 pentru orașul prahovean Boldești-Scăieni s-a postat în localitatea unde celebrul arhitect-inginer Gustav Eiffel s-a întâlnit cu prietenul său, ing. George Pănculescu, din Vălenii de Munte, un mare specialist în asamblarea metalelor curbe, inginerul care l-a instruit pe Eiffel cum să realizeze scheletul de oțel al marelui monument de la New York, precum și întreaga structură de oțel a Turnului Eiffel de la Paris. Desigur, meritul deosebit a fost al celor doi mari realizatori ai statuii americane (ambii francezi): Sculptorul Frédéric-Auguste Bartholdi și colaboratorul său Gustav Eiffel, care a venit de câteva ori în România, fiind găzduit în casa lui Pănculescu de la Vălenii de Munte (actualul „Muzeu Nicolae Iorga”). Așa se explică de ce am făcut această statuie la Scăieni, pe cheltuială proprie, și nu la București.”


Anexate, aveți patru fotografii cu această lucrare. Într-una din ele, lângă statuie, se află autorul ei, iar în alta se află prezentatoarea principală a canalului de televiziune TV-24, anunțând despre festivitatea dezvelirii monumentului respectiv cu fanfară militară și mulți invitați, ea devenind un mare eveniment oficial organizat de autoritățile locale în fața unei considerabile asistențe. Mai multe stații de televiziune și mijloace mass-media din România și America au comentat pe larg evenimentul...


Scriitorul Cristian Petru Bălan i-a dedicat statuii și un poem scris de el în limba engleză, reprodus pe soclul statuii, pe care vi-l redăm mai jos, tradus în limba română:

LADY LIBERTY
(The Statue of Liberty)
by Cristian Petru Balan

Mrs. Liberty has instead of roots
heroes who, kneeling underneath, in their graves, under the flowers
propelling their souls under her wary garment,
have been united with her in her immortal body of bronze in a river of fire.
Behold, Lady Liberty now is alive!
She breaths, she moves, and like a giant grows,
and watches for us all, dressed in her armour of hope and energy;
and brave ancestors send their glory to shine through her eternal rays and sacred halo.
The heroes of America still carry her on their shoulders;
and inside her hot, with heavy struggles, a volcano will trigger her fire warm heartbeat,
when we together walking through her body,
as blood cells in an infinite and vital transfusion,
will say with Pygmalion voice, will give the first order:
“Our Lady, it is the time – walk forward!”
And maybe that time has already arrived to tell her:
“Awake, our dear Mother, from your immobility!
Dare to awake from your granite. Walk forward, walk!”
And then she will walk gloriously, as Jesus, on the waves of the Ocean,
dressed in power and sun, toward the continents,
with no fear over the borders, over obstacles, crushing all shackles, all chains…
O, sacred Lady Liberty! O dear Mother,
Ever eye shall see you when you will shake the bars of meridians and parallels.
No guns, no rusty chain will resist the fire of your torch,
And nothing will stop you, as you will march powerfull, renewed, invincible and huge;
No raging hurricanes, nor the dirty spitting
of the surrounding pygmies with their green flags,
nor white turbans, nor red fists raised against you with savage hate,
nor fierce arrows of poison, will they be able to extinguish your burning torch
whose fire will rise to the clouds, to the sun, to the stars, to the Polaris;
lighting our faces, moving seasons and centuries, under a new order of freedom,
under the Star Spangled Banner!
And your voice will kill thunder, your eyes balls of lighting, blinding the enemies,
crushed like worms and ants under your feet, O sacred Lady Liberty!
And if by and by your light will fade,
we will throw in your flame all the forests of Terra,
and all volcanoes, and then the Moon, and the Sun and the sky!
And at last our bodies as terminal combustion;
for, if you fall with your flame in the Ocean, AMERICA falls!
And if America falls, O, Liberty,
the whole world will collapse in abyss,
because You are a symbol of Whole World!
O, people of the world, listen to me and believe the sorrowful truth, saying forever:
This will never happen! NEVER, NEVER, NEVER !...

.......................................................................................................

STATUIA LIBERTĂȚII
(Lady Liberty)

Lady Liberty are în loc de rădăcini, eroi,
care îngenunchind sub pământ, pe sub flori,
şi-au propulsat sufletele sub cutele mantiei sale,
unindu-le ca-ntr-un fluviu de foc, în trupu-i nemuritor de aramă.
Şi iată: Lady Liberty acum este vie -
respiră, creşte tot mai uriaşă,
veghează şi trăieşte pentru noi toţi,
îmbrăcată în platoşe de speranţe;
numai aureolele de sfinţi le-au rămas străbunilor Americii, afară,
împletite invizibil printre razele capului ei...
Aceşti stejari, aceşti sfinţi ai Continentului Nou,
îi susţin şi-acum colosul pe umeri,
căci înlăuntru-i clocoteşte o istorie grea şi fierbinte,
ce va declanşa în curând prima-i bătaie de inimă caldă,
atunci când noi,
care circulăm prin trupul statuii precum globulele sângelui ei,
într-o infinită şi vitală transfuzie,
cu vocea lui Pygmalion,
îi vom porunci cu toţii-ntr-un glas:
”Haide, Doamnă, păşeşte ”
De fapt, cam demult sosise timpul să-i spunem:
„Rupe-te din nemişcare,
rupe-te din piatră - şi, haide, păşeşte !”
Iar ea va păşi, ca Iisus pe valuri de ocean,
îmbrăcată-n lumini şi pornind spre toate continentele lumii,
călcând fără frică peste toate hotarele,
zdrobind bariere şi ziduri.
O!...Sfântă Lady Liberty!...
Nici un ochi înlăcrimat nu va mai fi să nu te vadă
umblând cu paşi cutremurători peste gratii de meridiane şi paralele,
parcurgând tot rotundul Pământului...
Nici un lanţ ruginit nu va rezista la dogoarea torţei tale;
nimic nu te va putea opri, aşa cum te araţi tu:
puternică, înnoită, invincibilă !
Şi nici uragane, nici scuipăturile încrucişate din cele patru vânturi,
nici pumnii roşii ridicaţi cu ură,
nici turbanele albe, nici săgeţile siberiene de foc , înveninate,
nu-ţi vor stinge torţa fierbinte care va ajunge până la nori,
până la soare, până la stele şi până dincolo de stele,
luminându-ne feţele ,
răscolind anotimpuri şi veacuri, clădite sub drapelul dungat,
iar vocea-ţi va fi tunet,
din ochi îţi vor ieşi fulgere,
orbind pe duşmanii striviţi ca furnicile sub picioarele tale
Scumpă Lady Liberty !...
Şi dacă-ar fi şi-ar fi să-ţi pâlpâie vreodată slăbită
lumina de deasupra Chartei Libertăţii noastre,
ce-o strângi la sânul tău cu-ndârjire,
atunci
noi vom arunca în flacăra ta toate pădurile Terrei,
toţi vulcanii aprinşi,
şi-apoi Luna,
şi-apoi cerul,
iar la nevoie îţi vom oferi chiar trupurile noastre
drept ultimă combustie,
căci de te vei prăbuşi Tu, cu torţa stinsă-n Ocean,
se va prăbuşi AMERICA
- O ! scumpă şi măreaţă zeiţă a Libertăţii -
atunci LUMEA ÎNTREAGĂ se va prăbuşi în neant.
Să credeţi acest tulburător adevăr, strigând cu convingere:
Aceasta nu va fi niciodată !
NICIODATĂ, NICIODATĂ, NICIODATĂ !.

 

EMINESCU ȘI DRAGOSTEA

            „Eminescu este expresia integrală a sufletului românesc” – N. Iorga

       

    Născut ca Mihail Eminovici, la 15 ianuarie 1850, în satul Ipotești, județul Botoșani, poetul Mihai Eminescu a bucurat nația noastră cu doar 39 ani de viață, dar cu o mare activitate literară. A fost cea mai importantă voce poetică din literatura română, prozator și jurnalist. A fost activ în societatea literară „Junimea” și a lucrat ca redactor la ziarul Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.

   Primul poem l-a publicat la vârsta de 16 ani, la moartea profesorului de limba română, Aron Pumnul. Din 1866 până în 1869 a călătorit din Cernăuți, unde își făcuse studiile liceale, la Blaj, Sibiu, Giurgiu, oprindu-se la București, luând astfel contact cu realitățile românești din diverse locuri. În acea perioadă s-a angajat ca sufleor și copist la teatru, unde l-a cunoscut pe Ion Luca Caragiale. Din 1869-1872 a fost student la Viena, unde a cunoscut-o pe Veronica Micle. Din 1872 până în 1874 – student la Berlin. În septembrie 1874 a fost numit director al Bibliotecii centrale din Iași. Trei ani, cei mai frumoși ani ai vieții lui, a fost bibliotecar, revizor școlar, redactor la Curierul de Iași. În octombrie 1877 s-a aflat din nou la București. În 1883 a părăsit Bucureștiul, internat fiind într-un sanatoriu din Viena. De aici a trimis o scrisoare în țară, în care vorbea de demoralizarea sa, exprimându-și totodată dorința: „…să mă satur de mămăliga strămoșească”. În decembrie 1884, după un drum în Italia, la Florența, s-a înapoiat la Iași. În august 1885 a plecat la băi lângă Odessa. În vara anului următor – din București, la băile Repedea de lângă Iași, iar în noiembrie a aceluiași an – la ospiciul de la Mănăstirea Neamțului. În 1887 îi răspunde lui Vlahuță la scrisoare: „Nu te pot încredința cât de odioasă este pentru mine această specie de cerșetorie, deghizată sub titlul de subscripție publică, de recompensă națională”. În decembrie 1888 vine la Botoșani, se întâlnește cu Veronica și pleacă amândoi la București. În februarie 1889 se reîmbolnăvește, este internat la spitalul Mărcuța din București și apoi – transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, moare în sanatoriul doctorului Șuțu, iar în 17 iunie Eminescu este înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București. La 28 octombrie 1948, a fost ales post-mortem, membru al Academiei Române.

Momentului dureros al pierderii poetului, i-am dedicat poemul: Ultimu-i drum n-a fost să fie la țărm de mare / – după cum dorea – într-o noapte cu lună plină, / nici la o mănăstire, unde să poată asculta / mult îndrăgita cântare „Lumină lină”. / Drumul zbuciumatei vieți s-a închis / într-un țintirim din țara pe care a iubit-o, / și căreia i-a dedicat frumoasele cuvinte: / „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, / țara mea de glorii, țara mea de dor? / La trecutu-ți mare, mare viitor”. / A fost o zi a lunii florilor de tei, / Se spune că cerul plângea. / Părea, că ultimele lui gânduri / rămase acolo ca zălog în dar, / Domnul pe pământ le arunca. / „Nemuritor și rece”, poetul în sicriu zăcea. / Și îngerii-i cântau „dorul” într-un singur glas… / Cu dorul „Luceafărului” / o întreagă națiune a rămas! (Poemul: Ne este dor de „Luceafăr”).

   Marcel Proust spunea că „Omul de geniu nu poate da naștere unor opere nepieritoare decât crescându-le după dansul și asemănarea nu a ființei muritoare ce este, ci a modelului de umanitate pe care-l poartă în sine. Gândurile lui îi sunt, întrucâtva, împrumutate în timpul vieții sale, ele fiindu-i tovarășe. La moartea lui ele se întorc la omenire și o instruiesc”.

   Gheorghe Bogdan-Duică (1866 – 1934), istoric literar român, membru titular al Academiei Române vorbea la timpul său despre stilul lui Eminescu, despre „minunea eminesciană” – forma limbii sale, muzica poeziei sale: „În cântecul lui este un factor metafizic productiv, care-l presupunem, pe care nu-l cunoaștem decât prin rodul său, la care psihologia limbii nu a ajuns, nu va ajunge.

   „Un visător rupt de realitate care nu suferea din cauza condițiilor materiale în care trăia, indiferent la ironiile și laudele semenilor, caracteristica lui principală fiind seninătatea abstractă”, este caracterizarea făcută de Titu Maiorescu.

   În realitate, așa cum se poate constata din poeziile sau scrisorile sale, viața i-a fost o suprapunere de cicluri formate din vise frumoase și din dureri datorate impactului cu realitatea. Întâmplarea care i-a marcat ciclul poeziilor de dragoste a fost întâlnirea cu Veronica Micle, întâlnire pasională dintre doi poeți; unul dintre ei trebuia să strălucească! Perioada între 1874 si 1877, Perpessicius a numit-o „perioada veroniană”, când Eminescu a scris cele mai frumoase poezii de dragoste.

   Ca atare, nu voi vorbi despre activitatea politică din timpul studenției, participarea la întâlnirile Junimii și nici despre ziaristica de la „Timpul”, cu toate că ele reprezintă o prețioasă și interesantă componentă a vieții sale, ci voi scrie doar câte ceva despre poezia de dragoste. Mihai Eminescu a fost un geniu! Un neam întreg s-a regăsit în opera lui. El ne-a învățat să dăm ascultare inimii, ne-a luminat mintea spre a înțelege bucuria dar uneori și nenorocul de a fi român.

   Se spune despre creație că este rodul neliniștii metafizice; Eminescu spunea că „o gândire este un act, un cutremur al nervilor”. A trăit intens și a prețuit sentimentul iubirii dăruit omului de către Dumnezeu. Este cel mai mare poet al iubirii și al frumuseților naturii.

   La începutul vieții dragostea-i era senină, frumoasă, luminoasă și părea împlinită, cel mai adesea într-un cadru feeric al naturii proaspete și viguroase, ca în poezia „Dorința”:

Vino-n codru la izvorul / Care tremură pe prund,/ unde prispa cea de brazde/ Crengi plecate o ascund./ Și în brațele-mi întinse/ Să alergi, pe piept să-mi cazi,/ Să-ți desprind din creștet vălul,/ Să-l ridic de pe obraz…”.

Iubita îi apare gingașă venind parcă dintr-un dulce vis, în poezia „ Atât de fragedă…”: Atât de fragedă te-asemeni/ Cu floarea albă de cireș,/ Și ca un înger între oameni/ În calea vieții mele ieși

Seninătatea sentimentului erotic și chiar dragostea lipsită parcă de umbre, simțită ca ideală există și în poeziile scrise mai târziu: „Freamăt de codru”, „Somnoroase păsărele”, „La mijloc de codru des”, la care se pot adăuga inegalabile versuri închinate iubirii și naturii din „Scrisoarea IV” și „Luceafãrul”. Iubirea pentru femeie și natură luminează și tulbură ființa, cele două sentimente însumându-se, ajung să aibă o energie cosmică care la un moment dat scapă de sub imperiul voinței, ca o explozie, determinând destinul ființei umane. Sentimentul iubirii este integral, părelnic infinit; lumea sa de vis, aspirația spre o iubire totală în mijlocul naturii este redată superb în poezia „Lasă-ți lumea”:

Lasă-ți lumea ta uitată,/ Mi te dă cu totul mie,/ De ți-ai da viața toată,/ Nime-n lume nu ne știe./ Vin’ cu mine, rătăcește/ Pe cărări cu cotituri,/ Unde noaptea se trezește/ Glasul vechilor păduri./ Printre crengi scânteie stele,/ Farmec dând cărării strâmte,/ Și afară doar de ele/ Nime-n lume nu ne simte./ Părul tău ți se desprinde/ Și frumos ți se mai șede,/ Nu zi ba de te-oi cuprinde,/ Nime-n lume nu ne vede./ Tânguiosul bucium sună,/ L-ascultăm cu-atâta drag,/ Pe când iese dulcea lună/ Dintr-o rariște de fag./ Îi răspunde codrul verde/ Fermecat și dureros,/ Iară sufletu-mi se pierde/ După chipul tău frumos.[…] Iată lacul. Luna plină/, Poleindu-l, îl străbate;/ El, aprins de-a ei lumină,/ Simte-a lui singurătate./ Tremurând cu unde-n spume,/ Între trestie le farmă/ Și visând o-ntreagă lume/ Tot nu poate să adoarmă./ De-al tău chip el se pătrunde,/ Ca oglinda îl alege —/ Ce privești zâmbind în unde?/ Ești frumoasă, se-nțelege./ Înălțimile albastre/ Pleacă zarea lor pe dealuri,/ Arătând privirii noastre/ Stele-n ceruri, stele-n valuri./ E-un miros de tei în crânguri./ Dulce-i umbra de răchiți/ Și suntem atât de singuri!/ Și atât de fericiți!/ Numai luna printre ceață/ Varsă apelor văpaie,/ Și te află strânsă-n brațe/ Dulce dragoste bălaie. 

Mai târziu, dezamăgit de loviturile vieții, de societatea nedreaptă în care își ducea traiul, Eminescu creează poezii profunde, din ce în ce mai triste și mai pline de renunțări. Întâlnim exprimate regretul, tristețea, cât și durerea pricinuită de dragoste. Codrul și-a scuturat  bogăția frunzișului verde, lumina sa de odinioară, culorile și aerul pur din tinerețe. Viața stinge încet lumina acelor ani ai tinereții, culorile devin din ce în estompate… Poetul începe să-și pună întrebări, încearcă să definească amorul prin propriile-i, noile-i simțiri, în poezia „Ce e amorul”:

Ce e amorul? E un lung/ Prilej pentru durere/, Căci mii de lacrimi nu-i ajung/ Și tot mai multe cere./ De-un semn în treacăt de la ea/ El sufletul ți-l leagă,/ Încât să n-o mai poți uita/ Viața ta întreagă./ […] Dispar și ceruri și pământ/ Și pieptul tău se bate,/ Și totu-atârnă de-un cuvânt/ Șoptit pe jumătate./ Te urmărește săptămâni/ Un pas făcut alene,/ O dulce strângere de mâini,/ Un tremurat de gene… 

Figura femeii iubite, din caldă, luminoasă, mult dorită, devine solemnă, rece, de neatins, marmura sugerând frumusețea înghețată, ireală, precum în poezia „Te duci…”:

Te duci și ani de suferință/ N-or să te vază ochii-mi triști,/ Înamorați de-a ta ființă,/ De cum zâmbești, de cum te miști./ Și nu e blând ca o poveste/ Amorul meu cel dureros,/ Un demon sufletul tău este/ Cu chip de marmură frumos.[…] Când mă atingi, eu mă cutremur,/ Tresar la pasul tău când treci,/ De-al genei tale gingaș tremur/ Atârnă viața mea de veci.[…] Puteam numiri defăimătoare/ În gândul meu să-ți iscodesc/, Și te uram cu-nverșunare,/ Te blestemam, căci te iubesc.[…] O toamnă care întârzie/ Pe-un istovit și trist izvor;/ Deasupra-i frunzele pustie —/ A mele visuri care mor… 

Regretul iubirii care pleacă în afara voinței sale, este redat cu sfâșierea ființei, în poezia „S-a dus amorul…”:

S-a dus amorul, un amic/ Supus amândurora,/ Deci cânturilor mele zic/ Adio tuturora/ Uitarea le închide-n scrin/ Cu mâna ei cea rece,/ Si nici pe buze nu-mi mai vin,/ Si nici prin gând mi-or trece./ Atâta murmur de izvor,/ Atât senin de stele,/ Si un atât de trist amor/ Am îngropat în ele!/ Din ce noian îndepărtat/ Au răsărit în mine!/ Cu câte lacrimi le-am udat,/ Iubito, pentru tine!/ Cum străbăteau atât de greu/ Din jalea mea adâncă,/ Și cât de mult îmi pare rău/ Că nu mai sufăr încă!…

Minunate sunt cele două poeme ale iubirii cu meditații asupra existenței, primul fiind: „Mortua est”:

Te văd ca o umbră de-argint strălucită/ Cu-aripi ridicate la ceruri pornită,/ Suind, palid suflet, a norilor schele/ Prin ploaia de raze, ninsoare de stele[…] Și-ntreb al meu suflet rănit de-ndoială: / De ce-ai murit, înger cu fața cea pală?/ […] Și totuși, țarină frumoasă și moartă,/ De racla ta reazim eu harfa mea spartă/ Și moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc / O rază fugită din haos lumesc./ Și-apoi cine știe, de este mai bine: / A fi sau a nu fi… dar știe oricine,/ Că ceea ce nu e nu simte dureri,/ Și multe dureri-s, puține plăceri./ A fi! Nebunie și tristă și goală/ Urechea te minte și ochiul te-nșeală;/ Ce-un secol ne zice, ceilalți o dezic./ Decât un vis sarbăd, mai bine nimic… 

În cel de al doilea poem „Venere și madonă”, poetul își privește femeia iubită și o vede când înger, când demon. Și totuși femeii „demon” îi acordă „raza inocenței” și-i dăruie iubirea într-un mod unic:

Suflete! De-ai fi chiar demon, tu ești sântă prin iubire,/ Și ador pe acest demon cu ochi mari, cu părul blond.

Scrisoarea IV” dezvăluie drama creatorului care fără iubire – izvorul de energie spirituală – și fără înțelegerea iubitei, nu poate avea strălucirea în artă; neîmplinirea dragostei duce la durere, sufletul totuși nu poate să renunțe la dragoste și de aici zbuciumul sufletesc:

O, arată-mi-te iară-n haina lungă de mătasă,/ Care pare încărcată de o pulbere-argintoasă,/ Te-aș privi o viață-ntreagă în cununa ta de raze,/ Pe când mâna ta cea albă părul galben îl netează./ Vino! Joacã-te cu mine… cu norocul meu… mi-aruncă/ De la sânul tău cel dulce floarea veștedă de luncă,/ Ca pe coardele ghitarei răsunând încet să cadă…/ Ah! E-atât de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă…

Perioade de pasiuni și despărțiri, poetul devine dezamăgit și dezamăgirea a dat limbii românești o capodoperă – „Luceafãrul”, poezie în care e mistuit de iubire, gata să-i jertfească iubitei nemurirea, dar în cele din urmă este copleșit de drama renunțării, a izolării:

A fost odată ca-n povești,/ A fost ca niciodată./ Din rude mari împărătești,/ O prea frumoasă fată./ Și era una la părinți/ Și mândră-n toate cele,/ Cum e Fecioara între sfinți/ Și luna între stele./ Din umbra falnicelor bolți/ Ea pasul și-l îndreaptă/ Lângă fereastră, unde-n colț/ Luceafărul așteaptă. […] Cobori în jos, luceafăr blând,/ Alunecând pe-o rază,/ Pătrunde-n casă și în gând/ Și viața-mi luminează! […] Dar cum ai vrea să mă cobor?/ Au nu-nțelegi tu oare,/ Cum că eu sunt nemuritor,/ Și tu ești muritoare? […] De greul negrei vecinicii,/ Părinte, mă dezleagă/ Și lăudat pe veci să fii/ Pe-a lumii scară-ntreagă;/ O, cere-mi, Doamne, orice preț,/ Dar dă-mi o altă soarte,/ Cãci tu izvor ești de vieți/ și dătător de moarte;/ Reia-mi al nemuririi nimb/ Și focul din privire,/ Și pentru toate dă-mi în schimb/ O oră de iubire.[…] El tremură ca alte dăți/ În codri și pe dealuri,/ Călăuzind singurătăți/ De mișcătoare valuri;/ Dar nu mai cade ca-n trecut/ În mări din tot înaltul:/ – Ce-ți pasă ție chip de lut,/ Dac-oi fi eu sau altul?/ Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul vă petrece,/ Ci eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor si rece.

Trecut-au anii’’ este de asemeni poezia celei de a doua părți a vieții poetului:

Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri/ Și niciodată n-or să vină iară,/ Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară/ Povești și doine, ghicitori, eresuri, […] Pierdut e totu-n zarea tinereții/ Și mută-i gura dulce-a altor vremuri,/ Iar timpul crește-n urma mea… mă-ntunec!

   Ce bogăție de nuanțe ale iubirii, ce profunde sondări ale inimii! Bucurii și dureri ale iubirii – căci nu poate fi o fericire veșnică – , poetul aflându-se de cele mai multe ori în mijlocul naturii, din ale cărei frumuseți își hrănește ființa, iar atunci când se află în interiorul unei odăi, privește și înțelege mișcarea și glasul naturii:

Și dacă ramuri bat în geam / Și se cutremur plopii, / E ca în minte să te am / Și-ncet să te apropii…

   Eminescu a redat farmecul și durerea dragostei, căci iubire înseamnă a primi și a dărui, și uneori dăruiești prea mult, storci ființa ta ca pe o rufă, dai totul și simți că nu mai primești nimic din ceea ce ți-ai dori... Sau, se întâmplă să ți se ofere totul și tu să nu mai poți dărui ceea ce visai cândva să dăruiești…

   Până în ultima clipă a vieții lui creatoare s-a aflat în căutarea echilibrului lăuntric, a privit iubirea și natura ca pe o evadare din realitatea brutală. Ion Caraion scria despre Eminescu: „Înainte de a fi idee, sentiment, amintire, filosofie, regret, istorie, autenticitate, travaliu, eres, revoltă, pesimism, ton premonitoriu, tandrețe, dor, cultură, solitudine, Eminescu este muzică.” „Eminescu este imponderabil și muzică.” Eminescu chiar cânta frumos și înainte de moarte, plimbându-se pe aleile spitalului, își învăța frizerul, cântecul „Deșteaptă-te române!”

   Alexandru Surdu a consemnat faptul că Eminescu a fost una dintre „personalitățile hibride, filozof-poet.” Noica îl considera etalonul poeziei românești spunând că „Arborii nu cresc până în cer. Nici noi nu putem crește dincolo de măsura noastră. Și măsura noastră este Eminescu. Dacă nu ne vom hrăni cu Eminescu, vom rămâne în cultură mai departe înfometați.

   Îmi amintesc vremea adolescenței mele, de serile când adormeam cu volumul de poezii al lui Eminescu sub pernă, repetând cu glas tare și apoi în gând, strofe întregi, până mă fura somnul… Și ceea ce memorezi

la acea vârstă, nu se uită niciodată. La treisprezece-paisprezece ani, fascinată de versurile lui, scriam într-un jurnal, poezia „Lui Eminescu”:

 

 

A-ți scrie măcar două versuri/ De câte ori n-am încercat./ Să-ti spun ce simt cu-adevărat / Cuvinte – alese-a trebuit să cat./ Luam mereu în mâna mea/ Creionul și coala de hârtie/ Dar ce folos, căci mă-ntrebam/ De ce eu totuși nu-ți pot scrie?/ Nu știam cum să-ți mărturisesc/ Că recitindu-ți cartea „mare”/ Simțeam inima-mi tare bătând/ Și-n ritmul ei strofele tale./ Dragoste, melancolie-adâncă/ Rânduri scrise-n duioșie rară/ Și copiilor noștri încă/ Ne-ntrecut de frumoase-au să le pară./ Ai biciuit acea societate/ Fără de teamă, cu  dispreț și chiar blestem,/ Nu îți păsa de consecințe/ Erai un revoltat mândru și ferm./ O meritau mișeii, nedrepți și cruzi,/ Pe placul lor a scrie îți cereau/ Să-i preamărești, să-i lingușești / În schimb ce-ți dăruiau?/ În mizerie și sărăcie te cufundau./ „Va suferi și scrisu-i mai frumos va fi!”/ Ce socoteli meschine mai făceau!?! Asta voiau!/ Să-ți facă degrabă un mormânt/ Să pună mâna pe caietu-ți sfânt/ Și-apoi pe piatra de mormânt/ Să scrie un singur cuvânt… / Eminescu – mort?/ O, nu, nu! Asta niciodată!/ Trăiești! Ești tot atât de viu/ Prin cartea-ți minunată!

                                                        

(Articolul a fost publicat în ziare și reviste și în „Articole si eseuri – vol. II”- 2012). 

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

Ambasada României în Statele Unite ale Americii - Comunicat de presă.

 

Ziua Culturii Naționale și preluarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, marcate la


Washington printr-un concert susținut de ansamblul „Violoncellissimo”

 

Peste 200 de persoane au participat marți, 15 ianuarie 2018, la Washington, la concertul susținut de ansamblul „Violoncellissimo”, dirijat de Marin Cazacu, organizat pentru celebrarea Zilei Culturii Naționale și în onoarea preluării Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.


Evenimentul, organizat de Ambasada României la Washington împreună cu Institutul Cultural Român din New York, a avut loc la prestigiosul Cosmos Club din capitala americană, și s-a bucurat de prezența unor invitați de marcă ai Administrației americane printre care şi Matthew G. Boyse, adjunct al asistentului secretarului de stat pentru afaceri europene și eurasiatice, membri ai comunității românești, personalități din mediul academic și cultural, din mediul de afaceri și reprezentanți ai mass-media americane.


            Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior a remarcat dubla semnificație a evenimentului: celebrarea Zilei Culturii Naționale și lansarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. El a arătat că Ziua Culturii Naționale marchează 169 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu, unul dintre ultimii mari poeți romantici europeni. “De asemenea, astăzi marcăm prin acest eveniment și preluarea de către România a Preşedinţiei Consiliul Uniunii Europene, într-o perioadă foarte complexă pentru Uniune, fiind o misiune plină de provocări pentru România”, a declarat ambasadorul George Cristian Maior.


            Concertul susținut de „Violoncellissimo” face parte dintr-un turneu mai amplu susținut în Statele Unite de Orchestra Română de Tineret. Partida de violoncele a celebrului ansamblu simfonic românesc este condusă de Marin Cazacu. Pe scena de la Cosmos Club au performat Marin Cazacu, Ștefan Cazacu, Ella Bokor, Octavian Lup, Horațiu Ludușan, Izabela Ghergu, Cornelius Zirbo, Alexandru Totan, Florin Burlacu, Iulian Ochescu și Bogdan Pop – violoncele, Iulian Ochescu - pian și Bogdan Pop – percuție.


Repertoriul ales a încântat publicul care a ovaționat minute în șir și a pus în valoare entuziasmul și abilitățile extraordinare ale tinerilor muzicieni care formează ansamblul „Violoncellissimo”. Programul a inclus atât compozitori români cunoscuți, alături de nume mari ale tradiției muzicale europene, dar și piese pop-rock reorchestrate.

 

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii


Ambasada României

în Statele Unite ale Americii

1607 23rd Street NW
Washington, DC 20008
Tel:      +1 202 9866973

Fax:      +1 202 2324748

E-mail:  washington@mae.ro

http://washington.mae.ro

facebook.com/romanian.embassy.us


Concert simfonic dedicat Zilei Culturii Naționale, la Ploiești

Ioan POPESCU


Ziua Culturii Naționale a fost sărbătorită la Filarmonica “Paul Constantinescu”din Ploiesti  printr-un Concert ce a cuprins trei dintre lucrările marelui compozitor Ludwig van Beethoven: Sonata “Kreutzer”, op. 49 pentru vioară şi orchestră – arr. Mircea Luculescu, Sonata op. 90 în mi minor şi Sonata op. 101 în La major, pentru orchestră simfonică – arr. Mircea Luculescu.


La pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice ploieștene s-a aflat maestrul Ovidiu Bălan, iar solist a fost   violonistul Gabriel Croitoru, cel mai important violonist al generației sale și unul dintre cei mai mari muzicieni români contemporani.


El a absolvit Liceul de Muzică din București la clasa profesorului Mihai Constantinescu și Conservatorul de Muzică din București la clasa profesorului Modest Iftinchi, studiind în particular și cu profesorul Ștefan Gheorghiu. În prezent este solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio, alături de care susţine numeroase concerte, atât în ţară, cât și în străinătate. Activitatea sa solistică însumează mai bine de 1.000 de concerte și recitaluri, alături de cunoscute ansambluri orchestrale ca London Royal Philharmonic, Monte-Carlo Symphony, Lyon Symphony, Gewandhaus Leipzig Orchestra, Galicia Symphony, Queen Sofia Chamber Orchestra.


A susţinut numeroase recitaluri în Franţa, Spania, Germania, China, Bulgaria, Statele Unite ale Americii, fosta URSS, Ungaria și România. Totodată, este solist concertist al Filarmonicii ”Paul Constantinescu” din Ploiești și membru (vioara I) al Cvartetului de Stat Transilvan al Filarmonicii din Cluj-Napoca. De asemenea, desfășoară și o activitate didactică, fiind profesor la Universitatea de Muzică din București.

 

În anul 2006 a obţinut titlul de doctor în muzică pe tema: „Pablo Sarasate – Virtuozitate interpretativă și fantezie componistică”, avându-l ca îndrumător pe profesorul Octavian Lazăr Cosma.


Este laureat al unor concursuri naţionale și internaționale, iar discografia sa cuprinde numeroase CD-uri, între care Integrala lucrărilor pentru vioară și orchestră de Pablo Sarasate - o premieră mondială.


Din anul 2008, Gabriel Croitoru a obținut dreptul de utilizare asupra singurei viori Guarneri del Gesu (1731) a Statului Român, vioară care i-a aparținut lui George Enescu, aflată acum în patrimoniul Muzeului Național George Enescu din București.

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii - Comunicat de presă

8 ianuarie 2019


Ansamblul „Violoncellissimo”, la Washington, cu ocazia inaugurării Președinției României la Consiliul Uniunii Europene  și a Zilei Culturii Naționale

 


      Ca parte a marelui turneu pe care îl derulează în Statele Unite, Orchestra Română de Tineret va fi prezentă și la Washington, prin intermediul spectaculosului „Violoncellissimo”, format din partida de violoncele a celebrului ansamblu simfonic românesc și condus de același vizionar muzician și profesor, Marin Cazacu.


     Concertul, organizat de Ambasada României la Washington împreună cu Institutul Cultural Român din New York, va fi găzduit de prestigiosul Cosmos Club, unul dintre punctele focale ale vieții diplomatice din capitala americană, și va avea o dublă semnificație: celebrarea Zilei Culturii Naționale și lansarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.


     Pentru a marca deschiderile deopotrivă românești și europene ale evenimentului, programul serii îi va include pe câțiva dintre compozitorii noștri cei mai cunoscuți, alături de câteva dintre numele cele mai mari ale tradiției muzicale europene. În același timp, repertoriul a fost ales pentru a pune în evidență impetuozitatea, entuziasmul și extraordinarele abilități ale tinerilor muzicieni care formează ansamblul „Violoncellissimo”.


                        Informații suplimentare


            „Violoncellissimo” a fost înființat de renumitul violoncelist și profesor Marin Cazacu în 2001, pentru a pune în valoare talentul și abilitățile muzicale ale studenților săi, în special de la clasa de violoncel.  Cu timpul, neobișnuitul grup, cu o componență care variază în funcție de programul ales, și-a creat o reputație foarte bună, impunându-se atât prin calitatea interpretării, cât și prin spectaculosul aparițiilor.  În 2008, „Violoncellissimo” i-a uimit pe melomanii reuniți la Ateneul Român printr-un concert în care au evoluat nu mai puțin de 60 de tineri violonceliști.  În 2013, pe aceeași scenă, în fața publicului au apărut 100 de violonceliști, într-un eveniment care a întărit reputația excelentă a ansamblului, deschizându-i calea spre cele mai cunoscute scene naționale și internaționale. La Washington, ansamblul va fi format din 9 violonceliști, un percuționist și un pianist.


În perioada 6-16 ianuarie 2019, Orchestra Naţională Simfonică a României este protagonista primului turneu al unei orchestra simfonice româneşti în Statele Unite ale Americii. Turneul are în program şapte concerte, primele în Florida la Palm Beach, Miami şi Fort Myers, pentru ca apoi să continue la Detroit şi New Jersey, punctul culminant fiind la Lincoln Center din New York, unde invitat special va fi marele trompetist Wynton Marsalis. Concertele îl vor avea ca dirijor pe Cristian Măcelaru şi ca solist pe Andrei Ioniţă, cu excepţia celor de la New York, care îl vor avea ca protagonist pe celebrul trompetist Wynton Marsalis.


Orchestrele Naţionale de Tineret reprezintă cel mai important program educaţional naţional dedicat muzicii clasice creat în 2008 de violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu, care prin orchestrele sale componente, din care cea mai cunoscută este Orchestra Română de Tineret, desfăşoară o notabilă activitate concertistică atât în ţară cât şi peste hotare.


Ambasada României în Statele Unite ale Americii

Press and Cultural Affairs Office

1607 23rd Street NW
Washington, DC 20008
Tel:      +1 202 9866973

Fax:      +1 202 2324748

E-mail:  washington@mae.ro

http://washington.mae.ro

facebook.com/romanian.embassy.us


ZBORUL MINUNAT AL GÂNDULUI

 „Gândul este energie pură.” – Neale Donald Walsch


   Omul și-a pus întrebări și își pune în continuare, a căutat, de-a lungul vremurilor, și caută și astăzi răspunsuri la problemele mari ale vieții. Întrebările despre ființă, lume, cunoaștere, mișcare și om, sensul existenței umane la început au fost mai timide, după care gândirea a evoluat curajos, ideile constituind atenția cea mai mare. Omul cade pe gânduri și atunci mintea-i „zboară”, din prezent în trecut sau la un viitor pe care și-l imaginează a fi mai bun. Și-n timp ce lumina călătorește cu circa 300.000 de kilometri pe secundă, gândurile zboară cu o viteză uimitoare, ele ajungând în doar o clipă într-un alt loc depărtat.

Mintea – expresia subtilă a corpului fizic – caută și rătăcește pe unde numai ea știe, gândurile zboară desprinzându-se de lumea din jur, lângă care erau cu o clipă mai înainte, într-o activitate pe care o desfășurau și care necesita atenția, concentrarea. Uneori încercăm să gândim, să descoperim la ce se poate gândi un om din preajma noastră, chiar și la un animal care ne privește sau privește în depărtare. Nu putem, dar presupunem făcând niște legături. Mintea este cea care generează gânduri și emoții nu numai în contact cu stimuli externi, ci și fără nici o legătură cu ce este în jur. Zborul sau călătoria minții în locuri și momente de ea alese, include abilitatea minții de a folosi evenimente din trecut, legate de memorie. Această călătorie a minții noastre în timp, în imaginar și uneori chiar în mintea altora, oamenii au dorit-o și o doresc pentru reamintirea unor întâmplări, a unor oameni, și pentru liniștirea sufletelor lor, dar și a celor din jur, creându-se astfel, în urmă, legături între oameni, între ideile lor. După unele calcule „astăzi se crede că aproximativ jumătate din timpul cât îl petrecem făcând ceva, mintea noastră este altundeva! Cantitatea aceasta depinde și de natura activității, variază de la individ la individ și de circumstanțele momentului în care mintea se hotărăște să se ducă… ”. Există un univers al gândurilor; absorbim și emitem gânduri, ele plutesc un timp, și în final iau drumul marelui ocean al Minții Cosmice. De curând, fizica cuantică afirmă că trupul nostru este o aglomerație de mingiuțe din materie care reacționează cu „oceanul undelor”, iar apele oceanului sunt compuse din gândurile tuturor oamenilor – visuri și dorințe, temeri și dubii. Cât suntem în viață gândurile se dispersează, plutesc haotic, atrag altele întâlnite în drum, se întorc focalizate asupra unei idei, și în acest caz se transformă în materie – cuvânt sau acțiune/faptă. Ele impresionează în mod pozitiv sau negativ ființa noastră.
Omenirea are o lungă și vastă istorie a gândului, datorită oamenilor care și-au dăruit o parte a vieții meditației asupra temelor majore de care s-au ocupat. Asta facem și atunci când recitim anumite cărți, în primul rând Sfânta Scriptură, reamintim ce au gândit sfinții și este revigorant pentru noi, este o foarte bună mângâiere. Fiecare gând este mișcător, liber, fără a fi încorsetat de timp și de spațiu. Putem gândi la locuri foarte îndepărtate, la momente apropiate sau foarte îndepărtate față de punctul zero al abscisei în care se află gândul la pornirea lui spre zborul înalt și depărtat. Nu suntem stăpânii gândului, fiindcă el nu este materie pe care s-o putem modela… Gândul aprinde automat niște beculețe în mintea noastră și ele mișcă sufletul, trezesc inima din somn, o fac să vibreze, să comunice cu gândul, să-l dirijeze, și în acest mod devine activ. 

 În casa minții trebuie să păstrăm gândurile cele mai bune, gânduri de pace și armonie, pentru ca sufletul nostru să se liniștească. Acest lucru îl putem face, decelând gândurile bune de cele rele, punând la treabă simțirea și voința noastră. Pentru evitarea conflictelor conștiinței. Și în acel moment mintea se odihnește, gândurile dominante sunt cele bune, liniștitoare, ele se derulează ca un film frumos, iar tu meditezi asupra lor, analizezi, tragi concluzii, mintea-și face loc pentru noi idei, imaginația – pentru vise. Se obține un repaus al minții. Dacă mintea nu ar avea aceste momente de zbor, considerate ca un repaos, ea ar rămâne prizoniera timpului prezent încărcat de o mulțime de probleme, activități și nu s-ar putea odihni/relaxa și, ar fi incapabilă de a analiza momente trecute, de a visa un viitor, nu ar putea să-și imagineze curgerea vieții, nu ar putea reflecta la propriul său rost în viață.

   Când Mântuitorul spunea că având credință puternică putem muta munții din loc, se referea la puterea unui gând care poate schimba situații care par imposibil de schimbat.
Să ne amintim ce spuneau liderii comuniști: „Nu le lăsați oamenilor timp liber pentru a se gândi, dați-le de lucru, măriți orele de lucru!” O spuneau de teama gândurilor oamenilor, fiindcă de la gând se trece cu ușurință la materie, la cuvinte și de la cuvinte la fapte. În străfundul sufletului lor era teama, și „pepenii trebuiau păziți!”

   Astăzi mintea călătoare este privită ca un fenomen esențial al cogniției umane și al repausului necesar minții, zborul ei spre alte „lumi”, o pregătire pentru o activitate mai performantă, în scopul îmbunătățirii vieții.

Ștefan Odobleja (1902-1978), inventatorul ciberneticii, spunea că „Primul gând al gândului e gândirea s-o-ntâlnească”. Ar fi bine, conform zicalei, ca numai gândurile bune să se adune, cele rele să se spele!

   Gândul cunoaște adevărata libertate și limita sa este funcție de dotarea spirituală dată de Divinitate, fiecăruia. Omul intră în grădina cunoștințelor și vede atâta cât ochiul minții lui îi permite. Gândurile-i sunt ordonate sau haotice, după gradul de înzestrare și bunăvoință a Îngerului care îl însoțește. El are grijă de multele sale gânduri, și devine extrem de îngrijorat și fără putința de a-l ajuta, la dispariția totală a gândurilor…

   Ca să ne putem înțelege empatic unii pe alții, ar trebui mai întâi să ne acordăm pe frecvența vibrațiilor mentale ale celuilalt, renunțând pe moment la propria noastră frecvență. Gândul creează o atmosferă, o lume, naște și dezvoltă dorințele și excită pasiunile. Cum am spus, este energie pură, este spirit, este viață.

  

   Ieri, 10 ianuarie 2019, gândurile tuturor românilor au fost îndreptate spre Ceremonia dedicată preluării de către România a Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, care avea să aibă loc la Ateneul Român din Capitala țării noastre – România.

   Principalii lideri politici europeni și români, au sosit și au ocupat locurile în minunata sală a Ateneului. Președintele țării – Klaus Iohannis – a susținut primul discurs la ceremonia de deschidere a președinției Consiliului UE: „La 12 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România preia un rol de prim-plan la nivel european. Dacă privim puțin în urmă, întoarcerea țării noastre în familia europeană a reprezentat un deziderat de o importanță aparte, pentru care am depus toate eforturile la nivel național și pentru care am lucrat cu dedicație și profesionalism, având convingerea fermă că proiectul european este o construcție unică în lume de pace și prosperitate și singura cale de a asigura progresul comun al statelor europene. Astăzi, cu aceeași convingere preluăm exercitarea Președinției Consiliului Uniunii Europene, cu obiectivul principal de a contribui la consolidarea unei Europe mai coezive, mai unite și mai puternice”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

   Șeful statului a vorbit și despre provocările României, menționând că primul semestru al anului 2019 va fi definitoriu pentru dinamica viitoare a Uniunii Europene, iar printre probleme sunt migrația și Brexit. De asemeni a specificat că Uniunea se confruntă în prezent cu diverse provocări, atât interne, cât și externe.

   Au urmat cuvântările altor lideri români și europeni. Președintelui Senatului României a fost singurul care a rostit discursul în limba engleză, făcând o notă discordantă față de ceilalți care din respect față de țara noastră, au rostit discursurile în limba română. El a precizat, pentru a se arăta drept reformator, că în România există unele instituții ale căror metode sunt „trecute și care își păstrează obiceiurile”. Este vorba de Tăriceanu, numit „scutier al lui Dragnea în bătălia acestuia cu « dușmanul de rasă și de clasă » – statul paralel”.

   Sigur pe el, mascându-și trufia, Președintele comisiei parlamentare speciale pentru legile justiției, Florin Iordache – politician remarcat prin inițiative menite să slăbească justiția, a subliniat: „Accentele electorale exprimate contondent se vor resimți și în următoarele 6 luni”, asigurând totodată liderii europeni, că ele nu vor afecta mandatul. Adică, să fiți siguri că vom zice ca voi și vom face ca noi. În același spirit a demarat câteva lozinci și penibilul prim ministru al României: „România merită statutul de partener egal”„România e pregătită să stea cu fruntea sus” și, obișnuită cu discursurile politicienilor din vremea comunismului, terminând cu angajamente, de genul: „Vom demonstra… Vom demonstra…” Lipsa adevăratei modestii, a competenței și a dotării intelectuale ale guvernanților îi face să uite care le sunt limitele, comportându-se sfidător, atotcunoscători, inovatori, față de colaboratorii străini și față de popor.
Dintre reprezentanții europeni s-a remarcat, în mod deosebit, Donald Tusk a cărui figură impresionează prin modestie, sinceritate și echilibru, și rostirea căruia „a picurat balsam pe inimile rănite ale românilor” – cum scrie talentatul jurnalist de la DW, Petre Iancu. Donald Tusk este de profesie istoric, cunoaște istoria Europei, cunoaște cultura și literatura țărilor europene, inclusiv cultura și literatura României. A dovedit acest lucru inclusiv joi seară, la Ceremonia de lansare a Președinției române la Consiliul UE de la Ateneul Român, prin invocarea unor scriitori, sportivi și muzicieni români, fiind îndelung aplaudat. 

   Donald Tusk este un lider politic remarcabil care a câștigat două alegeri parlamentare, a fost singurul prim-ministru al Poloniei reales după 1989. Ca președinte de partid, a câștigat, în plus, două rânduri de alegeri europarlamentare, două rânduri de alegeri locale și este la al doilea mandat de președinte al Consiliului European. „Democrația, statul de drept și respectul pentru demnitatea fiecăruia sunt valori pe care le împărtășim.”

   Am rămas cu încurajările din finalul discursului dumnealui: „Celor care fac eforturi pentru a apăra valorile europene, libertatea și drepturile noastre, le spun: continuați lupta! Nu uitați că provocări vor exista întotdeauna…” „România are puterea de a fascina și de a încânta.” „Și aș vrea să fac un apel la toți românii, să apere, în România și în Europa, fundamentele civilizației noastre politice: libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viața publică, statul de drept şi constituția.”  „Pe această cale, vă asigur de tot sprijinul meu.”

   Au urmat discursurile președintelui parlamentului European Antonio Tajani: „România a avut mereu o vocație europeană. În urmă cu peste 2000 de ani, strămoșii noștri romani au traversat Dunărea și au ajuns pe aceste pământuri (…) Această epopee a schimbat cursul istoriei. Frumoasa dumneavoastră țară își trage numele de la puternica prezență romană. Și cum sunt născut la Roma, mă simt aici ca acasă”. La final, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker care a declarat că instituția pe care o conduce se opune tuturor atingerilor aduse statului de drept și că există îngrijorări în privința evoluțiilor în acest sens, din unele state membre: „UE este o comunitate a legii și respectarea deciziilor curții nu este o opțiune, ci o obligație”.
   
În concluzie, discursurile au fost deosebit de clare, politicoase, afectuoase și încurajatoare din partea reprezentanților europeni, și oarecum echilibrate dar cu o notă ascuns-subversivă, din partea guvernanților români.

   Cât timp trăim, suntem datori să sperăm că totul va fi bine! Și cum am mai spus: Speranța se construiește!

 

   Vavila Popovici –Carolina de Nord

Odihnă veşnică, dragă Emeric !



  


        În ziua de vineri 4 ianuarie a.c. ne-a părăsit fulgerător colegul nostru Emeric Vamos. Avea numai 62 de ani !


        L-am cunoscut în urmă cu mai bine de zece ani de zile, când a devenit corespondent al publicaţiei mele. Din acel moment caricaturile şi glumele lui au fost omniprezente în paginile ziarului, făcând deliciul publicului cititor.


        A fost un colaborator serios şi de nădejde şi nu în ultimul rând, un om deosebit de vessel şi deschis.


        Licențiat în arte plastice și caricaturist de excepţie, a ocupat funcţia de şef serviciu administrativ la Biblioteca Judeţeană Timiş.


        Dispariţia lui neaşteptată va lăsa, cu siguranţă, un gol adânnc, nu numai în inimile celor apropiaţi, ci şi a Umorului, care a fost sărăcit pe nedrept de un condei de valoare!


        Dumnezeu să-l odihnească !


        Mihai Gheorghiu

,,LIDERI ÎN FILM”, O CARTE CA LA CINEMA SCRISĂ DE PAUL POLIDOR

Corina LUPU, Bucureşti


Nu este nimic neobișnuit să se facă un film după o carte. Așa cum spunea Jean Cocteau, filmul este tot o scriere, însă “o scriere în imagini”. Numeroase pelicule celebre au fost mai întâi, cărți celebre, iar ecranizările doar le-au pus și mai mult în valoare și le-au popularizat. Special este procesul invers, atunci când filmografia servește ca bază pentru carte, când vizualul din film își păstrează valențele spectaculare, rămânând la fel de atractiv, chiar dacă este transpus în scris. Acesta este cazul volumului scris de Paul Polidor, “Lideri în film: curs opțional de jurnalism vizual și psihosociologie politică”. Volum de referință, despre care Dan Matei Agathon afirma că este “o capodoperă a genului…, un tratat complex…, ce descrie ascensiunea și rezultatele, de multe ori odioase, ale celor care au condus națiuni și care au trasat istoria în dramaticul secol XX și la începutul secolului XXI ”. 

 

Necenzurat, spectacular, performativ, interzis minorilor, cursul lui Paul Polidor a fost o provocare pentru mine. Pe de o parte, mi-a stârnit curiozitatea, pe de altă parte, m-a făcut să mă îndoiesc că mai poate fi spus ceva nou pe tema liderului-dictator. Am început deci, prin a răsfoi volumul, am citit puțin aici, puțin dincolo și ceeace citeam a început să mă captiveze. Așa că m-am întors la pagina de pornire și am parcurs cartea din scoarță în scoarță cu un interes crescând. 

 

Folosind o colecție de filme, Paul Polidor realizează o galerie de portrete-studiu ale unor dictatori precum Nicolae Ceaușescu, Fidel Castro, Stalin, Nixon, Henry Kissinger, Slobodan Miloșevici, Saddam Hussein, Troțki, Trujillo. Creativă, condimentată, închegată, cartea semnată de Paul Polidor oferă o abordare inedită și provocatoare a culiselor vieții și planurilor unor lideri ce au hotărât soarta popoarelor, pe care le conduceau în funcție de interesul personal ori de capriciu, de preferințele sexuale sau de zodia în care se născuseră. De la Troțki, fostul lider care îi trimite Fridei Kahlo răvașe de dragoste în cărțile pe care i le împrumută, la Stalin, “groparul soldaților sovietici” ori la J. F. Kennedy care pierde Cuba în favoarea rușilor, cursul semnat de Paul Polidor este împănat cu detalii picante, cu scene extravagante și cu dezvăluiri neașteptate. 

 

Cursul are un ritm alert, iar impactul puternic asupra cititorului este sporit și de elementul enigmatic al prezențelor feminine: Jackie Kennedy, dar și femeile mafiei - Marilyn Monroe, Ellen Rometsch ori Judith Campbell. De la Leon Troțki la Che Guevara, de la Gheorghiu-Dej la Bashar al-Assad, volumul lui Paul Polidor ne poartă într-o lume a conspirației, în care grotescul, cinismul și maladivul devin suprapersonaje. Citeşte întregul material

O statuie a Reginei Maria a fost dezvelită, miercuri, în oraşul Ashford din Marea Britanie, locul de naştere al suveranei

Ioan POPESCU


Realizată din bronz, cu înălţimea de 2,2 metri, statuia, operă a sculptorului Valentin Duicu, a fost amplasată în Elwick Square, spaţiu de mare vizibilitate aflat în mijlocul unui nou centru civic, în proximitatea zonei istorice şi a Parcului Victoria, principala zonă verde a oraşului, care poartă numele bunicii paterne a Reginei Maria.


La ceremonia de dezvelire a statuii a fost evocată personalitatea Reginei Maria.
"Aş spune că vorbim foarte mult despre istorie în Anul Centenar, am vorbit despre personalităţile care au făcut Marea Unire, despre România Modernă, dar astăzi, la Ashford, nu am vorbit despre istorie, am făcut istorie", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Institutului Cultural Român, Liliana Ţuroiu.Ea a subliniat că "Regina Maria, născută aici, la Eastwell Manor, adoptată de România, o femeie remarcabilă, un diplomat irezistibil, un creator, un patron al artelor, peste memoria căreia s-a aşezat uitarea şi aici la Ashford, a devenit, din nou, odată cu dezvelirea statuii sale, un subiect de interes, o personalitate despre care se vorbeşte".
 

Preşedintele ICR a amintit că Regina Maria va fi, din ianuarie 2019, atât în Ashford, cât şi în comitatul Kent, subiectul unui amplu proiect educaţional şi cultural care se va desfăşura în toate şcolile din această zonă. În cadrul programului, coordonat, la iniţiativa ICR, de către istoricul britanic Michael Paterson, istorici din România şi Marea Britanie vor vorbi despre România şi Regina Maria.
"ICR a dezvoltat peste 2.000 de evenimente dedicate Centenarului, însă evenimente ca acesta sunt rare, iar faptul că această statuie va rămâne în urma noastră sute de ani cred că este cel mai important lucru", a mai spus Liliana Ţuroiu.


La rândul său, principesa Elena a arătat că Regina Maria a fost "o figură de prestigiu în viaţa publică românească şi europeană".
Ea a amintit "rolul activ" jucat de Regină în ridicarea moralului trupelor în timpul Primului Război Mondial, vizitele oficiale efectuate de suverană în Franţa şi Marea Britanie, pentru a susţine cauza României la Conferinţa de Pace, ca şi vizita ei în Statele Unite ale Americii, în Canada sau Turcia.


Totodată, principesa Elena a evidenţiat calităţile literare ale Reginei Maria - autoarea unor cărţi publicate în România, Marea Britanie, Statele Unite şi Franţa, şi a subliniat că memoriile acesteia - "Povestea vieţii mele" s-au bucurat de un imens succes în Marea Britanie. Potrivit acesteia, Regina Maria a fost prima femeie care a fost vreodată invitată să prezideze o cină a Fondului Literar Regal.
"Ca şi Regina Elisabeta a României, Regina Maria a fost o figură de prestigiu în viaţa publică românească şi europeană. Reginele care au urmat-o, Elena şi Ana, amândouă au arătat o mare putere de caracter, dragoste de ţară şi devotament faţă de valorile Coroanei. Şi ca ele, sora mea, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, poartă astăzi tradiţia familiei noastre de femei puternice şi inspirate, care au contribuit foarte mult la modernizarea ţării noastre şi aşezarea acesteia pe o fundaţie europeană", a mai spus principesa Elena.


Ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, a afirmat că acest eveniment reprezintă un moment simbolic şi pentru relaţiile româno-britanice şi pentru istoria României.
"Faptul că astăzi la Ashford am inaugurat această statuie arată, într-un fel sau altul, că între ţările noastre există o relaţie care trece dincolo de colaborarea actuală şi care are o tradiţie şi faptul că ne amintim de această tradiţie este foarte important", a spus Mihalache.


Diplomatul consideră că evenimentul demonstrează şi "preţuirea pe care o dau românii unui simbol naţional cum este Regina Maria".
"O naţiune nu poate supravieţui fără istorie, fără trecut, fără simboluri. Iar Regina Maria este din ce în ce mai valorizată ca un simbol naţional de devotament faţă de naţiunea română, de preocupare, de efort, de sacrificiu personal", a menţionat Mihalache.

SPERANȚA SE CONSTRUIEȘTE!

Vavila POPOVICI

„Speranța este visul omului treaz.” – Aristotel

 

   Miturile grecești, acele povestiri despre zei, sunt adevărate învățăminte morale, deoarece ele conțin adevăruri umane fundamentale. Unul dintre ele este mitul Pandorei care a încercat să explice originea răului. Povestea spune că atunci când Prometeu l-a imitat pe Zeus creând oameni perfecți din lut și dându-le apoi viață, Zeus s-a simțit jignit și a dorit să se răzbune. Astfel, l-a pus pe Hefaistos să creeze o cutie în care zeii au pus toate relele din lume. Singura care s-a deosebit de ceilalți zei a fost Atena – zeița înțelepciunii – care a pus în cutie Speranța. Zeus i-a dăruit-o pe Pandora ca soție lui Prometeu, împreună cu acea cutie, de unde și numele de Cutia Pandorei. Prometeu a refuzat să primească darul, însă fratele său a deschis cutia eliberând toate relele și speriat, s-a grăbit să închidă capacul, fără să observe că pe fundul cutiei rămăsese Speranța. De aceea se spune că Speranța moare ultima.

   Când ne simțim slabi în luptă cu viața, speranța este cea care ne face puternici, fiindcă ea acționează ca o energie a sufletului. Poetul român Tudor Arghezi o definea foarte asemănător lui Aristotel, ca fiind „un vis cu ochii deschiși”. „Nu lăsa visele să piară, pentru că dacă visele mor, viața nu este decât o pasăre cu aripi rupte care nu mai poate să zboare”, spunea scriitorul american Langston Hughes.

   În secolul XIX, filozoful german Arthur Schopenhauer susținea că voința omului este elementul real și esențial de a trăi, că este singura expresie a existenței însăși a universului și că orice om are nevoie de griji, dureri ori mizerie, după cum corabia are nevoie de încărcătură, spre a merge drept și sigur. El susținea că voința stă la baza acțiunilor omului, având o puternică forță lipsită de rațiune și de scop, că lumea și istoria sunt lipsite de sens și de o țintă finală. Mai susținea că voința este însoțită de inteligență și curaj, și că ele, aceste calități, se moștenesc, una de la mamă și altul de la tată. Deci, să înțelegem că voința ar fi o forță care imprimă o mișcare care poate fi haotică dacă nu solicită inteligența și curajul pentru a-i da un sens. Fiecare om are dorințe, își creează un ideal și speră să și-l îndeplinească prin luptă, deseori fiind implicat sacrificiul sub diferite forme. Omul speră să fie fericit. Speră, și cine nu poate spera și nu poate lupta, nu are cum să ajungă la fericire.  citeşte tot

Ambasadorul George Cristian Maior a primit premiul “SMART 2018 International Award”, din partea SMART

7 decembrie 2018

 

 

Ambasadorul George Cristian Maior a primit premiul “SMART 2018 International Award”, din partea SMART Congressional Initiative, organizație a membrilor Congresului SUA din statele Delaware, Maryland, New Jersey și Pennsylvania, în semn de recunoaștere a leadership-ului său în întărirea relațiilor sociale, economice și academice româno-americane

 

 

       Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a efectuat joi, 6 decembrie 2018, o vizită în statul Delaware, ocazie cu care s-a întâlnit cu guvernatorul statului, John Carney, cu cei doi senatori ai acestui stat, Christopher Coons și Tom Carper, cu conducerea companiei Gulftainer care operează Portul Wilmington şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri. De asemenea, ambasadorul României a participat, în calitate de invitat special, la Gala World Trade Center Delaware, dedicată inclusiv onorării Centenarului Marii Uniri de la 1918.  


     Ambasadorul George Cristian Maior a primit, în cadrul vizitei, premiul “SMART 2018 International Award” din partea SMART Congressional Initiative, organizație bi-partizană, non-profit, a membrilor Congresului SUA din statele Delaware, Maryland, New Jersey și Pennsylvania.

Premiul “SMART 2018 International Award”, i-a fost acordat ambasadorului Maior în semn de recunoaștere a leadership-ului său în facilitarea colaborării sociale, economice și academice româno-americane pentru îmbunătățirea păcii globale, a economiei globale și a forței de muncă. Senatorii Christopher Coons și Tom Carper, co-semnatari ai premiului, au aprecia în discursurile ţinute cu această ocazie, nivelul foarte ridicat al relației bilaterale româno-americane și contribuția directă a ambasadorului George Maior la consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele două țări.


     Ambasadorul român s-a declarat onorat de premiul primit, și a felicitat, la rândul său, statul Delaware pentru cea de a 231-a aniversare de la ratificarea Constituției SUA, Delaware fiind primul stat care a aderat la Uniune. De asemenea, George Cristian Maior a evocat rolul pe care președintele Woodrow Wilson l-a jucat, în urmă cu o sută de ani, la realizarea Marii Uniri, prin cele „14 Puncte” prezentate în Congresul american.

       

    În cadrul intervenției, George Cristian Maior a adus un elogiu președintelui George H.W. Bush, pentru modul în care a ajutat țările Europei Centrale şi de Est, inclusiv România, să se elibereze de comunism. “Aniversăm anul viitor 30 de ani de la căderea comunismului, inclusiv viziunea și acțiunile președintelui George H.W. Bush contribuind atunci la readucerea României pe drumul libertății și democrației”, a afirmat ambasadorul român.

Ambasadorul Maior a mai arătat că “relațiile dintre România și Statele Unite se află la un nivel excelent, cele două țări împărtășind aceeași viziune strategică și aceleași angajament bazat pe valorile democratice, sprijinul american pentru unificarea noastră națională în 1918 fiind una dintre rădăcinile acestei prietenii de lungă durată.”


     George Cristian Maior a menționat în mod special dimensiunea de securitate și apărare a Parteneriatului Strategic româno-american, care rămâne pilonul cel mai puternic al colaborării bilaterale. El a adăugat că dimensiunea economică a parteneriatului se află, de asemenea, într-o dezvoltare și creștere rapidă, inclusiv prezența sa în statul Delaware și întâlnirile avute cu reprezentanți ai mediului de afaceri dovedind acest lucru.

“Economia românească are una dintre cele mai mari rate de creştere din cadrul Uniunii Europene, cu un număr mare de sectoare competitive, precum IT, industria auto sau energia”, a arătat ambasadorul român participanților la gala World Trade Center Delaware, pe care i-a invitat să viziteze România și să investească în țara noastră.


     În discuțiile cu guvernatorul John Carney, ambasadorul României a prezentat oportunitățile de investiții în România, în contextul în care țara noastră înregistrează cel mai ridicat nivel de creștere economică din Uniunea Europeană și se pregătește să preia președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene. De asemenea, oficialul român l-a invitat pe guvernatorul statului Delaware să viziteze România în cadrul unei misiuni comerciale.

Un alt moment al vizitei l-a reprezentat întâlnirea cu conducerea companiei Gulftainer, operatorul Portului Wilmington. Ambasadorul a primit cu această ocazie o propunere din  partea companiei Gulftainer de colaborare și cooperare între Portul Wilmington și Portul Constanța. George Cristian Maior a prezentat facilitățile Portului Constanța, unul dintre cele mai mari porturi europene, cu o poziție geografică avantajoasă și principal centru de distribuție în regiune. Cu această ocazie, ambasadorul român a efectuat și un tur al Portului Wilmington, în care i-au fost prezentate capacitățile și facilitățile acestuia.


      De asemenea, ambasadorul George Maior a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din statul Delaware, cărora le-a prezentat oportunitățile comerciale și de investiții din România precum și stadiul schimburilor comerciale dintre țara noastră și Statele Unite. El a arătat că sectoarele prioritare din România sunt energia, IT – unde calitatea specialiştilor români este unanim recunoscută pe plan internaţional – cercetarea și inovarea, precum și sectorul agricol.

Informații suplimentare

SMART Congressional Initiative este o inițiativă bi-partizană, non-profit, a membrilor Congresului SUA din statele Delaware, Maryland, New Jersey și Pennsylvania. Printre membrii SMART Congressional Initiative se numără 8 senatori și 39 de membri ai Camerei Reprezentanților a SUA, agenții federale, membri ai ramurilor executive și legislative din cele patru state, reprezentanți ai mediului academic.


      În statul Delaware sunt înregistrate peste 50% din companiile americane listate public şi 63% dintre companiile incluse în clasamentul Fortune 500. 

World Trade Center Delaware este o organizație tip centru de afaceri care cuprinde oameni de afaceri și companii din statul Delaware, care își ajută membrii să își dezvolte afacerile internaționale, le pune la dispoziție programe de formare profesională și prezintă oportunități de afaceri și angajare. World Trade Center Delaware deservește toate tipurile de companii, în sectoare variate cum ar fi agricultura, IT, producția de echipamente medicale și bio-farmaceutice și servicii financiare.

Portul Wilmington, localizat la confluența râurilor Christina și Delaware, este unul dintre cele mai importante porturi nord-americane, fiind poartă principală pentru importuri de produse agricole. Portul Wilmington este un port de mare adâncime, care gestionează anual aproximativ 400 de nave, având un schimb de mărfuri anual de peste 6,8 milioane de tone.

 

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii




Press and Cultural Affairs Office

1607 23rd Street NW
Washington, DC 20008
Tel:      +1 202 9866973

Fax:      +1 202 2324748

E-mail:  washington@mae.ro

http://washington.mae.ro

facebook.com/romanian.embassy.us

Ambasada României la Washington - comunicat de presă

7 decembrie 2018

 

Întâlnirea ambasadorului George Cristian Maior cu senatorul Christopher Coons

 

    Ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, a avut joi, 6 decembrie 2018, cu ocaziei vizitei efectuate în statul Delaware, o întâlnire cu senatorul Christopher Coons, membru în unele dintre cele mai importante comisii ale Senatului SUA: Comisia pentru relații externe, Comisia juridică, Comisia pentru alocare de fonduri federale, Comisia pentru afaceri mici și antreprenoriat și Comisia de etică.


    În cadrul dialogului, cei doi oficiali au abordat teme actuale de interes major de pe agenda bilaterală, fiind apreciat în mod deosebit nivelul excelent al Parteneriatului Strategic româno-american, cu accent pe dimensiunile politico-militară şi cea economică.


    Interlocutorii au salutat soliditatea relației bilaterale, menționând evoluțiile semnificative recente inclusiv din domeniul economic. În contextul discuţiilor, ambasadorul român a subliniat caracterul atractiv al mediului economic şi de investiţii din România, evidențiind faptul că România înregistrează cea mai mare rată de creştere economică din Uniunea Europeană.

 

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii

Press and Cultural Affairs Office


1607 23rd Street NW
Washington, DC 20008
Tel:      +1 202 9866973

Fax:      +1 202 2324748

E-mail:  washington@mae.ro

http://washington.mae.ro

facebook.com/romanian.embassy.us


Mesajul ambasadorului George Cristian Maior cu ocazia Zilei Naționale a României și a Centenarului Marii Uniri

1 decembrie 2018

 

 

Dragi români,

 

 

 

        Acum, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire din 1918, cel mai important mesaj pe care doresc să îl transmit este legat de contribuţia milioanelor de români la îndeplinirea visului nostru dintotdeauna de a construi un stat modern cu o naţiune unită, mândră de identitatea ei unică.

 

       Eroii Marii Uniri din urmă cu 100 de ani au fost sutele de mii de soldaţi care şi-au dat viaţa pe front pentru îndeplinirea acestui vis, milioanele de femei, bărbaţi şi copii care au sprijinit de acasă, cu toate puterile, plătind adesea cu viaţa, pentru păstrarea independenţei ţării şi unirea românilor într-un singur stat, românii americani care în urmă cu 100 de ani s-au unit şi au convins liderii Americii să sprijine unirea noastră,  marii intelectuali transilvăneni, munteni şi moldoveni care au avut viziunea identităţii şi unităţii româneşti, liderii politici ai României, în frunte cu regele şi regina, care au avut viziunea şi curajul de a înfăptui unirea, martirii României moderne care după ce au realizat Marea Unire au sfârşit tragic în închisorile comuniste.

 

        Eroii Marii Uniri şi eroii Centenarului sunteţi dumneavoastră, românii care duceţi o viaţă onestă, acasă sau departe de casă, oameni muncitori şi frumoşi, iubitori de dreptate şi progres care contribuiţi zilnic, după puterile dumneavoastră, la schimbarea în bine a ţării şi credeţi în continuare în destinul României.

 

         Îi onorăm în această zi pe românii care sacrificat totul pentru Marea Unire. Dar, în același timp, țin să îmi exprim prețuirea și respectul față de dumneavoastră, oameni diferiţi prin individualitatea fiecăruia, dar uniţi prin identitatea noastră românească, şi vă transmit din toată inima, astăzi, de ziua naţională a ţării noastre un sincer La mulţi ani!

 

 

 

La mulţi ani, români, la mulţi ani România!

 

George Cristian Maior,

 

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii


Press and Cultural Affairs Office


1607 23rd Street NW
Washington, DC 20008
Tel:      +1 202 9866973

Fax:      +1 202 2324748

E-mail:  washington@mae.ro

http://washington.mae.ro

facebook.com/romanian.embassy.us